Decizia nr. 165/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată din oficiu de instanța în Dosarul nr. 4.769/1999 al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind pe Vasile Nicula.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepției, arătând ca dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (2), deoarece creează un regim juridic diferențiat de ocrotire pentru proprietatea privată a statului. Considera ca aceasta reprezintă o discriminare interzisă de dispozițiile legii fundamentale, cuprinse în textul menționat, referitoare la protecția egala a proprietății private, indiferent de titular. Astfel, potrivit dispozițiilor legale criticate, pentru ocrotirea proprietății private a statului procesul penal este pornit din oficiu, în timp ce pentru protecția proprietății private aparținând altor titulari de drept procesul penal se declanseaza numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În continuare, se referă la jurisprudenta Curții Constituționale, și anume la deciziile nr. 177/1998 și nr. 5/1999, prin care s-a statuat, cu privire la o formulare discriminatorie similară, cuprinsă în alin. 2 al art. 213 din Codul penal și, respectiv, la alin. 3 al art. 214 din Codul penal, în sensul că aceasta discriminare contravine dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție. În final, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepției și constatarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, în măsura în care instituie un regim juridic diferit pentru ocrotirea proprietății private a statului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 iulie 1999, pronunțată în dosarul nr. 4.769/1999, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată din oficiu într-o cauza penală privind pe Vasile Nicula, invinuit de săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută la art. 220 din Codul penal, în dăuna Societății Comerciale "Legume-Fructe" - S.A. din Cluj-Napoca. Plângerea a fost adresată Parchetului care, dispunând încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută la art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicată, a trimis cauza spre soluționare, sub aspectul infracțiunii prevăzute la art. 220 din Codul penal, Judecătoriei Cluj-Napoca. Partea vătămată a ridicat excepția lipsei de competența materială a judecătoriei, sustinand ca urmărirea penală trebuie efectuată din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, iar sesizarea instanței trebuie să se facă prin rechizitoriul parchetului și nu prin plângerea ei prealabilă. Fața de aceasta sustinere a părții vătămate, instanța, din oficiu, a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, considerând ca acestea contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular, deoarece instituie un regim juridic de ocrotire diferit, în funcție de titularul dreptului de proprietate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția ridicată este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerința plângerii prealabile a persoanei vătămate și punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului, "asigurând o apărare juridică mai energica a proprietății private a statului", duce la o "diferentiere neconstitutionala între protecția proprietății private a statului și protecția proprietății private a altor subiecti de drept". Or, datorită acestei diferențe, se arata în continuare, dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal "contravin art. 41 alin. (2) din Constituție, care asigura o egala ocrotire a proprietății private prin lege, indiferent dacă aceasta aparține statului sau altei persoane juridice ori fizice". În motivarea punctului sau de vedere, Guvernul face referire la jurisprudenta Curții Constituționale, și anume la deciziile nr. 177/1998 și nr. 5/1999, prin care, în cazul infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută la art. 213 din Codul penal, respectiv al infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 din Codul penal, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu, dacă bunul care constituie obiectul material al infracțiunii aparține în întregime sau în parte statului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția ridicată, fiind legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au următoarea redactare: "Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală".

În motivarea excepției ridicate din oficiu instanța considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (2), referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular, considerând ca, deși prin acest text este ocrotită posesia, în realitate aceasta este vizata ca atribut al dreptului de proprietate. Se considera, de asemenea, de către instanța, ca, prin dispozițiile sale, textul de lege criticat instituie o discriminare interzisă de Constituție între protecția proprietății private a statului, caz în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, și ocrotirea proprietății private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire juridico-penală diferita, după cum imobilul, la a cărui posesie se referă tulburarea, este ori nu este "în întregime sau în parte al statului". Astfel textul de lege menționat prevede că acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, atunci când "acesta este în întregime sau în parte al statului" și, respectiv, se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în celelalte cazuri, cu posibilitatea, în aceasta din urma ipoteza, ca, prin retragerea plângerii sau prin împăcarea părților, să se înlăture răspunderea penală a făptuitorului. Curtea retine ca, în ipoteza reglementată prin alin. 4 al art. 220 din Codul penal, valoarea socială explicit apărată este posesia pașnică și netulburata a unui imobil aflat "în posesia unei persoane private". În consecința, pentru existenta ca atare a infracțiunii, nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui posesie este tulburata (proprietate publică; proprietate privată a statului; proprietate privată particulară), ci numai calitatea de "persoana privată" a posesorului imobilului. Cu toate acestea, prin dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creează un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privată a statului în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privată particulară, ceea ce atrage, indirect, favorizarea uneia dintre formele proprietății private. Asa fiind, asemenea reglementări, care diferentiaza apărarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia pașnică și netulburata a unui imobil) în funcție de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, altă persoană juridică ori persoana fizica) încalcă, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publică, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

De altfel, Curtea retine ca textul de lege criticat este asemănător, atât ca formulare, cat și prin consecințele sale, cu textele art. 213 alin. 2 și ale art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cărora Curtea Constituțională a constatat prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999 și, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispozițiile "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" și, respectiv, "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituționale. Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția din prezenta cauza, referitoare la dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, urmează să fie identică celor adoptate prin deciziile menționate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.769/1999 și constata ca dispoziția "cu excepția cazului când acesta este întregime sau în parte al statului" din art. 220 alin. 4 din Codul penal este neconstitutionala.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 1999.