Decizia nr. 414/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de comuna Dascălu, județul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.138/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 178D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, partea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a depus la dosar o cerere prin care arată că lasă la aprecierea Curții Constituționale soluționarea excepției de neconstituționalitate și solicită judecarea cauzei în lipsă.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 179D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , în dosarele nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013 și nr. 207D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 , precum și în dosarele nr. 216D/2013 și nr. 378D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II din Legea nr. 133/2012 , excepție ridicată de comuna Dascălu, județul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.148/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, de comunele Păltiniș, Domașnea, Ciuchici, Turnu Ruieni și Grădinari, județul Caraș-Severin, prin primarii acestor unități administrativ-teritoriale, în dosarele nr. 5.185/115/2012, nr. 5.189/115/2012, nr. 5.196/115/2012, nr. 5.186/115/2012 și nr. 5.193/115/2012 ale Tribunalului Caraș-Severin - Secția a IIa civilă, de contencios administrativ și fiscal și, respectiv, de orașul Bragadiru, județul Ilfov, prin primar, în dosarele nr. 2.153/93/2012 și nr. 2.158/93/2012 ale Tribunalului Ilfov - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 179D/2013 autoarea excepției de neconstituționalitate a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, în același dosar, precum și în dosarele nr. 216D/2013 și nr. 378D/2013, partea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a depus cereri prin care arată că lasă la aprecierea Curții Constituționale soluționarea excepției de neconstituționalitate și solicită judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 179D/2013, nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013, nr. 207D/2013, nr. 216D/2013 și nr. 378D/2013 la Dosarul nr. 178D/2013.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 179D/2013, nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013, nr. 207D/2013, nr. 216D/2013 și nr. 378D/2013 la Dosarul nr. 178D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată, în esență, că operațiunea de delimitare a hotarului unei unități administrativ-teritoriale se referă la marcarea traseului real al liniei hotarului, în vreme ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale se realizează doar prin lege. Se mai arată că prin textul de lege criticat legiuitorul a urmărit să întărească rolul prefectului de organ ce veghează asupra legalității actelor administrative, exercitând tutela administrativă față de organele administrației publice locale, în scopul corelării intereselor locale și centrale, astfel încât prevederile legale criticate reprezintă o aplicare, la nivelul legislației infraconstituționale, a dispozițiilor Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 februarie 2013, 18 martie 2013, 22 martie 2013 și 27 mai 2013, pronunțate în dosarele nr. 2.138/93/2012, nr. 2.148/93/2012, nr. 5.185/115/2012, nr. 5.189/115/2012, nr. 5.196/115/2012, nr. 5.186/115/2012, nr. 5.193/115/2012, nr. 2.153/93/2012 și nr. 2.158/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secția civilă și Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II și, respectiv,

art. II teza finală din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de comuna Dascălu, județul Ilfov, comunele Păltiniș, Domașnea, Ciuchici, Turnu Ruieni și Grădinari, județul Caraș-Severin, și de orașul Bragadiru, județul Ilfov, prin primarii acestor unități administrativ-teritoriale, în cauze având ca obiect soluționarea unei acțiuni privind stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ-teritoriale învecinate, în temeiul

art. II din Legea nr. 133/2012 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 178D/2013, nr. 179D/2013, nr. 216D/2013 și nr. 378D/2013 se arată că atribuția prefectului de a sesiza instanța de contencios administrativ cu o acțiune în stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale este neconstituțională, deoarece, potrivit Legii fundamentale, Parlamentul are atribuția exclusivă, ca unică autoritate legiuitoare, să stabilească organizarea administrației publice locale și a teritoriului, prin lege organică. Astfel, în opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat încalcă principiul constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, dat fiind faptul că puterea judecătorească intervine în acest mod peste atribuțiile puterii legislative. Mai mult, prevederile

art. II din Legea nr. 133/2012

sunt în contradicție cu cele cuprinse în

art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , potrivit cărora atât delimitarea teritorială, cât și orice modificare a limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilesc prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.

De asemenea, în motivarea excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013 și nr. 207D/2013 se susține că soluția legislativă potrivit căreia stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale se poate face, la sesizarea prefectului, printr-o hotărâre judecătorească, este neconstituțională, deoarece, în temeiul

art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituție și al Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, delimitarea teritoriului unităților administrativ-teritoriale se poate face prin intermediul unei legi organice individuale, după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum. Or, în contradicție cu această normă constituțională, care nu se referă la regimul general al organizării teritoriului, actul normativ criticat "reglementează la modul general modalitatea de delimitare a teritoriului". Se mai arată că procedura consultării cetățenilor cu privire la delimitarea teritorială este justificată de existența unor așteptări proprii cu privire la apartenența la un anumit teritoriu, cu atât mai mult cu cât, în opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prin trasarea tehnică a hotarelor localităților se pot crea premisele apariției unor stări conflictuale la nivel local. Mai mult, prin lipsa consultării prealabile a cetățenilor în privința stabilirii limitelor administrativ-teritoriale ale localităților, România nu își îndeplinește obligația de a pune în aplicare dispozițiile tratatelor internaționale ratificate, respectiv Carta europeană a autonomiei locale.

Tribunalul Ilfov - Secția civilă își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operație de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, astfel încât, în speță, prin promovarea acțiunii nu se tinde la modificarea limitelor unităților administrativ-teritoriale, astfel cum au fost stabilite prin lege. Textul de lege criticat nu încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, dat fiind faptul că, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură aplicarea și respectarea Constituției și a tuturor actelor normative, în temeiul

art. 19 din Legea nr. 340/2004

privind prefectul și instituția prefectului, iar atribuția acestuia din urmă de a sesiza instanța de judecată în vederea stabilirii liniei de hotar între unitățile administrativ-teritoriale este în concordanță cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 123 alin. (5) referitoare la tutela administrativă a prefectului față de organele administrației publice locale.

Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece, în temeiul prevederilor legale în vigoare, consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum local, este o condiție necesară și obligatorie în cadrul delimitării și modificării hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legislația națională în domeniu ( art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 ,

art. 13 din Legea nr. 3/2000 ,

art. 9 din Legea nr. 2/1968

privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România și

art. 51 din Legea nr. 351/2001

privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități) reglementează detaliat atât măsurile privind organizarea unităților administrativ-teritoriale existente, cât și pe cele privind înființarea și reorganizarea acestora, în toate cazurile modificările limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale efectuându-se prin lege, după consultarea prealabilă, prin referendum, a colectivităților locale interesate. Pe de altă parte, activitatea în domeniul cadastrului este reglementată de

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 .

Astfel, Guvernul consideră că prevederile

art. II din Legea nr. 133/2012 , criticate în cauză, trebuie corelate cu celelalte prevederi ale

Legii nr. 7/1996 , în cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară [ art. 11 alin. (2) lit. a)-s) din Legea nr. 7/1996 ], între care se regăsesc inclusiv identificarea limitelor unităților administrativ-teritoriale și stabilirea sectoarelor cadastrale, identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare și a titularilor drepturilor reale, recepția documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale etc. În acest context, prevederile

art. 11 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996

au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a lucrărilor tehnice existente ale unităților administrativ-teritoriale, astfel încât dispozițiile legale criticate trebuie interpretate în mod corelat cu cele cuprinse în

Legea nr. 7/1996 , iar nu în sensul unei eventuale derogări de la

art. 22 din Legea nr. 215/2001

sau

art. 13 din Legea nr. 3/2000 .

Prin urmare, având în vedere că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operație de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, Guvernul consideră că nu s-ar putea susține că, în cauză, prin promovarea acțiunii în instanță, în cazul neînțelegerii părților interesate, se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege. Pe de altă parte, în situația în care, cu prilejul sau ulterior întocmirii/finalizării lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităților administrativ-teritoriale, s-ar constata și necesitatea unei eventuale noi delimitări teritoriale a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în sensul

art. 22 din Legea nr. 215/2001 , autoritățile publice locale interesate vor putea proceda, în condițiile legii, la toate demersurile necesare și obligatorii, în vederea aprobării acesteia prin lege de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective - "prin referendum" - potrivit

art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 .

Mai mult, se arată în punctul de vedere exprimat de Guvern, potrivit

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996 , "Modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii.", astfel încât textul de lege criticat se aplică în corelație cu

Legea nr. 7/1996

și în acord cu legislația în vigoare din domeniul organizării administrative a teritoriului și al administrației publice locale, precum și al organizării și desfășurării referendumului.

De altfel, până la soluționarea eventualelor diferende sau litigii între două sau mai multe unități administrativ-teritoriale aflate în vecinătate, inclusiv sub aspectul regimului juridic al terenurilor din sectoarele cadastrale respective, aflate în proprietatea publică a fiecăreia dintre acestea, nici nu s-ar putea proceda la adoptarea, prin lege, a eventualelor noi modificări ale limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale în ce privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, avându-se în vedere și principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

În subsidiar, Guvernul apreciază că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate vizează mai degrabă probleme de interpretare și aplicare a legii, dat fiind faptul că textul de lege criticat utilizează termeni asemănători pentru operațiuni tehnice diferite, respectiv, pe de o parte, lucrările concretizate în documentația de delimitare elaborată de către comisiile de delimitare cadastrală în condițiile

Legii nr. 7/1996

și, pe de altă parte, măsurile de modificare a limitelor teritoriale în sensul

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996

și al

art. 22 din Legea nr. 215/2001 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl constituie atât prevederile art. II, cât și ale

art. II teza finală din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012.

În acord cu motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile

art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 , potrivit cărora: "În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale."

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 alin. (1) referitor la îndeplinirea de către statul român a obligațiilor ce îi revin din tratatele la care este parte și alin. (2) privind tratatele ratificate de Parlament, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, alin. (2) referitor la legile constituționale și alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administrației publice locale, a teritoriului, precum și a regimului general al autonomiei locale.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 5 - Protecția limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin

Legea nr. 199/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , legiuitorul a urmărit formarea unui sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul țării, prin cadastru realizându-se, potrivit

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 , identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, în scopul asigurării publicității drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară.

Lucrările sistematice de cadastru cuprind și determinarea, pe bază de măsurători, a poziției limitelor dintre imobilele învecinate, iar suprafața terenurilor și a construcțiilor este consemnată în cadrul documentațiilor cadastrale, potrivit

art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996 .

În temeiul art. 11 din același act normativ, procedura detaliată de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică în cadastru și cartea funciară este stabilită prin ordin al directorului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și cuprinde identificarea limitelor unității administrativ-teritoriale, în vederea stabilirii sectoarelor cadastrale, definite în art. 2 alin. (1) teza a doua din lege ca fiind unități de suprafață delimitate de elemente liniare stabile în timp - șosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc., și, în cadrul sectoarelor cadastrale din cuprinsul aceleiași unități administrativ-teritoriale, a planurilor cadastrale, care, în sensul art. 2 alin. (3) din același act normativ, cuprind reprezentarea grafică a limitelor imobilelor dintr-o unitate administrativ-teritorială, care se înscriu în cartea funciară.

În acest scop, prin ordin al prefectului, este instituită o comisie de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, care, în baza reprezentărilor grafice ale limitelor unităților administrativ-teritoriale și ale limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (înființată ca urmare a reorganizării fostului Oficiu de Cadastru, Geodezie și Cartografie), întocmește procesele-verbale de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 11 alin. (4) din lege, în cazul în care reprezentanții unităților administrativ-teritoriale învecinate recunosc reciproc hotarele, astfel cum acestea au fost delimitate și marcate de către comisia de delimitare, în baza lucrărilor tehnice de cadastru, acestea rămân definitive și reprezintă limitele oficiale ale respectivei unități administrativ-teritoriale.

În caz contrar, și anume atunci când procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare,

art. II din Legea nr. 133/2012 , textul de lege criticat în prezenta cauză, instituie atribuția prefectului de a iniția concilieri asupra documentației de delimitare, iar atunci când acestea nu se finalizează cu semnarea proceselor-verbale de delimitare a hotarelor, prefectul sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale.

Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv

art. 11 alin. (3)-(7) din Legea nr. 7/1996 , Curtea constată că există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează și se marchează hotarele unităților administrativ-teritoriale, și anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînțelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabilește hotarele unităților administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Curtea reține că aceste două modalități prin care se ajunge la întocmirea documentației tehnice cadastrale, documentație ce se concretizează, potrivit prevederilor pct. 4.3.1 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin

Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, în dosarul de delimitare, constituie operațiuni tehnice de identificare a hotarelor a două unități administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice și noilor măsurători cadastrale, operațiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unități administrativ-teritoriale și nu se confundă cu aceasta.

De altfel, aceeași concluzie se impune și din interpretarea sistematică a prevederilor

art. 11 din Legea nr. 7/1996 , legiuitorul făcând distincție între operațiunea de delimitare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, și modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din același act normativ.

Potrivit acestui text de lege, modificarea limitelor teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, în condițiile legii, respectiv ale

art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , potrivit căruia delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege, iar orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.

Curtea reține că distincția dintre acestea două operațiuni este esențială, deoarece delimitarea și marcarea hotarelor reprezintă operațiunea tehnică de materializare la teren a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, în condițiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [ art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 , Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de delimitare], în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale este măsura legislativă care privește exclusiv înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale.

În această logică a argumentării, Curtea reține că nu se poate echivala o operațiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât și delimitarea, și marcarea hotarelor unităților administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printrun act normativ.

Prin urmare, dat fiind faptul că ipoteza normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu are în vedere o modificare a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, în accepțiunea de măsură legislativă, în cauză Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. o) cu privire la reglementarea prin lege organică a organizării administrației publice locale, a teritoriului, precum și a regimului general privind autonomia locală și nici ale celor cuprinse în art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, coroborate cu art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin

Legea nr. 199/1997 .

În acest sens Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin

Decizia nr. 393 din 1 octombrie 2013 , nepublicată la data soluționării prezentei cauze.

Pe de altă parte, Curtea reține că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competenței instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale nu are semnificația unei încălcări a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și în art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului.

Contrar susținerilor autoarei excepției de neconstituționalitate, pronunțând hotărârea prin care soluționează acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale, instanța de judecată nu se substituie Parlamentului, care, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a țării, este singurul abilitat să legifereze cu privire la delimitarea teritorială sau modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, astfel cum prevede

art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

și

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996 .

Instanța de judecată verifică operațiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunțând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunță asupra întregii documentații cadastrale, stabilind hotarele unităților administrativ-teritoriale, în conformitate cu legile în vigoare și cu prescripțiile tehnice incidente.

Cu alte cuvinte, Curtea reține că documentațiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranșează neînțelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operațiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ. În acest sens, dispozițiile pct. 4.3.7 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin

Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001 , modificat și completat prin

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 259/2010 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 7 decembrie 2010, prevăd că, "După stabilirea limitelor unităților administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele prefecților, Ministerul Administrației și Internelor, prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărții în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României".

Mai mult, Curtea reține că, în situația în care, subsecvent operațiunii de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condițiile legii, și anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum, în temeiul

art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001 .

Pentru toate aceste considerente, în cauză Curtea nu poate reține nici încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitor la obligația respectării Constituției și a supremației acesteia, dat fiind faptul că nu a fost reținută nicio neconcordanță a prevederii legale criticate cu dispozițiile constituționale invocate.

Invocarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 73 alin. (1) referitoare la clasificarea legilor în legi constituționale, organice și ordinare și alin. (2) privind legile constituționale nu este incidentă în cauză, deoarece, prin însuși conținutul lor de reglementare, acestea exclud în mod explicit orice legătură cu ipoteza normativă a prevederii legale criticate în prezenta cauză, referitoare la reglementarea unei acțiuni privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de comuna Dascălu, județul Ilfov, prin primar, și de orașul Bragadiru, județul Ilfov, prin primar, în dosarele nr. 2.138/93/2012, nr. 2.148/93/2012, nr. 2.153/93/2012 și nr. 2.158/93/2012 ale Tribunalului Ilfov - Secția civilă, precum și de comunele Păltiniș, Domașnea, Ciuchici, Turnu Ruieni și Grădinari, județul Caraș-Severin, prin primarii acestor unități administrativ-teritoriale, în dosarele nr. 5.185/115/2012, nr. 5.189/115/2012, nr. 5.196/115/2012, nr. 5.186/115/2012 și nr. 5.193/115/2012 ale Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și constată că dispozițiile

art. II teza finală din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2013.