Decizia nr. 233/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Benke Károly

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 322 pct. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Marian Marchiș și Angela Marchiș în Dosarul nr. 991/33/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Sorina Dan, din cadrul Baroului Maramureș, constatându-se lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că autorii excepției de neconstituționalitate au depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar unitatea administrativă teritorială - județul Maramureș a depus, la rândul său, note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că practica judiciară a interpretat în mod defectuos textul de lege criticat, în sensul că a condiționat admisibilitatea cererii de revizuire de preexistența înscrisurilor doveditoare în raport de data pronunțării hotărârii judecătorești. Prin urmare, se apreciază că textul criticat vizează înscrisurile descoperite după darea hotărârii, fără a se pune în discuție preexistența acestora, aceasta fiind, în realitate, intenția legiuitorului. Se mai indică faptul că stabilitatea raporturilor juridice nu poate prevala din moment ce înscrisurile doveditoare descoperite contrazic, în mod flagrant, ceea ce este consemnat în hotărârea judecătorească. Prin urmare, se apreciază că textul legal criticat contravine

art. 21

și

art. 129 din Constituție , iar

art. 322 pct. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865

este neconstituțional în măsura în care se interpretează în sensul că înscrisurile doveditoare trebuie să fie anterioare pronunțării hotărârii judecătorești.

5.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar motivele de revizuire sunt astfel redactate încât să asigure stabilitatea hotărârilor judecătorești și a raporturilor juridice. În consecință, se apreciază că textul legal criticat nu este contrar

art. 21 alin. (3) ,

art. 24

sau

art. 129 din Constituție . Se mai indică faptul că argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate vizează și practica instanțelor judecătorești, nefiind critici propriu-zise de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea din 31 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 991/33/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 322 pct. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Marian Marchiș și Angela Marchiș într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii prin care, în temeiul

art. 322 pct. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 , a fost respinsă cererea de revizuire, motivat de faptul că aceștia s-au prevalat de înscrisuri emise ulterior pronunțării hotărârii judecătorești care făcea obiectul cererii de revizuire.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se apreciază că, prin efectul dispozițiilor legale criticate, nu poate fi solicitată revizuirea unei hotărâri judecătorești dacă înscrisurile care stau la baza cererii de revizuire au fost emise ulterior pronunțării acesteia. În aceste condiții, instanța judecătorească competentă să soluționeze cererea de revizuire este împiedicată să judece fondul cauzei.

8.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9.

Se arată că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție , procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

10.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile

art. 124 din Constituție

privind înfăptuirea justiției. Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate.

11.

Din această perspectivă se arată că prevederile legale criticate nu aduc atingere egalității în drepturi, accesului liber la justiție și nici dreptului la un proces echitabil.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că revizuirea constituie un remediu procesual pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată în substanța sa, respectiv, în cazul hotărârilor date în recurs, numai atunci când acestea evocă fondul, deci în situația în care instanța de recurs legal învestită statuează în drept în mod diferit în raport cu instanțele anterioare, iar nu și atunci când instanța de recurs a dispus casarea cu trimitere a cauzei sau când a constatat că recursul este nul.

14.

Se subliniază faptul că stabilirea unor motive, expres și limitativ prevăzute de lege, în care o cale de atac extraordinară se poate exercita, precum și limitarea admisibilității ei numai la anumite hotărâri judecătorești sunt în deplină concordanță cu

art. 126 alin. (2)

și

art. 129 din Constituție . Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

15.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile

art. 124 din Constituție

privind înfăptuirea justiției. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalității în drepturi, accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil.

16.

Prin urmare, principiul constituțional al accesului liber la justiție nu trebuie interpretat în sensul că ar garanta tuturor părților din proces accesul la toate căile de atac, ci are doar semnificația unei reglementări precise a modalităților concrete în care căile de atac vor fi exercitate. Ca atare, legiuitorul este liber să amenajeze regimul juridic al căilor de atac, ordinare și extraordinare, luând în considerare circumstanțe obiective - imperativul asigurării stabilității hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective, fără temerea de a încălca vreo regulă constituțională.

17.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție , procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

18.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile

art. 124 din Constituție

privind înfăptuirea justiției. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalității în drepturi, accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, constituie o garanție a respectării

art. 21 din Constituție .

19.

Mai mult, se arată că acceptarea criticii de neconstituționalitate, care vizează, mai degrabă, necesitatea reglementării unor condiții ce trebuie îndeplinite în vederea admisibilității cererii de revizuire, ar echivala cu transformarea instanței constituționale într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni

art. 61 din Constituție

și

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

20.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

21.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 322 pct. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 , care au următorul conținut:

Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților […].

23.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 20

referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

privind accesul liber la justiție și

art. 129

privind folosirea căilor de atac.

24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în acest sens, reținându-se, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 1.319 din 11 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011,

Decizia nr. 1.048 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011,

Decizia nr. 876 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010,

Decizia nr. 29 din 12 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 26 februarie 2010, sau

Decizia nr. 266 din 6 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008.

25.

Prin aceste decizii, Curtea a statuat că prevederile

art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă

reprezintă reguli de procedură ce reglementează revizuirea ca o cale extraordinară de atac pentru reformarea hotărârilor judecătorești și au fost edictate în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție , potrivit cărora procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

26.

Cu aceleași prilejuri, Curtea a constatat că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, în concordanță cu prevederile

art. 124 din Constituție

privind înfăptuirea justiției. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalității în drepturi, accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabil.

27.

De asemenea, Curtea a stabilit că accesul liber la justiție nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

28.

Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele acestor decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29.

Distinct de cele reținute în jurisprudența sa, Curtea subliniază faptul că autoritatea de lucru judecat ce se atașează hotărârii judecătorești impune obligația tuturor subiecților de drept ca actele emise ulterior acesteia să se raporteze la realitatea de drept stabilită prin hotărârea judecătorească. Altminteri, ori de câte ori s-ar emite un nou act ce nu ține cont de hotărârea judecătorească pronunțată, aceasta din urmă ar fi susceptibilă să fie revizuită. Prin urmare, Curtea reține că ar fi contrar, pe de o parte, autorității de lucru judecat ce se atașează hotărârii judecătorești și, pe de altă parte, rațiunii căilor extraordinare de atac, ca un înscris generat ulterior pronunțării hotărârii judecătorești să se constituie într-un înscris doveditor apt să determine revizuirea hotărârii astfel pronunțate. De aceea, textul legal criticat, atunci când stabilește că înscrisul doveditor să fi fost descoperit ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, are în vedere preexistența în timp a înscrisului doveditor din moment ce numai un astfel de înscris ar fi putut determina reținerea unei alte situații de fapt și/sau de drept în cauza respectivă de către instanța judecătorească care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

30.

Cu privire la invocarea

art. 20 din Constituție , Curtea reține că, în lipsa indicării vreunui tratat internațional pretins încălcat, nu se poate reține incidența acestui text ca normă de referință în cadrul controlului de constituționalitate.

31.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Marchiș și Angela Marchiș în Dosarul nr. 991/33/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 322 pct. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 aprilie 2017.