Decizia nr. 316/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2) și art. 20-26 din Legea nr. 176/2010
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 176/2010 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2) și
art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 , excepție ridicată de Cornelia Brîndușa Novac în Dosarul nr. 2.157/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 171D/2013 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Integritate, directorul Direcției Generale Juridică, Control, Relații Publice și Comunicare, Ioana Lazăr, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența recentă, în materie, a Curții Constituționale, spre exemplu deciziile nr. 204, nr. 205, nr. 207, nr. 208 și nr. 210 din 29 aprilie 2013. Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010
și nr. 663 din 26 iunie 2012.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3.369 din 21 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.157/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum și a art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2) și
art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 .
Excepția a fost ridicată de Cornelia Brîndușa Novac într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia formulează, pe de o parte, critici de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit cărora modul de adoptare a
contravine art. 75 alin. (4) și (5) din Constituție. Astfel, prevederile art. 13-19 și art. 27-32 au fost adoptate de Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, și de Senat, în calitate de Cameră decizională, deși domeniul de reglementare al acestor texte de lege este de instituire a unor fapte ca având natură contravențională, a unor proceduri de soluționare a plângerilor contravenționale și de incriminare a unor fapte ca infracțiuni. Or, potrivit art. 75 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. h), m) și art. 44 din Constituție, aceste legi de natură organică se supun spre dezbatere Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, și Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională. În cauza de față, textul adoptat de Camera Deputaților a suferit o serie de modificări la Senat, inclusiv în ceea ce privește art. 13-19 și art. 27-32 din lege, astfel încât revenirea acestor texte de lege la Camera sesizată era obligatorie, Camera Deputaților având competența de a decide în mod definitiv, în procedură de urgență.
De asemenea, autorul susține că la adoptarea textului
nu au fost avute în vedere considerente obligatorii ale
Deciziei Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 . Textul
Legii nr. 176/2010 , în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, la data de 2 septembrie 2010, este o reproducere fidelă a textului legii care a fost declarată neconstituțională prin decizia menționată. Or, potrivit jurisprudenței Curții (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 91 din 10 octombrie 1995 ), Parlamentul nu este îndreptățit să confirme o normă neconstituțională, care își păstrează acest caracter cât timp legiuitorul nu a modificat-o. Tot astfel, nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare și completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec.
Pe de altă parte, autorul excepției formulează critici de neconstituționalitate intrinsecă, referindu-se, în principal, la faptul că Agenția Națională de Integritate, prin natura ei, reprezintă, în continuare, o structură paraconstituțională, nepermisă de Legea fundamentală. Prin activitatea și procedurile specifice, aceasta reprezintă o instituție cu caracter jurisdicțional, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) raportat la art. 116 alin. (2) și art. 126 alin. (1). Astfel, procedura de evaluare a averii, a conflictelor de interese și a incompatibilităților, urmată de inspectorii de integritate, prezintă elemente specifice activității organelor de cercetare penală sau instanțelor judecătorești, astfel: în cadrul activității de evaluare, inspectorii de integritate administrează și evaluează probe, solicită informații necesare de la orice instituție, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat, solicită efectuarea de expertize, în urma cărora apreciază, printr-un raport de evaluare, dacă averea este nejustificată sau dacă există conflicte de interese sau incompatibilități. Așadar, raportul de evaluare are efecte similare unui rechizitoriu/hotărâri judecătorești, inspectorul de integritate având, în realitate, competența legală de "a spune dreptul", activitate permisă numai instanțelor judecătorești.
Mai mult, sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare fiind în situația de a-și dovedi nevinovăția sau neîncălcarea dispozițiilor legale. Toate acestea demonstrează încălcarea art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) și (9) și art. 124 alin. (2) din Constituție, dar și a considerentelor
Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 . Împrejurarea că raportul de evaluare poate fi contestat în justiție nu infirmă caracterul jurisdicțional al activității Agenției Naționale de Integritate, dat fiind că raportul întocmit de această autoritate enunță, în partea de concluzii, constatarea încălcării ordinii de drept, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aspect specific activității de jurisdicție. Un argument în plus îl constituie caracterul definitiv al actelor ce emană de la Agenția Națională de Integritate, acesta fiind specific actelor de jurisdicție.
Totodată, autorul susține că prevederile
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010
contravin art. 26 din Constituție, art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și considerentelor
Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 , deoarece prevăd, în continuare, obligația publicării declarațiilor de avere și de interese pe pagina de internet a Agenției Naționale de Integritate și a instituției unde persoanele vizate de lege au obligația de a le depune. Or, expunerea nejustificată și repetată pe pagina de internet sau la avizierul instituției a datelor referitoare la averea și interesele persoanelor cărora legea le este aplicabilă încalcă dreptul la viață privată. Averea este un atribut al persoanei, iar publicitatea acestui element, chiar și numai prin indicarea locului situării, încalcă dreptul persoanelor vizate de
la imagine proprie și la viață privată și produce, totodată, noi criterii de discriminare, în baza situației materiale, în contradicție cu art. 16 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În susținerea criticii de neconstituționalitate, sunt invocate
deciziile Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010
și nr. 415 din 14 aprilie 2010, precum și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Stafford împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 2002.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că a fost respectată procedura de adoptare a legii criticate. De asemenea, configurația juridică a Agenției Naționale de Integritate este specifică unei autorități administrative, înzestrată să emită acte administrative și acte premergătoare necesare demarării unor proceduri judiciare diferite, cu respectarea tuturor garanțiilor constituționale în ceea ce privește exercitarea prerogativelor dreptului la apărare față de actele administrative producătoare de efecte juridice per se, precum rapoartele de constatare a incompatibilităților. Instanța judecătorească consideră că activitatea Agenției are caracter esențialmente administrativ, se desfășoară pe baza unei proceduri administrative stabilite prin lege și este supusă controlului judecătoresc, neavând caracteristicile unei activități jurisdicționale. Invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 .
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la criticile de neconstituționalitate privind procedura de legiferare, invocând
Decizia Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , apreciază că
a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului.
Referitor la celelalte critici de neconstituționalitate, Guvernul arată că Agenția Națională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înființată prin lege organică, cu respectarea dispozițiilor art. 117 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. t) și art. 76 alin. (1) din Constituție. Agenția nu desfășoară o activitate de jurisdicție, deoarece nu soluționează cazuri litigioase, nu pronunță hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicțională.
Cu privire la obligația depunerii declarațiilor de avere și de interese, Guvernul consideră că reglementarea criticată instituită în considerarea necesității de a preveni faptele de corupție în cazul categoriilor de personal individualizate de legiuitor nu conține dispoziții discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de norma legală. Invocă în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 1.082 din 8 septembrie 2009 .
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, sens în care arată că
Legea nr. 176/2010 , adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, a instituit o nouă reglementare a procedurii de verificare a averilor persoanelor care ocupă funcții și demnități publice. Legea menționată nu mai prevede că actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau a procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, ci doar instituie obligația organelor competente de a analiza raportul întocmit de inspectorul de integritate și de a dispune, în caz de necesitate, măsurile care se impun. Invocă aspecte din jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu,
deciziile nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, nr. 663 din 26 iunie 2012 și nr. 29 din 5 februarie 2013.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Agenția Națională de Integritate, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2) și
art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.
Prevederile
art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010
stabilesc atribuțiile Agenției Naționale de Integritate de desfășurare a activității de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege; art. 6 alin. (1) lit. e) instituie una dintre atribuțiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese constând în afișarea și menținerea declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese, pe pagina de internet a instituției, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu; art. 10 enumeră activitățile desfășurate de inspectorii de integritate; art. 12 alin. (1) și (2) reglementează îndeplinirea, de către Agenție, a activității de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, iar art. 20-26 privesc evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 44 alin. (8) și (9) privind prezumția de liceitate a averii și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții numai în condițiile legii, art. 75 alin. (4) și (5) privind procedura adoptării unor prevederi de către prima Cameră sesizată și de către Camera decizională, art. 116 alin. (2) privind organizarea altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, precum și dispozițiilor cuprinse în art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012,
Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012,
Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, și
Decizia nr. 204 din 29 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 iunie 2013):
Astfel, referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă a
Legii nr. 176/2010 , Curtea a reținut că Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, exercitat prin raportare la dispozițiile art. 75 alin. (4) și (5) din Constituție, invocate și în cauza de față (a se vedea
Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Curtea a statuat că legea a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție și că, "în practică, [...], se pot ivi situații în care unul și același act normativ să cuprindă dispoziții care aparțin mai multor domenii de reglementare, care intră în competența decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situații, dispozițiile art. 75 alin. (4) și (5) din Constituție prevăd că, «În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competența sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgență», respectiv «Dispozițiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător și în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei Camere»."
În aceste condiții, întrucât criteriile de partajare a competențelor celor două Camere, precum și modalitatea de soluționare a unor eventuale conflicte de competențe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea a constatat că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispozițiile art. 75 din Constituție.
Considerentele reținute în
Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , citată mai sus, își păstrează valabilitatea și în cauza de față, Curtea reținând, din urmărirea procesului legislativ, desfășurat în cele două Camere ale Parlamentului ulterior acestei decizii, că Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, și de Senat, în calitate de Cameră decizională, devenind, ulterior promulgării,
În continuare, referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicțional al activității desfășurate de Agenția Națională de Integritate, Curtea a statuat că Agenția desfășoară o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 .
De asemenea, Curtea a mai reținut că funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate.
Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, deoarece se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.
Curtea nu a reținut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumției de nevinovăție, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală. De asemenea, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice față de un cetățean învinuit/inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, în condițiile legii, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanța de contencios administrativ (a se vedea, în sensul celor de mai sus,
Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată prin publicarea declarațiilor de interese, Curtea a subliniat că dreptul la viață intimă, familială și privată nu este absolut, ci, în anumite condiții, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricții sau ingerințe din partea autorităților (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).
În același sens, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieții private poate face obiectul unor restricții dacă sunt prevăzute de lege și dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Aplicând aceste principii în cauză, Curtea a constatat, pe de o parte, că soluția legislativă a publicării declarațiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenției Naționale de Integritate de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenire a corupției instituționale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declarații se realizează, potrivit
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 , prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanții împotriva unor ingerințe arbitrare. În aceste condiții, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În sfârșit, Curtea constată că, în raport de criticile formulate, prevederile de lege nu contravin celorlalte dispoziții din Legea fundamentală invocate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cornelia Brîndușa Novac în Dosarul nr. 2.157/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile
privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și ale art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2) și
art. 20-26 din Legea nr. 176/2010
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.