Decizia nr. 336/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 321D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, doamna consilier Ecaterina Mirea, cu împuternicire depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În susținerea excepției, acesta arată, pe de o parte, că Avocatul Poporului are interes în formularea prezentei excepții având în vedere evenimentele petrecute în anul 2012, iar, pe de altă parte, că art. 58 din Constituție consacră specializarea funcțională a Avocatului Poporului. De aceea, se consideră că Avocatul Poporului nu are competența constituțională de a apăra drepturile persoanei juridice, ci doar pe cele ale persoanelor fizice. Prin urmare, art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție trebuie să fie interpretat prin raportare la art. 58 din Constituție, iar concluzia logico-juridică ce se impune este aceea că legalitatea sesizării Curții Constituționale de către Avocatul Poporului este determinată de necesitatea respectării rolului și statutului Avocatului Poporului.

Totodată, se mai arată că Avocatul Poporului, potrivit jurământului pe care îl depune, nu este un arbitru al disputelor dintre instituțiile și autoritățile publice, ci apărătorul drepturilor și libertăților cetățenilor în raport cu autoritățile administrației publice.

Având în vedere cele de mai sus, apreciază că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că Avocatul Poporului poate ridica excepția de neconstituționalitate și în cazurile care nu vizează drepturile și libertățile persoanelor fizice.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se apreciază că Avocatul Poporului, prin excepția formulată, tinde la o limitare a atribuțiilor sale prin interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 58 și art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție. Or, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 , nu a dat o asemenea interpretare restrictivă prevederilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție; mai mult, în jurisprudența acesteia se regăsesc mai multe cazuri în care Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională pe calea unei excepții de neconstituționalitate, fără ca aceasta să privească drepturi sau libertăți fundamentale. Totodată, se mai apreciază că o departajare foarte strictă a competenței Avocatului Poporului cu privire la posibilitatea acestuia de a formula excepții de neconstituționalitate care privesc sau nu direct sau indirect drepturi sau libertăți fundamentale nu este benefică bunei funcționări a societății.

În aceste condiții, se apreciază că nu există niciun motiv pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale consacrată prin

Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 4.135 din 14 mai 2013, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.840 din 15 mai 2013, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție și al

art. 32 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă art. 58 din Constituție "în măsura în care sunt interpretate în sensul că Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituțională cu obiecții sau excepții de neconstituționalitate și în alte cazuri decât cele care privesc drepturile și libertățile persoanelor fizice".

Se arată că art. 58 alin. (1) din Constituție consacră specializarea funcțională a Avocatului Poporului, limitând competența acestuia la domeniul apărării drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Sesizarea Curții Constituționale pe calea unei obiecții sau excepții de neconstituționalitate este o modalitate de îndeplinire a rolului său constituțional, respectiv apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. În consecință, Avocatul Poporului apreciază că obiecția sau excepția de neconstituționalitate pe care o formulează, pe lângă condițiile procedurale ce determină legalitatea sesizării, trebuie să se circumscrie rolului și atribuțiilor sale specifice și să respecte statutul acestuia.

Având în vedere cele de mai sus, Avocatul Poporului arată că în situația în care textul legal criticat s-ar interpreta în sensul recunoașterii competenței sale de a ridica obiecții și excepții de neconstituționalitate în toate cazurile, ar echivala cu încălcarea art. 58 și 59 din Constituție.

În fine, se susține că jurisprudența Curții Constituționale nu este constantă în ceea ce privește rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice, invocându-se, în acest sens, considerentele

Deciziei nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 , pe de o parte, în sensul recunoașterii competenței sale de a ridica excepții de neconstituționalitate în toate cazurile, și cele din

deciziile nr. 1.631 din 20 decembrie 2011

și nr. 45 din 20 ianuarie 2011, pe de altă parte, în sens contrar.

În consecință, Avocatul Poporului apreciază că "dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că Avocatul Poporului poate ridica excepția de neconstituționalitate și în cazurile care nu vizează drepturile și libertățile persoanelor fizice".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și

art. 33 din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că "excepția de neconstituționalitate a

art. 13 alin. (1) lit. f) [din Legea nr. 35/1997

- s.n.] ar putea fi admisă, în măsura în care se interpretează că Avocatul Poporului poate ridica excepții de neconstituționalitate în orice procese, chiar dacă textul legal a cărui constituționalitate se analizează nu afectează drepturi sau libertăți ale unor persoane fizice".

În acest sens, se arată că din interpretarea sistematică a dispozițiilor constituționale ale art. 58 și art. 146 lit. d) se ajunge la concluzia că atribuția de rang constituțional care permite ridicarea din oficiu a excepțiilor de neconstituționalitate trebuie să se circumscrie rolului Avocatului Poporului, în caz contrar, s-ar ajunge la o denaturare a rolului acestuia în sistemul constituțional și instituțional românesc.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului Avocatului Poporului, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10, 29 și 32 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, care au următorul cuprins: "(1) Avocatul Poporului are următoarele atribuții: [...]

f) poate sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor".

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul legal criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 58 referitor la rolul Avocatului Poporului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Curtea reține că, deși autorul excepției de neconstituționalitate, în motivarea acesteia, face trimitere atât la posibilitatea Avocatului Poporului de a ridica obiecție de neconstituționalitate, cât și excepție de neconstituționalitate, în realitate, conținutul normativ al

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

vizează doar situația în care acesta "poate sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate". În consecință, Curtea constată că, în realitate, Avocatul Poporului solicită constatarea neconstituționalității dispozițiilor

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

în măsura în care nu circumstanțiază posibilitatea sa de a sesiza Curtea Constituțională pe calea excepției de neconstituționalitate exclusiv cu probleme care țîn de apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

2. Competența Avocatului Poporului de a ridica excepții de neconstituționalitate a fost introdusă prin

Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

Soluția legislativă criticată a fost introdusă în cuprinsul

Legii nr. 35/1997

prin

art. I pct. 10 din Legea nr. 233/2004

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iunie 2004, și se regăsea la

art. 13 lit. c3) din Legea nr. 35/1997 . În urma republicării

Legii nr. 35/1997 , soluția legislativă criticată se regăsește la art. 13 alin. (1) lit. f).

3. Curtea constată că

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

reia la nivel infraconstituțional dispozițiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului".

Prin

Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007, Curtea Constituțională a stabilit că "art. 146 din Constituție nu condiționează, în modul arătat de Guvern, cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat să adreseze Curții Constituționale sesizări și, respectiv, excepții de neconstituționalitate".

Guvernul, în punctul de vedere transmis și reținut în decizia sus-menționată, a apreciat că "din interpretarea sistematică a textelor legale care reglementează rolul și atribuțiile Avocatului Poporului, precum și a dispozițiilor constituționale ce reglementează sfera subiectelor de drept care pot sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate reiese că Avocatul Poporului are competența de a declanșa controlul de constituționalitate prin sesizarea Curții Constituționale numai în ceea ce privește apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice".

4. Așadar, conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, Avocatul Poporului poate declanșa controlul de constituționalitate pe calea excepției de neconstituționalitate indiferent de problemele vizate prin aceasta (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006,

Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 14 iulie 2006,

Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007,

Decizia nr. 742 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008,

Decizia nr. 365 din 17 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 9 aprilie 2009,

Decizia nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 28 decembrie 2009, sau

Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010), însă ridicarea directă a excepției de neconstituționalitate este și rămâne la aprecierea exclusivă a Avocatului Poporului, acesta neputând fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publică să ridice o atare excepție.

În consecință, Curtea constată că Avocatul Poporului are exclusivitatea în privința deciziei de a ridica o excepție de neconstituționalitate, parte a independenței instituționale și funcționale de care acesta se bucură, astfel încât nu există niciun interes al Avocatului Poporului în promovarea unei asemenea excepții de neconstituționalitate, din moment ce, prin chiar modul său de acțiune, se poate conforma înțelesului constituțional al textului.

5. În aceste condiții, Curtea reține că, de fapt, prin excepția formulată, Avocatul Poporului dorește constatarea neconstituționalității unei interpretări date normei respective, interpretare ce rezultă indirect dintr-o decizie anterioară a Curții Constituționale ( Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 ); întrucât norma legală criticată este o preluare aproape in terminis a textului constituțional al art. 146 lit. d) teza a doua, text căruia deja Curtea Constituțională i-a stabilit înțelesul, este inadmisibil a se constata neconstituționalitatea unei interpretări date normei constituționale chiar de Curtea Constituțională.

De altfel, a accepta punctul de vedere al Avocatului Poporului ar însemna că excepțiile de neconstituționalitate ridicate de acesta ulterior anului 2003 și care nu au privit drepturile și libertățile fundamentale să fi fost formulate cu încălcarea Constituției, iar Curtea Constituțională, dat fiind că le-a analizat pe fond, să fi încălcat ea însăși Constituția.

6. Curtea mai reține că art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale în sensul că Avocatul Poporului nu este limitat la a sesiza Curtea Constituțională pe cale de excepție numai la aspecte ce vizează drepturile și libertățile fundamentale; în consecință, din moment ce textul constituțional nu a fost revizuit, o atare interpretare a Curții Constituționale nu mai poate fi pusă în discuție.

De altfel, orice reviriment jurisprudențial presupune existența unor elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței, în cazul de față, celei a Curții Constituționale. Or, în cauza de față, Avocatul Poporului nu a adus astfel de elemente.

7. În concluzie, Curtea constată că, în realitate, se solicită constatarea neconstituționalității interpretării date unei dispoziții constituționale chiar printr-o decizie a Curții Constituționale. Or, având în vedere

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , o atare solicitare excedează competenței Curții Constituționale și, în consecință, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), ale art. 29 și

art. 32 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.