Decizia nr. 624/2017

Articolul 3

alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 :

(1)

Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: […]

f)

peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.

–

Articolul 7

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 : „Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.“

–

Articolul 83

alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă : „(1) [În fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar.] Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.“

19.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție cuprinse la art. 1 alin. (5)

care instituie obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 16

privind egalitatea în fața legii,

art. 21

privind dreptul de acces liber la justiție,

art. 24

referitor la dreptul la apărare,

art. 26

care garantează dreptul la viață intimă, familială și privată,

art. 30 alin. (1)

privind libertatea de exprimare,

art. 52

referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și

art. 124 alin. (2)

privind înfăptuirea justiției. De asemenea, invocă și dispozițiile

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil și

art. 8

- Dreptul la respectarea vieții private și de familie din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 3 alin. (1) lit. f) ș i

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici similare, formulate într-o cauză prezentând aceleași coordonate procesuale, respectiv o cerere de acordare de daune morale considerată de instanță - conform afirmațiilor autorilor - cerere evaluabilă în bani și taxată ca atare, formulată într-o cauză având ca obiect solicitarea de repunere în situația anterioară executării silite a bunului imobil proprietatea reclamanților, care reprezintă și domiciliul conjugal al acestora. Astfel, prin

Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, paragraful 17, Curtea a observat că, în jurisprudența sa referitoare la dispozițiile a rt. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

(de exemplu,

Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015), a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit, în condițiile în care

art. 21 din Constituție

nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care obțin un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale

art. 56 alin. (1),

potrivit cărora „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“, plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. De asemenea, Curtea a reținut că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (a se vedea

Decizia nr. 418 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 24 iulie 2015). În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57).

21.

Prin

Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016 , paragraful 18-19, mai sus citată, Curtea a observat că din examinarea dispozițiilor a rt. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

reiese că acestea prevăd faptul că acțiunile și cererile evaluabile în bani introduse la instanțele judecătorești se taxează, iar taxa

judiciară de timbru este stabilită în funcție de valoarea obiectului litigiului. Curtea a apreciat că aspectele referitoare la calificarea cererilor introduse la instanțele de judecată și la determinarea sumelor ce trebuie achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, potrivit cu particularitățile fiecărei cauze. A răspunde criticilor autorilor excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor

art. 126 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

22.

Referitor la dispozițiile

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , Curtea a constatat, prin

Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 13 august 2014, paragraful 19, că soluția legislativă actuală este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în ipoteza despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, pentru sistemul unei taxe fixe, și nu la valoare.

23.

Față de criticile formulate, identice cu cele din cauza de față, Curtea a constatat, prin

Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016 , paragrafele 21 și 22, că nu poate reține pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și

(5)

și

art. 21 alin. (1)

și

(2),

precum și a prevederilor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar dispozițiile

art. 26 din Constituție

și ale

art. 8 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la viață intimă, familială și privată, nu au incidență în cauză.

24.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 83 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă , potrivit cărora dacă mandatul de reprezentare în instanță este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor, Curtea, de asemenea, s-a mai pronunțat, prin

Decizia nr. 77 din 23 februarie 2016,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 12 mai 2016, paragrafele 14-16, observând că prevederile de lege criticate preiau soluția legislativă cuprinsă în

art. 68 alin. 4

și

5 din Codul de procedură civilă din 1865 , în prezent abrogat, asupra cărora s-a mai pronunțat, prin numeroase decizii, constatând că limitele și condițiile în care poate fi exercitat mandatul de reprezentare, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilește regulile privind procedura de judecată. Curtea a reținut, totodată, că restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să ridice excepții, să propună probe în tot cursul procesului, precum și să depună concluzii scrise (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 332 din 10 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012,

Decizia nr. 191 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012,

Decizia nr. 412 din 26 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009,

Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau

Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006).

25.

În ce privește invocarea dispozițiilor

art. 30 din Constituție , Curtea constată că nu au relevanță în cauză, întrucât soluționarea proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești este strict reglementată legal, fiind aplicabile regulile procedurale stabilite pentru fiecare materie în parte. Or, libertatea de exprimare, garantată prin Legea fundamentală, se referă la posibilitatea exteriorizării gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel. În condițiile existenței unui cadru organizat al procesului judiciar, apărările formulate de părți nu intră sub incidența

art. 30 din Constituție , acestea fiind ținute de respectarea normelor de procedură specifice desfășurării procesului.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Sbîngu și Daniela Sbîngu în Dosarul nr. 3.716/99/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și de Maria Popovici în Dosarul nr. 40.583/245/2014 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și constată că prevederile

art. 3 alin. (1) lit. f)

și

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru și ale

art. 83 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și Tribunalului Iași - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.