Decizia nr. 596/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Ioan Stîngă în Dosarul nr. 4.444/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.302D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 315 din 17 mai 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 26 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.444/3/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Ioan Stîngă într-un „litigiu privind funcționarii publici ( Legea nr. 188/1999 )“, prin care acesta a solicitat ca instanța să dispună încadrarea sa în funcția publică de specialist - specializarea domeniul construcțiilor în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, funcție pentru care a fost declarat admis în urma concursului organizat de instituție.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale

art. 1 alin. (5)

potrivit căruia respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie și ale

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție. În acest sens, autorul excepției de neconstituționalitate arată că textul de lege criticat reprezintă „o normă de referință în alb“, care are vocația de a fi completat cu prevederi dintr-un număr nedeterminat de norme. Prin alegerea organului de la care se solicită avizul - menționat în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

doar generic - s-ar deschide posibilitatea discreționarului în validarea concursurilor pentru ocuparea unui post de funcționar public. Formularea ambiguă a textului de lege permite conducătorului instituției să „legifereze“, respectiv să adauge la lege, prin stabilirea arbitrară a organului de la care se cere avizul. Se invocă, în susținerea excepției de neconstituționalitate, considerentele

deciziilor Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006

și

nr. 647 din 5 octombrie 2006 , referitoare la principiul accesului liber la justiție. De asemenea, referitor la previzibilitatea legii, se invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 942 din 7 iulie 2011

și

nr. 363 din 7 mai 2015 , precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, și

Hotărârea din 25 ianuarie 2007 , pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României.

6.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, precizând că aceasta este facultativă, iar punctul de vedere al instanței este obligatoriu doar în măsura în care excepția ar fi fost invocată în oficiu de către instanța de judecată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că dispozițiile de lege criticate reprezintă o aplicație a

art. 172 alin. (9)

și

(10) din Codul de procedură penală . Prevederile de lege criticate nu conțin o enumerare exhaustivă a ministerelor de resort care trebuie să acorde un aviz în cazul numirii acestor specialiști, pentru că legiuitorul infraconstituțional a avut în vedere dinamica guvernamentală, respectiv faptul că la investirea unui nou Guvern sau atunci când se fac remanieri ale componenței Guvernului au loc și schimbări ale denumirii unor ministere ori chiar desființarea unora dintre acestea, atribuțiile ministerelor desființate fiind preluate de alte ministere sau alte autorități și agenții publice. De aceea, pentru a se evita necesitatea unor intervenții legislative succesive asupra

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

doar pentru a pune în acord textul

art. 11

al acestui act normativ cu noile denumiri ale ministerelor, s-a utilizat sintagma „ministere de resort“; în aplicarea dispozițiilor legale criticate, pentru numirea unor specialiști se solicită avizul consultativ al ministerului care are competențe legale în domeniul în care respectivul specialist are calificări ce urmează a fi utilizate de către Direcția Națională Anticorupție pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Desigur, în cazul în care nu există un minister cu competențe legale în domeniul de activitate în care specialistul posedă calificări, numirea acestuia se face fără a se mai solicita avizul consultativ anterior menționat. Invocând jurisprudența Curții Constituționale cu privire la claritatea unei legi, Guvernul consideră că dispozițiile de lege criticate sunt formulate într-o manieră clară și precisă, care permite destinatarilor normelor

juridice să prevadă într-o măsură rezonabilă care sunt atât consecințele conformării la prescripțiile legale, cât și cele ale nerespectării normelor legale. Aspectele invocate de autorul excepției sunt aspecte care țin de aplicarea legii și nu constituie motive de neconstituționalitate a textului de lege criticat. Or, modul de aplicare a legii poate fi cenzurat, în condițiile legii, de instanțele judecătorești de control, sens în care se invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 667 din 30 aprilie 2009 . În final, Guvernul consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor

art. 21 din Constituție

și nici celor ale

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, câtă vreme nu împiedică soluționarea cauzei deduse judecății de către o instanță de judecată care să se bucure de jurisdicție deplină, adică una care să analizeze cauza atât în ceea ce privește aspectele de fapt, cât și pe cele de drept, nici nu limitează dreptul inculpatului de a fi apărat, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil.

9.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere, în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate, astfel cum a fost reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 910 din 16 septembrie 2008 ,

nr. 133 din 7 martie 2013

și

nr. 190 din 3 aprilie 2014 .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 503/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut: „În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.“

13.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale

art. 1 alin. (5)

potrivit căruia respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie și ale

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, dintr-o altă perspectivă decât cea invocată în prezenta cauză, Curtea pronunțând, de exemplu,

Decizia nr. 315 din 17 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 9 august 2016. În prezenta cauză, autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de faptul că textul de lege criticat, în partea referitoare la avizul ministerului de resort, are vocația de a fi completat cu prevederi dintr-un număr nedeterminat de norme, iar formularea ambiguă a textului de lege permite conducătorului instituției să „legifereze“, respectiv să adauge la lege, prin stabilirea arbitrară a organului de la care se cere avizul.

15.

Curtea reține că, potrivit

art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală

(„Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării“), „Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări“, iar, potrivit

alin. (10)

al aceluiași articol, „Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“. Potrivit textului de lege criticat, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Potrivit

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , „Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la

art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002

privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare.“ În conformitate cu

art. 19 din Regulamentul

de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin

Ordinul ministrului justiției nr. 1.643/C/2015 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, „Direcția Națională Anticorupție funcționează cu următoarele categorii de personal: a) procurori, procurori militari; b) personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor; c) ofițeri și agenți de poliție judiciară; d) specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic și în alte domenii; e) specialiști antifraudă; f) personal auxiliar de specialitate; g) personal conex personalului auxiliar de specialitate;

h) personal economic și administrativ, respectiv funcționari publici și personal contractual, inclusiv consilierul pentru afaceri europene.“

16.

Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 ,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin

Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 și 23, Curtea Constituțională s-a referit la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă ( Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre.

17.

Având în vedere acestea, Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Dispozițiile de lege criticate nu ar fi putut să prevadă, concret, pentru fiecare domeniu în parte, ministerul al cărui aviz se solicită pentru numirea specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, legiuitorul recurgând la formula cu caracter general „minister de resort“. Această formulare generală ține cont și de dinamica organizării Guvernului, și anume de schimbări ale denumirilor și ale atribuțiilor ministerelor.

18.

Cât privește susținerea autorului excepției în sensul că aprecierea ministerului al cărui aviz se solicită este discreționară, Curtea constată că această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat prevede că avizul se solicită ministerului de resort, deci celui care are competențe legale în domeniul în care respectivul specialist are calificări ce urmează a fi utilizate de către Direcția Națională Anticorupție pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală și, prin urmare, nu dispune în mod discreționar procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție cărui organism solicită avizul. De altfel, în cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, fiind vorba despre ocuparea funcției publice de specialist în domeniul construcțiilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, avizul a fost solicitat atât Inspectoratului de Stat în Construcții, cât și Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, însă aceste două instituții nu au comunicat Direcției Naționale Anticorupție avizul solicitat. În concluzie, ținând cont de jurisprudența Curții Constituționale, textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor

art. 1 alin. (4)

și

(5) din Constituție .

19.

Referitor la pretinsa încălcare a

art. 21 din Constituție , Curtea reține că această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu împiedică accesul liber al oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. În acest sens, autorul excepției a beneficiat de posibilitatea formulării la instanța judecătorească a acțiunii în contencios administrativ, prin care a solicitat ca instanța să dispună încadrarea sa în funcția publică de specialist - specializarea domeniul construcțiilor în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, funcție pentru care a fost declarat admis în urma concursului organizat de instituție, acțiune care reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil.

20.

În final, Curtea reține că celelalte aspecte invocate de autorul excepției țin de modul de aplicare a dispozițiilor de lege criticate, ceea ce intră în competența instanței judecătorești, iar nu a Curții Constituționale.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Stîngă în Dosarul nr. 4.444/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019.