Decizia nr. 666/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată, din oficiu, de către Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.995/110/2015/A21/a1 al acestei instanțe. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 71D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.995/110/2015/A21/a1, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de către instanța de judecată într-o cauză având ca obiect cererea de chemare în judecată a Insolvency Management S.P.R.L. și a Societății Groupama Asigurări - S.A., formulată de Gheorghe Romeo Păduraru, administrator special al Societății Moldinstal - S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea administratorului judiciar la plata prejudiciului creat prin îndeplinirea cu rea-credință/neglijență a atribuțiilor sale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține că, în vederea garantării imparțialității și, implicit, a unui proces echitabil, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul

art. 41

și

42 din Codul de procedură civilă , situațiile în care un judecător este incompatibil, prezumându-se că acesta nu poate fi imparțial în soluționarea dosarului. Prin urmare, un judecător aflat în una dintre situațiile prevăzute de normele mai sus menționate din

Codul de procedură civilă

este obligat să se abțină în vederea asigurării unui proces echitabil. Astfel,

art. 42 alin. (1) pct. 1

stabilește incompatibilitatea judecătorului atunci când acesta și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Instanța de judecată susține că acest raționament juridic are un caracter obiectiv, aplicându-se indiferent de obiectul cauzei, fiind absurd, de exemplu, să se aprecieze că un judecător care și-a exprimat anterior opinia într-o cauză civilă, de dreptul muncii sau de contencios etc., nu este imparțial, dar un judecător-sindic aflat în aceeași situație (care și-a exprimat anterior opinia) nu este incompatibil, păstrându-și aparența de imparțialitate.

6.

Instanța de judecată consideră că, înlăturând incidența

art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă

în cazurile având ca obiect procedurile de insolvență, legiuitorul nu face altceva decât să permită judecarea dosarului de către un magistrat - judecător-sindic - aflat într-o situație pe care, obiectiv, tot legiuitorul a apreciat-o ca fiind de natură să atragă incompatibilitatea, ca urmare a lipsei acestuia de imparțialitate, astfel cum reiese tocmai din cuprinsul

art. 42 alin. (1).

Or, o atare situație nu respectă garanțiile unui proces echitabil, fiind contrară dispozițiilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

și celor ale

art. 124 alin. (2) .

7.

În ceea ce privește încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție , instanța de judecată consideră că textul de lege criticat prezintă o problemă de coerență juridică și nu îndeplinește cerințele de claritate și previzibilitate, întrucât situația rejudecării după anularea hotărârii în apel nu se regăsește în cazurile prevăzute de

art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă , ci de

art. 41 alin. (1)

din același cod, astfel încât niciodată rejudecarea după anularea sentinței nu poate constitui o excepție de la dispozițiile art. 42 alin. (1), ci doar de la cele ale

art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992,

reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992,

să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Dispozițiile

art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă

privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția situației rejudecării, după anularea hotărârii în apel“.

12.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate - instanța de judecată, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta privind claritatea și previzibilitatea normei juridice, ale

art. 21 alin. (3)

potrivit cărora „Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil“, precum și ale

art. 124 alin. (2),

care prevăd că „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 327 din 10 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 25 octombrie 2018, prin care, reiterând jurisprudența sa în această materie (a se vedea

Decizia nr. 103 din 20 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 4 martie 2009, și

Decizia nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 11 decembrie 2007), s-a statuat că reglementarea criticată conține norme de procedură referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor din

Codul de procedură civilă

privind incompatibilitatea judecătorilor, cu excepția situației rejudecării, după casarea hotărârii în recurs, de către judecătorul-sindic.

14.

Din examinarea conținutului normativ al prevederilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 , Curtea constată că soluția legislativă criticată se regăsea și în vechea reglementare, și anume în cuprinsul prevederilor

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, astfel cum acestea au fost modificate prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , pentru corelare cu noul cadru legislativ și cu procedurile prevăzute de acesta. Curtea observă că atât prevederile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 , în forma modificată prin

Legea nr. 76/2012 , cât și cele ale

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

fac excepție de la aplicarea dispozițiilor

art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă

privind incompatibilitatea, în sensul că acestea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția situației rejudecării, după anularea hotărârii în apel.

15.

În contextul criticilor formulate, Curtea învederează faptul că atât doctrina juridică, cât și jurisprudența au recunoscut procedurii insolvenței caracterul său special, derogatoriu dreptului comun, dreptului procesual civil și dreptului civil. În susținerea caracterului special al procedurii insolvenței, dispozițiile privind incompatibilitatea judecătorului din dreptul procesual civil nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția situației rejudecării, după anularea hotărârii în apel. Hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic vor fi motivate de acesta în termen de 20 de zile de la data pronunțării hotărârii.

16.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 327 din 10 mai 2018 , precitată, în cadrul procedurii insolvenței sunt stabilite unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind însă aplicabil

art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , potrivit căruia dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale

Codului de procedură civilă

și ale

Codului civil , fiind respectate, astfel, atât principiul constituțional al accesului liber la justiție, cât și dreptul la apărare.

17.

Prin reglementarea criticată legiuitorul a avut în vedere ocrotirea intereselor părților, asigurând efectuarea cu celeritate a atribuțiilor judecătorului-sindic, fără întreruperi nejustificate, pe care le impun desfășurarea și finalizarea procedurii insolvenței. Judecătorul-sindic care a pronunțat o hotărâre, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , nu numai că nu devine incompatibil pentru acest motiv, ci este obligat să efectueze în continuare actele impuse până la finalizarea procedurii. Stabilirea în această modalitate a atribuțiilor judecătorului-sindic, prin legea insolvenței, corespunde cerințelor constituționale impuse de

art. 126 alin. (2),

potrivit cărora procedura de judecată se stabilește numai prin lege. Așa fiind, în virtutea acestor prerogative constituționale, legiuitorul, în considerarea unor situații deosebite, poate să stabilească și reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun.

18.

Curtea constată că prin cadrul legislativ instituit de

Legea nr. 85/2014

se păstrează caracterul executoriu al hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic, la fel cum era și sub imperiul

Legii nr. 85/2006 . Astfel, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii, fiind susceptibile doar de apel. Expresie a principiului celerității, hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic vor fi duse la îndeplinire prin intermediul administratorului special, al administratorului judiciar, administratorului interimar sau, după caz, al lichidatorului judiciar. Caracterul executoriu al hotărârilor pronunțate în fond, în cadrul procedurii insolvenței, este întărit și de

art. 43 alin. (4),

potrivit căruia, „prin derogare de la prevederile

Codului de procedură civilă , apelul nu suspendă executarea hotărârilor judecătorului-sindic“, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres la

alin. (5) al aceluiași art. 43.

19.

Curtea reține, de asemenea, că, potrivit

art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, acestea fiind definitive. Așadar, judecătorul-sindic reanalizează condițiile legale, având în vedere elementele de fapt și de drept noi invocate de creditorul oponent și care nu au fost cunoscute de judecătorul-sindic la momentul pronunțării hotărârii pentru deschiderea procedurii insolvenței, elemente care nu au fost menționate în cererea formulată de debitor. Încheierea de deschidere a procedurii nu prejudiciază drepturile debitorului sau pe cele ale creditorilor, fiind doar o etapă procedurală. De asemenea, potrivit

art. 43 alin. (6)

și

(7) din Legea nr. 85/2014 , pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluționa toate apelurile următoare privind aceeași procedură, exercitate împotriva aceleiași hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunțate de judecătorul-sindic în același dosar de insolvență. Astfel, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând apelul, va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic, pentru deschiderea procedurii insolvenței. Așa fiind, în noul cadru legislativ în materie de insolvență, astfel cum este reglementat prin

Legea nr. 85/2014 , sunt prevăzute mecanisme de acces la justiție, fiind respectat, astfel, dreptul părților la un proces echitabil.

20.

În ceea ce privește susținerile potrivit cărora textul de lege criticat nu îndeplinește cerințele de claritate și previzibilitate, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Astfel,

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

stipulează, în prima teză, că situațiile în care judecătorul este incompatibil a judeca, prevăzute de

art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă , nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar. În cea de-a doua teză se prevede, însă, că în situația rejudecării, după anularea hotărârii în apel, judecătorul-sindic este incompatibil a judeca, legiuitorul instituind, astfel, acest caz de incompatibilitate absolută, care nu reprezintă, însă, o excepție de la cazurile de incompatibilitate prevăzute de

art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă , ci are în vedere o situație aparte, prevăzută de legiuitor tocmai în scopul de a nu îi permite judecătorului să-și controleze propria soluție și pentru a nu lipsi procesul de garanția efectuării unui control judiciar obiectiv.

21.

Așa cum s-a subliniat și în doctrină, incompatibilitatea judecătorului se stabilește întotdeauna ad litem, prin raportare exclusivă la pricina ce îi este dedusă judecății. Prin enumerarea de către legiuitor a cazurilor de incompatibilitate se urmărește tocmai îndepărtarea judecătorului de orice interes, prejudecată sau părtinire pe care le-ar putea manifesta în legătură cu pricina pe care este chemat să o soluționeze, astfel încât existența unuia dintre cazurile de incompatibilitate atrage ope legis obligația acestuia de a se abține de la judecarea pricinii. Așa fiind, în spiritul

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 , criticat în cauză, pronunțarea succesivă a mai multor hotărâri în același dosar nu atrage incompatibilitatea judecătorului-sindic, cu excepția situației rejudecării după anularea hotărârii. Deși textul de lege nu prevede în mod expres, vor fi soluționate de un alt judecător-sindic doar hotărârile anulate de instanța de apel. Această soluție legislativă are la bază dezideratul garantării imparțialității judecătorului-sindic în etapa rejudecării în ipoteza admiterii apelului, anulării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare, tocmai pentru ca acesta să nu fie tentat să pronunțe aceeași soluție.

22.

Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reținută pretinsa contrarietate a prevederilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

față de normele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, fiind dreptul legiuitorului, în virtutea dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , să stabilească norme de procedură luând în considerare specificul procedurilor în materie de insolvență.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de către Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.995/110/2015/A21/a1 al acestei instanțe și constată că prevederile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2019.