Decizia nr. 865/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) și art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Simina Popescu
- magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) și
art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Dumitru Vescu și Teodor Vescu în Dosarul nr. 16.311/3/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 350D/2015 al Curții Constituționale.
2. Dezbaterile inițiale au avut loc în ședința din 15 octombrie 2015, în prezența autorului excepției, Dumitru Vescu, a reprezentantului Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea
și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii majorității prevăzute de art. 6 și
art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 17 noiembrie 2015. La acea dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor, pentru lămuriri suplimentare asupra problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul prevederilor art. 57 și
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 3 decembrie 2015 și, ulterior, pentru datele de 8 decembrie 2015 și 10 decembrie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
3. Prin Încheierea din 19 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 16.311/3/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) și
art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dumitru Vescu și Teodor Vescu cu prilejul soluționării recursului împotriva Sentinței civile nr. 1.167/18 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a unei suprafețe de 33,90 ha teren intravilan.
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că aplicarea
cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești și instituirea unor noi termene de soluționare a cererilor privind acordarea de despăgubiri formulate în baza
aduc atingere principiului neretroactivității legii, principiului egalității în fața legii, dreptului de acces liber la justiție și dreptului de proprietate privată, precum și reglementărilor internaționale pe care statul român s-a obligat să le respecte. Astfel, arată că, sub imperiul vechii reglementări, hotărârile comisiilor de aprobare a cererilor formulate în baza
și a
Legii nr. 290/2003 , precum și deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților constituie titluri executorii, iar o mare parte dintre acestea au trecut deja prin filtrul instanțelor judecătorești. În aceste condiții, desființarea acestora și a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate, dintre care unele sunt în stadiul punerii în executare, încalcă dispozițiile constituționale privind accesul liber la justiție și dreptul de proprietate privată și contravine principiului neretroactivității legii.
5. Autorii susțin că, "sub imperiul vechilor reglementări, Comisia de aplicare a
a aprobat cererea de atribuire în natură, care a condus la emiterea unui act autentic de către statul român în anul 2011, act care confirmă astăzi irevocabil dreptul de proprietate și moștenire pentru acest imobil/teren. Punerea în posesie și punerea în executare a deciziei judecătorești irevocabile este însă blocată prin art. 2 și
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 . Aceste prevederi de lege sunt considerate neconstituționale, deoarece atentează asupra unui bun "suficient de important și recunoscut", încălcând astfel dreptul de proprietate privată. Eliminarea posibilității restituirii în natură a bunului și stabilirea acordării de despăgubiri limitate ca valoare sunt inechitabile, nefiind justificate economic și încălcând obligațiile din reglementări internaționale asumate de statul român.
6. De asemenea, susțin că prevederile
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de
Legea nr. 290/2003 , astfel cum a fost modificată și completată indirect și prin
Legea nr. 165/2013 . În același timp, prevederile art. 2 și art. 3 alin. (2) coroborate cu dispozițiile
art. 13 din Legea nr. 164/2014
nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit
Legii nr. 290/2003 , întrucât creează inegalități majore între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege, aflate în diferite localități de pe teritoriul României.
7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile art. 2 și
art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014
sunt constituționale, iar prevederile
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
sunt neconstituționale cu privire la partea referitoare la aplicarea
și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza
și a
8. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 și
art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014
sunt neconstituționale, iar cele ale art. 3 alin. (2) din același act normativ sunt constituționale în măsura în care instanțele de judecată nu suprimă cursul procesului dispunând reluarea fazei administrative, respectând termenele prevăzute de acest act normativ.
10. Reține că toate persoanele care au depus cereri în temeiul
Legii nr. 290/2003 , în termenul legal, se află într-o situate juridică identică, și anume au dobândit vocația fie la atribuirea terenurilor, fie la acordarea de despăgubiri sau compensații. Or, legiuitorul, prin abrogarea
art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 290/2003
și, implicit, prin noua prevedere, elimină practic o formă de despăgubire la care erau îndreptățite persoanele prevăzute de
Legea nr. 290/2003 , și anume atribuirea de teren, pentru care unele persoane îndreptățite se aflau în faza finală de soluționare a cererii în urma unor procese. În atari condiții, normele criticate au caracter retroactiv, deoarece acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor în temeiul
Legii nr. 290/2003 , cu încălcarea principiului tempus regit actum. Mai mult, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama atât de prioritatea noii legi față de cea veche, cât și de siguranța raporturilor sociale, care presupune ca acestea să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială. În plus, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziții pentru situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. De asemenea, apreciază că noua reglementare tinde să genereze discriminări în cadrul aceleiași categorii de persoane, în speță, persoanele îndreptățite potrivit
la atribuirea unor terenuri sau compensații/despăgubiri, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri bănești, ca singură măsură compensatorie. Astfel, în contextul actual, singurul criteriu de diferențiere aplicabil persoanelor îndreptățite potrivit
Legii nr. 290/2003 , aflate în situații identice, apare ca fiind soluționarea cu întârziere a cererilor de către comisiile pentru aplicarea
Legii nr. 290/2003 . Însă această simplă situație de fapt nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu se poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, persoane aflate în situații identice. Pentru acest motiv, consideră că dispozițiile art. 2 și
art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014
aduc atingere principiului neretroactivității și al egalității în fața legii, prevăzute de art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.
11. Referitor la criticile de neconstituționalitate ale
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , față de art. 15 alin. (2) și art. 21 din Constituție, reține că, potrivit susținerilor autorilor, excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu ocazia soluționării unui litigiu în temeiul
Legii nr. 290/2003 , determinat de refuzul Comisiei Municipiului București pentru aplicarea
de punere în executare a unei hotărâri judecătorești. În timpul litigiului, a intervenit
Legea nr. 164/2014 , care se aplică și cauzelor aflate pe rol. În acest context, precizează că, în cursul procesului, pot interveni norme care să modifice condițiile de desfășurare ale acestuia, însă nu dispoziții de natură să curme sau să întrerupă derularea procesului. În atari condiții, normele de lege criticate sunt neconstituționale doar în măsura în care, în temeiul acestora, instanțele de judecată ar suprima cursul procesului, indicând părților reluarea fazei administrative, cu respectarea termenelor prevăzute de noua lege. În privința celorlalte aspecte prezentate de autorii excepției, consideră că aceștia nu prezintă suficiente temeiuri care să conducă la constatarea neconstituționalității normelor criticate.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepției și de partea Comisia Municipiului București pentru Aplicarea
Legii nr. 290/2003 , susținerile autorului excepției și ale părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 2, art. 3 alin. (2) și
art. 20 pct. (2) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul cuprins:
- Art. 2: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute la art. 1 este acordarea de despăgubiri bănești.";
- Art. 3 alin. (2): "Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.";
-
Articolul 20
pct. 2: "Legea nr. 290/2003
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: [...]
2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă."
15. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moștenire, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia critică soluția legislativă cuprinsă în prevederile art. 2 și
art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014
potrivit cărora singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute de lege este acordarea de despăgubiri bănești, fiind abrogate, totodată, normele cuprinse în
art. 2 alin. (1)-(3) din Legea nr. 290/2003
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, care instituiau posibilitatea atribuirii în natură de terenuri de același gen în județele în care locuiesc solicitanții, în limita disponibilității.
17. Sub acest aspect, Curtea reține, în acord cu jurisprudența sa, că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația fostului regim politic ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului actual, în considerarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, prevederile art. 1 cuprinse în Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reglementând dreptul persoanelor fizice și juridice la respectarea bunurilor, lasă în competența statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative concrete și a procedurii de urmat, necesare în vederea restituirii în natură a bunurilor preluate de stat sau acordării de despăgubiri (a se vedea, spre exemplu,
Decizia Curții Constituționale nr. 202 din 18 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).
18. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice ce le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv" (a se vedea
Decizia nr. 219 din 15 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 14 aprilie 2011).
19. Curtea observă că, în Expunerea de motive la
Legea nr. 164/2014 , se arată că "măsura compensării bănești exprimă voința legiuitorului de a acorda o reparație echitabilă și corespunde, în primul rând, intereselor persoanelor îndreptățite. În același timp, aceasta reprezintă și singura măsură viabilă și sustenabilă din punct de vedere economic, din moment ce compensarea cu terenuri nu mai poate fi o alternativă după ce statul român s-a obligat să pună bunurile imobile disponibile, aflate în domeniul public și privat al statului, la dispoziția persoanelor îndreptățite la retrocedare conform
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România".
20. Curtea constată că, prin prevederile de lege criticate, statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în condițiile necesității plății unor sume mari de bani de la bugetul de stat.
21. În aceste condiții, Curtea constată că stabilirea despăgubirilor bănești ca unică modalitate de compensare pentru pierderile suferite în urma unor evenimente istorice de cetățenii români, prin trecerea unor bunuri imobile în proprietatea statului bulgar sau prin sechestrarea ori reținerea acestora sau prin rămânerea acestora în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război, nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate privată în substanța sa, deoarece nu îi pune în pericol existența și efectele juridice, încadrându-se în limitele permise de art. 44 din Constituție.
22. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituțională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligația de a imprima acțiunilor sale cu caracter economic un conținut just, proporționat, astfel încât să asigure tuturor cetățenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor și libertăților lor fundamentale.
23. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea reține că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor de lege criticate (a se vedea
Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Cu alte cuvinte, raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane care au beneficiat de reparație prin compensarea cu terenuri anterior intrării în vigoare a
nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
24. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , susținută în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, Curtea observă că normele de lege supuse controlului de constituționalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalității de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existența sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată și hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii.
25. Curtea reține că, în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, al
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și al
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui deal Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 din Legea fundamentală.
26. Distingând între stabilirea despăgubirilor -
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 , și plata acestora -
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , plata despăgubirilor se efectuează, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condițiile prevăzute de
art. 10 din Legea nr. 164/2014 .
27. Așadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor fără a avea un caracter retroactiv. În acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea reține că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu,
deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).
28. Curtea constată că ipoteza avută în vedere de prevederile
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea observă că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , respectiv 18 decembrie 2014.
29. În final, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conțin norme de natură să contravină dispozițiilor constituționale referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, dreptul internațional și dreptul intern și integrarea în Uniunea Europeană și nu restrâng sub niciun aspect accesul liber la justiție și dreptul la moștenire.
30. Referitor la susținerile autorilor excepției referitoare la recunoașterea dreptului lor de proprietate, Curtea precizează că acestea vizează interpretarea și aplicarea legii, operațiuni de competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea cauzei, fără a antama aspecte de constituționalitate.
31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Vescu și Teodor Vescu în Dosarul nr. 16.311/3/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 2, art. 3 alin. (2) și
art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 decembrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.