Decizia nr. 41/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , „în măsura în care se interpretează că menționarea eronată a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice“, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.186/103/2014 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 261D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât căile de atac sunt guvernate de principiul legalității. De altfel, arată că problema învederată prin excepția de neconstituționalitate a fost amplu dezbătută de doctrina de specialitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 10 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.186/103/2014, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

„în măsura în care se interpretează că menționarea eronată a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice“, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe în dispozitivul căreia termenul de declarare a recursului a fost menționat greșit, respectiv de 30 de zile, în loc de 15 zile conform

art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . În raport de acest termen, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate, consecutiv celei a tardivității formulării recursului.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate interpretate, în sensul că menționarea eronată în hotărâre a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice, apar ca fiind neconstituționale, întrucât, printr-o astfel de interpretare, s-ar ajunge la o încălcare a accesului liber la justiție în condițiile în care partea declară calea de atac în termenul prevăzut în mod greșit în dispozitivul hotărârii atacate, însă peste termenul legal stabilit. O asemenea interpretare determină o restrângere a accesului liber la justiție care nu se circumscrie prevederilor imperative ale

art. 53 din Constituție

și ar constitui, totodată, o încălcare a prevederilor

art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală . Se mai arată că apare ca fiind vădit disproporționat tratamentul prevăzut în situația din cauza pendinte față de cel prevăzut de

art. 457 alin. (3)

și

alin. (4) din Codul de procedură civilă .

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de instanța de judecată, îl reprezintă dispozițiile

art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , „în măsura în care se interpretează că menționarea eronată a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice“. În realitate, modul de formulare a acestuia reflectă motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel încât Curtea va reține ca obiect al acesteia prevederile

art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, text legal care are următorul cuprins: „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.“

11.

În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii, judecătorul având îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces, principiul legalității procesului civil fiind expres prevăzut de

art. 7 din Codul de procedură civilă .

13.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că acestea consacră o regulă cu valoare de principiu constituțional care decurge din prevederile

art. 126

și

129 din Constituție , potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Principiul legalității căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces.

14.

Curtea reține că în prezenta cauză instanța de judecată deduce neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă

prin raportare la o situație dată, respectiv, în practică, o instanță de judecată a prevăzut în mod eronat în dispozitivul hotărârii termenul pentru declararea căii de atac, apreciind, astfel, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că menționarea eronată în hotărâre a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice.

15.

Or, având în vedere aceste susțineri, Curtea observă că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci privesc modul de interpretare și aplicare a textelor legale de către instanțele de judecată, iar eventualele greșeli ale acestora nu pot reprezenta motive de neconstituționalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

„se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepția apare ca fiind inadmisibilă (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 97 din 25 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 20 aprilie 2016). Așadar, eventualele greșeli de aplicare a legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 188 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 19).

16.

În continuare, referitor la susținerea potrivit căreia este vădit disproporționat tratamentul prevăzut în situația din cauza pendinte față de cel prevăzut de

art. 457 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că pentru situația în care părțile își exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătorești, bazându-se pe aparența de legalitate a acesteia, și nu potrivit principiului legalității căilor de atac, urmează ca instanța de judecată să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză.

17.

De altfel, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , realizează un control de constituționalitate în ceea ce privește legile și alte acte normative, în timp ce problemele privind coordonarea legislativă revin autorității legiuitoare, iar cele referitoare la aplicarea legii, instanței de judecată. Coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 249 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 23 iunie 2005). Prin urmare, Curtea reține că modul de interpretare și aplicare a textelor legale, precum și verificarea respectării termenelor procedurale reprezintă chestiuni ce țin de competența instanței de judecată, iar eventualele greșeli ale acesteia nu se pot converti în vicii de neconstituționalitate. Așadar, Curtea nu are competența de a elimina din conținutul normativ al textului, pe calea controlului de constituționalitate, o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 21).

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.186/103/2014.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Bacău – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 ianuarie 2017.