Decizia nr. 273/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zolta - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zheng Siyong și Zheng Shuliang în Dosarul nr. 9.433/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1D/2013 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspund, pentru Zheng Siyong, domnul avocat Constantin Profir, cu delegație depusă la dosarul cauzei. De asemenea, pentru părțile Zheng You și Li Ning, răspund domnii avocați Șerban Nicolae și, respectiv, Ion Panaitescu, având împuterniciri avocațiale depuse la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză, solicitat de Curtea Constituțională pentru a asigura traducerea în cauză.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților părților.

Apărătorul autorului excepției Zheng Siyong solicită admiterea acesteia, susținând că textul de lege criticat încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât persoana cu privire la care se cere îndepărtarea de pe teritoriul României nu are posibilitatea de a cunoaște motivele pentru care a fost declarată indezirabilă. Precizează că, referitor la această problemă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în cazuri similare, instanțele naționale s-au limitat la o examinare pur formală, neoferindu-i-se niciun indiciu persoanei vizate. Enumeră, în acest sens, cauzele Kaya împotriva României, Lupșa împotriva României, Ahmed împotriva României și Geleri împotriva României. Precizează, de asemenea, că s-a produs și o ingerință gravă în viața intimă, familială și privată, autorul excepției fiind, de fapt, cetățean australian, care locuiește de 20 de ani pe teritoriul României, are o viață de familie și desfășoară activități comerciale.

Apărătorul părții Li Ning solicită admiterea excepției, arătând, în esență, că este nesocotită durata rezonabilă în care trebuie soluționat un proces pentru a fi considerat echitabil, prin termenul extrem de scurt prevăzut de

art. 85 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 . Consideră că este încălcat și dreptul la un recurs efectiv, ca urmare a faptului că persoana declarată indezirabilă nu are niciun fel de informație cu privire la motivele care au stat la baza pronunțării de către instanță a unei astfel de hotărâri. În opinia sa, reglementarea este evazivă și contradictorie, rațiunile de securitate națională la care face referire art. 85 alin. (5) sunt diferite de cele de la alin. (1) al aceluiași articol. Or, legiuitorul trebuie să edicteze norme accesibile și previzibile, lipsite de ambiguități și neclarități.

Apărătorul părții Zheng You solicită, de asemenea, admiterea excepției, subliniind, în esență, imprecizia și echivocul textului de lege criticat. Arată că în cuprinsul acestuia se folosesc cu același sens expresiile de "securitate națională" și "siguranță națională", care sunt, de fapt, două concepte diferite. Prin urmare, textul de lege supus controlului de constituționalitate poate fi aplicat în mod arbitrar. Apreciază că măcar fapta săvârșită ar trebui adusă la cunoștința celui ce urmează să fie declarat indezirabil. Invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 17 octombrie 1986, pronunțată în Cauza Rees împotriva Marii Britanii, în sensul necesității existenței unui just echilibru între interesul general și cel individual. Precizează, totodată, că măsura declarării ca indezirabil, cu consecința îndepărtării din țară, reprezintă o sancțiune pentru persoana în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței deja existente în materie. Consideră că, atât timp cât cererea de declarare ca indezirabil este examinată de o instanță independentă și imparțială, se respectă toate garanțiile procesului echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7.228 din 20 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9.433/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zheng Siyong și Zheng Shuliang într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de declarare a acestora ca indezirabili pe considerente de securitate națională și luarea lor în custodie publică până la punerea în executare a măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că, raportat la lipsa oricăror dovezi depuse la dosarul cauzei, prin prevederile

art. 85 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , reținute ca temei al rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se încalcă dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind libera circulație a persoanelor, se realizează o ingerință în viața familială și se nesocotește dreptul la un proces echitabil, judecat în mod imparțial și public. Invocă și paragraful nr. 43 al Hotărârii din 12 octombrie 2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kaya împotriva României, în care s-a arătat că, din cauza faptului că reclamantul nu a beneficiat nici în fața autorităților administrative, nici în fața curții de apel de un grad minim de protecție împotriva arbitrariului autorităților, Curtea a concluzionat că atingerea adusă vieții sale private nu era prevăzută de o "lege" care să răspundă cerințelor Convenției.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Constituționale, textele de lege ce formează obiectul acesteia sunt compatibile cu principiile constituționale, respectiv cu dreptul de acces la o instanță și dreptul la un proces echitabil.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, precizează că, potrivit normelor de procedură și așa cum rezultă chiar din

art. 85 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , instanța de judecată ia cunoștință de toate datele, informațiile și documentele din domeniul siguranței naționale aflate la dosar și, de asemenea, ea are dreptul și îndatorirea de a administra probe în proces, respectând însă dispozițiile legale privind informațiile clasificate. Arată că dreptul statelor de a-și proteja securitatea națională prin măsuri specifice, asupra cărora au o marjă largă de apreciere, este consacrat și unanim recunoscut la nivelul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reluând cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 763 din 31 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, precizează că, în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în lumina art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție, că statele au, "pe temeiul unui principiu de drept internațional public bine stabilit și fără prejudicierea angajamentelor asumate prin tratate internaționale, inclusiv Convenția, dreptul de a controla intrarea, șederea și îndepărtarea nenaționalilor de pe teritoriile lor" (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Chahal împotriva Marii Britanii). Mai mult, paragraful 2 al art. 1 din același protocol dispune că garanțiile procedurale în cazul expulzării de străini pot să nu fie respectate atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate națională. Consideră că prevederile de lege criticate respectă și dreptul la un proces echitabil, întrucât oferă posibilitatea ca atât cererea de declarare ca indezirabili, cât și o eventuală contestație a măsurii luate în acest sens să fie examinate de o instanță judecătorească independentă și imparțială, în cadrul unui proces care întrunește toate exigențele și garanțiile care caracterizează procesul echitabil într-o societate democratică.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu încalcă principiul liberului acces la justiție și nici dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Arată că, potrivit

art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , hotărârea Curții de Apel București prin care străinul este declarat indezirabil poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării. Consideră că textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu aduc atingere nici drepturilor reglementate de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât este permisă ingerința unei autorități publice în limita în care o asemenea ingerință este prevăzută de lege și se întemeiază pe rațiuni de securitate națională. Astfel, arată că este pe deplin justificată obligația respectării de către străini a regulilor speciale ce constituie regimul șederii lor în România, având în vedere necesitatea oricărui stat de a controla activitățile de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile

art. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Curtea constată că, din motivarea excepției, astfel cum aceasta a fost prezentată în scris și expusă în susținerile orale din cadrul ședinței publice, rezultă că, în realitate, prevederile de lege împotriva cărora au fost formulate criticile de neconstituționalitate sunt doar cele ale

art. 85 alin. (1)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 . Prin urmare, Curtea urmează să examineze doar constituționalitatea acestora. Curtea observă, totodată, că, prin

Legea nr. 118/2012

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2012

pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012, s-a dispus înființarea Inspectoratului General pentru Imigrări, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, prin reorganizarea Oficiului Român pentru Imigrări, care a fost desființat. Aplicând cerința cuprinsă în

art. III din Legea nr. 118/2012 , potrivit căruia, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea «Oficiul Român pentru Imigrări" se înlocuiește, în mod corespunzător, cu denumirea "Inspectoratul General pentru Imigrări»", textele de lege criticate au, în prezent, următoarea redactare:

- Art. 85 alin. (1)-(5): "Declararea ca indezirabil:

(1) Declararea ca indezirabil este o măsură care se dispune împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel București, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Procurorul sesizează instanța de judecată, la propunerea instituțiilor cu competențe în domeniul ordinii publice și securității naționale care dețin date sau indicii temeinice, în sensul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Datele și informațiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru rațiuni de securitate națională se pun la dispoziția instanței de judecată, în condițiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate.

(4) Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților. Instanța de judecată aduce la cunoștință străinului faptele care stau la baza sesizării, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate.

(5) Curtea de Apel București se pronunță, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condițiile alin. (2). Hotărârea instanței este definitivă. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe rațiuni de securitate națională, în conținutul hotărârii nu se menționează datele și informațiile care au stat la baza motivării acesteia."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 21 alin. (3) care garantează dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, și la art. 25 privitor la libera circulație. De asemenea, menționează și art. 11, și art. 20 din Constituție, pentru a-și raporta critica și la prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse la art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 8 care consacră dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia susțin că textele de lege criticate nesocotesc dreptul la un proces echitabil, ca urmare a faptului că nu dau posibilitatea străinului împotriva căruia urmează să fie luată măsura declarării ca indezirabil - ca urmare a faptului că a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională - să cunoască informațiile în baza cărora a fost luată această măsură.

Curtea nu poate reține această critică, observând, sub acest aspect, că, în motivarea Hotărârii din 12 octombrie 2006, pronunțată în Cauza Kaya împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit jurisprudența sa potrivit căreia deciziilor referitoare la îndepărtarea străinilor nu le sunt aplicabile prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea nu presupun contestarea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil și nici nu se referă la temeinicia unei acuzații în materie penală, în sensul textului convențional menționat (paragraful 24).

Pe de altă parte, prin aceeași hotărâre, instanța europeană de contencios al drepturilor omului a precizat, de asemenea, că orice persoană împotriva căreia se ia o măsură care are la bază motive de securitate națională trebuie să beneficieze de garanții împotriva arbitrariului. Astfel, persoana trebuie să aibă, în special, posibilitatea de a declanșa un control al măsurii litigioase în fața unui organ independent și imparțial, competent să se pronunțe cu privire la toate problemele de fapt și de drept relevante, în vederea stabilirii legalității măsurii și a sancționării unui eventual abuz din partea autorităților. În fața unui astfel de organ de control persoana în cauză trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-și putea prezenta punctul de vedere și a combate argumentele autorităților (paragraful 41).

În cauzele invocate în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate (Hotărârea din 12 octombrie 2006, pronunțată în Cauza Kaya împotriva României, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunțată în Cauza Lupșa împotriva României, Hotărârea din 13 iulie 2010, pronunțată în Cauza Ahmed împotriva României, și Hotărârea din 15 februarie 2011, pronunțată în Cauza Geleri împotriva României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție, întrucât reclamanții nu au beneficiat nici în fața autorităților administrative, nici în fața curții de apel de un grad minim de protecție împotriva arbitrariului autorităților. Or, potrivit prevederilor convenționale menționate, un străin nu poate fi expulzat decât "în executarea unei decizii luate în conformitate cu legea". În Cauza Kaya împotriva României (paragraful 55), de exemplu, Curtea a statuat că trimiterea la "lege" vizează, conform ansamblului dispozițiilor Convenției, nu numai existența unei baze în dreptul intern, ci și calitatea legii, care impune accesibilitatea și previzibilitatea acesteia, precum și o anumită protecție împotriva atingerilor arbitrare ale drepturilor garantate de Convenție, venind din partea puterii publice.

Curtea Constituțională observă însă că toate cele patru hotărâri ale instanței europene enumerate mai sus au fost pronunțate cu privire la procese desfășurate în conformitate cu dispoziții din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , care, ulterior, au fost modificate. În redactarea avută în vedere de instanța de la Strasbourg în cauzele menționate, ordonanța de urgență prevedea că declararea ca indezirabil a unui străin constituia o măsură administrativă de autoritate, dispusă de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la propunerea Autorității pentru străini sau a altor instituții cu competențe în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, împotriva căreia se putea face contestație la Curtea de Apel București.

În prezent, formularea textelor de lege criticate înlătură complet riscul de arbitrariu, prin faptul că instanța de judecată este cea care, la cererea procurorului, declară indezirabil străinul și dispune îndepărtarea acestuia de pe teritoriul României, ceea ce reprezintă o dovadă a îndeplinirii de către statul român a obligației de a institui garanțiile procedurale cerute de art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Curtea Constituțională nu poate reține nici susținerile potrivit cărora textele de lege criticate ar fi neconstituționale din cauza imposibilității reclamantului de a avea acces la informațiile clasificate pe care s-a întemeiat luarea măsurii declarării sale ca indezirabil. Prevederile

art. 85 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt lămuritoare sub acest aspect, stabilind, pe de o parte, că datele și informațiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru rațiuni de securitate națională se pun la dispoziția instanței de judecată, în condițiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate, iar, pe de altă parte, la rândul său, instanța de judecată aduce la cunoștință străinului faptele care stau la baza sesizării, de asemenea, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate.

În același sens, Curtea Constituțională constată că, prin

Decizia nr. 763 din 31 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, examinând excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , în varianta anterioară republicării, care reglementau tot instituția declarării ca indezirabili a străinilor, a observat că textele de lege criticate ca fiind neconstituționale nu prevedeau in terminis interdicția accesului la datele și informațiile ce au stat la baza deciziei de declarare a străinului ca indezirabil în ceea ce privește instanța de judecată competentă a soluționa contestația împotriva ordonanței procurorului, ci se referă exclusiv la străinul vizat de măsura în cauză. Curtea a constatat că, potrivit

Legii nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, judecătorul are acces la documente pe diferite niveluri de secretizare, în condițiile și cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ. Prin urmare, prin aplicarea corectă a legislației în materie, exercitarea efectivă și concretă a dreptului de acces liber la instanță și a dreptului la apărare este asigurată, riscul de arbitrariu din partea autorităților administrative fiind înlăturat.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, verificând constituționalitatea unor prevederi din

Legea nr. 182/2002 , din perspectiva criticii în sensul că părțile nu pot avea acces la conținutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, decât cu condiția obținerii certificatului de securitate, Curtea Constituțională a constatat că este firesc ca legea menționată să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți. Pe de altă parte, însăși Constituția prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi - inclusiv a garanțiilor aferente unui proces echitabil - pentru rațiuni legate de apărarea securității naționale.

Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că reglementarea mai strictă a accesului la informațiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informații, precum și a unor proceduri de verificare, control și coordonare a accesului la aceste informații, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecției informațiilor clasificate, în acord cu dispozițiile constituționale ce vizează apărarea securității naționale.

Referitor la pretinsa critică de neconstituționalitate prin nesocotirea dispozițiilor constituționale și convenționale care garantează dreptul la viață de familie, Curtea constată că nu este întemeiată. Este adevărat că declararea ca indezirabil a străinului, cu consecința îndepărtării sale de pe teritoriul României, poate afecta acest drept, dar o atingere adusă vieții de familie este permisă, potrivit art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care această ingerință este prevăzută de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională. Or, textele de lege supuse controlului de constituționalitate întrunesc aceste exigențe convenționale.

În fine, Curtea constată că nu poate reține nici critica referitoare la încălcarea dreptului de liberă circulație, care nu este un drept absolut, ci trebuie exercitat potrivit legii, putând fi supus unor limitări, în condițiile imperativului apărării securității naționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Zheng Siyong și Zheng Shuliang în Dosarul nr. 9.433/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 85 alin. (1)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.