Decizia nr. 359/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și
art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 237/211/2004/a2 al Tribunalului Cluj - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 338D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Arată că autorul excepției este nemulțumit de aplicarea și interpretarea dispozițiilor criticate, ceea ce nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate. În continuare, face referire la jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 43/A/CC/2013, pronunțată la data de 21 martie 2013, al cărei dispozitiv a fost completat prin Încheierea civilă nr. 57/A/CC/2013, pronunțată la data de 30 aprilie 2013, încheieri pronunțate în Dosarul nr. 237/211/2004/a2, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și
art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ioan Rus cu ocazia soluționării unei cereri de reexaminare a taxei de timbru.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, deși prin
se modifică
Legea nr. 146/1997 , conținutul normativ al art. 11 din aceeași lege rămâne neschimbat înfrângându-se principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Astfel, dispozițiile
art. 11 din Legea nr. 146/1997
sunt deficitare din perspectiva lipsei de corelare cu prevederile art. 3 lit. c) din același act normativ. Totodată, arată că ipoteza în care se află, aceea de a fi introdus acțiunea înainte de modificarea
și de a formula o cerere de apel după momentul modificării, nu este expres prevăzută de textul de lege criticat. De asemenea, prin lipsa unui tratament egal al părților în cadrul aceluiași litigiu și prin lipsa de claritate și previzibilitate a normei criticate se ajunge la o încălcare a prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3).
Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că taxele de timbru constituie cheltuielile necesare desfășurării actului de justiție, cuantumul acestora neconstituind o piedică în dreptul părților la un proces echitabil, atât timp cât
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
reglementează acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă, în condițiile în care situația materială a părților reclamă acordarea unui astfel de ajutor. În continuare face referire la
Decizia nr. 648 din 19 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012, și la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate. În reglementarea exercitării accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate. Accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. În plus, nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Referitor la textul legal criticat, Curtea Constituțională a statuat că justițiabilii pot obține scutiri, reduceri, amânări sau eșalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în acest sens fiind, spre exemplu,
Decizia nr. 722/2011 . În contextul celor arătate mai sus, stabilirea taxelor judiciare de timbru nu încalcă principiul neretroactivității legii, textele de lege criticate devenind aplicabile de la momentul intrării în vigoare a legii.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 lit. c) și
art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu următorul conținut:
- Art. 3 lit. c): "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]
c) cereri pentru:
- stabilirea calității de moștenitor - 50 lei/moștenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;
- cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
- cereri de reducțiune a liberalităților - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducțiunea liberalităților;
- cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.
Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condițiile art. 2 alin. (1)";
- Art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a: "Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: [...]
- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani".
Potrivit
art. 58 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru se abrogă
Legea nr. 146/1997 . De asemenea, potrivit art. 55 din ordonanță, "pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor".
Astfel, Curtea constată că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc efecte juridice fiind în continuare aplicabile cauzei, Curtea având, potrivit
Deciziei nr. 766/2011 , competența de a controla constituționalitatea dispozițiilor legale criticate.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că obiectul acțiunii principale este o cerere de partaj, care, potrivit art. 3 lit. c) liniuța a 4-a se taxează cu 3% la valoarea masei partajabile. Având în vedere conținutul dispozițiilor de lege criticate de autorul excepției, precum și obiectul acțiunii sale, rezultă că numai dispozițiile mai sus menționate și cele ale
art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a din Legea nr. 146/1997
au legătură cu soluționarea cauzei. Or, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]".
Prin urmare, Curtea, în temeiul
art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 , va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) prima liniuță, liniuța a 2-a și liniuța a 3-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) liniuța a 4-a și ale
art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a din Legea nr. 146/1997 , Curtea constată că, prin numeroase decizii, s-a pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții.
În acest sens, prin
deciziile nr. 504 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, și nr. 35 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, Curtea a statuat că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.
În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea observă că autorul excepției susține încălcarea acestor prevederi constituționale prin presupusa existență a unei necorelări între dispozițiile art. 3 lit. c) liniuța a 4-a, pe de-o parte, și cele ale art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a, pe de altă parte.
Referitor la acest aspect, Curtea a statuat, de exemplu, prin
Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau
Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, că instanța constituțională nu se poate pronunța asupra neconcordanțelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înțelesului dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile și principiile constituționale.
Totodată, Curtea a reținut în jurisprudența sa că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. În acest sens sunt și
deciziile nr. 824 din 11 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 13 decembrie 2012, și nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999.
De asemenea, Curtea observă că presupusa contrarietate a dispozițiilor criticate în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție este determinată de autorul excepției și din obligarea sa la plata taxei de timbru aferentă stadiului procesual în care acesta se află, taxă prevăzută de dispozițiile legale criticate, ceea ce nu se poate transforma într-un motiv de neconstituționalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) prima liniuță, liniuța a 2-a și liniuța a 3-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 237/211/2004/a2 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 237/211/2004/a2 al Tribunalului Cluj - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 3 lit. c) liniuța a 4-a și ale
art. 11 alin. (1) liniuța a 2-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.