Hotărâre · Camera Auditorilor Financiari din România

Hotărârea nr. 52/2013

pentru aprobarea Normelor privind stabilirea numărului mediu minim de ore pentru finalizarea unei misiuni pe bază de proceduri convenite (ISRS 4400) contractate prin participarea la licitații, referitoare la verificarea utilizării fondurilor nerambursabile

prezumat în vigoare

Data actului
12 decembrie 2013
Emitent
Camera Auditorilor Financiari din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 33 din 16 ianuarie 2014
Citează
4 acte
Structură
7 articole, 1 anexă · 7.760 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor:

- art. 5 alin. (3) lit. e) și alin. (5) lit. c), h) și i) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999

privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 ,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 12 decembrie 2013, hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Normele privind stabilirea numărului mediu minim de ore pentru finalizarea pe bază de proceduri convenite (ISRS 4400) contractate prin participarea la licitații, referitoare la verificarea fondurilor nerambursabile, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1)

Normele prevăzute la art. 1 reglementează bugetul indicativ al numărului mediu minim de ore de lucru necesare pentru finalizarea unei misiuni pe bază de proceduri convenite (ISRS 4400), referitoare la verificarea fondurilor nerambursabile contractate prin participarea la licitații pe SEAP, conform

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Normele nu reglementează o limită superioară a bugetului de timp, aceasta putând varia în funcție de specificul fiecărui proiect finanțat din fonduri europene, gradul de complexitate și volumul cheltuielilor care trebuie verificate, precum și de situația specifică întâlnită în practică.

Articolul 3

Pentru misiunile cu un grad mai mic de complexitate, potrivit legii, numărul minim de ore pe ansamblu poate fi mai mic cu până la 25% față de numărul total prevăzut în anexă.

Articolul 4

Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit prevederilor art. 73 din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 .

Articolul 5

Departamentul de etică, conduită profesională și investigații va propune măsuri de sancționare, în baza procesului-verbal de inspecție întocmit de inspectorii din cadrul Departamentului de monitorizare și competență profesională, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 , în funcție de gradul de nerespectare a prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 6

Departamentul de monitorizare și competență profesională va urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

Președintele
Camerei Auditorilor Financiari din România,
Horia Neamțu
București, 12 decembrie 2013.
Nr. 52.

Anexa NORME

privind stabilirea numărului mediu minim de ore pentru finalizarea unei

misiuni pe bază de proceduri convenite (ISRS 4400) contractate prin

participarea la licitații, referitoare la verificarea utilizării

fondurilor nerambursabile

Numărul minim de ore care trebuie executate pentru finalizarea unei misiuni pe bază de proceduri convenite (ISRS 4400) referitoare la verificarea utilizării fondurilor nerambursabile contractate prin participarea la licitații se determină astfel:

Nr.

crt.

Activitatea

Număr de ore

I

Planificarea inițială a proiectului presupune:

20 de ore

1

Procedurile de acceptare a clientului/acceptarea misiunii

2

Alte activități de planificare conform ISRS 4400

3

Întâlnirea inițială cu clientul

4

Înțelegerea proiectului clientului

5

Stabilirea procedurilor ce trebuie realizate pentru fiecare

etapă

6

Stabilirea formei și conținutului raportului

7

Încheierea contractului cu clientul

II

Desfășurarea misiunii pe bază de proceduri convenite pentru

fiecare raport de constatări efective, care include:

75 de ore

1

Planificarea misiunii pentru un raport de constatări

efective:

5 ore

- înțelegerea sistemelor de contabilitate și control intern;

- evaluarea sistemului de înregistrare și procesare a

tranzacțiilor entității;

- testarea sistemelor de contabilitate și control intern;

- testarea sistemului informatic etc.

2

Desfășurarea procedurilor de verificare:

60 de ore

- utilizarea procedurilor specifice pentru obținerea

probelor de audit prevăzute de paragraful 16 din ISRS 4400

(investigații și analize; recalculări, comparări și alte

verificări ale acurateței redactării, observări;

inspecții; obținerea de confirmări)

- verificarea costurilor directe, pe baza documentelor

justificative, sub aspectul eligibilității, acurateței și

înregistrării, clasificării, realității, conformității cu

regulile privind achizițiile publice;

- verificarea încadrării cheltuielilor generale de

administrație în procentul admis.

3

Procedurile legate de finalizarea misiunii, inclusiv:

10 ore

- discuțiile finale cu clientul privind aspectele constatate

în realizarea misiunii;

- întocmirea raportului de constatări efective

Pentru misiunile cu un grad mai mic de complexitate, potrivit legii, numărul minim de ore, pe ansamblu, poate fi mai mic cu până la 25% față de numărul total prevăzut în prezentele norme.

Normele nu precizează o limită superioară a bugetului de timp, aceasta putând varia în funcție de specificul fiecărui proiect finanțat din fonduri europene, gradul de complexitate și volumul cheltuielilor care trebuie verificate, precum și de situația specifică întâlnită în practică.

___________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.