Decizia nr. 483/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108 și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 207/2015 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 108
și ale
art. 214 alin. (1) lit. a)
și
alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Societatea Bartenders Distileries - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.376/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.383D/2017.
2.
La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna consilier juridic Cristina Dragne, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus o cerere prin care solicită admiterea acesteia.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Acesta arată că nu poate fi de acord cu aplicarea în cadrul procedurii fiscale a ideii potrivit căreia penalul ține în loc civilul. Contribuabilii în privința cărora a fost suspendată procedura soluționării contestației nu se pot adresa instanței judecătorești decât după ce primesc răspunsul la contestație, or, pot trece chiar și ani de zile până când se întâmplă acest lucru. În aceste condiții, se încalcă accesul liber la justiție și dreptul la soluționarea procesului într-un termen rezonabil. Menționează că a depus și concluzii scrise.
5.
În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor criticate prin
Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019 . În ceea ce privește prezumția de nevinovăție, se arată că aceasta se aplică doar în materia unei acuzații penale. De asemenea, contestatorul poate ataca în fața instanței inclusiv decizia de suspendare, așa cum se arată și în paragraful 22 al deciziei menționate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6.
Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.376/2/2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 108,
precum și ale
art. 214 alin. (1) lit. a)
și
alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Societatea Bartenders Distileries - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unor acte administrative, respectiv a unor decizii de impunere.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale întrucât permit suspendarea soluționării unei contestații administrativ-fiscale pe o perioadă nedeterminată, în mod subiectiv, de către organele fiscale. În ipoteza în care, nu se începe urmărirea penală, aceste dispoziții lezează prezumția de nevinovăție și este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiție și la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil, respectiv de a obține o judecată efectivă a fondului problemei de drept fiscal. Mai mult decât atât, prevederile legale criticate nu permit stabilirea situației sumelor deja executate de către acestea, fiind încălcate, astfel, prevederile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi. De asemenea, sunt prezentate unele aspecte ce țin de speța aflată pe rolul instanței de judecată, prin compararea parcursului deciziei de suspendare a contestației cu cel al deciziei de respingere a contestației. Se mai arată că raportul dintre penal și civil este diferit de cel dintre penal și fiscal, din perspectiva principiului penalul ține în loc civilul, iar, în materie, este o incoerență legislativă ce rezultă din antinomia existentă între
și
Codul de procedură fiscală , context în care se face trimitere la jurisprudența instanțelor europene și naționale cu privire la latura și la acțiunea fiscală/penală/civilă a litigiului.
8.
De asemenea, se susține că prevederile
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
contravin
art. 21 din Constituție , prin aceea că impun discreționar suspendarea unei proceduri administrative, pentru că în cauza respectivă s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Drept urmare, contestatorul este lipsit de garanția accesului liber la justiție, pentru motivul că numai pe baza afirmațiilor din actul de control sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal.
9.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, acesta menționând, în acest sens, jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv
Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008 .
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale
criticate, raportate la prevederile
Constituției,
precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992,
să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 108
și ale
art. 214 alin. (1) lit. a)
și
alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins:
–
Articolul 108
Sesizarea organelor de urmărire penală:
Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.
În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.“;
–
Articolul 214
alin. (1) lit. a)
și
alin. (4)
- Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă:
Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a)
organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...]
(4)
Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
15.
Curtea reține că
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
a fost abrogată prin
art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, însă, având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile criticate, astfel cum acestea produc efecte juridice în cauza de față.
16.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale
art. 21 alin. (1),
și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale
art. 23
cu privire la libertatea individuală și ale
art. 53
referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care sunt
Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragrafele 17-27,
Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2018,
Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017,
Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017,
Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013,
Decizia nr. 189 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, sau
Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, prin care a statuat în sensul constituționalității reglementării criticate și a subliniat că textul în discuție din
reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate.
18.
În ceea ce privește sesizarea organelor de urmărire penală prevăzute la
art. 108 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003,
Curtea, în contextul analizei prevederilor referitoare la colaborarea cu organele de urmărire penală, a arătat că, având în vedere competențele acestor organe de specialitate, legiuitorul a instituit modalitățile de colaborare ale acestora cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de-o parte, s-a instituit obligația organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea lor, descoperă indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, iar, pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obținerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la inițiativa celor dintâi în cadrul urmării penale ( Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, paragraful 47).
19.
De asemenea, referitor la instituția procesuală a suspendării facultative a soluționării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în
titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003 , Curtea s-a pronunțat în sensul constituționalității acesteia. Astfel, prin
Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, sau
Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017 , precitată, paragraful 13, Curtea a reținut că adoptarea acestei măsuri este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situație, este firesc ca procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluționarea contestației.
20.
Articolul 214
din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
se referă, așadar, la procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă, și nu la cea jurisdicțională, a cărei desfășurare nu este împiedicată sau condiționată de existența celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiție să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, reglementat de
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă.
21.
În ceea ce privește hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă, aceasta este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă; în plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfășurării procedurii administrative (în acest sens, a se vedea și
Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008 ). Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală.
22.
Totodată, în jurisprudența sa în această materie, spre exemplu
Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017 , precitată, paragraful 19, Curtea a reținut că, potrivit
art. 205 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziția pronunțată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acțiune în instanță al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat și de
art. 215 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ fiscal. De altfel, Curtea constată că prin
Decizia nr. 214 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, paragraful 20, a reținut că împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluționării contestației contestatorul se poate adresa instanței de contencios administrativ. De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate susține existența unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiție, textul de lege menționat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanței judecătorești inclusiv decizia de suspendare a soluționării contestației pe cale administrativă (a se vedea
Decizia nr. 617 din 6 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010 și
Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017 , precitată, paragraful 19).
23.
Analizând și practica judiciară, Curtea a observat că, pe de o parte, instanțele de judecată dispun soluționarea contestațiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere, chiar dacă există formulate plângeri penale în temeiul Codului de procedură fiscală, constatând nelegalitatea soluției de suspendare a procedurii de soluționare a contestației, și, pe de altă parte, a constatat că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestației, emisă în temeiul
art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală , poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în
art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 , a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența
art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală
în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă (de exemplu, a se vedea Decizia nr. 1.892 din 10 aprilie 2014, pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect, printre altele, anularea deciziei de suspendare a procedurii de soluționare a contestației administrative).
24.
Prin urmare, față de cele mai sus prezentate, interpretarea și aplicarea dispozițiilor criticate în corelație cu prevederile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, asigură respectarea principiilor și prevederilor constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
25.
În legătură cu invocarea încălcării
art. 23 din Constituție , Curtea a reținut că prezumția de nevinovăție cu privire la care statuează acest text constituțional este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ. Prezumția de nevinovăție este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei privind reținerea, arestarea și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că
art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală
consacră prezumția de nevinovăție, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, care fac referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, ci și din economia reglementărilor, prevederile
art. 23 alin. (11) din Constituție
fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la „libertatea individuală“ (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011).
26.
Cu privire la prevederile
art. 53 din Constituție , având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea a reținut că acestea nu au incidență în cauză. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu,
Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în
capitolul II - Drepturile și libertățile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale - din Constituție . De asemenea, în acest context, nu au incidență în cauză nici prevederile
art. 52 din Constituție
cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
27.
În ceea ce privește susținerea autoarelor excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia organele abilitate cu aplicarea legii impun discreționar suspendarea unei proceduri administrative, Curtea a reiterat faptul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor criticate are înrâurire
art. 12 din Codul de procedură fiscală
- Buna-credință -, în virtutea căruia relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii.
28.
În aceste condiții Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituționale și convenționale invocate.
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Bartenders Distileries - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.376/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile
art. 108
și ale
art. 214 alin. (1) lit. a)
și
alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.