Decizia nr. 125/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al contravențiilor
- OUG nr. 195/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind circulația pe drumurile publice
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Simina Popescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor și
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Dan Mihai Barbu în Dosarul nr. 16.814/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București, și care formează obiectul Dosarului nr. 700D/2014 al Curții Constituționale.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 131 din 13 martie 2014 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Sentința civilă nr. 464 din 16 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 16.814/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor și
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Dan Mihai Barbu într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prin stabilirea competenței de soluționare a plângerilor în materie contravențională în favoarea instanței în circumscripția căreia a fost constatată săvârșirea contravenției, petentul este obligat ope legis să învestească o instanță de judecată al cărei sediu poate fi situat oriunde în limitele hotarelor naționale, deci inclusiv la o depărtare considerabilă sau prohibitivă față de propriul său domiciliu. Se susține că prevederile legale criticate contravin principiului liberului acces la justiție, întrucât în exercitarea dreptului la un proces echitabil, ce include și dreptul de a fi prezent la fiecare ședință de judecată, obligarea petentului de a se deplasa către sediul unei instanțe îndepărtate ridică probleme de ordin material și temporal incompatibile cu principiul liberului acces la justiție.
6. În litigiile civile de drept comun este firesc ca reclamantul să se deplaseze la sediul instanței de domiciliu a pârâtului, caracterul ofensiv al cererii de chemare în judecată impunând această exigență. Plângerea contravențională nu poate fi apropiată însă de specificul acțiunilor personale, cea dintâi fiind expresia unui drept recunoscut persoanei ce se consideră nedreptățită printr-un act emis de agenții constatatori de a ataca în justiție temeinicia sau legalitatea măsurilor constatate/ sancțiunilor dispuse. Întrucât pricina contravențională se naște ca urmare a unor constatări al căror temei urmează a fi demonstrat de însuși organul constatator, căruia îi incumbă sarcina probei, instanța competentă trebuie să fie cea de la domiciliul petentului. Prin atribuirea competenței de soluționare instanței judecătorești de la locul săvârșirii contravenției - care în materia contravențiilor rutiere coincide cu instanța de la sediul organului constatator - textele de lege criticate răstoarnă implicit prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul.
7. De asemenea, se constată o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la competența teritorială în materie contravențională, fiind preferată soluția atribuirii competenței de soluționare a plângerii contravenționale către instanțele de la domiciliul petentului. În acest sens, autorul arată că, prin
art. III din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
privind Codul de procedură civilă, a fost introdus, în cuprinsul
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, art. 101, ce prevede că, prin derogare de la dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , plângerea însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Pe cale de consecință, se instituie o discriminare neîntemeiată între persoanele sancționate contravențional în temeiul
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002
și cele cărora le sunt opuse dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , deși ambele acte normative includ sfera contravențiilor rutiere.
8. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că prevederile
art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
și
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. Legiuitorul a instituit, în materie contravențională, o competență teritorială absolută în favoarea instanței de judecată de la locul săvârșirii și constatării contravenției, ceea ce nu contravine principiului liberului acces la justiție și nici nu încalcă prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul. Prevederile de lege criticate instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești. De altfel, legiuitorul a consacrat cu titlu de principiu fundamental al procesului civil faptul că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, prin dispozițiile art. 6 alin. (1) teza întâi din Codul de procedura civilă.
9. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, sens în care face referire la jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,
deciziile nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012
și nr. 421 din 8 iulie 2014. În plus, observă că nemulțumirea autorului excepției de neconstituționalitate vizează nu conținutul reglementării, ci necesitatea completării acesteia prin introducerea posibilității părții interesate de a depune contestația împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și la judecătoria în a cărei rază de competență domiciliază ori își are reședința contravenientul. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță [... ] fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, și
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul conținut:
-
Articolul 32
alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 : "Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.";
-
Articolul 118
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 : "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta."
14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (1) și (2) referitor la accesul liber la justiție, precum și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile
art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
și
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare. Relevante în acest sens, sunt
Decizia nr. 131 din 13 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 12 mai 2014,
Decizia nr. 160 din 12 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013,
Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012,
Decizia nr. 513 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, și
Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013.
16. Astfel, Curtea a statuat că prevederile
art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
sunt constituționale, reținând că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești.
17. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , Curtea Constituțională a statuat că norma legală criticată nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanelor interesate și nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție prin care se constată încălcări ale dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002
este menită să dea expresie garanțiilor constituționale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere.
18. De asemenea, prin
Decizia nr. 281 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 18, Curtea a reținut că potrivit
art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , prevederile acesteia se completează cu cele ale
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, care, la art. 47, face trimitere, la rândul său, la dispozițiile Codului penal ori la cele ale Codului de procedură civilă, după caz. Or, dispozițiile art. 183 alin. (1) și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poștă a actelor de procedură, și o serie de garanții ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Așadar, chiar dacă
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
instituie competența teritorială exclusivă a instanței de judecată de la locul săvârșirii și constatării faptei contravenționale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar și nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situații, legiuitorul a reglementat modalități alternative care să garanteze exercitarea efectivă și deplină a drepturilor materiale și procesuale ale oricărei persoane ce dorește să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.
19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, cele statuate prin deciziile invocate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dan Mihai Barbu în Dosarul nr. 16.814/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că prevederile
art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor și
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.