Decizia nr. 756/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Elena Poiană în Dosarul nr. 184/64/2016/a1 al Curții de Apel Brașov - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 484D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.741D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Eugenia Carmen Marinescu și Iuliu Severus Marinescu în Dosarul nr. 628/54/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori. La apelul nominal răspund autorii excepției, personal, lipsă fiind partea Dumitru Cismaru, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Autorii excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.741D/2016 la Dosarul nr. 484D/2016, care a fost primul înregistrat.

5.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul doamnei Eugenia Carmen Marinescu, autor al excepției, care solicită admiterea acesteia. Susține că dispozițiile

art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală

încalcă prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție , astfel cum acestea au fost interpretate de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa. Arată că legiuitorul, în cadrul legislației procesual penale, a avut în vedere anumite instituții, precum proba - convorbirile părții cu terții - și mijlocul de probă - înregistrările. Cu toate acestea, în cazul dispozițiilor de lege criticate, legiuitorul nu a reglementat procedeul probatoriu. Astfel, Codul de procedură penală permite ca o parte, adică o persoană interesată într-o anumită cauză, să poată face diferite înregistrări, folosind diverse mijloace, cu scopul de a demara o procedură penală împotriva persoanei înregistrate. Dacă în cazul altor probe legiuitorul a reglementat în amănunt procedeul probatoriu, în cazul probelor reglementate de textul de lege criticat, legiuitorul nu a prevăzut nicio garanție împotriva abuzurilor. În continuare, arată că, deși dispozițiile criticate sunt inserate în articolul cu denumirea marginală „Supravegherea tehnică“, obligațiile ce incumbă procurorului în acest caz nu sunt reglementate și în ceea ce privește înregistrările părților cu terții, ceea ce determină și lipsa garanțiilor care ar permite judecătorului să verifice legalitatea procedeului probatoriu. Astfel, arată că nu există nicio cale de a contesta procedeul probatoriu al înregistrărilor realizate de o parte, ceea ce contravine prevederilor constituționale.

6.

Iuliu Severus Marinescu, autor al excepției, învederează instanței de contencios constituțional că achiesează la cele susținute anterior.

7.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că rațiunea existenței unei astfel de reglementări este aceea de a valorifica toate probele care pot conduce la aflarea adevărului. Arată că o astfel de înregistrare nu are o valoare dinainte stabilită, ea fiind evaluată în cadrul prevăzut de

art. 103 din Codul de procedură penală , prin coroborarea și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Având în vedere că o astfel de posibilitate este prevăzută de lege, nu se poate susține încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 53 , chiar acestea permițând existența anumitor constrângeri dacă ele se impun pentru desfășurarea instrucției penale sau pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni. Textul criticat preia o soluție legislativă care anterior se regăsea în

art. 91^6 alin. 2 din vechiul Cod de procedură penală , text care a făcut obiectul controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare, instanța de contencios constituțional neidentificând încălcări ale

Legii fundamentale . Apreciază că cele statuate de Curtea Constituțională își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

8.

Având cuvântul în replică, doamna Eugenia Carmen Marinescu, autor al excepției, susține că, într-adevăr, orice probă este utilă aflării adevărului și stabilirii situației de fapt, însă dispoziția criticată nu oferă suficiente garanții pentru protejarea drepturilor. Arată că legiuitorul nu folosește sintagma „convorbiri spontane“, astfel că se lasă loc abuzului, majoritatea convorbirilor fiind provocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

9.

Prin Încheierea din 14 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 184/64/2016/a1, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Elena Poiană cu ocazia pronunțării asupra legalității sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală.

10.

Prin Încheierea din 13 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 628/54/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Eugenia Carmen Marinescu și Iuliu Severus Marinescu cu ocazia soluționării unei cauze penale.

11.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispoziția criticată este neconstituțională, deoarece permite folosirea unor metode speciale de supraveghere - înregistrarea convorbirilor - fără obținerea, în prealabil, a unei autorizații de la un judecător. Totodată, arată că, spre deosebire de supravegherea tehnică efectuată ca urmare a dispunerii de către judecătorul de drepturi și libertăți, înregistrarea efectuată potrivit

art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală

nu este limitată în timp, ceea ce duce la încălcarea prevederilor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În continuare, autorii susțin că toate aspectele referitoare la administrarea probelor sunt în mod expres detaliate în Codul de procedură penală, atât în ceea ce privește mijloacele de probă, cât și în ceea ce privește procedeul probatoriu, legiuitorul preocupânduse să stabilească proceduri, condiții și standarde stricte în această materie. Cu toate acestea, dispozițiile criticate fac excepție de la aceste reguli, procedeul probatoriu - modalitatea legală de obținere a mijlocului de probă - nefiind reglementat, ci lăsat la aprecierea persoanei interesate. Mai mult, legalitatea administrării acestei probe nu poate fi supusă controlului de legalitate prin verificarea de către un magistrat judecător, întrucât acesta nu are o „lege“ la care să se raporteze. În continuare, apreciază că principiul legalității procesului penal trebuie să aibă drept garanție și calitatea legii, astfel cum au stabilit Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Or, dispoziția de lege criticată nu prevede în mod clar, precis și previzibil care este procedeul probatoriu cerut și de

art. 97 alin. (3) din Codul de procedură penală .

12.

Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că atât legislația în vigoare, cât și

Codul de procedură penală anterior

permit folosirea înregistrărilor efectuate de către părți când privesc propriile convorbiri și comunicări cu terții, iar procesele-verbale de transcriere a convorbirilor sunt mijloace de probă și servesc la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe. Probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Proba se obține în procesul penal prin mijloacele enumerate în

art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, care la litera f)

face referire la orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege. Or, textul de lege criticat dă posibilitatea părților de a folosi o înregistrare efectuată a convorbirilor sau comunicărilor purtate cu terțe persoane, prin aceasta nefiind adusă atingere dreptului la un proces echitabil și nici celorlalte drepturi și libertăți ale inculpatului, care este judecat de o instanță independentă și imparțială.

13.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , întrucât nu se poate interzice unei persoane să își înregistreze propriile comunicații, atât pentru a avea dovezi în cazul unui litigiu, cât și pentru a se proteja, neputând fi reglementat în detaliu modul în care o persoană își înregistrează propriile convorbiri, având în vedere multitudinea de mijloace de comunicații și de înregistrare, iar verificarea autenticității acestor înregistrări este o chestiune ce ține de modul de administrare a probelor în dosar. Totodată, apreciază că situația persoanei care își înregistrează propriile comunicații este diferită de cea a persoanelor a căror supraveghere tehnică este efectuată, după începerea urmăririi penale, de procuror, organe de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției, în care tocmai datorită încălcării vieții private a persoanelor de către agenți ai statului, nu de către particulari, este necesară o precisă reglementare a modului de desfășurare a supravegherii tehnice.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/199 2, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Guvernul, invocând

Decizia nr. 593 din 21 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 19 octombrie 2006, și

Decizia nr. 825 din 16 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Totodată, arată că, spre deosebire de înregistrările făcute în cadrul supravegherii tehnice efectuate de organele de urmărire penală, modalitatea de înregistrare a propriilor convorbiri făcute de o persoană nu poate face obiectul unor proceduri procesual penale, întrucât persoana care le efectuează nu se află într-o poziție similară organelor de urmărire penală și nici nu are la dispoziție mijloacele de comunicații și înregistrare pe care le au acestea din urmă. În plus, proba obținută prin înregistrarea propriilor convorbiri poate fi contestată atât sub aspectul administrării, cât și sub aspectul autenticității ei de către inculpat în cursul procesului penal în fața unui judecător independent, ceea ce conferă acestuia suficiente garanții că proba nu va fi folosită într-un mod arbitrar.

16.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia clarității și previzibilității normelor, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Înregistrările fiind supuse liberei aprecieri a instanței de judecată care soluționează cauza, în condiții de contradictorialitate și neavând o valoare prestabilită de lege, consideră că dispozițiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile și neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, în concordanță cu prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție .

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părților prezente, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituție i, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală , cu următorul conținut: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“

20.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și în

art. 21 alin. (3)

potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că un text asemănător a fost introdus în vechea reglementare procesual penală prin

art. I pct. 47 din Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea

Codului de procedură penală

și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Ulterior, prin

art. I pct. 51 din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea

Codului de procedură penală , precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, acest text a fost modificat căpătând o formă identică cu cea din prezent, în

Codul de procedură penală din 1968

dispoziția similară regăsindu-se în

art. 91^6 alin. 2 .

22.

În continuare, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 1.562 din 7 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011,

Decizia nr. 593 din 21 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 19 octombrie 2006,

Decizia nr. 825 din 16 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, și

Decizia nr. 134 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011, a statuat că rațiunea reglementării este aceea ca oricine care are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispozițiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanță cu prevederile

art. 53 din Constituție , care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți, inclusiv ale exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private - invocat în motivarea excepției -, dacă acestea se fac prin lege și în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfășurarea instrucției penale sau prevenirea faptelor penale.

23.

În ceea ce privește eventualele abuzuri, Curtea a reținut că legislația procesual penală anterioară prevedea suficiente garanții în vederea înlăturării acestora, dispozițiile

art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968

aplicându-se numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei tehnice ( art. 91^6 alin. 1 ), părțile având posibilitatea contestării lor potrivit prevederilor

art. 64 ,

67

și

68 din Codul de procedură penală . În ceea ce privește noua reglementare, Curtea observă că și în acest caz dispozițiile criticate se aplică numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni, în vederea aflării adevărului, înregistrările putând fi supuse expertizei tehnice, potrivit dispozițiilor

art. 172-art. 181^1 din Codul de procedură penală . De asemenea, în procedura camerei preliminare, inculpatul poate formula cereri și ridica excepții referitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, inclusiv în ceea ce privește înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane.

24.

Cu aceleași prilejuri, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate nu încalcă nici prevederile actelor internaționale aplicabile în materie. Astfel,

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale admite, prin prevederile

art. 8 paragraful 2 , amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și familiale a persoanei, a domiciliului său și a corespondenței sale, „în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale [ ... ]“. Culegerea de informații și date cu privire la pregătirea săvârșirii unor infracțiuni sau la derularea acțiunilor cu caracter infracțional se realizează, fără îndoială, în scopul „desfășurării instrucției penale“ (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) și constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de „prevenire a faptelor penale“. Totodată,

art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

prevede că „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondență, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri“. Același document internațional prevede însă, la

art. 29 pct. 2 , că „în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică“.

25.

Curtea a apreciat, de asemenea, că în examinarea excepției de neconstituționalitate trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în Hotărârea din 25 septembrie 2001, pronunțată în Cauza P.G. și J.H. împotriva Regatului Unit, a apreciat că, în cazul în care „înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât și folosirea ei“, nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil.

26.

În completarea celor reținute prin deciziile anterior menționate, Curtea observă că, fiind chemată să se pronunțe asupra constituționalității unor dispoziții prin care se modifica

art. 91^6 din Codul de procedură penală din 1968 , în sensul eliminării posibilității de a se folosi ca mijloace de probă înregistrările realizate de părți sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziții legale, aceasta a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor modificatoare. Astfel, prin

Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 23 ianuarie 2009, Curtea a statuat că prin modificarea propusă se elimină, de exemplu, posibilitatea de a se utiliza ca mijloace de probă imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video din incinta unei bănci pentru identificarea autorilor unui jaf, înregistrările efectuate de victima unei agresiuni în propriul domiciliu, înregistrările efectuate de persoane particulare cu ocazia unui grav accident de circulație în urma căruia au rezultat victime, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei etc. Prin eliminarea posibilității de probațiune, se limitează dreptul persoanei vătămate prin infracțiune, și nu numai al acesteia, de a se apăra pe cale judiciară, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare consacrat prin

art. 24 alin. (1) din Constituți e și principiile accesului la justiție și al dreptului la un proces echitabil, prevăzute de

art. 21 din Legea fundamentală .

27.

Distinct de cele reținute în jurisprudența sa, aspecte care își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește dispozițiile

art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală , Curtea observă că dispoziția de lege criticată dispune, în mod expres, că sunt avute în vedere înregistrările, efectuate de părți sau de alte persoane, care privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Astfel, sunt avute în vedere convorbirile sau comunicările personale ale părții în cauză, neputând fi înregistrate și prezentate ca mijloc de probă convorbirile unor terți, în acest caz fiind incidente dispozițiile

art. 226 din Codul penal

referitoare la violarea vieții private. Totodată, Curtea reține că, referindu-se la înregistrările personale efectuate de părți sau de alte persoane, dispoziția de lege criticată include și persoana inculpatului, care se poate prevala de acestea în scopul dovedirii netemeiniciei acuzațiilor aduse.

28.

Neintervenind elemente noi de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d ) și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Poiană în Dosarul nr. 184/64/2016/a1 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și de Eugenia Carmen Marinescu și Iuliu Severus Marinescu în Dosarul nr. 628/54/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile

art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2016.