Decizia nr. 156/1999

Articolul 4

și 5 din Legea nr. 103/1996 , care se referă la obligativitatea organizațiilor vânătoresti de a se afilia și de a fi reprezentate la nivel național și internațional numai de către Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, contravin principiului constituțional privind dreptul la libera asociere.

- Art. 26 și 27 din aceeași lege, în care se prevede că reprezentanții acestei asociații participa de drept în comisiile pentru examinarea noilor vânători și ca permisele, împreună cu autorizațiile de vânătoare sunt emise și inseriate numai de Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și nu de organizația vânătoreasca gestionara a respectivului fond de vânătoare, contravin aceluiași principiu prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituție.

Exprimandu-și opinia instanțele judecătorești au apreciat ca prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 37 din Constituție, deoarece dreptul la libera asociere își găsește pe deplin recunoașterea în

Legea nr. 103/1996 , conform căreia înființarea și funcționarea organizațiilor vânătoresti ca persoane juridice de sine stătătoare nu sunt condiționate, direct sau indirect, de acordul ori de avizul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor din România. Întrucât la

art. 7 din Legea nr. 103/1996

s-a prevăzut în mod expres ca administrarea fondului cinegetic al României se realizează de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, iar gestionarea fondului de vânătoare se atribuie de către menționată autoritate publică organizațiilor vânătoresti legal constituite, pentru ratiuni organizatorice și în vederea realizării unei anumite simetrii de autoritate, legiuitorul a considerat util sa existe, corespunzător autorității publice centrale, o asociație care să reunească organizațiile vânătoresti constituite pe teritoriul României, afilierea acestora din urma la structura agreată de legiuitor nefiind însă obligatorie. Instanțele au reținut, de asemenea, ca Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România are, în principal, scopuri de natura metodologică și de reprezentare, care nu afectează în vreun fel activitatea de gestionare a fondului de vânătoare ori a patrimoniului organizațiilor vânătoresti afiliate,

art. 20 din Legea nr. 103/1996

detaliind sfera de competența a Consiliului Național de Vânătoare, în care Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România deține un număr de doar 4 reprezentanți. În ceea ce

privește prezenta a 2 reprezentanți ai Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare constituite pentru recunoașterea calității de vânător și pentru acordarea permiselor de vânătoare, instanțele au considerat ca aceasta nu poate constitui o atingere a drepturilor solicitantului și nici ale organizației din care acesta face parte, întrucât statul are dreptul ca, prin organismele proprii sau prin cele pe care le recunoaște ca partenere, sa instituie forme de control menite să asigure realizarea scopurilor de interes național, inclusiv prin supravegherea modului de acordare a permiselor de vânătoare. Potrivit opiniei exprimate de instanța, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, înființată în

baza

Decretului nr. 211/1948 , continua sa funcționeze ca structura organizatorică și după intrarea în vigoare a

Legii nr. 103/1996

și, în măsura în care aceasta s-a conformat prevederilor art. 48 din lege, nici o dispoziție legală nu poate împiedica statul sa continue a recunoaște ca partener social aceasta persoana juridică, având un pronunțat scop obștesc. Se opineaza totodată ca, astfel cum organizațiile vânătoresti legal constituite nu sunt obligate să se afilieze la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, tot astfel nici statul nu poate fi obligat sa accepte parteneriatul unor persoane care nu se supun unui anumit cadru institutionalizat și unui minim control, menit să asigure reprezentarea interesului național în raport cu interesul de grup. În discuție nu poate fi vorba, în opinia instanțelor judecătorești, de îngrădirea dreptului cetățenilor la libera asociere, ci de crearea unui cadru legislativ și organizatoric care să permită statului, prin autoritatea publică competența, gestionarea în condiții optime și de siguranță a fondului cinegetic, motiv pentru care cel care dorește sa participe la gestionarea acestei resurse naturale trebuie să accepte un anumit cadru instituțional, care este egal pentru toți.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate formulată este intemeiata, întrucât dispozițiile

art. 4, 5, 26 și 27 din Legea nr. 103/1996

sunt în contradictie cu prevederile art. 20 și 37 din Constituție. În susținerea acestei opinii sunt aduse următoarele argumente:

- Art. 37 alin. (1) din Constituție are ca domeniu nu numai asocierile în cadrul unei persoane juridice, respectiv asociațiile, ci orice "alte forme de asociere", asadar chiar și asocierile prin care nu se constituie o persoană juridică.

- Art. 37 din Constituție, art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, deosebit de explicit, art. 20 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului protejeaza nu numai asa-zisa libertate "pozitiva" de asociere, ci și dreptul "negativ" de a nu fi obligat sa adere la o asociere. Existenta acestui din urma drept a fost statuata, de altfel, și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în cazul "Young, James și Webster împotriva Regatului Unit".

- În raport cu aceste sustineri trebuie să se constate ca dispozițiile criticate din

Legea nr. 103/1996

sunt în contradictie, sub un aspect sau altul, cu exercitarea laturii "negative" a libertății de asociere. Astfel, faptul ca

art. 5 din Legea nr. 103/1996

condiționeaza posibilitatea unei organizații vânătoresti de a fi reprezentată pe plan național sau internațional de "afilierea" - cum în mod expres dispune alin. (2) - la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România este de natura sa constituie o semnificativă constrângere în exercitarea dreptului de a nu fi obligat să facă parte dintr-o asociere. Este incontestabil ca "afilierea" menționată se circumscrie sferei sintagmei "alte forme de asociere", utilizata la art. 37 alin. (1) din Constituție. Aceeași concluzie rezultă și din analiza prevederilor

art. 4 din Legea nr. 103/1996 , care condiționeaza accesul la gestionarea fondului de vânătoare de calitatea de organizație vânătoreasca afiliată la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, precum și în legătură cu art. 26 și 27, care restrang indirect dreptul organizațiilor de vânătoare de a obține permise de vânătoare ori autorizații de vânătoare, impunandu-le acestora, implicit, afilierea la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, datorită următoarelor motive:

- Dreptul la libera asociere, consacrat de

art. 37 din Constituție, este recunoscut în Legea nr. 103/1996 , întrucât chiar dispozițiile cuprinse în art. 4 și 5 permit înființarea și funcționarea organizațiilor de vânători și pescari ca organizații nonprofit, cu personalitate juridică și cu patrimoniu propriu, iar dispozițiile din lege nu condiționeaza nici dobândirea personalității juridice și nici funcționarea ulterioară a acestora de avizul sau de acordul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, astfel încât, indirect, să le oblige să se afilieze.

- Dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 103/1996 , care prevăd ca Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România reprezintă la nivel național organizațiile vânătoresti "constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor" și ca numai aceasta poate fi, potrivit dispozițiilor art. 4, gestionar de fonduri de vânătoare, trebuie interpretate în sensul că legiuitorul, din ratiuni organizatorice, a înțeles sa recunoască un organism neguvernamental, constituit la nivel național, ca un partener al autorităților publice cu atribuții în domeniul fondului cinegetic și al protecției vânatului, iar nu ca o obligare a asociațiilor locale de a se afilia la acest organism.

- Nici prevederile art. 26 și 27 din legea menționată nu sunt în contradictie cu dispozițiile cuprinse în art. 37 din Constituție. Acordarea unor competente, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 26 și 27 din Legea nr. 103/1996 , Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România s-a făcut, de asemenea, din ratiuni organizatorice menite să asigure prioritatea interesului național în raport cu interesul de grup. Gestionarea optima a fondului cinegetic impune crearea unui cadru instituțional, iar cel care dorește sa participe la aceasta activitate trebuie să se conformeze legislației care reglementează materia. Prezenta reprezentanților Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare pentru obținerea permisului de vânătoare și gestionarea de către aceasta a formularelor pentru permise și autorizații individuale sau colective de vânătoare nu poate aduce atingere drepturilor solicitanților și nici ale organizațiilor din care ei fac parte, întrucât statul are dreptul de a-și recunoaște ca partener o anumită forma institutionalizata pe care o considera în măsura să contribuie la realizarea unui anumit scop.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

Prin Încheierea din 10 iunie 1999 Curtea a dispus, între altele, obținerea unei documentari suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare și din ședința celor două Camere ale Parlamentului, precum și a unei documentari de drept comparat. Ca urmare, au fost comunicate Curții proiectul legii fondului cinegetic și a protecției vânatului, raportul comisiei de mediere la acest proiect și lucrările comisiilor permanente ale Parlamentului, sesizate în fond cu proiectul legii în cauza. Din partea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului s-a depus la dosar un raport referitor la ratiunile care au stat la baza adoptării prevederilor

art. 4 și 5 din Legea nr. 103/1996 , precum și o informare, întocmită de cadre didactice universitare din domeniu, asupra modului de organizare a asociațiilor de vânători din unele tari europene, potrivit legislației acestora.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Textele de lege a căror neconstituționalitate se invoca de către autorii excepției au următorul cuprins:

"Art. 4. - Gestionarea fondului de vânătoare se atribuie, de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, organizațiilor vânătoresti legal constituite din România, Regiei Naționale a Pădurilor, unităților de cercetare științifică cu profil cinegetic din România, denumite, în sensul prezentei legi, gestionari ai fondurilor de vânătoare."

"Art. 5. - (1) Organizațiile vânătoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor, sunt organizații nonprofit, au personalitate juridică, patrimoniu distinct și sunt reprezentate la nivel național și internațional de Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.

(2) Afilierea organizațiilor vânătoresti la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii și statutului acesteia."

"Art. 26. - (1) Permisele de vânătoare se eliberează de către organizațiile vânătoresti, legal constituite, solicitanților de cetățenie română și rezidenților în România care au împlinit vârsta de 18 ani, au efectuat un an stagiatura și au absolvit examenul de vânător, susținut în fața unei comisii de examinare, constituită la nivel județean, la data stabilită anual de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura.

(2) Din comisia de examinare fac parte doi reprezentanți ai autorității publice centrale care răspunde de silvicultura, doi reprezentanți ai Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și un reprezentant al instituțiilor de învățământ superior de specialitate.

(3) Examenele se organizează anual, în condițiile stabilite potrivit prezentei legi.

(4) Permisul de vânătoare nu poate fi obținut de persoanele care, potrivit legii, nu au dreptul la permis de portarma și nici de cele care, în ultimii 3 ani, au fost sancționate pentru săvârșirea vreunei contravenții prevăzute de prezenta lege.

(5) Permisul de vânătoare se va retrage și se va anula persoanelor care, după obținerea acestuia, se constată că se încadrează în una din categoriile prevăzute la alin. (4), precum și persoanelor care refuza să se legitimeze la cererea personalului cu atribuții legale să constate contravenții și infracțiuni în domeniul cinegetic sau care se sustrag controlului acestuia. Retragerea și anularea permisului de vânătoare se aduc la cunoștința organizațiilor vânătoresti legal constituite, din România, interesate prin publicarea oficială a listelor acestora.

(6) Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise și inseriate de către Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, conform modelului și reglementărilor emise de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura și puse la dispoziție organizațiilor vânătoresti legal constituite."

"Art. 27. - (1) Formularele autorizațiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise și inseriate de către Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și, respectiv, de Regia Naționala a Pădurilor, conform modelului și reglementărilor emise de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi obținute și folosite de gestionării fondurilor de vânătoare, în condițiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea și practicarea vânătorii, elaborate de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura."

Autorii excepției susțin ca aceste prevederi legale contravin dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate și în alte forme de asociere". Se face referire, de asemenea, și la art. 20 alin. (2) din Constituție, care prevede: "Dacă exista neconcordanta între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale." Din aceasta perspectiva, susțin autorii excepției, este încălcat și art. 20 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care la alin. (1) stabilește ca "Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire și de asociere pașnică", iar la alin. (2) prevede că "Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociație". Pe de altă parte, se invoca și încălcarea art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede: "(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia unor sindicate pentru apărarea intereselor sale.

(2) Exercitarea acestor drepturi nu poate forma obiectul unor restrictii decât al acelora care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirii infracțiunilor pentru protecția sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertăților altei persoane. Prezentul articol nu interzice ca exercitării acestor drepturi să-i fie impuse restrictii legitime de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat."

Examinând textele legale a căror neconstituționalitate se invoca, prin raportarea lor la dispozițiile art. 37 alin. (1) și ale art. 20 din Constituție, precum și la textul art. 20 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și la cel al art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională retine următoarele:

1. Critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 din Legea nr. 103/1996 , text care prevedea obligativitatea organizațiilor vânătoresti de a se afilia la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România pentru a li se putea atribui gestionarea fondului de vânătoare de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, a rămas fără obiect, întrucât prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999

pentru modificarea

Legii fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 14 septembrie 1999, aceasta reglementare a fost modificată, în sensul că gestionarea fondului de vânătoare se atribuie organizațiilor vânătoresti legal constituite din România fără obligația de a mai fi afiliate la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România. În acest fel, din textul de lege supus examinării au fost inlaturate dispozițiile a căror neconstituționalitate, în raport cu prevederile art. 37 alin. (1) din Constituție și cu jurisprudenta (obligatorie, în lumina art. 20 din Constituție) a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunțată în cazul "Young, James și Webster împotriva Regatului Unit"), nu a fost constatată cu majoritate de voturi, anterior repunerii cauzei pe rol. De aceea Curtea Constituțională retine ca excepția de neconstituționalitate, deși inițial intemeiata sub acest aspect, a devenit inadmisibila, urmând să fie respinsă. Aceasta soluție se impune datorită dispozițiilor

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care nu permit Curții Constituționale sa decidă decât, astfel cum prevede alin. (1) din același text legal, "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare [...]".

2. Referitor la dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 , prin care se prevede că "organizațiile vânătoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor" sunt organizații "nonprofit", cu personalitate juridică, patrimoniu distinct și sunt "reprezentate la nivel național și internațional de Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România", Curtea constata ca acestea nu pot fi considerate neconstituționale, deoarece ele nu afectează prin conținutul lor libertatea de asociere. Stabilirea de către legiuitor a unei organizații neguvernamentale reprezentative nu aduce atingere dreptului constituțional la libera asociere, ci face parte din regimul juridic pe care legea îl prevede din necesitați de rationalizare a activității asociațiilor de vânătoare legal constituite.

Instituirea unor reguli specifice privind reprezentarea organizațiilor vânătoresti la nivel național și internațional reprezintă, în aceste condiții, o măsura necesară pentru funcționarea sistemului constituit din ansamblul acestor organizații în raporturile cu alte structuri cu care ele intră în legătură la nivel național sau internațional pentru rezolvarea scopurilor prevăzute de lege.

De aceea, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate se va respinge.

3. Un alt text de lege, considerat de autorii excepției ca fiind neconstitutional, este

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996 , care prevede că "Afilierea organizațiilor vânătoresti la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii și statutului acesteia".

Critica de neconstituționalitate are în vedere faptul ca aceasta dispoziție legală criticata "face din afiliere o condiție pentru ca o asociație de vânătoare să poată gestiona fonduri de vânătoare".

Examinând textul de lege criticat, în lumina acestei sustineri, Curtea retine ca prevederile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996

nu pot avea, în condițiile modificărilor aduse textului

art. 4 din lege prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999 , decât semnificatia unei posibilități pentru organizațiile vânătoresti de a se afilia și nicidecum semnificatia unei obligații, întrucât reglementarea art. 4, în noua sa redactare, nu mai condiționeaza posibilitatea organizațiilor vânătoresti de a gestiona fonduri de vânătoare de afilierea la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.

4. În ceea ce privește susținerile autorilor excepției, potrivit cărora prevederile

art. 26 și 27 din Legea nr. 103/1996

sunt neconstituționale, din examinarea argumentelor formulate de aceștia Curtea retine ca, în realitate, se face referire la modalitatea de eliberare a permiselor de vânătoare către organizațiile vânătoresti, fiind criticate, asadar, numai dispozițiile art. 26 alin. (2), care prevăd ca "Din comisia de examinare fac parte [...] doi reprezentanți ai Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România [...]", ale art. 26 alin. (6), potrivit cărora "Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise și inseriate de către Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, conform modelului și reglementărilor emise de autoritatea publică centrala [...], precum și ale art. 27 alin. (1), text care stabilește ca "Formularele autorizațiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise și inseriate de către Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și, respectiv, de Regia Naționala a Pădurilor, conform modelului și reglementărilor emise de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura".

Principala critica adusă acestor texte de lege consta în aceea ca permisele sau autorizațiile de vânătoare nu au valabilitate decât dacă sunt eliberate de către Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, de unde rezultă ca prin aceasta se încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 29 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, în care se prevede că nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociație.

Analizând aceasta critica, Curtea retine ca dispozițiile de lege criticate nu sunt neconstituționale, întrucât nu contravin dreptului la libera asociere prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituție și de actele internaționale la care România este parte. În realitate, prin dispozițiile respective legea a prevăzut, în vederea atragerii și a societății civile, participarea uneia dintre organizațiile vânătoresti, organizate la nivel național, la realizarea unor atribuții care, prin natura lor, revin statului și care, îndeobște, se exercită de autorități statale, în legătură cu evidenta și emiterea permiselor și autorizațiilor de vânătoare. Prin aceasta reglementare legiuitorul nu a încălcat dreptul constituțional la libera asociere, textele respective neavând incidența asupra constituirii insesi a organizațiilor vânătoresti, care, astfel cum se precizează la art. 5 alin. (1) din lege, se realizează "pe principiul liberei asocieri a vânătorilor".

În sfârșit, critica privind necorelarea, pe de o parte, a prevederilor

Legii nr. 103/1996

cu prevederile

Legii nr. 21/1924

pentru persoanele juridice (asociații și fundații) și cu prevederile

Decretului nr. 31/1954

privind persoanele fizice și persoanele juridice, pe de altă parte, nu are relevanta în ceea ce privește controlul de constituționalitate exercitat de Curte. În acest sens, jurisprudenta constanta a Curții Constituționale a statuat ca numai autoritatea legiuitoare are competența de a asigura coordonarea legislației și de a elimina eventualele necorelari existente în sistemul legislativ, având în vedere dispozițiile art. 58 alin. (1) din Constituție.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi privind art. 4 și

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996

și cu unanimitate de voturi privind celelalte dispoziții criticate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 din Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/1999 , excepție ridicată de Asociația de vânătoare "Caprioara" din Iași în Dosarul nr. 5.901/1998 al Tribunalului Iași și de Asociația de vânătoare "George Topârceanu" din Iași în Dosarul nr. 5.899/1998 al aceleiași instanțe.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 26 alin. (2) și (6) și ale art. 27 alin. (1) din aceeași lege, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 1999.