Decizia nr. 307/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) și ale art. 257 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) și ale
art. 257 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Maria Uțescu în Dosarul nr. 3.346/63/2012 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 161D/2013 al Curții Constituționale.
La apelul nominal răspunde autoarea excepției, personal, lipsind partea Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente. Aceasta susține, mai întâi, că dispozițiile de lege ce formează obiectul excepției contravin prevederilor art. 4 alin. (2), ale art. 16 și ale art. 56 alin. (2) din Constituție, dar și celor ale art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.
În esență, autoarea excepției susține că avocații reprezintă singura categorie profesională obligată să achite de două ori contribuția pentru asigurările sociale și de sănătate, în temeiul a două reglementări diferite:
- legea generală, respectiv
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care, alături de Statutul profesiei de avocat și Regulamentul de organizare și funcționare a Casei de Asigurări Sociale a Avocaților, reprezintă legea specială și cu caracter prioritar în materia asigurărilor sociale aplicabile avocaților. Or, această situație generează o stare de discriminare a categoriei profesionale amintite, prin comparație cu celelalte, în condițiile în care, deși achită aceeași contribuție de două ori, beneficiază, potrivit
Legii nr. 95/2006 , de același pachet de servicii medicale, fără nicio altă prestație suplimentară.
Precizează autoarea excepției că jurisprudența Curții Constituționale, invocată de autoritățile publice în punctele de vedere trimise la dosarul cauzei și menționată, de altfel, și în raportul întocmit de judecătorul-raportor, nu este pe deplin relevantă, întrucât nu pune în discuție raportul dintre cele două acte normative. Subliniază, față de cele reținute de Curte prin acele decizii, că obligația de plată a contribuției pentru asigurări sociale, instituită în sarcina avocaților prin
Legea nr. 51/1995 , nu este una benevolă, care să imprime respectivei contribuții caracter suplimentar sau complementar, ci este obligatorie, fiind sancționată, printre altele, cu suspendarea dreptului avocatului neplătitor de a-și exercită profesia. Totodată, toți avocații sunt membri de drept ai Casei de Asigurări Sociale a Avocaților, astfel că aceștia nu au drept de opțiune cu privire la obligația de a contribui la fondul de pensii și asigurări sociale al avocaților.
Autoarea excepției nu contestă obligația generală instituită prin
ca, în spiritul și aplicarea principiului solidarității și al subsidiarității, toate persoanele ce obțin venituri - inclusiv avocații - să achite contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, însă dorește ca această obligație să fie reglementată în sarcina avocaților de un singur act normativ, considerând că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în privința aplicării lor acelor categorii profesionale care dețin case de asigurări proprii.
Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public susține că, potrivit argumentelor prezentate de autoarea excepției, se creează aparența unei duble contribuții pentru beneficiul acelorași servicii medicale, ceea ce ar fi în contradicție cu prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție.
În realitate însă este vorba despre contribuții diferite, destinate unor scopuri diferite. Astfel, potrivit
art. 208 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 , "Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați", în timp ce
art. 91 din Legea nr. 51/1995
prevede organizarea și funcționarea Casei de Asigurări a Avocaților, înființată "în scopul stabilirii și acordării pensiilor și ajutoarelor sociale cuvenite avocaților și urmașilor acestora cu drepturi proprii la pensie". Prin urmare, contribuția datorată în temeiul legii speciale reglementează modalitatea de stabilire și acordare a pensiei și a ajutoarelor sociale, ca drepturi proprii ale avocaților și ale urmașilor acestora, cuvenite în virtutea apartenenței la această profesie. Or, dispozițiile criticate din
stabilesc drepturi sociale ce profită întregii societăți, astfel că și obligația contributivității este generală, aplicabilă tuturor persoanelor fizice și juridice ce obțin venituri, în virtutea principiului solidarității și al subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor.
De altfel, argumente de aceeași natură au fost reținute de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 172 din 15 aprilie 2004 , astfel că reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.346/63/2012, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) și ale
art. 257 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Maria Uțescu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă contestația acesteia împotriva unei decizii de impunere emise de Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, avocații - ca și categorie profesională care desfășoară activități independente, dar și ca cetățeni ai României - sunt obligați la plata contribuției de 5,5% la asigurările sociale de sănătate, în condițiile în care
prevede aceeași obligație, sub sancțiunea suspendării din exercițiul profesiei de avocat. Se creează, așadar, un tratament discriminatoriu față de celelalte categorii de persoane aflate în situații comparabile, dar are loc și o dublă impozitare, aceștia plătind, practic, de două ori pentru același venit. Deși sunt obligați la plata contribuției pentru asigurările de sănătate atât în temeiul
Legii nr. 95/2006 , cât și al
Legii nr. 51/1995 , avocații beneficiază de aceleași drepturi, fără alte servicii medicale în afara pachetului de bază, ceea ce imprimă dispozițiilor legale criticate un caracter disproporționat, raportat și la caracterul aleatoriu al veniturilor realizate, a căror sursă nu este constantă și nici sigură. Este cert că, între cele două acte normative menționate, prioritară este legea specială -
-, așa încât dispozițiile art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) și ale
art. 257 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006
încalcă prevederile art. 4 alin. (2), ale art. 16 și ale art. 56 alin. (2) din Constituție, dar și pe cele ale art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.
Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Sunt invocate, în acest sens,
deciziile nr. 934 din 14 decembrie 2006 , nr. 775 din 12 mai 2009 și nr. 335 din 10 martie 2011, prin care Curtea Constituțională a statuat că obligativitatea plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarității, care permite sistemului public de asigurări sociale de sănătate să își poată realiza obiectivul principal, acela de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Curtea a mai subliniat că obligația de a contribui la sistemul public de asigurări sociale de sănătate reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor. În ce privește alte forme diferite de asigurări de sănătate, Curtea a reținut că acestea nu duc la excluderea obligației de a contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate.
În final, Guvernul arată că, față de cele reținute în jurisprudența în materie a Curții Constituționale, în cauză nu au apărut elemente noi, astfel încât acestea își mențin valabilitatea.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale.
Criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) privind interzicerea discriminării, ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 56 alin. (2) referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale din Legea fundamentală nu pot fi reținute. În jurisprudența sa în materie, de pildă
Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006
și nr. 118 din 16 februarie 2012, Curtea Constituțională a stabilit că atât principiul obligativității, cât și cel al solidarității reprezintă o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății, precum și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor. Totodată, este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate. Legiuitorul, având în vedere situația specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcție de proveniența veniturilor, a stabilit un tratament juridic diferențiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabilește contribuția lunară.
De asemenea, principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului.
Avocatul Poporului mai susține în punctul său de vedere că nu există nicio contradicție între dispozițiile de lege criticate și reglementările speciale ale profesiei de avocat (respectiv
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000
privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 452/2001 ). Astfel, textele de lege criticate reglementează obligația la plata contribuțiilor privind asigurările sociale de sănătate, în timp ce
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000
conțin reglementări privind asigurarea avocaților pentru pensii și pentru anumite indemnizații, cum ar fi indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizația pentru maternitate, ajutorul de deces. Prin urmare, obligațiile persoanelor care au calitatea de avocat de a contribui la cele două fonduri de asigurări dau naștere la două drepturi distincte și nu constituie o încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 172 din 15 aprilie 2004 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autoarei excepției, susținerile acesteia, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3), precum și
art. 257 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, precum și prin
art. VIII pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 208 alin. (3): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii:
a) alegerea liberă de către asigurați a casei de asigurări;
b) solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberă de către asigurați a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente și de dispozitive medicale, în condițiile prezentei legi și ale contractului-cadru;
d) descentralizarea și autonomia în conducere și administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
f) participarea persoanelor asigurate, a statului și a angajatorilor la managementul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil și nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
h) transparența activității sistemului de asigurări sociale de sănătate;
i) libera concurență între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.";
- Art. 211 alin. (1): "(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.";
- Art. 215 alin. (3): "(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.";
- Art. 257 alin. (2) lit. b) și alin. (3): "(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra: (...)
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar; (...)
(3) În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."
Normele constituționale față de care autoarea excepției își raportează critica de neconstituționalitate sunt cele ale art. 4 alin. (2) și ale art. 16, invocate sub aspectul principiului egalității și al interzicerii discriminării, precum și ale art. 56 alin. (2), referitoare la principiul așezării juste a sarcinilor fiscale. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la nediscriminare, respectiv la interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Autoarea excepției apreciază că obligația avocaților de a contribui atât la sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile criticate din
Legea nr. 95/2006 , cât și la fondurile din cadrul sistemului propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților, reglementat de
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, și de legislația subsecventă specifică, creează o discriminare a acestei categorii profesionale față de oricare alta, în condițiile în care beneficiază de același pachet de servicii medicale de bază. În plus, este susținută și încălcarea principiului așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție.
Curtea constată că astfel de critici de neconstituționalitate nu sunt întemeiate.
Din coroborarea dispozițiilor criticate din
privind reforma în domeniul sănătății, Curtea reține că toate persoanele care realizează venituri impozabile au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din veniturile impozabile obținute, beneficiind, în calitate de asigurați, de un pachet de servicii medicale de bază. Protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu reprezintă obiectivele sistemului de asigurări sociale de stat, realizate pe baza unor principii expres menționate în art. 208 alin. (2), printre care și cel al solidarității și al subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor.
În ceea ce privește categoria profesională a avocaților, Curtea reține că dreptul la pensie și asigurări sociale pentru avocați se exercită printr-un sistem unic, propriu și autonom, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților în condițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2000
privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 452/2001 , ale Statutului Casei de Asigurări a Avocaților, adoptat de Congresul Avocaților 2012 și intrat în vigoare la 1 octombrie 2012, și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Casei de Asigurări a Avocaților.
Obligația de a contribui la fondurile acestui sistem propriu este prevăzută de
art. 92 din Legea nr. 51/1995
și vizează orice avocat înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, membrii Casei de Asigurări a Avocaților fiind alcătuiți din toți avocații în activitate, avocații pensionari și urmașii acestora cu drepturi proprii la pensie și la ajutoare sociale. Casa de Asigurări a Avocaților este organizată și funcționează în scopul stabilirii și acordării pensiilor și ajutoarelor sociale cuvenite avocaților și urmașilor acestora cu drepturi proprii la pensie, în condițiile prevăzute de legea specială. Dispozițiile
art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000
enumeră categoriile de pensii la care au dreptul avocații, și anume:
"a) pensia pentru limită de vârstă;
b) pensia de retragere definitivă din profesie;
c) pensia de retragere anticipată definitivă din profesie;
d) pensia de invaliditate;
e) pensia de urmaș."
Totodată, art. 11 din același act normativ prevede că "(1) Asigurații sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați au dreptul, în afară de pensie, la:
a) indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite, accidente de muncă sau accidente în afara muncii;
b) indemnizații pentru maternitate;
c) alte indemnizații prevăzute de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților;
d) ajutor de deces.
(2) Condițiile și procedura de acordare a acestor drepturi vor fi reglementate prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaților."
Prin urmare, celelalte drepturi sociale de care beneficiază avocații, cu excepția pensiei, se concretizează în acordarea unor indemnizații pentru diferite situații clar stabilite în actul normativ.
Or, pachetul de servicii de bază, de care orice asigurat beneficiază în temeiul
Legii nr. 95/2006 , cuprinde, potrivit art. 210 alin. (1) lit. c) din aceasta, "serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se suportă din fond, în condițiile contractului-cadru."
Așadar, din compararea dispozițiilor
Legii nr. 51/1995 , ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2000
și ale Statutului Casei de Asigurări a Avocaților, pe de o parte, și a dispozițiilor
Legii nr. 95/2006 , de cealaltă parte, Curtea constată că cele două sisteme de asigurări sociale vizează drepturi diferite, neexistând o suprapunere între acestea. De altfel, Curtea a statuat în același sens prin
Decizia nr. 172 din 15 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 18 mai 2004.
În plus, Curtea constată că natura drepturilor reglementate de cele două acte normative -
și
- este diferită, determinată fiind de subiectul și scopul acestor drepturi. Astfel,
reglementează accesul asiguraților la un pachet de servicii medicale de bază, minim, în scopul realizării obligației statului, prevăzută de art. 34 din Constituție, de a garanta dreptul la ocrotirea sănătății.
și celelalte reglementări subsecvente instituie un sistem propriu, unic și autonom prin intermediul căruia sunt stabilite și acordate pensii și alte drepturi de asigurări sociale (sub forma de indemnizații sau ajutor social) persoanelor aparținând exclusiv categoriei profesionale a avocaților și urmașilor acestora.
Având în vedere cele mai sus expuse, Curtea constată că în cauză nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate de autoarea excepției, referitoare la încălcarea principiului egalității și al nediscriminării, precum și al justei așezări a sarcinilor fiscale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Uțescu în Dosarul nr. 3.346/63/2012 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) și ale
art. 257 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Craiova- Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.