Decizia nr. 749/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. c), art. 20, art. 21 și

art. 26 alin. (2), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Societatea OMV Petrom - S.A. din București în Dosarul nr. 634/2/CAF/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 126D/2015 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 octombrie 2015, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 27 octombrie 2015. La această dată, pentru aceleași motive și în temeiul acelorași dispoziții legale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 4 noiembrie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 18 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 634/2/CAF/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c), art. 20, 21 și

art. 26 alin. (2), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea OMV Petrom - S.A. din București într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece reglementează o procedură cu caracter jurisdicțional în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Astfel, în cazul pretinselor fapte de discriminare, CNCD acționează la cerere sau din oficiu; el investighează, constată și sancționează faptele de discriminare; soluționează cauza printr-o procedură contradictorie și cu citarea părților, efectuând investigații și administrând probe; soluționează cauza printr-o hotărâre motivată, prin care "spune dreptul"; aplică sancțiuni represive, dispune înlăturarea consecințelor faptei de discriminare și restabilirea situației anterioare; hotărârea este susceptibilă de "cale de atac", iar în cazul în care nu este atacată "constituie de drept titlu executoriu". În consecință, actul emis în urma acestei proceduri jurisdicționale - hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD - este un act administrativ-jurisdicțional, iar CNCD este o autoritate administrativă care, alături de atribuțiile sale administrative, are și atribuții jurisdicționale, fiind deci o jurisdicție administrativă. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , prin care s-au stabilit criteriile pentru calificarea unei proceduri derulate în fața unei autorități administrative ca fiind jurisdicționale, și anume: autoritățile administrative pot avea cumulat atribuții "de natură administrativă" și atribuții cu "caracter jurisdicțional"; "Caracterul jurisdicțional al atribuțiilor [...] rezultă din puterea [...] de a se pronunța, prin acte cu forță juridică echivalentă cu aceea a hotărârilor judecătorești, asupra unor fapte de încălcare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale [...], fapte ce se înscriu în premisele răspunderii [...] juridice [...]"; "Împrejurarea că deciziile [...] pot fi atacate în justiție nu infirmă caracterul jurisdicțional al activității [...], dat fiind că verdictele date de aceste organe au ca obiect constatarea încălcării ordinii de drept [...], obiect specific activității de jurisdicție; aceste verdicte rămân definitive prin necontestarea lor sau prin respingerea de către curtea de apel a contestațiilor împotriva deciziilor pronunțate [...]. Or, caracterul definitiv al deciziilor [...] este, de asemenea, specific actelor de jurisdicție; "Natura jurisdicțională a activității [...] rezultă, deopotrivă, din procedura urmată"; "activitatea desfășurată [...] este o activitate colegială, [...] în cadrul acestei activități se administrează și se evaluează probe și [...] verdictul [...] se dă prin votul membrilor [...], în urma dezbaterii cazului cercetat. Aceste reguli sunt specifice procedurilor jurisdicționale".

5. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale ( Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ), "activitățile de cercetare, de anchetă [...] - în cadrul cărora se administrează și se evaluează probe, se solicită orice informații necesare de la orice instituție, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat și se efectuează expertize - sunt urmate [...] de întocmirea unui act de constatare"; "Având în vedere regulile de procedură [...] și soluțiile pe care le poate adopta [...], Curtea constată că anumite activități desfășurate [...] au caracter jurisdicțional. Astfel, [...] urmare a activităților de cercetare și verificare, creându-se o confuzie între funcția de anchetă și cea de judecată, inspectorul de integritate - pe baza liberei sale aprecieri în administrarea probelor, printr-o procedură care nu respectă contradictorialitatea - decide [...] și, prin urmare, dă un verdict, "spune dreptul" (iuris dictio), activitate permisă numai instanțelor de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală".

6. În același timp, autorul excepției arată că, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 481 din 21 noiembrie 2013 , "funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive"; prin activitatea de jurisdicție se soluționează "cazuri litigioase" și se sancționează "încălcări" ale legii.

7. Autorul susține că procedura în fața CNCD, în baza normelor juridice criticate, a fost expres calificată de Curtea Constituțională drept jurisdicțională: "Curtea observă că, potrivit dispozițiilor [...] din

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , [...] art. 19 alin. (1) lit. c), precum și art. 20, în ansamblu, reglementează rolul jurisdicțional al Consiliului [...]"; "hotărâri prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat, în cadrul activității sale jurisdicționale".

8. Prin urmare, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, activitatea CNCD de investigare și sancționare a pretinselor fapte de discriminare are caracter jurisdicțional, deci acest organ, în exercitarea acestei competențe, este o jurisdicție administrativă.

9. În susținerea criticii de neconstituționalitate este evocată jurisprudența Curții Constituționale prin care a fost constatată neconstituționalitatea unor texte normative instituind o jurisdicție administrativă obligatorie în cazul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și al Agenției Naționale de Integritate. În acest context, susține că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, o jurisdicție administrativă, care este obligatorie, este neconstituțională, violând atât dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție (privind caracterul facultativ al jurisdicțiilor constituționale), cât și pe cele ale art. 126 alin. (5) din Constituție (referitoare la interzicerea instanțelor extraordinare).

10. Invocând principiul stabilității și siguranței juridice, afirmat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, autorul apreciază că nu există niciun motiv întemeiat pentru un reviriment jurisprudențial, astfel încât, pentru a evita o discriminare, se impune menținerea jurisprudenței constituționale și adoptarea, în prezenta cauză, a unei soluții similare.

11. Așa fiind, autorul consideră că prevederile legale criticate, stabilind o jurisdicție administrativă obligatorie a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, transformă acest organ într-o instanță extraordinară, și încalcă art. 21 alin. (4) și art. 126 alin. (5) din Constituție.

12. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția este neîntemeiată, sens în care invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 1.096 din 15 octombrie 2008

și nr. 444 din 31 martie 2009.

13. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de avocatul autorului excepției și de partea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 19 alin. (1) lit. c), art. 20, 21 și

art. 26 alin. (2), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- art. 19 alin. (1) lit. c): "În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

(...)

c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;";

- art. 20: "(1)Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.

(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.

(5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.

(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.";

- Art. 21: "Prevederile art. 20 se aplică în mod corespunzător în cazul în care Consiliul investighează din oficiu fapte sau acte de discriminare.";

- Art. 26 alin. (2), (5) și (6): "Consiliul sau, după caz, instanța de judecată poate obliga partea care a săvârșit fapta de discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinței judecătorești.

(...)

(5) La cererea agenților constatatori, reprezentanții legali ai autorităților și instituțiilor publice și ai agenților economici supuși controlului, precum și persoanele fizice au obligația, în condițiile legii:

a) să pună la dispoziție orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului controlului;

b) să dea informații și explicații verbale și în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează obiectul controlului;

c) să elibereze copiile documentelor solicitate;

d) să asigure sprijinul și condițiile necesare bunei desfășurări a controlului și să-și dea concursul pentru clarificarea constatărilor.

(6) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (5) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei."

17. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (4) potrivit căruia "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite" și art. 126 alin. (5) referitor la interzicerea înființării de instanțe extraordinare.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, asupra criticii de neconstituționalitate formulate în raport de dispozițiile

art. 126 alin. (5) din Constituție, s-a pronunțat prin Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, și

Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat în privința Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării că acesta nu este o instanță extraordinară, ci o autoritate publică care își exercită atribuțiile independent, liber de orice influență din partea oricărei instituții ori autorități publice, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale.

19. Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor

art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării îndeplinește rolul de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, iar potrivit dispozițiilor art. 18 din același act normativ, Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Mai departe, art. 19 alin. (1) lit. c), precum și art. 20, în ansamblu, reglementează rolul jurisdicțional al Consiliului, care are ca finalitate înlăturarea faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.

20. Așadar, prin reglementările amintite, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost conceput ca un organ al administrației publice centrale cu atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea și combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi. Împrejurarea că, în soluționarea cazurilor de discriminare, membrii Colegiului director au calitatea de agenți constatatori care aplică sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin ordonanță, iar, în vederea aflării adevărului, aceștia desfășoară și o activitate de investigare, nu este de natură a impieta asupra caracterului independent al activității Colegiului director față de părțile implicate.

21. Astfel, Curtea a stabilit că, potrivit dispozițiilor supuse controlului de constituționalitate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional și respectă prevederile constituționale cuprinse în art. 126 alin. (5) care interzice înființarea de instanțe extraordinare.

22. Referitor la invocarea în susținerea criticii a considerentelor

Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cap. I "Dispoziții generale" (art. 1-9), ale art. 11 lit. e), f) și g), ale art. 12 alin. (2), ale art. 13, ale art. 14 lit. c), d), e) și f), ale art. 17, ale art. 38 alin. (2) lit. f), g) și h), ale art. 42 alin. (2), (3) și (4), ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților" (art. 45-50) și ale

art. 57 din Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, și ale

Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Curtea constată că raționamentul juridic care a stat la baza deciziilor Curții Constituționale evocate anterior nu poate fi aplicat ad similis în privința Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. O asemenea concluzie rezultă având în vedere deosebirea de natură juridică dintre Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Agenția Națională de Integritate (ANI) și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cât și specificul domeniului în care fiecare dintre autoritățile publice menționate își exercită atribuțiile, respectiv combaterea și sancționarea faptelor de discriminare (CNCD), evaluarea averii, a situațiilor de incompatibilitate/conflict de interese (ANI), verificarea existenței sau inexistenței calității de lucrător sau colaborator al Securității, în vederea sesizării instanței judecătorești pe calea unei acțiuni în constatare (CNSAS).

23. Distinct de acestea, față de susținerea autorului excepției referitoare la caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicționale în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl privește pe pretinsul autor al discriminării, formulată în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, Curtea subliniază că înțelesul termenului "facultativ", din cuprinsul normei fundamentale invocate, caracteristic jurisdicțiilor speciale administrative, semnifică faptul că persoana interesată poate alege între a se adresa direct instanțelor judecătorești sau, mai întâi, jurisdicției administrative speciale, și, ulterior, dacă este nemulțumită de soluție, instanțelor judecătorești. Procedurile administrativ-jurisdicționale constituie, așadar, o măsură de protecție a persoanei. Curtea a constatat că, în condițiile în care legiuitorul constituant derivat din anul 2003 a introdus caracterul facultativ al acestor jurisdicții, implicit, a dat posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct instanței judecătorești (a se vedea în acest sens,

Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014).

24. Ca atare, semnificația termenului "facultativ", în înțelesul normei constituționale evocate, este acela că, pentru soluționarea unui conflict, persoana care consideră că drepturile sau libertățile sale au fost vătămate, are posibilitatea de a opta, de a alege, fie calea administrativ-jurisdicțională, fie direct, calea judecătorească. Alegând calea administrativ-jurisdicțională, persoana care se consideră vătămată are în continuare deschisă posibilitatea de a contesta soluția dată de autoritatea administrativ-jurisdicțională în fața unei instanței judecătorești, fiind asigurat astfel liberul acces la justiție. Așadar, caracterul facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale este o garanție a accesului liber la justiție, alegerea - electa una via - aparținând persoanei care se consideră vătămată în drepturile sale.

25. Pe de altă parte, Curtea reține că încercarea de a extrapola sensul termenului "facultativ", astfel încât acesta să caracterizeze jurisdicțiile speciale administrative din punctul de vedere al ambelor părți ale unui conflict, conduce la un non-sens juridic.

26. Astfel, dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție potrivit cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite" fac parte din cuprinsul art. 21 din Legea fundamentală privind accesul liber la justiție, care presupune posibilitatea oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

27. Reținând că procedura desfășurată în fața unui organ administrativ-jurisdicțional este asemănătoare cu cea specifică instanțelor judecătorești, desfășurată însă distinct de aceasta, Curtea precizează că demararea unei acțiuni de sesizare a instanței judecătorești sau a jurisdicției administrative speciale presupune un interes, care, fără îndoială, aparține persoanei care se consideră vătămată în drepturile, libertățile sau interesele sale legitime. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, formulată în fața instanței judecătorești, reclamantul își manifestă interesul determinat, legitim, personal și actual de apărare a drepturilor sale, fără ca cel chemat în judecată, pârâtul, să poată refuza soluționarea cauzei de către instanța judecătorească.

28. În mod similar, în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, aleasă de persoana care pretinde vătămarea drepturilor sale, nu poate fi opus refuzul presupusului autor al faptei de a participa la soluționarea conflictului pe această cale, prin invocarea caracterului facultativ al jurisdicției speciale administrative. A accepta o asemenea posibilitate echivalează cu instituirea în sarcina persoanei care se consideră vătămată a obligației de a urma calea judecătorească, ceea ce determină, în mod evident, anihilarea întregului mecanism juridic de soluționare a conflictului pe calea jurisdicției speciale administrative, precum și transformarea accesului liber la justiție într-o obligație.

29. În acest context, examinând dispozițiile de lege criticate în ansamblul reglementărilor pe care

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

le cuprinde, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor

art. 19 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu. Astfel, legea dă posibilitatea persoanelor fizice sau juridice, victime ale discriminării, de a sesiza Consiliul, fără a le obliga să parcurgă procedura administrativ-jurisdicțională, ca procedură prealabilă sesizării instanței judecătorești. În acest sens, relevante sunt dispozițiile

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director. Prin cererea introdusă, persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării. Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării, se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării. Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii. Hotărârile emise și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.

30. În același timp, Curtea reține că dispozițiile

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

instituie posibilitatea persoanei vătămate de a sesiza direct instanța judecătorească, stabilind că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului. Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

31. În aceste condiții, Curtea constată că prevederile legale criticate corespund exigențelor constituționale referitoare la jurisdicțiile speciale administrative, astfel cum sunt stabilite de art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea OMV Petrom - S.A. în Dosarul nr. 634/2/CAF/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 19 alin. (1) lit. c), art. 20, art. 21 și

art. 26 alin. (2), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2015.