Decretul nr. 92/1976
privind carnetul de muncă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 17/1976 2 iulie 1976 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 92/1976 privind carnetul de muncă
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 223/2002 11 iulie 2002 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Decretul nr. …
Stă la baza 1
- Normele din 4 mai 2001 4 mai 2001 de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte dre…
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 58/1968 26 decembrie 1968 (prevederi anume) pentru organizarea judecătorească
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Capitolul 1 Întocmirea și păstrarea carnetului de muncă
Articolul 1
Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retributia tarifara de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
În carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum și cele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
Articolul 2
Carnetul de muncă se întocmește pentru personalul încadrat pe bază de contract de muncă și pentru membrii cooperativelor meșteșugărești.
Pentru fiecare persoana se va întocmi un singur carnet de muncă.
Articolul 3
Carnetul de muncă se întocmește, se completează și se păstrează de către unitatea socialistă sau societatea mixtă care funcționează pe teritoriul Republicii Socialiste România, unde cel în cauza s-a încadrat pentru prima data în munca; pentru cei încadrați pentru prima data în munca la persoane juridice, altele decît unitățile socialiste sau la persoane fizice, inclusiv la mestesugarii cu ateliere proprii, carnetele de muncă se întocmesc, se completează și se păstrează de către direcțiile județene pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și a municipiului București.
Carnetul de muncă se întocmește în termen de cel mult 30 de zile de la încadrarea în munca.
Articolul 4
Carnetul de muncă este un act personal al titularului și nu poate fi cedat sau înstrăinat. Carnetul se păstrează de unitate atît timp cît titularul este încadrat în munca, acesta avînd dreptul sa verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet.
La încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de muncă se inmineaza titularului, completat cu toate înscrierile la zi.
La reincadrarea în munca, precum și în cazul încadrării prin transfer, unitatea este obligată sa ceara, iar cel în cauza să depună carnetul de muncă.
Articolul 5
Carnetul de muncă poate fi reținut numai de organul de urmărire penală, pentru cercetări în legătură cu datele pe care le cuprinde. Organul de urmărire penală este obligat sa elibereze, unității sau titularului, dovada de reținere a carnetului de muncă.
Articolul 6
Modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.
În termenul prevăzut la alin. (1), socotit de la data prezentării actului, se înscriu și schimbările intervenite în ceea ce privește starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului. Actele care atesta astfel de schimbări vor fi prezentate de către titular în termen de 15 zile de la data producerii schimbării.
Personalul însărcinat cu întocmirea și completarea carnetului de muncă este obligat să efectueze înscrierile la termenele prevăzute în alineatele precedente, să le certifice prin semnatura și prin aplicarea parafei cu numele și funcția deținută, la locul prevăzut în formularul carnetului de muncă și sa păstreze carnetele în bune condiții. În caz de schimbare a acestui personal, predarea carnetelor de muncă se va face pe bază de proces-verbal, fiind descărcat de păstrarea și evidenta acestora numai după aprobarea procesului-verbal de către conducătorul unității sau de persoana delegată de conducerea unității.
Articolul 7
În cazul cînd exista îndoieli asupra unor date înscrise în carnetul de muncă sau în actele prezentate de titular, unitatea va cere prezentarea actelor originale în baza cărora au fost făcute înscrierile sau după caz, informațiile de la unitățile care au înscris datele în carnetul de muncă ori au emis actele respective.
Înscrierile eronate sau efectuate fără respectarea prevederilor legale vor fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat de ultima unitate, în baza actelor oficiale care atesta alte situații decît cele înscrise, rectificările certificîndu-se în carnetul de muncă.
Articolul 8
Rectificarea din oficiu a inscrierilor efectuate, precum și refuzul de a înscrie în carnetul de muncă unele date rezultind din acte sau de a efectua rectificările unor înscrieri, se comunică celui în cauza, în scris și motivat, în termen de 15 zile de la data luării măsurii.
Împotriva măsurii luate potrivit alin. (1), precum și în cazul neeliberarii carnetului la încetarea activității, titularul carnetului de muncă se poate adresa cu plîngere la judecătoria în a carei raza teritorială își are sediul unitatea care a luat măsura respectiva, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Plingerile se vor soluționa de către judecătorie, cu precădere, cu citarea părților, instanța constituindu-se conform art. 2 din Legea nr. 58/1968, cu modificările ulterioare.
Hotărîrile pronunțate de judecătorii în soluționarea plîngerilor sînt definitive.
Articolul 9
În caz de furt, pierdere sau distrugere a carnetului de muncă, se va elibera celui în cauza un carnet de muncă duplicat, de către ultima unitate la care acesta a lucrat sau lucrează. Dacă ultima unitate a fost supusă reorganizării, duplicatul se va elibera de către unitatea care deține scriptele unității reorganizate.
Eliberarea duplicatului în caz de furt sau pierdere a carnetului de muncă, se face numai după publicarea pierderii acestuia în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Articolul 10
În vederea pensionării persoanei încadrate în munca, unitatea va întocmi fișa de pensie - în dublu exemplar -, cu datele din carnetul de muncă necesare pensionării, din care unul se înaintează organului de pensii, împreună cu dosarul întocmit în acest scop, precum și cu carnetul de muncă, celălalt exemplar raminind la unitate. După stabilirea pensiei, organul de pensii este obligat sa înscrie în carnetul de muncă numărul și data deciziei de pensionare, categoria pensiei, cuantumul acesteia și data înscrierii la pensie, inminind carnetul de muncă titularului.
În cazul în care pensionării pentru limita de vîrsta sau de invaliditate se reincadreaza în munca, activitatea depusa după pensionare se trece în același carnet de muncă.
Capitolul 2
Actele pe baza cărora se întocmește carnetul de muncă și condițiile de valabilitate a acestora. Stabilirea vechimii în munca și a altor situații privind activitatea desfășurată în cazul lipsei actelor oficiale
Articolul 11
Datele privind activitatea depusa pe baza unui contract de muncă se înscriu în carnetul de muncă, asa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin.
Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinata, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retributia tarifara de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie.
Actele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnatura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.
Perioadele de timp lucrate în străinătate de cetățenii români se dovedesc cu actele originale emise de unitățile la care s-a desfășurat activitatea, în afară de cazurile în care, în convențiile încheiate de Republica Socialistă România cu alte state, se prevede altfel. Perioadele de activitate desfășurate în R.S.România de cetățeni străini se dovedesc prin mijloacele prevăzute în convențiile încheiate între Republica Socialistă România și statele respective.
Articolul 12
Pregătirea școlară și cea profesională se dovedește și se înscrie în carnetul de muncă cu actele originale de studii și calificare.
Se considera acte de calificare, după caz: diploma sau certificatul de absolvire a școlilor profesionale și a uceniciei la locul de muncă, potrivit dispozițiilor legale; adeverinta eliberata pe baza procesului-verbal al comisiei tehnice de încadrare și promovare a muncitorilor pentru cei calificați prin practica la locul de muncă, precum și pentru pregătirea tehnico-productiva prevăzută în planurile de învățămînt ale liceelor de cultura generală și școlilor generale de 10 ani; certificatul de calificare pentru absolvenții cursurilor de calificare; diploma sau certificatul de absolvire a liceelor de specialitate; diploma de absolvire a școlilor de specializare postliceala și a școlilor de maiștri; diploma sau certificatul eliberat de institutele de învățămînt superior.
Articolul 13
Actele originale pe baza cărora se fac înscrieri în carnetul de muncă vor fi verificate, în ce privește îndeplinirea condițiilor legale de valabilitate - înainte de înscrierea în carnetul de muncă - și vizate de către jurisconsultul care asigura asistența juridică a unității sau de o altă persoană cu pregătire corespunzătoare, delegată pentru acestea de conducerea unității. Actele originale de studii și calificare, certificatele de stare civilă și livretul militar nu se vizează.
Actele originale în baza cărora s-au făcut înscrierile în carnetul de muncă se restitue titularului. Copiile ce se fac de pe aceste acte, certificate pentru conformitate cu originalul și vizate, se păstrează de unitate. De pe certificatele de stare civilă nu se fac copii.
Articolul 14
În cazul în care se dovedește cu acte ca arhivele au fost distruse, se va putea reconstitui, în condițiile prezentului decret, activitatea care s-a depus pe baza unui contract de muncă, funcția, meseria sau specialitatea.
Pot cere reconstituirea situațiilor prevăzute la alin. (1) numai persoanele care depun activitatea pe baza unui contract de muncă, cadrele permanente ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne și membrii cooperativelor meșteșugărești.
Articolul 15
Reconstituirea se face de comisii care funcționează pe lîngă comitetul executiv al consiliului popular județean sau de sector în municipiul București. Comisia de reconstituire a vechimii în munca este compusa din cîte un delegat al Oficiului raporturi de muncă, al Oficiului de pensii, ambii din cadrul Direcției pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale județene, respectiv a municipiului București, precum și un delegat al consiliului sindical local. Fiecare dintre membrii comisiei va avea cîte un supleant.
Desemnarea președintelui comisiei, a membrilor și a secretarului care asigura lucrările de secretariat precum și a supleanților acestora, se va face prin decizia comitetului executiv al consiliului popular județean sau de sector în municipiul București.
Comisia lucrează valabil în prezenta tuturor membrilor săi și hotărăște cu majoritate de voturi.
Articolul 16
Cererile de reconstituire se adresează comisiei competente, după locul unde solicitantul își are domiciliul, însoțite de înscrisuri din care să rezulte ca între părțile arătate în cerere a existat un raport de muncă, precum și de dovezi care să confirme că nu s-au putut obține actele necesare dovedirii situațiilor ce urmează a se stabili de către comisie.
Prin cerere se vor indica cel puțin două persoane pentru fiecare perioada reconstituita, dintre cele care dovedesc cu acte ca au lucrat în aceeași perioadă și unitate cu solicitantul.
Dacă persoanele propuse a fi audiate nu domiciliază într-o localitate de pe raza de activitate a comisiei la care s-a depus cererea, aceasta va putea transmite cererea de audiere la comisia în a carei raza de activitate se afla localitatea unde domiciliază persoanele propuse.
Articolul 17
După efectuarea probatoriilor, comisia consemnează într-un proces-verbal de reconstituire a vechimii în munca, semnat de către toți membrii, concluzia în legătură cu fiecare din situațiile arătate la art. 14 (1), ce s-au cerut a fi stabilite, cu indicarea perioadei și a unității unde s-a desfășurat munca, mentionindu-se înscrisurile prezentate, din care a rezultat ca între părți a existat un raport de muncă și ca persoanele care au fost audiate au lucrat în aceeași perioadă în unitate cu persoana care a solicitat reconstituirea.
Împotriva procesului-verbal al comisiei, solicitantul sau unitatea unde lucrează acesta se va putea adresa, cu plîngere, judecătoriei în a carei raza teritorială funcționează comisia, în termen de 15 zile de la comunicare, hotărîrea judecătoriei fiind definitivă.
Perioada de vechime în munca și celelalte situații reconstituite se vor inregistra în carnetul de muncă pe baza procesului-verbal al comisiei, rămas definitiv, sau a hotărîrii judecătorești.
Articolul 18
Perioadele de îndeplinire a obligațiilor militare, precum și vechimea în serviciu în cadrele militare permanente, se dovedesc cu livretul militar sau cu actele eliberate de organele militare competente, ale căror condiții de valabilitate vor fi stabilite de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, pe baza prevederilor art. 11, cu respectarea normelor privind păstrarea secretului de stat și a celor care reglementează activitatea militară.
Articolul 19
În cazul în care arhivele au fost distruse ori din scriptele existente nu rezultă toate datele necesare, cererile formulate de persoane interesate privind dovedirea activității în cadrele militare permanente, precum și îndeplinirea obligațiilor militare, se soluționează de comisii instituite în acest scop în cadrul Ministerului Apărării Naționale sau Ministerului de Interne, după caz.
Comisia de reconstituire a situațiilor prevăzute la alin. (1) este compusa din trei membri, dintre care unul va fi ofițer de justiție sau un alt ofițer cu pregătire juridică.
Hotărîrea comisiei de reconstituire poate fi contestată de solicitanți sau de minister, în termen de 15 zile de la data comunicării, la comisia superioară, constituită potrivit prevederilor alin. (2), la Ministerul Apărării Naționale sau la Ministerul de Interne, după caz.
Prevederile art. 16 și 17 din prezentul decret se aplică, în mod corespunzător, potrivit normelor metodologice stabilite de Ministerul Apărării Naționale și Ministerului de Interne, cu avizul Ministerului Muncii, iar numirea membrilor comisiilor se face prin ordinele ministrilor.
Capitolul 3 Obligațiile unităților în legătură cu întocmirea, completarea, păstrarea și evidenta carnetelor de muncă
Articolul 20
Conducerile unităților răspund de întocmirea, completarea, păstrarea și evidenta carnetelor de muncă. Aceasta activitate va fi desfășurată în cadrul compartimentului care are în sarcina evidenta personalului, de către persoane cu pregătire corespunzătoare, desemnate în acest scop de conducerea unității.
Conducerile unităților au obligația să asigure organizarea corespunzătoare a arhivelor și compartimentelor de lucru respective, în vederea satisfacerii operative a cererilor pentru eliberarea actelor privitoare la activitatea desfășurată în cadrul raporturilor de muncă.
În vederea păstrării carnetelor de muncă în bune condiții, conducerea unității este obligată sa ia măsuri pentru organizarea în mod special a locului unde se păstrează aceste carnete; locul trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru păstrarea lor îndelungată și corespunzătoare.
La încetarea raporturilor de muncă ale persoanelor încadrate în munca se verifica, de către șeful compartimentului care are în sarcina evidenta personalului din unitate sau, în unitățile care nu au un asemenea compartiment, de către persoana care îndeplinește atribuții de evidenta a personalului, valabilitatea tuturor înregistrărilor făcute în carnetul de muncă din perioada cît aceasta s-a aflat în păstrarea unității. Persoana care a efectuat verificarea va semna după ultima mențiune facuta în carnet, capitolul inchizindu-se apoi prin semnatura conducătorului unității sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.
Articolul 21
Conducerile ministerelor, celorlalte organe centrale de stat, comitetele și birourile executive ale consiliilor populare, conducerile centralelor industriale și ale celorlalte unități asimilate, conducerile întreprinderilor și ale altor unități răspund de aplicarea întocmai a prevederilor prezentului decret.
Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, precum și celelalte organe ierarhic superioare ale întreprinderilor și unităților, vor îndrumă și controla activitatea de întocmire, păstrare și evidenta a carnetelor de muncă și de întocmire a actelor pentru dovedirea vechimii în munca și a altor situații decurgind din executarea raporturilor de muncă, potrivit dispozițiilor legale.
Ministerul Muncii exercita îndrumarea și controlul aplicării dispozițiilor prezentului decret în toate unitățile socialiste. Activitatea de îndrumare și control se exercită și de către direcțiile județene pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și a municipiului București.
Sindicatele exercita, potrivit legii și statutului lor, controlul asupra respectării dispozițiilor legale în legătură cu dovedirea vechimii în munca și a altor situații decurgind din executarea contractului de muncă.
Capitolul 4 Raspunderi și sancțiuni
Articolul 22
Persoanele care eliberează acte pentru dovedirea vechimii în munca și a altor situații decurgind din executarea raporturilor de muncă, cele care efectuează înscrieri în carnetele de muncă sau în fișele de pensii ori vizează acte în vederea înscrierii datelor în aceste carnete, precum și cele care au obligații de control în legătură cu aceste operații, răspund, după caz, disciplinar, administrativ, material, civil sau penal, în condițiile legii, pentru neîndeplinirea sau executarea defectuoasă a sarcinilor ce le revin.
Titularul carnetului de muncă sau orice altă persoană, în afară celor prevăzute la alin. (1), care falsifica carnetul de muncă sau fișa de pensie, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, ori scriu în acestea date privind atestarea unor fapte sau împrejurări care nu corespund realității, se pedepsesc în conformitate cu dispozițiile Codului penal.
Articolul 23
Pierderea, degradarea ori distrugerea de către titular a carnetului de muncă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.
De asemenea, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 lei la 1000 lei:
a) încheierea contractului de muncă, în cazul persoanelor care au mai fost încadrate în munca, precum și neintocmirea carnetului în termenul legal pentru cei care se încadrează pentru prima data în munca;
b) degradarea, distrugerea ori pierderea carnetului de muncă de către persoana desemnată cu păstrarea în unitate a acestui document;
c) neînregistrarea în carnetul de muncă, fără motive temeinice, în termenul prevăzut de lege, a schimbărilor intervenite în situația titularului carnetului, precum și neeliberarea carnetului la data încetării raporturilor de muncă.
Constatarea contravențiilor, aplicarea sancțiunilor și soluționarea plîngerilor în cazul contravențiilor prevăzute la acest articol se fac potrivit art. 12 alin. 5 și 6,
art. 13, 14 și 15 din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2494/1969
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor în domeniul muncii și ocrotirilor sociale, cu modificările ulterioare.
Dispozițiile alineatului precedent se intregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Capitolul 5 Dispozițiile finale și tranzitorii
Articolul 24
Cererile și plingerile prevăzute la art. 8, 16 și 17 (2), precum și orice acte ce se întocmesc în legătură cu acestea, sînt scutite de taxa de timbru.
Articolul 25
Modelul carnetului de muncă și al fisei de pensii, ce se întocmește pe baza carnetului de muncă, se stabilesc de ministerul muncii, cu avizul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor și cu aprobarea Comisiei guvernamentale pentru rationalizarea sistemului de evidenta în unitățile socialiste. Metodologia de întocmire, completare, păstrare și evidenta a carnetului de muncă se stabilește de Ministerul Muncii, cu avizul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor.
Confecționarea carnetului de muncă, precum și distribuirea acestuia, se asigura prin grija Ministerului Muncii, pe baza necesarului unităților, stabilit de ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.
Articolul 26
Carnetele de muncă întocmite, înscrierile făcute în acestea, cît și dovezile privind activitatea în munca, pînă la data intrării în vigoare a prezentului decret, sînt valabile dacă au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării lor.
Prevederile prezentului decret se aplică și cererilor pentru reconstituirea vechimii în munca, precum și plîngerilor în curs de soluționare înregistrate înainte de data intrării în vigoare a acestui decret.
Articolul 27
Prezentul decret intră în vigoare la 3 luni de la data publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Pe aceeași dată se abroga
pentru modificarea Decretului nr. 256/1958 cu privire la carnetul de muncă, Regulamentul pentru aplicarea
cu privire la carnetul de muncă, aprobat prin
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 224/1960 ,
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 508/1962
privind unele măsuri pentru completarea, păstrarea și controlul carnetelor de muncă și
art. 8 lit. d, e și f din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2494/1969 , cu modificările ulterioare, precum și orice dispoziții contrare prezentului decret.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.