Decizia nr. 676/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Benke Karoly

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 688/284/2015 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Corina Ruxandra Popescu, din cadrul Baroului București, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că, la dosar, Comisia locală de fond funciar Ciocănești, județul Dâmbovița, a depus Hotărârea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița nr. 8.389 din 19 octombrie 2016, prin care s-a luat act de hotărârile judecătorești de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr. 151.794 din 21 iulie 2006, emis pe numele moștenitoarei Bossy-Ghica Irina (Boulin) pentru suprafața de 866 ha teren cu vegetație forestieră. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens, se susține că textul criticat încalcă principiul securității juridice, întrucât nu există nicio limitare temporală pentru introducerea acțiunii în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, iar titularii dreptului de sesizare a instanței judecătorești sunt primarul, prefectul și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu alte cuvinte autoritățile administrației publice implicate în procesul de restituire. Cu privire la necesitatea introducerii unor termene de prescripție sau de decădere, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 296 din 8 iulie 2003

și

Deciziei nr. 160 din 24 martie 2016 .

5. Se mai subliniază faptul că, odată cu emiterea titlului de proprietate, titularul acestuia deține un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar anularea titlului de proprietate reprezintă o ingerință gravă în dreptul său de proprietate privată. În acest sens sunt invocate considerentele de principiu rezultate din Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Toșcuță și alții împotriva României.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, este invocată

Decizia nr. 1.563 din 7 decembrie 2010 . Cu privire la legitimarea procesuală activă a primarului, prefectului și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a formula acțiuni în constatarea nulității absolute, se arată că aceasta are în vedere interesul comunității care trebuie respectat pentru atingerea scopului legii.

7. Cu privire la invocarea de către autorul excepției a

Deciziei nr. 296 din 8 iulie 2003 , se susține că situația din decizia respectivă diferă de cea din dosarul de față, întrucât aceasta vizează constituționalitatea unei excepții de la regula imprescriptibilității în materia nulității absolute. Or, textul criticat vizează imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea nulității absolute, iar neconstituționalitatea acestuia nu poate fi primită, întrucât legiuitorul nu aduce atingere drepturilor legal dobândite. Justul echilibru între interesele concurente este rupt atunci când dobândirea proprietății s-a realizat în mod nelegal, drept pentru care legiuitorul are competența a stabili caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute, cu restabilirea prestațiilor deja executate, sens în care se face referire la art. III alin. (2^4) din lege, potrivit căruia, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 7 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 688/284/2015, Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile prin care a fost admisă acțiunea prefectului județului Dâmbovița și a fost constatată nulitatea absolută a unui titlu de proprietate prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 866 ha teren cu vegetație forestieră, emis în temeiul

Legii fondului funciar nr. 18/1991 .

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că prevederile

art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997

contravin principiului securității juridice și principiului legalității, caracteristice ale statului de drept, întrucât există oricând posibilitatea promovării unei acțiuni în constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate, fără a exista o limitare în timp a exercitării acestui drept, ceea ce creează o situație de nesiguranță a raporturilor juridice stabilite ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor cărora legea le-a recunoscut acest drept. Mai mult, obiectul acțiunilor în constatarea nulității absolute sunt acte emise de autoritățile publice învestite tocmai cu prerogativa constatării îndeplinirii condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

10. Se mai arată că prevederile

art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997

conferă calitate procesuală activă în cadrul acțiunilor având ca obiect nulitatea absolută a titlurilor de proprietate primarului (președintele comisiei locale de reconstituire a dreptului de proprietate), prefectului (președintele comisiei județene), Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, adică tocmai conducătorilor instituțiilor care au avut atribuții în ceea ce privește propunerea reconstituirii dreptului de proprietate și validarea titlurilor de proprietate. În acest mod, principiul securității juridice este grav afectat în mod repetat, inițial prin lipsa unui termen de prescripție privind exercitarea dreptului la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate, iar ulterior prin recunoașterea acestui drept tocmai persoanelor care conduc instituțiile care au propus reconstituirea dreptului de proprietate și au validat titlurile de proprietate.

11. Se mai invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 296 din 8 iulie 2003 , prin care s-a statuat că regula prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute într-o perioadă de un an, prin derogare de la regula imprescriptibilității dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute, este constituțională tocmai în considerarea necesității respectării principiului securității și stabilității juridice în ceea ce privește dreptul de proprietate. Or, pentru identitate de raționament juridic, se impune constatarea neconstituționalității prevederilor

art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997 , în raport cu inexistența reglementării unui termen în cadrul căruia să poată fi exercitat dreptul la acțiunea în constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în temeiul Legii fondului funciar.

12. Se mai susține că prevederile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată, care trebuie ocrotit și garantat într-o manieră concretă și efectivă, iar nu teoretică și iluzorie, respectiv prin asigurarea unui cadru legislativ eficient pentru asigurarea securității juridice care să permită garantarea acestui drept. De vreme ce statul și-a asumat obligația de a reconstitui dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite, tot acestuia îi revine obligația generală de a garanta acest drept, prin dispoziții legale clare și precise, care să confere garanții concrete și efective pentru protecția acestui drept fundamental. Or, dispozițiile legale criticate nu oferă aceste garanții, pe de o parte, prin faptul că permit tocmai autorităților care au atribuția emiterii titlului de proprietate să formuleze acțiune în constatarea nulității absolute a acestuia, iar, pe de altă parte, prin lipsa unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acțiunea în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o violare a dreptului de proprietate în ipoteza în care organele statului solicită, după o lungă perioadă de timp, anularea titlurilor de proprietate, pentru motive care le sunt exclusiv imputabile, în acest sens fiind Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunțată în Cauza Toșcuță și alții împotriva României. De asemenea, prin Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Ioan împotriva României, Curtea Europeană a statuat, între altele, că autoritățile administrative cărora le revin atribuții în baza

Legii nr. 18/1991

nu pot fi exonerate de responsabilități în cazul în care, prin acțiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu atât mai mult cu cât aceste autorități nu își îndeplinesc în mod temeinic obligațiile de verificare a condițiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Astfel, în prezenta cauză, ingerința în dreptul de proprietate recunoscut prin emiterea titlului de proprietate nu poate fi rezultatul invocării de către organele competente a neîndeplinirii atribuțiilor ce reveneau acestora tocmai în procesul de verificare a actelor și de stabilire a dreptului. Prin urmare, se apreciază că dispozițiile legale criticate contravin art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție în măsura în care se interpretează că acțiunile în constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate ar putea fi introduse oricând, indiferent de perioada scursă de la data emiterii titlului de proprietate atacat.

13. Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate permit constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate nelegal emis, indiferent de momentul emiterii și indiferent de împrejurarea că bunul imobil asupra căruia poartă dreptul de proprietate a făcut obiectul unei înstrăinări ulterioare. Având în vedere că titlul de proprietate a fost emis pe numele unei persoane care nu era îndreptățită, actul a fost nul absolut încă din momentul emiterii, nefiind apt a produce efecte juridice. Prin urmare, nu poate fi vorba de o ingerință în dreptul de proprietate, întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, actul nu a luat ființă. Pentru a nu afecta circuitul civil și dreptul de proprietate al unui terț dobânditor, legiuitorul a instituit restituirea prețului plătit pentru bunul respectiv, fiind stabilit în acest mod un mecanism eficient de protejare a dreptului de proprietate.

14. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile

art. III din Legea nr. 169/1997

consacră sancțiunea nulității absolute aplicabilă actelor emise cu încălcarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, iar pct. (vi) al alin. (1) lit. a) al acestui articol exemplifică astfel de acte, respectiv acele acte de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoane ce nu deținuseră anterior în proprietate astfel de terenuri. Asemenea acte nu pot să constituie temeiuri pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate, deoarece un act juridic lovit de nulitate nu poate produce efecte juridice, neputând fi reținută astfel critica cu privire la încălcarea art. 44 din Constituție.

16. De altfel, se arată că instanța de control constituțional, pronunțându-se prin

Decizia nr. 1.563 din 7 decembrie 2010

cu privire la constituționalitatea

art. III alin. (1), (2) și (2^1) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , a statuat că "dispozițiile criticate precizează o dată în plus sancțiunea nulității actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desființat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate".

17. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că, având în vedere regimul juridic al nulității absolute, "orice persoană care justifică un interes o poate invoca. Calitate procesuală activă în vederea promovării unei astfel de acțiuni în justiție o au atât persoanele care justifică un interes legitim, cât și persoanele care au atribuții cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, primarul sau prefectul, ca reprezentanți legitimi ai autorităților comunale, orășenești, municipale și, respectiv, județene, precum și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților veghează la respectarea legalității emiterii actelor de către comisiile de fond funciar. În același timp, prevederea expresă care include între titularii dreptului la acțiune în constatarea nulității și primarul, prefectul sau Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților constituie expresia garantării liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, așa cum acestea sunt consacrate constituțional".

18. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, se arată că normele criticate permit cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care ar putea rezulta din întocmirea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri, chiar dacă trebuie să apeleze la consiliere de specialitate în materie. În realitate, legiuitorul nu a adus atingere drepturilor câștigate în mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate, emise în afara coordonatelor legale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulității absolute de repunere în situația anterioară deschide posibilitatea celor îndreptățiți să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În plus, asemenea acte nu pot constitui temeiuri pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate, deoarece un act juridic lovit de nulitate nu poate produce efecte juridice (a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 1.563 din 7 decembrie 2010 ).

19. Se mai susține că în materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naționalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991

s-a recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar prin

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii integrale în natură. Se concluzionează în sensul că legiuitorul a acordat o atenție deosebită foștilor proprietari.

20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, potrivit cărora:

"(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 :

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (...)

(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri. (...)

(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun".

23. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) referitor la principiul legalității și art. 44 - Dreptul de proprietate privată, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate consacră sancțiunea nulității absolute, aplicabilă actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere, emise cu încălcarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , respectiv pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri. În acest mod, sancțiunea nulității unor astfel de titluri de proprietate lipsește de efecte juridice un act încheiat cu încălcarea unor dispoziții legale imperative, respectiv un titlu de proprietate emis pe numele unei persoane ce nu a deținut anterior dreptul de proprietate reconstituit pe numele său.

25. Autorul excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că aceste prevederi legale încalcă dreptul de proprietate privată al terțului dobânditor al unui astfel de teren, principiul raporturilor securității juridice, precum și principiul legalității, în două moduri: mai întâi, prin lipsa unui termen de prescripție privind exercitarea dreptului la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității absolute a acestor titluri de proprietate, și, în al doilea rând, prin acordarea legitimării procesuale active în cadrul acțiunilor în constatarea nulității absolute tocmai persoanelor care conduc instituțiile care au propus reconstituirea dreptului de proprietate și au validat titlurile de proprietate.

26. În ceea ce privește primul aspect al criticii de neconstituționalitate, Curtea reține că imprescriptibilitatea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act juridic încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative este justificată prin natura interesului ocrotit prin norma a cărei respectare se cere, și anume un interes general, obștesc, în speță fiind vorba de necesitatea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri forestiere în favoarea foștilor proprietari, iar nu a altor persoane care nu sunt îndreptățite, întrucât nu au deținut astfel de bunuri imobile, anterior

Legii fondului funciar nr. 18/1991 . Din această perspectivă, a reconstituirii dreptului de proprietate privată în favoarea foștilor proprietari, prevederile legale criticate reprezintă o consacrare legală a principiilor constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății private, cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi și alin. (2) teza întâi din Constituție.

27. Nu se poate susține că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al terțului dobânditor al unui astfel de bun, de vreme ce un act nul nu poate produce efecte, fiind desființat de la data încheierii lui, astfel încât nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. De altfel, tocmai pentru a nu afecta dreptul de proprietate al unui terț dobânditor, legiuitorul a instituit restituirea prețului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar. Astfel, potrivit

art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 , în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.

28. Mai mult, Curtea reține că prevederile legale criticate reprezintă o concretizare a principiului constituțional al legalității, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia respectarea Constituției și a legilor este obligatorie, finalitatea acestora fiind tocmai aceea de asigurare a respectării normelor juridice care reglementează condițiile de valabilitate ale unui act juridic.

29. Autorul excepției de neconstituționalitate mai susține că prevederile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată, prin faptul că permit tocmai autorităților care au atribuția emiterii titlului de proprietate să formuleze acțiune în constatarea nulității absolute a acestuia. Se arată, în acest sens, că ingerința în dreptul de proprietate recunoscut prin emiterea titlului de proprietate nu poate fi rezultatul invocării de către organele competente a neîndeplinirii atribuțiilor ce reveneau tocmai acestora în procesul de verificare a actelor și de stabilire a dreptului.

30. Analizând textele de lege criticate din această perspectivă, Curtea reține că, potrivit regimului general al nulității absolute, aceasta poate fi invocată de orice persoană care are un interes legitim sau de alte persoane expres prevăzute de lege, dat fiind caracterul său de ordine publică. Așadar, în considerarea interesului general de finalizare a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea persoanelor îndreptățite, legiuitorul a acordat legitimare procesuală activă în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute și primarului, prefectului și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, având în vedere funcțiile deținute de primar/prefect, și anume acelea de conducători ai comisiilor locale/județene de fond funciar, respectiv de autoritate administrativă cu atribuții în domeniul restituirii în natură sau al acordării de măsuri compensatorii.

31. Nu poate fi vorba, în acest caz, de o încălcare a principiului de drept nemo auditur propria turpitudinem allegans, respectiv, cu aplicare la prezenta speță, a regulii care sancționează persoana care a contribuit la neregularitatea unui act juridic, astfel încât nu mai poate invoca sancțiunea anulării actului, tocmai datorită faptului că neregularitatea a fost creată prin propria acțiune/inacțiune. De esența acestui principiu, potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă, este aprecierea exclusivă a comportamentului unei părți, pentru a se stabili prevalența unui interes personal asupra altui interes personal. Or, în cazul invocării nulității absolute, care protejează interese de ordine publică, nu este vizat interesul personal al primarului, prefectului sau, respectiv, conducătorului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel încât legitimarea procesuală activă acordată de lege acestor persoane determinate are o justificare rezonabilă, prin raportare la atribuțiile exercitate în cadrul autorităților administrative respective.

32. În continuare, Curtea reține că autorul excepției mai invocă în susținerea criticilor de neconstituționalitate două hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Ioan împotriva României și Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunțată în Cauza Toșcuță și alții împotriva României, prin care instanța europeană a constatat o încălcare a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în ipoteza în care organele statului solicită, după o lungă perioadă de timp, anularea titlurilor de proprietate, pentru motive care le sunt exclusiv imputabile. În prima cauză, situația litigioasă își avea originea în eliberarea de către autoritățile administrative, în speță comisia locală pentru aplicarea

Legii nr. 18/1991 , a două titluri de proprietate asupra aceluiași teren, iar în a doua cauză, este vorba de titluri de proprietate emise în temeiul Legii 18/1991, care au fost anulate pe motiv că, la emiterea acestora, comisia locală de fond funciar nu a ținut seamă de o hotărâre judecătorească care recunoștea altei persoane un drept de proprietate asupra aceluiași bun, hotărâre care însă era ulterioară datelor titlurilor de proprietate anulate.

33. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în prima cauză, că statul nu și-a îndeplinit obligația de a-i asigura reclamantei exercițiul efectiv al dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, fiind privată de folosința terenului său timp de cel puțin cinci ani și fără a fi primit despăgubiri sau un teren în echivalent. De asemenea, prin Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunțată în Cauza Toșcuță și alții împotriva României, aceeași instanță a considerat că reclamanții au suferit un prejudiciu special și exorbitant prin faptul că au fost privați nu numai de dreptul de folosință asupra terenurilor, ci și de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privință. Prin urmare, elementul comun al motivelor ce au condus la constatarea încălcării textului convențional referitor la protecția proprietății, în cele două cauze menționate, este lipsa oricărei despăgubiri care să compenseze privarea de proprietate, iar, în aceste condiții, "individul vizat suportă o sarcină specială și exorbitantă" (Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunțată în Cauza Toșcuță și alții împotriva României, paragraful 34).

34. Or, în prezenta cauză, legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unui echilibru între interesul general al desființării unui act translativ de proprietate afectat de motive de nulitate absolută și interesul particular al subdobânditorului bunului imobil respectiv, instituind posibilitatea restituirii prețului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar [ art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 ]. Din acest punct de vedere, textele de lege criticate corespund standardului de protecție instituit prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și dezvoltat în jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, potrivit căreia o persoană lipsită de proprietate trebuie, în principiu, să obțină despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului, chiar dacă obiective legitime de interes public pot acționa pentru a se rambursa mai puțin decât valoarea de piață.

35. De asemenea, în susținerea criticii de neconstituționalitate, autorul excepției invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, prin care Curtea a statuat că opțiunea legiuitorului de a deroga de la regula imprescriptibilității dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute, prin instituirea prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv, într-o perioadă de un an, este constituțională tocmai în considerarea necesității respectării principiului securității și stabilității juridice în ceea ce privește dreptul de proprietate.

36. Cele statuate în decizia menționată, prin care a fost constatată constituționalitatea prevederilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu pot constitui argumente de natură a conduce la o soluție de admitere a prezentei excepții de neconstituționalitate. Astfel, în prezenta cauză, autorul excepției solicită constatarea neconstituționalității unei reglementări normative, respectiv

art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997 , care reprezintă o aplicare a regulii de drept comun potrivit căreia dreptul la acțiune pentru constatarea nulității absolute este imprescriptibil, invocând cele statuate în

Decizia Curții Constituționale nr. 296 din 8 iulie 2003 , potrivit cărora tocmai situația opusă, a instituirii unui termen pentru exercitarea acestei acțiuni, a fost apreciată de Curte ca fiind constituțională, justificată de necesitatea securității și stabilității raporturilor juridice civile ce au ca obiect dreptul de proprietate. Cu alte cuvinte, se solicită Curții Constituționale constatarea neconstituționalității implicite a soluției legislative care corespunde regimului juridic de drept comun al nulității absolute a actelor juridice și, eventual, propunerea unui termen derogatoriu în care această acțiune se poate exercita, pentru asigurarea stabilității circuitului juridic civil în domeniul actelor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, emise cu încălcarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 . Or, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, astfel încât nu își poate asuma rolul de legislator pozitiv. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a dispune în privința soluțiilor legislative adoptate în domenii specifice și, eventual, a derogărilor de la acestea, Curtea neputând exercita, în privința soluțiilor legislative adoptate, un control de oportunitate.

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 688/284/2015 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2016.