Decizia nr. 57/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. c) din Codul penal și a dispozițiilor art. 97 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 100 alin. (1) lit. c) din Codul penal
și a dispozițiilor
art. 97 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Judecătoria Oradea - Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.713/271/2016. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 529D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Arată că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, Judecătoria Oradea - Secția penală invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 463 din 13 noiembrie 1997 . Însă, între dispozițiile declarate neconstituționale prin această decizie și dispozițiile supuse controlului de constituționalitate în cauza de față există mai multe deosebiri. Suspendarea executării pedepsei reprezintă un drept al persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, pe când în cazul liberării condiționate se poate vorbi doar de o vocație, iar nu un drept. Spre deosebire de dispozițiile criticate în prezenta cauză care fac această distincție, în cazul textului de lege declarat neconstituțional prin decizia anterior menționată, acesta nu distingea între situația în care persoana în cauză era în imposibilitatea de a plăti despăgubirile și situația în care aceasta, din rea-credință, nu le achita. De asemenea, în cazul liberării condiționate s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă prin care persoana în cauză este obligată la plata despăgubirilor, pe când în situația deciziei de admitere anterior menționate Curtea Constituțională a avut în vedere că persoana în cauză, aflată în stare de judecată și, deci, în situația dovedirii nevinovăției, era în situația de a achita despăgubirile, deși acestea nu erau stabilite printr-o hotărâre de condamnare definitivă. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că diferențele între cele două situații justifică respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În continuare, acesta susține că dispozițiile criticate sunt în concordanță cu pct. 8 din Recomandarea nr. 22/2003 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din data de 15 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.713/271/2016, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 100 alin. (1) lit. c) din Codul penal
și a dispozițiilor
art. 97 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect liberarea condiționată.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătorească susține că limitarea dreptului la liberare condiționată de plata despăgubirilor civile la care a fost obligat deținutul prin hotărârea de condamnare presupune excluderea de la acest drept a acelor deținuți care nu dețin mijloacele necesare achitării despăgubirii. Astfel, între deținuți se creează o discriminare pe criteriul averii, ajungându-se la situația în care cei care dispun de mijloace materiale suficiente să beneficieze de liberare condiționată, iar cei care nu au asemenea mijloace să fie excluși de la un asemenea drept. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, instanța judecătorească invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 463 din 13 noiembrie 1997 , prin care aceasta a constatat că dispozițiile
art. 81 alin. (4) din vechiul Cod penal , care condiționau luarea unei măsuri de politică penală cu grave consecințe, cum este suspendarea condiționată a executării pedepsei, de soluționarea unei probleme de drept extrapenal, creează un regim de discriminare între cetățeni și vine în contradicție cu
art. 4 alin. (2)
și
art. 16 din Constituție . Curtea a constatat că accesul inculpatului la unele măsuri ale politicii penale și ale dreptului penal nu poate fi interzis pe criterii străine justiției penale, cum ar fi acoperirea prejudiciului.
6.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7.
Guvernul arată că liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată chemată să evalueze conduita persoanei condamnate constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedește că a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și convinge, astfel, instanța că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Pe cale de consecință, este dreptul legiuitorului de a stabili regulile privind acordarea liberării condiționate, achitarea obligațiilor civile fiind un element deosebit de important, care poate determina concluzia unei reintegrări cu succes a persoanei în societate după executarea unei fracții mai mici din pedeapsa aplicată de către instanța de judecată. În continuare, apreciază că reglementarea condiției îndeplinirii integrale (nu și parțiale) a obligațiilor civile constituie un element esențial în evaluarea persoanei condamnate în vederea acordării liberării condiționate, deoarece evidențiază o atitudine de regret în legătură cu infracțiunea, consecințele suportate de victimă, dar și disponibilitatea de reparare materială a daunelor produse victimei sau părții vătămate.
8.
Totodată, Guvernul consideră că nu se pune problema unei eventuale neconstituționalități a textului de lege criticat, rațiunile expuse în
Decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997
nefiind de actualitate. Astfel, este important de evidențiat că noul text legal reglementează împiedicarea acordării liberării condiționate numai în măsura în care persoana cu rea-credință nu își îndeplinește obligațiile civile, nu și în ipoteza în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Așa cum se poate observa, cadrul legal actual introduce drept condiție a liberării condiționate și conduita bună pe toată durata executării pedepsei, conduită care se va aprecia inclusiv prin îndeplinirea obligațiilor civile de către persoana în cauză.
9.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate nu aduc atingere principiului constituțional care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât normele supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Arată că, în cazul pedepsei închisorii, liberarea condiționată poate fi acordată de către instanță, dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiții, printre care și cea prevăzută de prevederile legale criticate, respectiv condamnatul trebuie să își fi executat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cu excepția situației când probează că nu a avut nicio posibilitate de a le executa. Pe cale de consecință, în cazul în care persoana condamnată face dovada că nu a avut nicio posibilitate de a executa obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare și îndeplinește și celelalte condiții, i se poate acorda liberarea condiționată.
10.
Totodată, arată că, chiar dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de
art. 100 alin. (1) din Codul penal
și de
art. 97 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 , acordarea liberării condiționate nu este obligatorie, ci este lăsată la latitudinea instanței de judecată, ca un mijloc de individualizare a executării pedepsei închisorii. Astfel, instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă a procesului de aplicare a legii.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 100 alin. (1) lit. c) din Codul penal
și
art. 97 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, iar dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 100
alin. (1) lit. c) din Codul penal : „Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: (...)
c)
cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.“;
–
Articolul 97
alin. (3) lit. c) din Legea nr. 254/2013 : „Comisia formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de: (...)
c)
îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;“.
14.
Instanța judecătorească susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile
art. 100 din Codul penal
reglementează condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, iar cele ale
art. 97 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 254/2013 , procedura de acordare a liberării condiționate.
16.
În acest context, Curtea reține că liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Prin
Decizia nr. 238 din 21 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Curtea a reținut că liberarea condiționată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ dacă sunt îndeplinite și constatate de către instanță condițiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat.
17.
Sub aspectul condițiilor de acordare, Curtea observă că, spre deosebire de vechea reglementare, noile dispoziții relative la liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii prevăd în sensul că aceasta poate fi dispusă dacă, pe lângă celelalte condiții impuse de legiuitor, cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Curtea reține că, potrivit reglementărilor criticate, această cerință trebuie îndeplinită de cel condamnat numai dacă acțiunea civilă a fost exercitată în cadrul procesului penal, fiind reflectată, în consecință, în hotărârea de condamnare.
18.
Din această perspectivă, Curtea constată că urmările săvârșirii unei infracțiuni se circumscriu, pe de-o parte, lezării valorii sociale ocrotite de legea penală, iar, pe de altă parte, provocării unui prejudiciu moral sau material. Apărarea valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii se face prin acțiunea penală, care, potrivit
art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală , are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, iar repararea prejudiciului se realizează prin acțiunea civilă formulată de persoana vătămată, care, potrivit
art. 19 alin. (1)
din același act normativ, are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
19.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că principiul general care guvernează răspunderea penală și răspunderea civilă este acela al vinovăției făptuitorului, în cazul de față reflectată în săvârșirea unei fapte pedepsite de legea penală. Astfel, se poate susține că pedeapsa cu închisoarea dispusă prin hotărârea de condamnare vine să compenseze prejudiciul adus valorii sociale lezate prin săvârșirea faptei penale, iar îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare vine să compenseze prejudiciul concret creat prin săvârșirea aceleiași fapte penale. Pe de altă parte, compensarea prejudiciului creat prin săvârșirea faptei penale exprimă inclusiv cerințele de dreptate și echitate, în sensul că partea care a suferit un prejudiciu material sau moral își vede compensată în acest mod pierderea/suferința.
20.
Totodată, Curtea observă că autorul excepției pleacă de la o premisă greșită, aceea că dispozițiile criticate îi exclud de la dreptul de a obține liberarea condiționată pe acei deținuți care nu dețin mijloacele necesare achitării despăgubirilor. Or, din chiar modul de reglementare a acestor dispoziții rezultă că îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare este circumstanțiată, tocmai din perspectiva posibilităților financiare individuale ale fiecărui condamnat care solicită liberarea condiționată, acesta având posibilitatea să dovedească că nu a avut resursele materiale necesare îndeplinirii obligațiilor civile. Astfel, neîndeplinirea acestei condiții va putea fi constatată doar dacă cel condamnat, care solicită liberarea condiționată, nu își îndeplinește cu rea-credință obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, iar nu în toate cazurile, indiferent de existența sau nu a resurselor materiale.
21.
În continuare, Curtea reține că autorul excepției a invocat în susținerea admiterii acesteia
Decizia Curții Constituționale nr. 463 din 13 noiembrie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 6 februarie 1998. Cu acel prilej, Curtea a analizat dispozițiile
art. 81 alin. 4 din Codul penal din 1969 , care prevedeau că „În cazul condamnării pentru o infracțiune prin care s-a produs o pagubă, instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei numai dacă, până la pronunțarea hotărârii, paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare“.
22.
Curtea constată că din chiar modul de redactare a dispozițiilor legale incidente rezultă diferența de reglementare. Astfel,
art. 81 alin. 4 din Codul penal din 1969
nu distingea în funcție de posibilitățile materiale reale ale persoanei în cauză, făcând aplicabilă direct condiția reparării integrale a pagubei. Pe de altă parte, dispozițiile criticate în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat, dau posibilitatea celui condamnat să facă dovada imposibilității îndeplinirii obligațiilor civile din lipsa resurselor financiare. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că cele reținute prin
Decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997
nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
23.
În final, Curtea observă că, în jurisprudența sa, prin
Decizia nr. 145 din 7 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, a statuat că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată și mijloacele de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiționată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului.
24.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Oradea - Secția penală în Dosarul nr. 1.713/271/2016 și constată că dispozițiile
art. 100 alin. (1) lit. c) din Codul penal
și cele ale
art. 97 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 2 februarie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.