Decizia nr. 861/2018

Articolul 719

alin. (2):

Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:

a)

de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

b)

de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;

c)

de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;

d)

de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.“

13.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și (5) privind valorile supreme ale statului de drept și obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 21

privind accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, se invocă dispozițiile

art. 13

privind dreptul la un remediu efectiv și

art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale

art. 1 privind protecția proprietății prin Primul Protocol

adițional la convenție.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, spre exemplu, prin

Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014,

Decizia nr. 59 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 19 martie 2015, sau

Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016.

15.

Prin deciziile menționate, Curtea a reținut, în esență, că instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

16.

Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție.

17.

Curtea a constatat că, în condițiile în care, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competența și procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric și funcțional în care se realizează accesul liber la justiție, instituirea cauțiunii nu aduce nicio atingere principiului constituțional pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, procedura contestației la executare asigură garanții suficiente de ocrotire a accesului liber la justiție tuturor părților implicate în proces, prin însuși faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea și de a solicita suspendarea acesteia.

18.

De asemenea, în legătură cu problema cauțiunii, Curtea a reținut, prin raportare la dispoziții legale similare, că jurisprudența sa este în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93, că accesul liber la justiție „nu este absolut și că el poate fi supus la restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi [...]“. Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit ( Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010).

19.

În ceea ce privește pretinsa inegalitate dintre debitor și creditor, ca urmare a faptului că debitorul trebuie să plătească o cauțiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-și recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestației la executare silită, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale constante, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.291 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 16 noiembrie 2011).

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate sunt valabile și în prezenta cauză.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Livia Ochean și Colegiul Consilierilor Juridici din Bacău în Dosarul nr. 238/270/2016/a2 al Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 decembrie 2018.