Procedura din 13 decembrie 1999
de înregistrare a contractelor individuale de muncă și modul de ținere a evidentei muncii prestate de salariații angajatorilor prevăzuți la art. 8 din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de înregistrare și evidenta a convențiilor civile de prestări de servicii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Anexă la 1
- Legea nr. 130/1999 20 iulie 1999 (prevederi anume) privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă
Are ca temei 1
- Legea nr. 10/1972 25 noiembrie 1972 CODUL MUNCII
1. În aplicarea prevederilor
art. 8 din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a inregistra contractele individuale de muncă încheiate cu salariații proprii, următoarele categorii de angajatori:
a) persoanele fizice autorizate potrivit legii sa desfășoare o activitate independenta; persoanele fizice care utilizează personal casnic sau alte persoane fizice pentru efectuarea unor servicii sau lucrări;
b) societățile comerciale cu capital integral privat;
c) asociațiile cooperatiste;
d) asociațiile familiale;
e) asociațiile, fundațiile, organizațiile sindicale și patronale;
f) orice alte organizații care sunt constituite și funcționează potrivit legislației române.
2. Contractul individual de muncă produce efecte de la data încheierii sale. Dacă nu exista dovezi scrise, data începerii prestării activității se considera data încheierii contractului individual de muncă.
3. Dovada executării contractului individual de muncă se face prin prezentarea de către angajator a documentelor de plată a salariilor.
4. Încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă pentru salariații angajatorilor prevăzuți la pct. 1 se fac cu respectarea legislației muncii.
5. Inspectoratele teritoriale de muncă vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura ținerea evidentei muncii prestate de toți angajații încadrați pe bază de contract individual de muncă și, respectiv, pe bază de convenție civilă de prestări de servicii la persoanele fizice și juridice prevăzute la pct. 1.
6. Comisionul prevăzut la
art. 12 din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, nu se percepe angajatorului pentru personalul angajat pe bază de convenție civilă de prestări de servicii.
7. Angajatorii sunt obligați să depună la inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 5 zile, actele privind executarea, modificarea și încetarea contractului individual de muncă, iar actele privind încheierea contractelor individuale de muncă urmează să fie depuse în termen de 20 de zile de la data încheierii lor.
8. Înregistrarea contractelor individuale de muncă ale salariaților care prestează munca la angajatorii prevăzuți la pct. 1 se face la inspectoratul teritorial de muncă, numai după verificarea inscrierilor din carnetele de muncă, efectuate ca urmare a încetării contractului individual de muncă. Contractele de asigurări sociale încheiate de persoanele care prestează munca în baza unei convenții civile de prestări de servicii se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială teritorială, potrivit legii.
9. Convențiile civile de prestări de servicii, încheiate potrivit
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi înregistrate de persoanele juridice într-un registru special al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedura și care se va păstra la sediul persoanei juridice.
10. Contractele individuale de muncă și convențiile civile de prestări de servicii se încheie în forma scrisă și vor conține cel puțin elementele și clauzele prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la prezenta procedura.
11. Carnetele de muncă ale angajaților cu contract individual de muncă se păstrează și se completează de inspectoratele teritoriale de muncă, prin serviciul de specialitate al acestora, iar înscrierile efectuate în carnetele de muncă vor fi verificate și certificate de persoana desemnată în acest scop prin decizia inspectorului-șef al inspectoratului teritorial de muncă.
12. Aprobarea ca operațiunile de păstrare și completare a carnetelor de muncă să fie efectuate de angajatorii prevăzuți la pct. 1 se da cu titlu de excepție de inspectoratele teritoriale de muncă, după o prealabilă verificare, din care să rezulte ca aceștia îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind ținerea corecta a evidentei muncii prestate de angajații cu contract individual de muncă.
Aprobarea se da pentru fiecare an calendaristic și va fi însoțită de angajamentul scris al angajatorului de a respecta prevederile
privind carnetul de muncă.
Personalul angajatorului, care prestează activitatea de întocmire, completare, păstrare și evidenta a carnetelor de muncă, va fi testat și confirmat de inspectoratul teritorial de muncă.
13. Procedura întocmirii, completării și păstrării carnetelor de muncă este cea prevăzută de
privind carnetul de muncă și de
Ordinul ministrului muncii nr. 136/1976
pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidenta a carnetului de muncă.
14. Dacă înregistrările efectuate în carnetele de muncă nu concorda cu actele care au stat la baza acestora, carnetele de muncă vor fi restituite angajatorilor în vederea efectuării rectificarilor, în condițiile prevăzute de
15. Angajatorii care au primit aprobarea inspectoratului teritorial de muncă de a păstra și completa carnetele de muncă ale salariaților pot opta ca operațiunile privind înscrierile în carnetele de muncă să fie efectuate de societăți comerciale specializate și acreditate de Inspecția Muncii, în condițiile legii.
16. Pot fi înregistrate ca vechime în munca sau, după caz, ca perioada de contribuție la fondul de asigurări sociale, numai perioadele pentru care exista state de plată a salariilor, principala dovada de executare a contractului individual de muncă și, respectiv, numai perioadele de plată a cotizațiilor la fondul de asigurări sociale, pe baza contractului de asigurări sociale.
17. Persoanele angajate în baza unei convenții civile de prestări de servicii, în temeiul
art. 3 din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, pot încheia cu direcția generală de muncă și protecție socială teritorială contracte de asigurări sociale în condițiile prevăzute la art. 5 din aceeași lege.
Drepturile și obligațiile de asigurări sociale ale persoanelor care încheie contracte de asigurări sociale sunt aceleași cu cele prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate cu contract individual de muncă.
Baza de calcul a drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale o constituie venitul lunar declarat pentru care se încheie contractul de asigurări sociale, care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țara.
18. Prin încheierea contractelor de asigurări sociale persoanele asigurate se obliga la plata lunară a contribuției la Fondul de asigurări sociale de stat și a contribuției la Fondul pentru pensia suplimentară, potrivit
Decretului nr. 389/1972 , modificat și completat prin
și
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 2/1999 ,
Legii nr. 3/1977 , cu modificările și completările ulterioare, și
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 31/1998 , aprobată prin
19. Contractele de asigurări sociale se încheie în forma scrisă, se înregistrează la serviciul specializat din cadrul direcțiilor generale de muncă și protecție socială teritoriale și vor cuprinde cel puțin clauzele prevăzute în anexa nr. 4 la prezenta procedura.
20. Contribuția la Fondul pentru pensia suplimentară se achită lunar și integral de către persoana asigurata prin contractul de asigurări sociale, care prestează munca în baza unei convenții civile de prestări de servicii, în cota stabilită în
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 31/1998 , aprobată prin
Legea nr. 128/1999 , iar plata acesteia să se facă o dată cu achitarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat, prin ordin de plată în contul asigurărilor sociale, deschis la trezoreria statului.
21. La calculul contribuției datorate de către angajatori la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, din fondul de salarii se deduc sumele reprezentând drepturile bănești acordate persoanelor pentru munca prestată în baza unor convenții civile de prestări de servicii.
22. Obligația angajatorilor, prevăzută la
art. 5 alin. (3) din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, de a suporta în total sau în parte contribuția de asigurări sociale se stabilește printr-un act adițional la convenția civilă de prestări de servicii, întocmit în scris, și se atașează la contractul de asigurări sociale.
Nevirarea contribuției de asigurări sociale de către angajator nu exonereaza asiguratul de obligațiile de plată asumate prin contractul de asigurări sociale.
23. Posibilitatea de a încheia contracte de asigurări sociale, în condițiile prevăzute la
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, se referă la persoanele care nu sunt cuprinse într-o alta forma de asigurări sociale.
24. Drepturile de asigurări sociale cuvenite persoanelor care desfășoară activitate pe bază de convenție civilă de prestări de servicii și care încheie contract de asigurări sociale se calculează și se plătesc de către direcțiile generale de muncă și protecție socială teritoriale.
25. Pentru persoanele angajate în baza unei convenții civile de prestări de servicii, dar care nu au încheiat contracte de asigurări sociale potrivit
Legii nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, angajatorii nu au obligația de a calcula și de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuția pentru asigurări sociale și contribuția pentru pensia suplimentară.
26. Munca prestată în baza unei convenții civile de prestări de servicii, încheiată în baza
art. 3 din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, se poate desfășura atât pentru activități ce se derulează cu regularitate, pe durata determinata sau nedeterminată, care nu depășesc în medie 3 ore pe zi, în raport cu programul lunar de lucru, cat și pentru prestarea unor lucrări sau activități determinate în folosul asociațiilor de proprietari sau de locatari, independent de volumul de activitate necesar.
27. Activitatea de baza la care face referire
art. 1 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 935/1999
reprezintă acea activitate care rezultă din actul constitutiv al unității angajatoare (statut, contract de societate etc.), care stabilește obiectul principal de activitate, respectiv activitatea care conferă profilul esențial al activității angajatorului.
28. Pentru activitățile de baza ale angajatorilor nu se pot încheia convenții civile de prestări de servicii, ci contracte individuale de muncă, dacă volumul muncii ce urmează să fie prestată reprezintă cel puțin jumătate din norma întreaga de muncă. De asemenea, nu se pot încheia convenții civile de prestări de servicii prin fractionarea volumului de muncă aferent unui post cu norma întreaga.
29. Prevederile
art. 1 alin.(1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 935/1999 , referitoare la prestarea unor activități care fac parte din domeniul activității de baza, nu se aplică celor care lucrează în funcții care nu fac parte din profilul activității angajatorului și care au durata timpului de muncă prevăzut la
art. 3 lit. a) din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
30. Dispozițiile
Hotărârii Guvernului nr. 935/1999
nu se aplică serviciilor prestate de persoanele prevăzute la
art. 2 lit. b) din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, în temeiul unor legi speciale (cum este cazul membrilor consiliilor de administrație, cenzorilor, consilierilor locali și județeni, experților, arbitrilor, mediatorilor și altor persoane care desfășoară activități în baza unor legi speciale), precum și persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) din aceeași lege, care executa lucrări pentru care primesc drepturi de autor.
Anexa 1 -------
la procedura
------------
Înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă........../..........
REGISTRU SPECIAL
pentru evidenta personalului angajat pe
baza de convenție civilă de prestări de servicii
la angajatori persoane juridice
Nr. crt.
Numele și prenumele
Domiciliul
Buletin de identitate/Carte de identitate seria/nr. Codul numeric personal
Data angajării
Durata convenției civile de prestări de servicii
Programul de lucru
Numărul și data înregistrării convenției civile de prestări de servicii la inspectoratul teritorial de muncă
Funcția/ meseria
Observații
Anexa 2 -------
la procedura
------------
Angajator (persoana juridică sau persoana fizica) ....................
Sediul ...............................................................
Înregistrat la registrul comerțului din județul ......................
sub nr. ..........................
Codul fiscal .....................
Telefon ..........................
CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ
încheiat și înregistrat sub nr. ........ la registrul inspectoratului teritorial de muncă din ................ la data de ...................
A. Subsemnatul ............, reprezentant legal al persoanei juridice ..........., și salariatul/salariata ........., domiciliat/domiciliata în localitatea ........, str. .......... nr. .........., județul .........., posesor al actului de identitate seria ........, nr. .........., eliberat de ...... la data de ......., am încheiat prezentul contract de muncă în următoarele condiții asupra cărora am convenit:
I. Durata contractului:
a) nedeterminată, salariatul/salariata ........................................ urmând sa înceapă activitatea la data de .......................;
b) determinata, de .................., pe perioada cuprinsă între data de ............, și data de .................... .
II. Felul muncii
Funcția
(meseria) .......................................
......................................................................................
Salariatul/salariata va presta următoarele activități: ...............................
......................................................................................
Activitatea prestată se desfășoară în condiții deosebite de muncă ..................., grupa de muncă .................... timpul lucrat în aceste condiții ................... .
Angajatorul poate schimba, pe durata determinata, felul muncii, în condițiile legii, cu menținerea salariului stabilit sau cu acordarea unui salariu mai mare, convenit de comun acord cu salariatul.
III. Condiții de angajare: o norma întreaga, o fracțiune de norma de ................ . Durata timpului de lucru este de .......... ore/zi.
IV. Salariul lunar este de ......... lei, din care salariul de baza de ............. lei și următoarele sporuri .............................. . Orele suplimentare prestate în afară programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori în zilele de sarbatori legale se plătesc cu sporuri prevăzute în Codul muncii sau în contractele colective de muncă. Salariatul ................................. beneficiază în plus și de următoarele drepturi bănești .......................... .
Data la care se plătește salariul este ......................... .
V. În situația în care salariatul/salariata ..................................... este trimis/trimisa în delegație, beneficiază de următoarele drepturi:
a) transport ....................................
b) cazare .......................................
c) diurna ..................................... .
VI. Durata concediului anual de odihnă este de .................................. zile, în raport cu vechimea în munca a salariatului, de ..................... ani.
VII. Drepturi specifice legate de protecția muncii:
a) echipament de protecție .......................................
b) echipament de lucru ...........................................
c) antidoturi ....................................................
d) alimentație de protecție ......................................
e) alte drepturi și obligații privind protecția muncii ..............................
VIII. Alte clauze: ..................................................................
IX. Obligații generale ale părților:
Angajatorul are obligația:
a) sa plătească salariatului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată și sa îi acorde celelalte drepturi prevăzute de lege și de contractele colective de muncă;
b) sa îi asigure salariatului condiții corespunzătoare de muncă, cu respectarea măsurilor de protecție a muncii;
c) sa retina și sa vireze la timp contribuțiile salariatului pentru asigurările sociale, pensie suplimentară, pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj și celelalte contribuții prevăzute de dispozițiile legale;
d) în cazul încetării contractului sa îi plătească drepturile la zi.
Salariatul are obligația:
a) sa realizeze norma de muncă și celelalte sarcini ce decurg din funcția sau postul deținut și sa răspundă de îndeplinirea lor față de angajator;
b) să respecte regulile stabilite prin regulamentul de ordine interioară al unității și normele de protecție a muncii, păstrarea secretului de stat și de serviciu.
X. Prezentul contract s-a încheiat în trei exemplare, câte unul pentru fiecare parte, iar cel de-al treilea s-a predat și s-a înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă.
Angajator,
Salariat,
..........................
........................
Reprezentant legal,
...........................
Date privind modificarea contractului individual de muncă:
Nr. crt.
Data contractului
Elementul contractual asupra căruia s-a convenit modificarea
Semnătura
Angajator
Salariat
Funcționar al inspectoratului teritorial de muncă
Avizat
Funcționarul inspectoratului teritorial de muncă Numele și prenumele . . . . . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . L.S.
Anexa 3 -------
la procedura
------------
Societatea Comercială .................................
Sediul ................................................
Codul fiscal ..........................................
Telefon ...............................................
CONVENȚIE CIVILĂ DE PRESTĂRI DE SERVICII
I. Părțile contractante
1. ........................., cu sediul în ...................., str. ................. nr. ......, telefon ......... cont de virament nr. ............, deschis la ..............., reprezentată prin ..............., în calitate de ............., numita în prezentul contract angajator (beneficiar), și
2. ..................., domiciliat în ............, str. ................. nr. ...... județul ..........., născut în localitatea ..................., la data de ................, posesor al actului de identitate seria ....... nr. ......, eliberat de .................. la data de ..........................., codul numeric personal ........................., în calitate de prestator de servicii (executant), am încheiat prezenta convenție civilă în următoarele condiții stabilite de comun acord:
II. Obiectul convenției civile
- activitatea/lucrarea care urmează să fie prestată ...................................
- remunerația bruta stabilită pentru prestație .................................... lei
- data efectuării plății remunerației .................................................
III. Drepturile și obligațiile părților
1. Angajatorul se obliga:
- sa-l remunereze pe prestator pentru rezultatul muncii sale;
- sa creeze prestatorului condiții corespunzătoare de muncă, cu respectarea normelor de protecția muncii;
- sa retina și sa vireze impozitul prevăzut de lege pentru venitul realizat de prestator.
2. Prestatorul se obliga:
- sa presteze activitatea sau sa predea lucrarea la termenul convenit, în condițiile și de calitatea cerute de beneficiar;
- să respecte secretul lucrărilor și regulile disciplinare stabilite de beneficiar pentru salariații săi;
- să respecte normele de protecție a muncii specifice activității.
IV. Durata convenției civile
- Durata nedeterminată/determinata ....................., timpul de lucru .... ore pe zi [pentru activitate cu caracter de regularitate, conform
art. 3 lit. a) din Legea nr. 130/1999 ].
- Durata executării lucrării .......................... [pentru activități prestate la asociațiile de locatari sau de proprietari, conform
art. 3 lit. b) din Legea nr. 130/1999 ].
V. Modificarea convenției civile
Modificarea oricărei clauze a convenției civile se poate face numai prin înțelegere între părți, convenită în scris, prin act adițional.
VI. Încetarea convenției civile
Prezenta convenție civilă încetează:
1. prin acordul scris al părților;
2. din inițiativa temeinic motivată a uneia dintre părți, cu un preaviz de 15 zile lucrătoare.
VII. Răspunderea părților
Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin prezenta convenție civilă atrage răspunderea părții în culpa, în afară de cazurile de exonerare prevăzute de lege.
Litigiile ivite în derularea prezentei convenții civile se soluționează pe cale amiabila sau de către judecătorie, în cazul în care nu s-au soluționat pe cale amiabila.
Prezenta convenție civilă a fost încheiată în trei exemplare, câte unul pentru fiecare parte, iar al treilea exemplar pentru inspectoratul teritorial de muncă ................ .
Angajator (Beneficiar)
Prestator (Executant)
.......................
...............................
L.S.
Avizat,
-------
Funcționarul inspectoratului teritorial de muncă
Numele și prenumele ............................
Semnatura ......................................
L.S.
Anexa 4 -------
la procedura
------------
CONTRACT DE ASIGURĂRI SOCIALE
încheiat în baza
art. 5 din Legea nr. 130/1999 , cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de ........................................... și înregistrat la nr. ....................... din data de ...................... la Direcția generală de muncă și protecție socială a județului ............/municipiului București, între ........., posesor al actului de identitate seria .... nr. ...., codul numeric personal ............., născut la data de .......... în localitatea ..............., județul ..................., domiciliat în localitatea ................, str. .......................... nr. .........., județul .............., în calitate de persoana asigurata, care prestează munca pe bază de convenție civilă de prestări de servicii la ................................., și Direcția generală de muncă și protecție socială a județului ........................../municipiului București, reprezentată prin director general ............................., în următoarele condiții:
1. Venitul lunar asigurat care reprezintă baza de calcul a drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale și care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țara, convenit prin prezentul contract de asigurări sociale, este de ...(în cifre și litere).... lei.
2. Subsemnatul(a) ........................................., în calitate de asigurat, ma oblig sa depun lunar contribuția de .......... %, aferentă grupei a III-a de muncă, din venitul lunar asigurat în cuantum de .............. lei, până la sfârșitul lunii pentru luna în curs, în contul de disponibilitati nr. ......... al Direcției generale de muncă și protecție socială a județului ................, deschis la trezoreria .................... .
3. Contribuția lunară de 5% din venitul lunar asigurat, pentru pensia suplimentară, în cuantum de ................... lei, o voi depune lunar, până la sfârșitul lunii pentru luna în curs, în contul nr. .......... deschis la trezoreria .................. .
4. Comisionul de 0,75% din venitul lunar asigurat, pe care îl datorez pentru păstrarea și completarea carnetului de muncă, de ...... lei, îl voi depune lunar, până la sfârșitul lunii următoare celei pentru care plata este datorată, în contul .........................., deschis la Trezoreria .......................................... .
5. Direcția generală de muncă și protecție socială a județului ........... /municipiului București, în calitate de asigurator, se obliga sa achite asiguratului .................... drepturile prevăzute de legislația de asigurări sociale în vigoare.
6. Perioada în care s-au achitat contribuțiile prevăzute mai sus constituie perioada de contribuție pentru stabilirea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de lege, în cazul în care contribuțiile s-au calculat și s-au virat la venitul lunar asigurat, stabilit prin contract.
7. Modificarea clauzelor prezentului contract se poate face numai cu acordul ambelor părți contractante, realizat în forma scrisă. Când una dintre părți nu este de acord cu modificarea cerută de cealaltă parte, contractul se derulează în condițiile anterioare, cu excepția situației în care se solicita rezilierea lui.
8. Modificarea venitului asigurat, în sensul creșterii acestuia, la o dată la care unul dintre riscurile asigurate s-a produs sau exista certitudinea producerii lui în termen de cel mult 6 luni de la acea data, este lovită de nulitate. Calculul și plata prestațiilor în aceste situații se efectuează la venitul asigurat anterior modificării intervenite în contractul de asigurări sociale.
9. Contractul de asigurări sociale poate fi reziliat la cererea oricăreia dintre părți.
10. În cazul rezilierii contractului de asigurări sociale, contribuțiile achitate nu se restituie, iar perioada de contribuție se valorifica la stabilirea drepturilor la pensie.
11. Contractul de asigurări sociale încheiat la o dată la care unul dintre riscurile asigurate, cu excepția limitei de vârsta, s-a produs sau exista certitudinea producerii lui în termen de cel mult 6 luni de la acea data este lovit de nulitate.
În aceste cazuri contribuția de asigurări sociale achitată se restituie.
12. Neplata în termen a contribuției de asigurări sociale, a contribuției la pensia suplimentară și a comisionului atrage plata majorărilor prevăzute de lege.
13. Prezentul contract s-a încheiat în doua exemplare, dintre care un exemplar rămâne la Direcția generală de muncă și protecție socială teritorială, iar altul la asigurat.
14. Anexa prevăzută la prezentul contract face parte integrantă din acesta.
Asigurator,
Asigurat,
................................
.............................
NOTĂ:
1. Asiguratul se obliga:
- să prezinte convenția de prestări de servicii la încheierea și modificarea prezentului contract;
- să solicite modificarea venitului lunar asigurat anterior datei de la care acesta produce efecte între părți.
2. Asiguratul va achită contribuția de asigurări sociale la ................. .
3. Persoana care încheie contract de asigurări sociale nu beneficiază de grupa superioară de muncă.
4. :
- am primit carnetul de muncă cu seria ................... nr. .............. (semnatura și parafa Direcției generale de muncă și protecție socială a județului/municipiului București) ........................................
- am predat carnetul de muncă ...........(semnatura asiguratului).............
- declar pe propria răspundere că nu am și nu am avut carnet de muncă ..(semnatura)...
- declar pe propria răspundere ca desfasor/nu desfasor activități pe bază de contract de muncă.
Anexa 1
-------
la contractul de asigurări sociale
----------------------------------
MODIFICĂRI
privind venitul asigurat la care se calculează contribuția
de asigurări sociale și contribuția pentru pensia suplimentară
Nr. crt.
Data înregistrării cererii de modificare
Data la care se modifică venitul lunar asigurat
Noul venit lunar asigurat
Cuantumul contribuției de asigurări sociale
Cuantumul pensiei suplimentare
Cuantumul comisionului
Asigurator
Asigurat
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.