Decizia nr. 759/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1, 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepție ridicată de Daniela Nicoleta Andreescu în Dosarul nr. 14.046/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 795D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Guvernul României a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 30 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 14.046/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1, 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepție ridicată de Daniela Nicoleta Andreescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare, precum și suspendarea executării silite.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituționale și convenționale, întrucât stabilesc o justiție diferită pentru instituțiile publice, în privința creanțelor stabilite prin titluri executorii, în condițiile în care executarea unei hotărâri definitive executorii face parte din procesul echitabil la care face referire art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că

art. 7 Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

consacră o situație privilegiată pentru debitorii instituții ale statului din punctul de vedere al plății de taxe, al cauțiunii specifice contestației la executare și al suspendării unui titlu executoriu.

7. Astfel, dispozițiile legale criticare permit amânarea pentru debitorii instituții publice din România a executării unei hotărâri și creează pentru aceștia, termene și clauze diferite de cele pentru ceilalți debitori, ajungându-se la favorizarea acestora în detrimentul celorlalți debitori și la încălcarea principiilor unui proces echitabil, a principiului unei justiții egale și unice pentru toți cei aflați în situații similare.

8. Statutul diferențiat apare și din punctul de vedere al posibilității utilizării atât a contestației la executare, cât și a suspendării titlului executoriu, în condițiile în care debitorii instituții ale statului pot să uzeze de acestea fără să achite taxele și cauțiunile pe care alți debitori le achită; neplata cauțiunii pentru cererea de suspendare și pentru introducerea contestației la executare conduce la un regim diferențiat care permite și abuzul utilizării acestor instrumente procesuale, evidențiind și statutul discriminatoriu și inechitabil între debitori și părțile unui proces.

9. Judecătoria Sectorului 4 București opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, arătând că actul normativ are ca scop protecția patrimoniului instituțiilor publice, astfel încât activitatea acestora să se desfășoare în condiții optime.

10. În ceea ce privește

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , instanța apreciază că nu poate fi vorba despre încălcarea principiului egalității, întrucât prin Constituție este consacrat principiul egalității între cetățeni, iar nu între cetățeni și instituțiile sau autoritățile publice. Cu referire la scutirea instituțiilor și autorităților publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbrul judiciar și sumele stabilite cu titlu de cauțiune, se apreciază că aceste dispoziții nu contravin Constituției, întrucât atât taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar și sumele stabilite cu titlu de cauțiune, cât și creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sau juridice, se fac venituri la același buget, bugetul statului.

11. Instanța apreciază că prevederile art. 21 din Constituție nu au fost încălcate prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, întrucât, deși instituțiile publice sunt obligate la plata creanțelor către creditorii persoane fizice sau juridice, prelungirea executării cu o perioada de 6 luni din cauza lipsei de fonduri nu atrage încălcarea executării într-un termen rezonabil. Or, posibilitatea instituțiilor ori autorităților publice de a introduce contestație la executare împotriva unor acte de executare silită pe care le consideră nelegale ori netemeinice, atât timp cât această opoziție este recunoscută și persoanelor fizice sau juridice de drept privat, nu încalcă aceste prevederi constituționale.

12. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, principiul egalității este prevăzut de Constituție pentru cetățeni și nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Legea fundamentală și în alte acte normative, fiind egali în fața legii și a autorităților publice, în timp ce acestea din urmă exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. Astfel, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă; or, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află evident într-o situație diferită.

14. Pe de altă parte, scutirea unor autorități publice de plata unor taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc are o justificare obiectivă și rațională în faptul că autoritățile respective (beneficiare de alocații bugetare), fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget. În plus, este o prerogativă constituțională a legiuitorului de a stabili nu numai impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat, ci și orice excepții de la aceste obligații, cum este cea prevăzută de dispozițiile criticate. În sensul celor de mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

deciziile nr. 10 din 17 ianuarie 2013

și nr. 391 din 26 aprilie 2012.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1, 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin

Legea nr. 288/2002 , cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 1: "(1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.";

- Art. 2: "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.";

- Art. 7: "Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune."

18. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 15 privind principiul neretroactivității legii civile, art. 16 alin. (1) și (2) privind principiul egalității în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și în art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a pronunțat asupra dispozițiilor ordonanței prin mai multe decizii și, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispozițiile constituționale.

20. Astfel, prin

Decizia nr. 444 din 20 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 8 decembrie 2003, Curtea a statuat că, indiscutabil, ordonanța instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este, însă, contrară Constituției, ci, așa cum s-a arătat, este în concordanță cu principiile consacrate de aceasta și nu înfrânge regula accesului liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil. Interzicerea executării silite asupra altor fonduri bănești decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, așa cum se susține în motivarea excepției, ci o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.

21. Pe de altă parte, prin

Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Curtea a reținut că ordonanța a cărei constituționalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor în condiții optime și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. Art. 44 alin. (1) din Constituție, prin care se garantează creanțele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condițiile instituite în această materie prin ordonanță, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituției, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor.

22. De asemenea, prin

Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, a statuat că dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se aplică fără nicio discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art. 16 și art. 44 alin. (2) din Constituție. Mai mult, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecată, fără să aducă atingere substanței drepturilor și libertăților fundamentale.

23. În ceea ce privește dispozițiile

art. 2 din ordonanță, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, reținând că este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea a observat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

24. În final, Curtea a reținut că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice se desfășoară într-un termen rezonabil.

25. Prevederile

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

au mai fost supuse controlului de constituționalitate raportat la critici și prevederi constituționale similare, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 25 februarie 2013.

26. Astfel, Curtea, având în vedere jurisprudența sa anterioară, a reținut că, așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. Principiul egalității în drepturi prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice.

27. Așa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă; or, Curtea a observat că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află, evident, într-o situație diferită.

28. Ca atare, scutirea instituțiilor și a autorităților publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune, în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sau juridice, are o justificare obiectivă și rațională, aceste autorități fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

30. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 15 din Constituție, Curtea constată că autoarea excepției nu arată în ce constă contradicția dintre prevederile legale criticate și textul Constituției, astfel că această critică nu este motivată, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniela Nicoleta Andreescu în Dosarul nr. 14.046/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 București și constată că dispozițiile

art. 1, 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2015.