Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 176/1999

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. 2 și 3 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996

prezumat în vigoare

Data actului
16 noiembrie 1999
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 64 din 14 februarie 2000
Citat de
4 acte
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 13.894 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Decizii de neconstituționalitate 1

  • Decizia nr. 205/2002 9 iulie 2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 din Decretul-lege…

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 7/1996 13 martie 1996 (prevederi anume) cadastrului și a publicității imobiliare

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. 2 și 3 din

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de Ioan Lup în Dosarul nr. 4.875/1998 a Judecătoriei Medias.

La apelul nominal răspund avocat Betinio Diamant, pentru Ioan Lup, precum și Silvia Lup și Mircea Morar. Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției de neconstituționalitate solicita a se pronunța o decizie interpretativa a dispozițiilor alin. 2 al

art. 72 din Legea nr. 7/1996 , în sensul că

Decretul-lege nr. 115/1938

este abrogat. Avocatul arata ca au mai fost pronunțate de Curtea Constituțională decizii de interpretare. În opinia sa

Legea nr. 7/1996 , în întregime, este neconstitutionala, contravenind prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece, prin stabilirea unor date diferite de abrogare a unor acte normative în materie de publicitate imobiliară, se creează regimuri juridice diferite, ceea ce duce la o reglementare duala într-un stat unitar. În acest sens avocatul citeaza opinia profesorului Ioan Les din lucrarea "Principii și instituții de drept procesual civil", precum și opiniile altor autori în materie. În final, precizează ca excepția se referă la dispozițiile alin. 2 și 3 ale

art. 72 din Legea nr. 7/1996 .

Silvia Lup și Mircea Morar lasă la aprecierea Curții Constituționale soluția cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, cu precizarea ca prevederile legale criticate sunt prevederi tranzitorii, determinate de o situație excepționala. Acesta precizează ca intrarea în vigoare a noului sistem de carte funciară, înainte de finalizarea lucrărilor de cadastru în fiecare județ, nu contravine prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție. În ceea ce privește solicitarea autorului excepției de neconstituționalitate de a se pronunța o decizie de interpretare referitoare la

Decretul-lege nr. 115/1938 , arata ca, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 4.875/1998, Judecătoria Medias a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. 2 și 3 din

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de Ioan Lup. În motivarea excepției autorul acesteia considera ca dispozițiile alin. 2 al

art. 72 din Legea nr. 7/1996

creează "un regim variabil juridic, potrivit fiecărui județ în parte, astfel ca vom avea regimuri juridice de publicitate diferite după fiecare județ, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (1) din Constituție". În ceea ce privește dispozițiile alin. 3 al aceluiași articol din

Legea nr. 7/1996 , autorul excepției considera ca "o asemenea tehnica legislativă reglementată de acest text este contrară alin. (3) al art. 1 din Constituție, care prevede că România este stat de drept". În notele scrise, formulate cu ocazia ridicării excepției de neconstituționalitate, autorul excepției

solicita Curții "sa pronunțe o decizie interpretativa", "în sensul că legea prin care se abroga

Decretul-lege nr. 115/1938

are aplicatiune imediata și deci decretul-lege este actualmente abrogat și aplicațiunea sa ar fi neconstitutionala".

Exprimandu-și opinia, Judecătoria Medias considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate a

art. 72 alin. 2 și 3 din Legea nr. 7/1996

este neîntemeiată. Se arata ca prevederile menționate "au tocmai caracterul și regimul unor dispoziții tranzitorii. Ele nu produc încălcarea ordinii de drept și deci nu se afla în contradictie cu textul art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia România este stat de drept".

Guvernul considera ca excepția în discuție urmează a fi respinsă; în acest sens se arata ca "modalitatea de legiferare folosită în aceste texte, determinata de o situație excepționala, data de imposibilitatea intrării în vigoare a noului sistem de carte funciară, înainte de finalizarea lucrărilor de cadastru în fiecare județ, nu contravine cerințelor statului de drept".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.

Textul

art. 72 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , care face obiectul excepției, este următorul:

"Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

La data finalizarii lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui județ își încetează aplicabilitatea, pentru județul respectiv, următoarele dispoziții legale:

- art. 1801, 1802 și 1816-1823 din Codul civil;

- art. 710-720 din Codul de procedură civilă, cu excepția prevederilor referitoare la amanet;

-

Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938

pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare;

-

Legea nr. 242 din 12 iulie 1947

pentru transformarea cărților funciare provizorii din vechiul Regat în cărți de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;

-

Decretul nr. 2.142 din 12 iunie 1930

pentru funcționarea cărților funduare centrale pentru căile ferate și canaluri;

- Legea LX din anul 1881 privitoare la executarea silită imobiliară, cu modificările ulterioare.

După definitivarea cadastrului la nivelul întregii tari, se abroga:

- art. 1801, 1802 și 1816-1823 din Codul civil;

- art. 710-720 din Codul de procedură civilă, cu excepția prevederilor referitoare la amanet;

-

Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938

pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95, din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare;

-

Legea nr. 242 din 12 iulie 1947

pentru transformarea cărților funciare provizorii din vechiul Regat în cărți de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;

-

Decretul nr. 2.142 din 12 iunie 1930

pentru funcționarea cărților funduare centrale pentru căile ferate și canaluri;

- Legea LX din anul 1881 privitoare la executarea silită imobiliară, cu modificările ulterioare.

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:

-

art. 37-43 din Legea fondului funciar nr. 59 din 29 octombrie 1974 , publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 138 din 5 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare;

- anexa nr. 1 la

Decretul nr. 146/1985

privind înființarea colectivelor de lucrări cadastrale;

-

Decretul nr. 305 din 15 septembrie 1971

privind activitatea geodezica, topofotogrammetrica și cartografica, precum și procurarea, deținerea și folosirea datelor și documentelor rezultate din aceasta activitate, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 111 din 26 septembrie 1971;

- orice alte dispoziții contrare prezentei legi."

Excepția de neconstituționalitate se bazează, în esenta, pe doua argumente:

Primul argument privește posibilitatea existenței în România - ca stat unitar - a unor dispoziții legale aplicabile exclusiv în anumite zone teritoriale, în timp ce în celelalte zone se aplică, în aceeași materie, alte prevederi legale.

Cu privire la acest argument, Curtea constata ca în istoria statului unitar român au existat și mai exista norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului național, ca de exemplu Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania,

Legea nr. 84/1992

privind regimul zonelor libere,

Legea nr. 151/1998

privind dezvoltarea regionala în România.

Existenta unor acte normative diferite pentru anumite zone ale tarii nu este de natura sa afecteze caracterul unitar al statului, ci pune numai problema aplicării în spațiu a respectivelor acte. Unificarea legislației, realizată prin extinderea legislației din vechiul Regat pe întreg cuprinsul tarii, a înlăturat conflictele de legi interprovinciale.

Legea nr. 7/1996

pune capăt unei asemenea situații, anume aplicării unor reglementări legale diferite, pe de o parte, în Transilvania, iar, pe de altă parte, în vechiul Regat, în ceea ce privește publicitatea imobiliară, realizată prin sistemul de carte funciară și, respectiv, prin registrele de transcripțiuni și inscriptiuni. Ca efect al aplicării

Legii nr. 7/1996

se va realiza o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară; acest regim urmează să se aplice pe întregul teritoriu, dar, datorită complexității condițiilor tehnice, nu dintr-o dată, ci treptat. Esențial în aceasta materie este faptul ca, în ceea ce privește

coexistenta în spațiu a doua ori chiar a mai multor reglementări legale, exista o singura autoritate legiuitoare de la care emana aceste reglementări, nefiind vorba despre un conflict de suveranitate - care privește dreptul internațional public - și nici despre existenta unor reglementări multiple într-un stat federal - care ar conduce la domeniul dreptului interprovincial.

Al doilea argument adus de autorul excepției de neconstituționalitate are în vedere o asa-zisa încălcare a textului constituțional care prevede că România este stat de drept; aceasta s-ar datora unei "tehnici legislative singulare", care face ca

Legea nr. 7/1996 , deși intrata în vigoare la 90 de zile de la publicare, "totuși nu intră în vigoare în măsura în care se proroga (la date incerte și diferite după fiecare județ al tarii) abrogarea unor alte legi care urmează a fi înlocuite prin Legea cadastrului". Situațiile pe care autorul excepției le are în vedere privesc supravietuirea legii vechi și nu au nici un efect negativ asupra ordinii de drept și asupra caracteristicilor statului de drept.

În ceea ce privește solicitarea autorului excepției privind pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei decizii de interpretare, prin care urmează să se constate abrogarea imediata a

Decretului-lege nr. 115/1938 , aceasta nu poate fi primită. Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției.

Este adevărat ca, anterior modificării, conform celor arătate, a dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Plenul Curții Constituționale a pronunțat decizii de interpretare în sensul compatibilitatii cu Constituția a legilor sau ordonanțelor supuse controlului de constituționalitate, și anume în temeiul art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 7 august 1992, act normativ abrogat prin Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997, acesta din urma aflându-se în vigoare și în prezent. Dar, deși aceste decizii de interpretare își produc în continuare efectele, întrucât, la momentul pronunțării lor, se aflau în deplina concordanta cu legislația atunci în vigoare, este totuși evident ca existenta acestor decizii nu poate constitui astăzi un temei pentru pronunțarea în continuare a unor decizii de interpretare în sensul compatibilitatii cu Constituția a legilor sau ordonanțelor supuse controlului de constituționalitate, astfel cum se solicita de către autorul excepției de neconstituționalitate ce face obiectul prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 72 alin. 2 și 3 din

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de Ioan Lup în Dosarul nr. 4.875/1998 al Judecătoriei Medias.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 1999.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.