Decizia nr. 771/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Livia-Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Oana Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 , excepție ridicată de Dorel Ionuț Toma în Dosarul nr. 1.707/187/2015 al Judecătoriei Beiuș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.533D/2015.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile de lege criticate nu creează discriminare nici între condamnați și nici între părțile civile. Astfel, consideră că autorul excepției face comparație între persoane care se află în situații diferite, și anume între o persoană condamnată - cu suspendarea condiționată a executării pedepsei - pentru o singură infracțiune și o persoană condamnată pentru un concurs de infracțiuni, în condițiile în care, după anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate anterior, se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante. Or, este firesc ca termenul de încercare să se calculeze de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere că, inclusiv în situația în care această din urmă persoană ar fi fost condamnată cu executarea pedepsei, ar fi beneficiat de deducerea perioadei executate, astfel încât ar fi existat posibilitatea să nu mai aibă nicio zi de executat din pedeapsa rezultantă. În ceea ce privește presupusa discriminare între părțile civile arată că revocarea pentru neexecutarea obligațiilor civile privește exclusiv realizarea scopului pedepsei, revocarea neavând nicio consecință cu privire la plata despăgubirilor în cazul în care cel condamnat este insolvabil sau nu dorește să plătească. Așadar, fie că se revocă, fie că nu se revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei, partea civilă are la îndemână doar posibilitatea de a recurge la executarea silită.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 12 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.707/187/2015, Judecătoria Beiuș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 . Excepția a fost ridicată de Dorel Ionuț Toma cu ocazia soluționării unei cereri de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei pentru neexecutarea obligațiilor civile.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969
încalcă prevederile constituționale ale
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și prevederile
art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât creează discriminare, pe de o parte, între condamnați, iar, pe de altă parte, între părțile civile. Astfel, arată că, dacă - în cazul anulării suspendării condiționate a executării pedepsei ca urmare a descoperirii unor infracțiuni săvârșite în concurs - se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei. Consideră că persoana condamnată, în aceste condiții, pentru un concurs de infracțiuni are o poziție privilegiată în raport cu un inculpat care a săvârșit o singură faptă și care, condamnat fiind la aceeași dată, ar avea de suportat un termen de încercare ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. Așadar, în situația a doi inculpați condamnați în aceeași zi la aceeași pedeapsă cu închisoarea - pentru care se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei - pentru cel care mai suferise anterior o condamnare pentru o infracțiune concurentă termenul de încercare expiră mai devreme decât pentru cel condamnat pentru o singură infracțiune. Mai mult, în situația în care condamnarea pentru o infracțiune concurentă intervine cu o zi înainte de împlinirea termenului de încercare stabilit anterior, în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante nu va mai curge niciun termen de încercare. Consideră că, în această ultimă variantă, este paralizat dreptul părții civile de a formula o cerere de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni, pe când partea civilă din cauza în care inculpatul este condamnat pentru o singură infracțiune are la dispoziție o perioadă suficientă de timp pentru a uza de dispozițiile
art. 84 din Codul penal din 1969
referitoare la revocarea suspendării condiționate pentru neexecutarea obligațiilor civile.
6.
Judecătoria Beiuș apreciază că dispozițiile
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969
sunt neconstituționale numai prin raportare la situația prevăzută de
art. 84 din același Cod penal . În acest sens arată că dispozițiile de lege criticate reglementează situația în care un inculpat este condamnat pentru o infracțiune concurentă cu o infracțiune pentru care a fost condamnat anterior, ocazie cu care a fost aplicată o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării. În această situație, instanța dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pentru prima condamnare, iar pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni aflate în concurs se contopesc, executarea pedepsei rezultante putând fi suspendată condiționat. În acest ultim caz, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei. Altfel spus, termenul de încercare curge de la data la care inculpatul a fost condamnat prima dată și i s-a stabilit o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În situația arătată se poate întâmpla ca termenul de încercare stabilit de către instanță - potrivit
art. 85 alin. 3 fraza a doua din Codul penal din 1969
- să fie împlinit chiar înainte de condamnarea pentru a doua faptă sau imediat după pronunțarea hotărârii de condamnare sau rămânerea ei definitivă. Acest lucru depinde de cât de repede este descoperită și judecată cea de-a doua faptă concurentă săvârșită de către persoana în cauză. Textul de lege a fost gândit de către legiuitor în folosul persoanelor condamnate, astfel încât acestea să nu suporte două termene de încercare pentru motivul că sunt judecate în dosare diferite. Reglementarea criticată poate să creeze însă foarte multe neajunsuri părților civile, care nu mai pot să formuleze cereri de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei pe motiv de neplată a despăgubirilor civile de către persoanele condamnate. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că cererea pentru revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei pentru neplata despăgubirilor civile poate fi formulată numai până la împlinirea termenului de încercare. Or, în situația analizată mai sus, un astfel de termen de încercare poate să fie împlinit chiar înainte de pronunțarea celei de a doua hotărâri de condamnare sau imediat după aceea, astfel încât partea civilă îndreptățită la despăgubiri să nu poată face niciun fel de demers pentru recuperarea creanței sale. Într-o atare situație, soarta despăgubirilor depinde și de o hotărâre de condamnare a inculpatului într-o altă cauză penală cu care partea civilă nu are nicio legătură și ale cărei efecte nu ar trebui să îi fie opozabile. Pe de altă parte, o astfel de parte civilă este evident discriminată față de o persoană care a fost parte civilă într-un proces similar cu al său și pentru care termenul în care poate solicita revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei este identic ca durată, numai că începe să curgă de la data la care hotărârea pronunțată în cauza sa rămâne definitivă, iar nu de la o dată anterioară.
7.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969
este neîntemeiată. Astfel, apreciază că persoanele între care - în opinia autorului excepției - există discriminare nu se află, prin ipoteză, în aceeași situație juridică. Pentru persoana condamnată pentru două infracțiuni aflate în concurs, căreia i se aplică dispozițiile
art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969 , termenul de încercare a început să curgă la o dată anterioară pronunțării hotărârii pentru cea de-a doua infracțiune, iar dispozițiile de lege criticate nu scurtează acest termen de încercare, a cărui modalitate de stabilire rămâne aceeași pentru toate persoanele pentru care se pronunță suspendarea condiționată a executării pedepsei. Pentru fiecare persoană condamnată termenul de încercare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei. Faptul că nu se schimbă data de la care curge termenul de încercare - în situația în care o persoană comite din nou o infracțiune care se încadrează în ipoteza
art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969
- nu are caracter discriminatoriu, nefiind de natură a crea un avantaj față de persoana care, la aceeași dată, a fost judecată pentru o singură infracțiune, întrucât, pe de o parte, termenul de încercare rămâne neschimbat, iar, pe de altă parte, această din urmă persoană poate la rândul său să beneficieze de prevederile
art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969 . După cum s-a pronunțat Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudența sa, egalitatea în fața legii înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic pentru persoanele aflate în situații similare, iar nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situații diferite.
Articolul 16
din Constituție
referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor trebuie interpretat în corelare cu
art. 4 din Legea fundamentală , care enumeră criteriile generale de discriminare, și anume rasa, naționalitatea, originea etnică, limbă, religia, sexul, opinia, apartenența politică, averea sau originea socială. Or, nicio astfel de diferențiere nu este făcută în cadrul textului de lege criticat. Prin urmare, dispozițiile
art. 85 alin. 3 fraza a doua din Codul penal din 1969
nu instituie tratamente discriminatorii pentru anumite categorii de persoane, ci se aplică în mod nediferențiat tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.
9.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Arată că, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, cum este cazul în speță, tratamentul nu poate fi decât diferit. Prevederile
art. 16 din Constituție
vizează egalitatea în drepturi între cetățeni cu privire la recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificată aplicarea unui regim juridic diferit persoanelor condamnate în sarcina cărora s-a descoperit săvârșirea unei infracțiuni înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei sau până la rămânerea definitivă a acesteia - infracțiune pentru care li s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare - față de persoanele care sunt condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În consecință, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate nu aduc atingere prevederilor constituționale privind egalitatea în fața legii, pentru că nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, fără nicio deosebire. Invocă, în acest sens,
deciziile Curții Constituționale nr. 195 din 13 martie 2007
și
nr. 388 din 24 martie 2011.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 , care a fost abrogat, la 1 februarie 2014, prin
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Deși dispozițiile
art. 85 alin. (3) teza a doua din Codul penal din 1969
nu mai sunt în vigoare, acestea produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, deoarece, potrivit
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012,
„Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de
Codul penal din 1969 .“ Prin urmare, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare ( Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), aceasta urmează a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 , care au următorul cuprins: „În cazul când se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei“.
13.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și a prevederilor
art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit
art. 15 din Legea nr. 187/2012 , măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza
Codului penal din 1969
se menține și după intrarea în vigoare a
noului Cod penal,
regimul acestei măsuri, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării ei, fiind cel prevăzut de
Codul penal din 1969.
În acest sens,
art. 81 alin. 1 din vechiul Cod penal
prevedea că instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată dacă sunt întrunite anumite condiții cumulative. Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani ( art. 82 alin. 1 din Codul penal din 1969 ). Termenul de încercare se socotește de la data când hotărârea prin care sa pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă ( art. 82 alin. 3 din Codul penal din 1969 ).
15.
Curtea reține că suspendarea condiționată a executării pedepsei are natura juridică de mijloc de individualizare a executării pedepsei și funcționează ca o măsură judiciară de a cărei respectare depinde stingerea executării ( Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 iulie 2011). Efectul imediat al suspendării condiționate constă în aceea că executarea pedepsei este suspendată, în sensul că pedeapsa, deși definitiv aplicată, nu este pusă în executare, efect condiționat de conduita condamnatului pe toată durata termenului de încercare. La împlinirea acestui termen, suspendarea condiționată încetează, problema executării pedepsei fiind astfel definitiv tranșată. Suspendarea executării încetează însă nu numai prin expirarea termenului de încercare, ci și prin revocarea sau prin anularea măsurii de suspendare, aceste moduri de încetare a suspendării executării pedepsei decurgând din natura și scopul respectivei măsuri.
16.
În ceea ce privește anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior, potrivit
art. 85 alin. 1 din vechiul Cod penal , dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă. În cazul anulării, suspendarea încetează, întrucât măsura a fost aplicată contrar prevederilor imperative ale legii, ceea ce înseamnă că ab initio măsura suspendării era lovită de un viciu care o făcea inoperantă. Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare ( art. 85 alin. 2 din Codul penal din 1969 ).
17.
Curtea reține că, în cazul anulării suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 2 ani, instanța poate aplica dispozițiile
art. 81
privind suspendarea condiționată ( art. 85 alin. 3 teza întâi ). În situația în care se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 , text de lege supus controlului de constituționalitate în prezenta cauză.
18.
Curtea nu poate primi critica potrivit căreia - în cazul în care, după anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni - calcularea termenului de încercare de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei creează discriminare, pe de o parte, între condamnați, iar, pe de altă parte, între părțile civile.
19.
Faptul că - în situația a doi inculpați condamnați în aceeași zi, pentru fapte identice, la aceeași pedeapsă cu închisoarea, pentru care se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei - pentru cel care mai suferise anterior o condamnare pentru o infracțiune concurentă termenul de încercare expiră mai devreme decât pentru cel condamnat pentru o singură infracțiune nu este de natură a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, consacrat de
art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală , întrucât cele două categorii de persoane între care se realizează comparația nu se află în aceeași situație. Principiul constituțional invocat de autorul excepției nu este încălcat nici în situația în care condamnarea pentru infracțiunea concurentă intervine după împlinirea termenului de încercare stabilit anterior, nefiind vorba de un avantaj real față de persoana care la aceeași dată a fost judecată pentru o singură infracțiune, întrucât, pe de o parte, termenul de încercare pentru primul condamnat a curs deja o dată, iar, pe de altă parte, cel de-al doilea condamnat poate la rândul său să beneficieze, dacă va fi cazul, de prevederile
art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969 .
20.
Potrivit jurisprudenței Curții, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, ceea ce înseamnă că el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că
art. 16 din Constituție
vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002,
Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012,
Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19,
Decizia nr. 718 din 29 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 9 decembrie 2015, paragraful 15, și
Decizia nr. 18 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, paragraful 17). Or, cele două categorii de persoane între care autorul excepției realizează comparația nu se află în aceeași situație - pe de o parte, persoane condamnate cu suspendare care sunt judecate pentru o infracțiune săvârșită înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, iar, pe de altă parte, inculpați care nu au mai fost condamnați anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și care pot, la rândul lor, să beneficieze de prevederile
art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969 .
21.
De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia - în situația în care condamnarea pentru infracțiunea săvârșită anterior intervine după împlinirea termenului de încercare - este paralizat dreptul părții civile de a cere revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă, pe când partea civilă din cauza în care inculpatul este condamnat pentru prima dată cu suspendarea executării are la dispoziție o perioadă suficientă de timp (toată durata termenului de încercare) pentru a uza de dispozițiile
art. 84 din Codul penal din 1969
referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul neexecutării obligațiilor civile. În legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin
Decizia nr. 14 din 17 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 21 noiembrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat că sesizarea instanței în vederea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei (sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere), în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirării acestui termen. Or, în ipoteza invocată de autorul excepției, descoperirea și judecarea infracțiunii săvârșite anterior condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu depind - cel puțin, nu în totalitate - de conduita procesuală a persoanei condamnate, ci de calitatea activității organelor judiciare, lipsa de eficiență și/sau celeritate în desfășurarea acestei activități neputând fi imputată persoanei condamnate.
22.
Curtea apreciază că dispozițiile
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969
au fost gândite de către legiuitor astfel încât persoana care a suferit o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei să nu suporte două termene de încercare pentru infracțiuni săvârșite în concurs sau în stare de recidivă antecondamnatorie - care fac obiectul trimiterii în judecată în cauze diferite -, chiar cu riscul ca partea civilă din cauza penală soluționată ulterior condamnării cu suspendarea condiționată să nu mai poată formula, în toate cazurile, cerere de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei pe motiv de neplată a despăgubirilor civile de către persoana condamnată. Așadar, legiuitorul a pus în balanță, pe de o parte, drepturile și interesele legitime ale persoanei condamnate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în special libertatea individuală, iar, pe de altă parte, interesul, mai degrabă de ordin moral, al persoanei având calitatea de parte civilă de a obține satisfacție sub aspectul revocării suspendării executării pentru neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În acest sens trebuie avut în vedere faptul că executarea în condiții de detenție a pedepsei de către persoana condamnată nu asigură în niciun fel îndeplinirea de către aceasta a respectivelor obligații civile, ci dimpotrivă.
23.
În fine, nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea
art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât textul amintit interzice orice discriminare cu privire numai la exercitarea drepturilor și a libertăților garantate de Convenție și de protocoalele sale adiționale, drepturi care nu au fost invocate în prezenta cauză.
24.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dorel Ionuț Toma în Dosarul nr. 1.707/187/2015 al Judecătoriei Beiuș și constată că dispozițiile
art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Beiuș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.