Decizia nr. 27/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii învățământului nr. 84/1995 , republicată, ale

Legii nr. 30/1990

privind angajarea salariaților în funcție de competența, precum și ale

Legii nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Gheorghe Cusa în Dosarul nr. 466/1999 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 februarie 2000 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15 februarie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 septembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 466/1999, Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii învățământului nr. 84/1995 , ale

Legii nr. 30/1990

privind angajarea salariaților în funcție de competența, precum și ale

Legii nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Gheorghe Cusa într-o cauza de contencios administrativ având ca obiect acțiunea formulată de autorul excepției, ca urmare a refuzului autorităților publice sesizate de a răspunde petitiilor sale, precum și a nerezolvarii solicitării de a fi titularizat în funcția de profesor inginer constructor, prin Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului sau prin Ministerul Transporturilor, la Grupul școlar industrial de construcții-montaj nr. 2 București sau la o alta unitate de profil din cadrul învățământului preuniversitar.

În motivarea excepției se susține ca prevederile

Legii nr. 84/1995 , ale

Legii nr. 30/1990 , precum și ale

Legii nr. 128/1997

contravin dispozițiilor art. 11 alin. (1) și ale art. 20 din Constituție, întrucât au fost incalcate reglementările cuprinse în art. 7 lit. c) din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și cele cuprinse în art. 26 pct. 2 teza întâi din Declarația Universala a Drepturilor Omului.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată a apreciat ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția este nefondata, întrucât nici o dispoziție criticata nu încalcă normele cuprinse în art. 26 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului sau în art. 7 lit. c) din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și, prin urmare, nu pot fi considerate ca fiind contrare prevederilor art. 11 sau 20 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Din examinarea încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituțională, precum și a susținerilor autorului excepției formulate în dosarul cauzei rezultă ca obiectul excepției îl constituie prevederile

Legii învățământului nr. 84/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1996, și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, ale

Legii nr. 30/1990

privind angajarea salariaților în funcție de competența, precum și ale

Legii nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic. În motivarea excepției se susține ca aceste reglementări contravin dispozițiilor art. 11 alin. (1) și ale art. 20 din Constituție, deoarece nu sunt respectate dispozițiile art. 26 pct. 2 teza întâi din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care prevăd ca "Educația trebuie să urmărească dezvoltarea deplina a personalității umane și întărirea respectului pentru drepturile omului și pentru libertățile fundamentale [...]", precum și ale art. 7 lit. c) din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, potrivit cărora: "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi: [...] c) posibilitatea egala pentru toți de a fi promovati în munca lor la o categorie superioară adecvată, luându-se în considerare numai durata serviciilor îndeplinite și aptitudinile;".

Analizând aceste sustineri, Curtea constata ca reglementările internaționale invocate nu au nici o legătură cu scopul urmărit prin demersurile sale de autorul excepției, și anume acela de a fi titularizat într-un post de profesor inginer la o unitate de învățământ preuniversitar cu profil industrial de construcții, inclusiv cu obiectul cererii adresate instanței de judecată.

Curtea constata, de asemenea, ca autorul excepției nu a indicat în concret, prin susținerile sale, nici o dispoziție din cele trei legi criticate pe care să o considere ca fiind neconstitutionala. Examinând conținutul

Legii învățământului nr. 84/1995 , republicată, cel al

Legii nr. 30/1990

privind angajarea salariaților în funcție de competența și cel al

Legii nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, criticate cu titlu general de autorul excepției, Curtea nu poate retine nici o dispoziție din aceste legi, de care depinde soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, care să fie contrară vreunei norme sau vreunui principiu prevăzut în Constituție ori care să încalce prevederile unor pacte sau tratate internaționale la care România este parte.

Asadar, excepția ridicată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Curtea mai constata ca autorul excepției a invocat în susținerile sale și numeroase hotărâri ale Guvernului, majoritatea acestora fiind abrogate între timp, criticand neaplicarea lor. Or, examinarea constituționalității unor dispoziții legale nu se face cu raportare la prevederile altor acte normative, ci, exclusiv, în raport cu prevederile și principiile Constituției. Pe de altă parte, hotărârile Guvernului și actele autorităților publice nu pot constitui obiect al contenciosului constituțional, întrucât, în sensul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor", iar potrivit

art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992 , republicată, "... Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției".

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii învățământului nr. 84/1995 , republicată, ale

Legii nr. 30/1990

privind angajarea salariaților în funcție de competența, precum și ale

Legii nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Gheorghe Cusa în Dosarul nr. 466/1999 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2000.