Decizia nr. 634/2016

Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila
- judecător
Ingrid Alina Tudora
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Șofronea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Unitatea Administrativ- Teritorială Comuna Ocland, județul Harghita, în Dosarul nr. 2.160/96/2014 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 277D/2016.
2. La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepției de neconstituționalitate avocatul Alexandru Popescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată. În acest sens, acesta arată că prin textul de lege criticat se restrânge dreptul existent în materia contenciosului administrativ, și anume dreptul de a exercita o cale devolutivă de atac, fără a exista o justificare obiectivă pentru această restrângere și fără ca aceasta să se realizeze printr-o lege organică, așa cum prevede art. 52 alin. (2) din Constituție.
4. De asemenea, arată că
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prevede posibilitatea atacării aceluiași act administrativ pe două căi, respectiv pe cale principală, având calea de atac a recursului, și pe cale de excepție, având calea de atac a apelului. Așa fiind, același act administrativ și aceeași situație juridică beneficiază de două căi de atac diferite, apel sau recurs, în funcție de calea de contestare a actului, aleasă de reclamant, împrejurare ce conduce la încălcarea art. 16 din Constituție, creându-se astfel o situație de inechitate.
5. Avocatul autoarei excepției susține, totodată, că reglementarea criticată este ambiguă și nu întrunește exigențele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul legalității, sens în care apreciază că noua concepție asupra recursului în materia contenciosului administrativ se impune a fi reanalizată în acord cu regulile de interpretare a normelor juridice.
6. În fine, consideră că
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
impietează asupra dreptului părții la un proces echitabil, întrucât aceasta nu poate critica hotărârile anterior pronunțate în cauză din prisma celui mai important aspect, și anume acela al temeiniciei lor. În susținerea argumentelor mai sus expuse, avocatul autoarei excepției depune la dosar note de ședință.
7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin
Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
8. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.160/96/2014, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ocland, județul Harghita, cu ocazia judecării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 475 din 18 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Harghita - Secția civilă.
9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține neconstituționalitatea prevederilor
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
"prin care se modifică în substanță calea de atac în contencios administrativ, dintr-o cale extrem de permisivă (ce facilita analiza cauzei sub toate aspectele, în virtutea fostelor prevederi ale art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă, chiar și în cazul unui recurs nemotivat), într-o cale de atac prohibitivă, limitată la stricte motive de nelegalitate și, în plus, subsidiară unui singur grad devolutiv de jurisdicție." În esență, susține că este inadmisibil ca o normă juridică dintr-o lege ordinară, respectiv
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , să modifice
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . În acest sens, arată că importanța contenciosului administrativ în cadrul ordinii de drept a fost recunoscută de legiuitor la nivel constituțional, art. 52 alin. (2) din Legea fundamentală statuând faptul că limitarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a obține recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei, poate fi făcută doar prin lege organică. Totodată, apreciază că prin prevederile de lege criticate se restrânge dreptul de a exercita o cale devolutivă de atac, care să poată asigura pe deplin un proces echitabil.
10. Autoarea excepției susține, de asemenea, că prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, reglementarea fiind ambiguă, "cu atât mai mult cu cât este ea însăși rezultatul raportării unei norme juridice de trimitere la altă normă juridică de trimitere", în sensul că art. 7 alin. (3) se raportează la
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 , context în care subliniază faptul că acest procedeu legislativ este nerecomandat de
art. 50 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă, care prevede că "Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere."
11. S-a mai susținut, totodată, că răspunderea din speța dedusă judecății este similară celei din materie penală, astfel că trebuie aplicate aceleași garanții legale pe care statul le oferă în domeniul penal, respectiv recursul efectiv și dublul grad de jurisdicție, exigențe care nu sunt satisfăcute de reglementarea legală criticată. În fine, subliniază faptul că prin limitarea căilor de atac în materie de contencios administrativ la recurs, ce poate fi exercitat strict în condițiile limitative prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este evident că nu se poate exercita o cale de atac efectivă care să poată analiza justețea soluției sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul temeiniciei.
12. Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume
Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014
și
Decizia nr. 141 din 12 martie 2015 . În ceea ce privește susținerea privind încălcarea art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, instanța de judecată observă faptul că
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
nu modifică
Legea nr. 554/2004 , ci menține calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanțele de fond în materia contenciosului administrativ, respectiv reglementarea din cuprinsul
art. 20 din Legea nr. 554/2004 . Arată, totodată, că în cauză nu s-au dispus sancțiuni contravenționale pentru a putea fi asimilată materia de față domeniului penal, ci măsuri administrative în sarcina ordonatorului principal de credite al comunei Ocland, nefiind, în consecință, aplicabilă garanția prevăzută de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
14. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, exemplu fiind
Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014
și
Decizia nr. 141 din 12 martie 2015 . De asemenea, referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, învederează faptul că, prin
Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011 , Curtea a reținut că dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală (nu și în cauzele de natură administrativă), potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și aici putând fi instituite, însă, unele excepții de la această regulă. În final, Guvernul precizează că
Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă a fost adoptată în condițiile prevăzute de art. 76 alin. (1) din Constituție pentru adoptarea legilor organice, cu votul majorității membrilor fiecărei Camere.
15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. În redactarea sa, art. 7 prevede: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «supusă recursului» sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ și fiscal, inclusiv în materia azilului."
18. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul intern și internațional, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (2) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 73 alin. (3) lit. k) referitoare la legiferare, art. 76 privind adoptarea legilor și ale art. 140 referitoare la Curtea de Conturi. De asemenea, apreciază a fi încălcate și dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt
Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016 *) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă,
Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 **) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 10 alin. (2) și
art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , precum și a prevederilor
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă și
Decizia nr. 141 din 12 martie 2015 ***) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
și a celor ale
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, decizii prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 17 iunie 2016.
**)
Decizia Curții Constituționale nr. 747 din 16 decembrie 2014
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015.
***)
Decizia Curții Constituționale nr. 141 din 12 martie 2015
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 7 mai 2015.
──────────
20. În esență, Curtea constată că, și în speța de față, autoarea excepției deduce neconstituționalitatea reglementării legale criticate din perspectiva faptului că în materia contenciosului administrativ hotărârile primei instanțe pot fi atacate numai cu recurs, și doar pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie, astfel încât recursul nu mai este o cale de atac cu caracter devolutiv și nu mai reprezintă o cale de atac eficientă și efectivă. În acest context, Curtea subliniază că în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, în art. 304 din acest act normativ, se prevedea că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în anumite situații, expres și limitativ prevăzute de lege, numai pentru motive de nelegalitate, iar la art. 304^1 din același cod, se stipula faptul că "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele". Ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă din 1865, soluția legislativă cuprinsă în art. 304^1 a fost eliminată, critica autoarei excepției din prezenta cauză fiind motivată din prisma acestui eveniment legislativ, având în vedere faptul că în noua reglementare nu se mai regăsește corespondentul art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepției este nemulțumită de faptul că se ajunge în situația ca în materia contenciosului administrativ, prin recursul formulat, să poată fi invocate numai motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.
21. În contextul criticilor astfel formulate, Curtea a reținut faptul că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deși considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat și pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituții juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865, noile norme nu mai prevăd nicio excepție de la regula mai sus amintită.
22. Curtea a reținut că, așa cum prevede art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispozițiile acestui cod aplicându-se și în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții contrare. Prin
Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 , a fost modificată doar parțial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , tocmai pentru a se asigura eficiența noilor dispoziții procedurale, urmând ca, în măsura în care dispozițiile legii speciale nu conțin anumite dispoziții din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menținut sistemul dublului grad de jurisdicție, respectiv instanțele de fond care soluționează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau ale curților de apel, fiind menținută, de asemenea, prin prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanțele de fond. Ca atare, și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanței de fond se exercită în condițiile prevăzute de
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.
23. Curtea a reținut, așadar, că în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situație reglementată expres în
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ și fiscal, precum și în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, așadar hotărârea pronunțată în primă instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, deși nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanța casează sentința și rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres și limitativ prevăzute în
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , și anume atunci când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanța de recurs să caseze sentința și să rejudece litigiul în fond.
24. În jurisprudența sa, spre exemplu fiind
Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a reținut că "legiuitorul are îndreptățirea constituțională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește stabilirea căilor de atac." De asemenea, Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, "spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, [...] potrivit
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Așadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanțe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului."
25. Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, prin
Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) și
art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , și a reținut că "dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și aici putând fi instituite, însă, unele excepții de la această regulă".
26. În același sens, este și
Decizia nr. 491 din 6 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilității de a declara și calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanței de contencios administrativ, a reținut că "este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Niciun text din Constituție nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Chiar și reglementările internaționale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicție exclusiv în materie penală, nu și în cauzele de natură administrativă."
27. De altfel, în jurisprudența sa, spre exemplu
Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014, Curtea a statuat că "Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății." Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să restrângă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ocland, județul Harghita, în Dosarul nr. 2.160/96/2014 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 octombrie 2016.

──────────
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 219 din 12 aprilie 2016