Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 226/2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998 , Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006

prezumat în vigoare

Data actului
15 aprilie 2014
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 410 din 3 iunie 2014
Citat de
9 acte
Citează
12 acte
Structură
0 articole · 18.285 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 10/2013 27 februarie 2013 (prevederi anume) pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 …

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013

pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale

Legii nr. 393/2006

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 9/1998 ,

Legii nr. 290/2003

și

Legii nr. 393/2006 , excepție ridicată de Elisabeta Bibu, Ion Bibu și Rebeca Sarbescu în Dosarul nr. 4.269/30/2012 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 824D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care consideră că sesizarea Curții prin Decizia nr. 9.152 din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal este conformă cu prevederile

Legii nr. 47/1992 , chiar dacă nu s-a prevăzut expres în dispozitivul deciziei civile soluția instanței cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate. Consideră că ar fi afectate drepturile părților dacă s-ar considera în sens contrar. Invocă în acest sens și

Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 1995

prin care Curtea a reținut că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Pe fond, solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că prin

Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013

Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 9.152 din 9 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.269/30/2012, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013

pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale

Legii nr. 393/2006

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 9/1998 ,

Legii nr. 290/2003

și

Legii nr. 393/2006 , excepție ridicată de Elisabeta Bibu, Ion Bibu și Rebeca Sarbescu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile prin care s-a dispus plata unor sume de bani reprezentând cea de-a doua tranșă dintr-o sumă de bani stabilită cu titlu de despăgubire în temeiul

Legii nr. 9/1998 .

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care acestea dispun și modifică acte juridice emise de o autoritate publică în exercitarea atribuțiilor care îi revin și care au intrat deja în circuitul civil și și-au produs efectele, încălcându-se astfel principiul constituțional al neretroactivității legii.

6. Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat vizează doar executarea, iar nu stabilirea dreptului la despăgubirile reglementate de

Legea nr. 9/1998 , neafectând existența dreptului. Textul de lege criticat, în opinia instanței, aplicându-se doar de la data legiferării, nu afectează titlurile executate, profită în mod egal tuturor beneficiarilor

Legii nr. 9/1998

și nu aduce atingere dreptului persoanei vătămate de autoritățile publice.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

9. Cu privire la modul în care instanța judecătoreasă a ales să sesizeze instanța constituțională, Curtea observă că, în cauza de față, instanța a procedat la "sesizarea Curții Constituționale" prin considerentele deciziei civile, și nu prin dispozitivul acesteia, decizie prin care s-a și soluționat cauza, admițând recursul formulat. Or, dispozitivul este partea cea mai importantă, esențială, a unei hotărâri judecătorești, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare și împotriva lui se exercită căile de atac. Prin dispozitiv sunt soluționate toate cererile părților, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul a solicitat instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor hotărârii, și să dispună sesizarea Curții, prin dispozitivul aceleiași hotărâri. Într-adevăr, în speță, instanța de judecată în mod eronat a sesizat Curtea Constituțională prin considerente și nu prin dispozitivul deciziei civile. O atare eroare nu este opozabilă Curții Constituționale, pentru că, în caz contrar, aceasta s-ar răsfrânge asupra autorilor excepției de neconstituționalitate în mod negativ. În consecință, Curtea consideră că este legal sesizată. În acest sens, a se vedea mutatis mutandis

Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005.

10. Prin urmare, fiind vorba de o greșeală materială, Curtea nu consideră că sunt aplicabile prevederile

Hotărârii Plenului Curții Constituționale nr. 26/2010

privind actele de sesizare a Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, prin care s-a statuat expres că "Dispozitivul încheierii se va referi la soluția instanței cu privire la sesizarea Curții Constituționale".

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013

pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale

Legii nr. 393/2006

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 9/1998 ,

Legii nr. 290/2003

și

Legii nr. 393/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014."

13. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate încalcă prevederile din Constituție ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată și art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

14. Curtea reține că prin

Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, a constatat neconstituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 , în integralitatea sa. În consecință, efectele juridice ale dispozițiilor acestui act normativ au încetat în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție, din moment ce, în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei menționate în Monitorul Oficial al României, Partea I, legiuitorul nu a intervenit în sensul punerii lor de acord cu decizia Curții.

15. Prezenta excepție de neconstituționalitate a fost invocată anterior pronunțării și publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013 , astfel că, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

și potrivit jurisprudenței Curții, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

16. Deși soluția dată este de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției, în cauză se impune precizarea că

Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013

urmează să își găsească aplicarea, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate, întrucât deciziile Curții sunt general obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție; de asemenea, în temeiul aceleiași norme constituționale, deciziile Curții, prin efectul lor general obligatoriu, se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept și au putere de lucru judecat, care se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.

17. Totodată, decizia de admitere constituie motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării

Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013

în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea jurisprudența Curții Constituționale în acest sens, de exemplu,

Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013,

Decizia nr. 319 din 29 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, sau

Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). În consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 *),

-------

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013

pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale

Legii nr. 393/2006

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 9/1998 ,

Legii nr. 290/2003

și

Legii nr. 393/2006 , excepție ridicată de Elisabeta Bibu, Ion Bibu și Rebeca Sarbescu în Dosarul nr. 4.269/30/2012 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 aprilie 2014.

*) A se vedea opinia separată atașată

Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.