Decizia nr. 627/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Constantin Rancea în Dosarul nr. 39.778/245/2013 al Curții de Apel Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 955D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.454D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și ale

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , excepție ridicată de David Brânzei, prin reprezentant Roxana Brânzei, în Dosarul nr. 38.984/245/2013 al Curții de Apel Iași - Secția civilă.

4.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției de neconstituționalitate, prin reprezentant, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea cauzelor. Partea prezentă este de acord cu măsura conexării. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.454D/2016 la Dosarul nr. 955D/2016, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei autorului excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 1.454D/2016 care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, prin imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului care privește strict motive de nelegalitate, se ajunge la o situație paradoxală în care hotărârile judecătorești sunt considerate legale, în condițiile în care instanțele judecătorești (prima instanță și apel) au încălcat, în mod flagrant, legea. În continuare, prezintă aspecte care privesc fondul litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

7.

Mai arată că dispozițiile legale criticate încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare, precum și dreptul la liberă circulație consacrat prin

art. 25 din Legea fundamentală .

8.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții, spre exemplu

Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9.

Prin Decizia civilă nr. 110 din 16 martie 2016, astfel cum a fost completată prin Decizia civilă nr. 175 din 13 aprilie 2016, pronunțate în Dosarul nr. 39.778/245/2013, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Constantin Rancea într-o cauză privind soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii a Tribunalului Iași prin care a fost respins apelul formulat de acesta împotriva unei sentințe prin care a fost admisă, în parte, acțiunea privind partajarea bunurilor comune și lichidarea regimului matrimonial.

10.

Prin Decizia nr. 279 din 8 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 38.984/245/2013, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , excepție ridicată de David Brânzei, prin reprezentant Roxana Brânzei, într-o cauză privind soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii a Tribunalului Iași, prin care a fost respins apelul formulat de acesta împotriva unei sentințe prin care s-a reținut obligația la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului și a stabilit un program de vizitare.

11.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate îngrădesc dreptul de a se adresa unei instanțe de recurs „pentru a putea repara o ilegalitate făcută de instanța de fond și instanța de apel“. Astfel, se apreciază că dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , potrivit cărora „cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare nu sunt supuse recursului“, încalcă accesul liber la justiție.

12.

Se mai susține că nu există o motivare obiectivă și rezonabilă pentru ca numai o categorie de justițiabili să poată declara calea de atac a recursului. Astfel, nu există un raport rezonabil de proporționalitate între cerințele de interes general referitoare la buna administrare a justiției și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Este afectat interesul individual, respectiv cel al persoanei care a recurs la controlul justiției în vederea protecției drepturilor și intereselor sale subiective. Efectele aplicării dispozițiilor legale criticate sunt de natură să restrângă nejustificat accesul liber la justiție și să afecteze grav efectivitatea exercitării unei căi de atac.

13.

Curtea de Apel Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, în esență, că dispoziția legală criticată dă expresie principiului accesului liber la justiție, instituirea unei singure căi de atac fiind menită să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil

și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Criteriul valoric adăugat celui al naturii cauzei, în funcție de care se determină regimul căilor de atac aplicabil, nu oferă temei de discriminare. Instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 21 , atât timp cât, potrivit celor prevăzute de

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15.

Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

16.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituționalității textului legal criticat, acesta fiind reținut, spre exemplu, în deciziile

nr. 375 din 7 iunie 2016

și

nr. 500 din 30 iunie 2015 .

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie prevederile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , și ale

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă .

20.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013: „(1) Dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată,

se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.“ Acest termen a fost prorogat în mod succesiv, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2015

pentru prorogarea unor termene prevăzute de

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016

pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, astfel încât dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

se vor aplica proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

21.

Prin urmare, având în vedere faptul că procesele în cadrul cărora s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

sunt începute la 3, respectiv 9 decembrie 2013, Curtea reține că se aplică dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 .

22.

Totodată, Curtea observă că, din susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate, reiese că aceștia critică numai teza referitoare la cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, prevăzute de

art. 94 pct. 1 lit. i) din Codul de procedură civilă , date în competența judecătoriei, respectiv cererile prevăzute de

art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă

date în competența instanței de tutelă și familie. Prin urmare, având în vedere susținerile autorilor, precum și faptul că obiectul acțiunilor îl reprezintă soluționarea cererilor prevăzute de

art. 94 pct. 1 lit. a)

și

lit. i) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 , care au următorul cuprins: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

23.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și

art. 129

privind folosirea căilor de atac.

24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia sunt nemulțumiți de faptul că hotărârile pronunțate în cererile date de Codul de procedură civilă în competența instanței de tutelă și de familie, precum și în cele de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, cereri prevăzute de

art. 94 pct. 1 lit. a)

și, respectiv,

lit. i) din Codul de procedură civilă,

nu sunt supuse recursului, beneficiind, astfel, numai de calea de atac a apelului.

25.

În continuare, Curtea constată că dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunțate în cererile date în competența instanței de tutelă și de familie, precum și cele de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, nu sunt supuse recursului. Legiuitorul a stabilit competența judecătoriei să judece, ca primă instanță, cererile în materia dreptului familiei, precum și în materia partajului judiciar, iar tribunalului, potrivit

art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă , competența să judece apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii. Prin urmare, legiuitorul a stabilit, în materia cererilor mai sus menționate, dublul grad de jurisdicție. Întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoanele în cauză beneficiază de o examinare în fond a cauzei lor atât în fața judecătoriei, cât și a tribunalului.

26.

Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional, care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție.

Legea fundamentală

nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, iar, potrivit

art. 126 alin. (2)

coroborat cu

art. 129 din Constituție , stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ( Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 15).

27.

Curtea a mai statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006,

pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind, astfel, un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile

nr. 99 din 23 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000,

nr. 230 din 16 noiembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000,

nr. 226 din 18 mai 2004,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004,

nr. 572 din 3 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, sau

nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012).

28.

De asemenea, în cazuri precum în situația din prezentele cauze, Curtea a reținut că autorii excepției au avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel, care, potrivit

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă , provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dreptului lor de acces la justiție, a dreptului la un proces echitabil și nici a dreptului la apărare.

29.

De asemenea, Curtea, prin

Decizia nr. 292 din 4 mai 2017,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, a reținut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, precum în cazul de față.

30.

Prin urmare, critica de neconstituționalitate privind încălcarea

art. 21

și

art. 24 din Constituție

este neîntemeiată.

31.

Referitor la critica raportată la

art. 129 din Constituție

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii, Curtea a stabilit că această normă din

Legea fundamentală

lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010 sau

Decizia nr. 246 din 15 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012).

32.

Referitor la invocarea, direct în fața Curții, cu ocazia dezbaterilor în ședință publică, a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate, în raport de

art. 25 din Constituție

privind libera circulație, Curtea constată că nu a fost legal sesizată, deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței și nici în încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit

art. 146 lit. d) din Legea fundamentală , Curtea se pronunță numai „asupra excepțiilor de neconstituționalitate [...] ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial“. De asemenea, conform

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți [... ]“ (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 68 din 5 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 27 februarie 2008).

33.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Rancea și Brânzei David, prin reprezentant Brânzei Roxana, în dosarele nr. 39.778/245/2013 și nr. 38.984/245/2013 ale Curții de Apel Iași - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.