Decizia nr. 50/2021

Decizia nr. 334 din 11 iunie 2020 ,

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Claudiu Dorian Voiculeț în Dosarul nr. 2.045/120/2018 al Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.356D/2018.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, concretizată prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020

și

Decizia nr. 400 din 18 iunie 2020 . În acest sens se arată că prevederile legale criticate afectează indemnizația pentru creșterea copilului numai pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acesteia, care este plafonat la 8.500 lei. Totodată, se arată că, neavând o consacrare constituțională, indemnizațiile viitoare pentru creșterea copilului nu se încadrează în noțiunea de „bun“.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.045/120/2018, Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, modificate prin

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

pentru modificarea și completarea

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Excepția a fost ridicată de reclamantul Claudiu Dorian Voiculeț într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei decizii prin care s-a modificat cuantumul indemnizației de creștere a copilului de la 60.549 lei la 8.500 lei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție , întrucât se aplică drepturilor aflate deja în plată la data intrării în vigoare a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 . Ca atare, normele criticate nu respectă principiul neretroactivității legii, întrucât modifică raporturi juridice aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a acestora. Aplicarea retroactivă are ca efect modificarea raportului juridic născut sub imperiul unei legi anterioare, dat fiind că dispozițiile

nu pot, fără a avea efect retroactiv, să aducă atingere modalității în care legea anterioară a constituit un drept, modalitate guvernată de principiul tempus regit actum.

Autorul excepției arată că, la momentul la care a luat decizia de a ieși din câmpul muncii și de a se ocupa de creșterea și îngrijirea copilului său, a prevăzut ansamblul drepturilor și obligațiilor care se nasc pe perioada cât va fi în concediu de îngrijire și creștere a copilului, în temeiul dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 . Așadar, a înțeles și a acceptat că pe această perioadă va renunța la a mai presta muncă și de a mai fi remunerat și a înțeles și acceptat că pentru decizia de a se îngriji de copilul său va fi beneficiarul unei indemnizații în cuantum de 60.549 lei. Însă, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , cuantumul indemnizației se modifică, modificare care nu a fost avută în vedere la momentul manifestării opțiunii de intrare în concediu de creștere a copilului. Mai mult, decizia de aplicare retroactivă a prevederilor criticate nu a avut în vedere o politică social-bugetară, ci opinia personală a ministrului muncii cu privire la ceea ce este echitabil/inechitabil. Retroactivitatea

asupra contractului social format între stat și beneficiarii indemnizațiilor de creștere copil aflate în plată la 1 septembrie 2017 este confirmată și de jurisprudența Curții, care, prin

deciziile nr. 9 din 7 martie 1994

și

nr. 79 din 25 aprilie 2000 , a stabilit că este interzisă aplicarea în raporturile juridice anterior constituite a unor dobânzi înființate printr-o lege ulterioară intrării în vigoare a contractului.

Se susține că prevederile

art. I pct. 1

și ale

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

contravin

principiului securității raporturilor juridice, întrucât adoptarea acestui act normativ s-a făcut ca urmare a identificării unei necesități de ajustare a cheltuielilor bugetare. Or, această necesitate trebuie să existe, să fie verificabilă, ceea ce nu este cazul în speța de față, câtă vreme susținerile ministrului muncii contrazic preambulul

și expunerea de motive a proiectului de lege de aprobare a acesteia. Se invocă în acest sens

deciziile Curții Constituționale nr. 404 din 10 aprilie 2008 ,

nr. 686 din 26 noiembrie 2014

și

nr. 22 din 20 ianuarie 2016 .

Se apreciază că textele de lege criticate sunt adoptate și cu încălcarea

art. 6

și

13 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, câtă vreme soluția cuprinsă în actul normativ nu este temeinic motivată, ci în mod formal, intenția reală a adoptării acestei legi fiind alta decât necesitatea de ajustare a cheltuielilor bugetare.

Se afirmă că

art. 6 alin. (6) din Codul civil

restrânge considerabil sfera situațiilor juridice cărora li se poate aplica legea nouă, iar contractul social în baza căruia s-a stabilit dreptul la indemnizația de creștere a copilului nu intră în această sferă. Prin urmare, legiuitorul a stabilit printr-o lege organică sfera situațiilor juridice cărora li se atribuie alte efecte (prin legea nouă) față de cele stipulate în legea în vigoare la data încheierii/săvârșirii actului/faptului juridic. În atare situație, excepțiile reglementate de

art. 6 alin. (6) din Codul civil

sunt de strictă interpretare și aplicare. Or, dispozițiile criticate cuprinse în

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 .

adaugă acestor excepții încă o ipoteză, ceea ce este inadmisibil.

10.

Se apreciază că

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

modifică o lege adoptată în domeniul protecției sociale, iar, conform

art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție , domeniul protecției sociale trebuie să facă obiectul legilor organice.

11.

Se susține că, prin aplicarea prevederilor legale criticate, se încalcă și dreptul de proprietate privată, protejat de

art. 44 alin. (2) din Constituție

și de

art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în cadrul noțiunii de „bun“ intrând atât dreptul de a primi indemnizația de creștere a copilului, cât și cuantumul în care aceasta a fost stabilită în baza dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , forma în vigoare anterior adoptării

12.

Față de toate aspectele arătate se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 .

13.

Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că, prin adoptarea modificărilor aduse

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , prin

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, modificate prin

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

pentru modificarea și completarea

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017. Însă, având în vedere notele autorului depuse în motivarea criticii, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

pentru modificarea și completarea

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

în ansamblul său. Normele legale criticate punctual prevăd următoarele:

Articolul I

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.»“;

Articolul II

Prevederile

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.

18.

În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3)

și

(5)

privind statul român,

art. 15 alin. (2)

referitor la principiul neretroactivității legii,

art. 44

privind dreptul de proprietate privată,

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți,

art. 73 alin. (3) lit. p) , potrivit căruia prin lege organică se reglementează regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială, și

art. 115 alin. (4)

privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului. De asemenea, se invocă și

art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia critică măsura legislativă care are

drept efect limitarea, începând cu luna septembrie 2017, a cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, la suma de 8.500 lei, care este inferioară cuantumului indemnizației acordate anterior, în temeiul

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , în forma anterioară modificărilor aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 .

20.

Curtea constată că prevederile

art. I pct. 1

și ale

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici asemănătoare, prin

Decizia nr. 334 din 11 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1210 din 11 decembrie 2020,

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 27 august 2020, și

Decizia nr. 400 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 septembrie 2020, excepțiile de neconstituționalitate fiind respinse, ca neîntemeiate.

21.

Astfel, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , precitată, paragraful 39, Curtea a observat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

modifică și completează

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, instituind, în esență, o limită maximă de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Dreptul la concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și la o indemnizație lunară a fost reglementat inițial prin

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005. În prezent, acest drept este reglementat de

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 . Din examinarea evoluției legislative în această materie reiese că indemnizația lunară pentru creșterea copilului a suferit o serie de modificări atât referitoare la cuantum (procentul din venitul beneficiarului), cât și în ceea ce privește instituirea unor limite minime și/sau maxime ale acesteia. Astfel, înainte de intrarea în vigoare a actului normativ criticat, era aplicabil

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , în forma modificată prin

Legea nr. 66/2016

pentru modificarea și completarea

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 20 aprilie 2016, potrivit căruia „Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată“. Așadar, înainte de intrarea în vigoare a

nu exista o limită maximă a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, ci doar o limită minimă. Prin

sa adăugat și o limită maximă de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copilului, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Această limită maximă s-a menținut până în prezent, în acest sens fiind dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, potrivit cărora „Cuantumul indemnizației lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei“.

22.

Cu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă potrivit căreia soluția cuprinsă în actul normativ criticat nu este temeinic motivată, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , precitată, paragraful 41, Curtea a constatat netemeinicia acesteia, având în vedere cele prezentate în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , actul normativ criticat fiind adoptat cu respectarea

art. 115 alin. (4)

din Constituție. Aspectele privind imposibilitatea de plată a tuturor drepturilor de asistență socială vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, urgența fiind motivată în preambulul ordonanței de urgență. Astfel, în preambul se menționează că prin

Legea nr. 66/2016

a fost eliminat plafonul maxim, iar „aceste modificări au condus la creșterea numărului de beneficiari, dar și a cuantumului indemnizației și, implicit, la creșterea cheltuielilor bugetare“. Totodată, se precizează că actul normativ a fost adoptat „luând în considerare modele europene în privința acordării formelor de sprijin pentru perioada concediului de creștere a copilului, ținând cont de faptul că pentru plata drepturilor de indemnizație pentru creșterea copilului în anul 2017, bugetul alocat nu poate acoperi necesarul de 3,4 miliarde lei, în condițiile menținerii deficitului bugetar sub 3% și având în vedere faptul că bugetul alocat Ministerului Muncii și Justiției Sociale nu poate acoperi plata tuturor drepturilor de asistență socială gestionate, pentru asigurarea drepturilor de asistență socială de natura alocației de stat pentru copii, a ajutoarelor și alocațiilor acordate categoriilor defavorizate, a drepturilor persoanelor cu dizabilități“, fiind necesară „ajustarea cheltuielii bugetare prin modificarea unor programe de asistență socială care afectează un număr redus de persoane, dar care implică o cheltuială bugetară mare“. De asemenea se precizează că în absența stabilirii unui cuantum maxim al indemnizației „ar trebui ajustate alte beneficii de asistență socială ale căror cuantumuri nu sunt la un nivel ridicat și care ar afecta un număr de peste 2 milioane de persoane, față de 1.100 cât ar fi afectate prin plafonarea indemnizației pentru creșterea copiilor“.

23.

Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă potrivit căreia

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

modifică o lege adoptată în domeniul protecției sociale, iar, conform

art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție , domeniul protecției sociale face obiectul legilor organice, Curtea constată că, potrivit

art. 115 alin. (5) ultima teză din Constituție , „Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)“. Astfel, actul normativ criticat a fost aprobat prin

Legea nr. 261/2017 , lege organică, potrivit formulei de atestare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 20 decembrie 2017. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că „importanța acestei mențiuni rezidă în faptul că ea reprezintă indiciul esențial cu privire la respectarea procedurii de adoptare a legilor, astfel cum aceasta este consacrată în Legea fundamentală“ (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 42). Ca atare, critica de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată.

24.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate potrivit căreia

art. I pct. 1

și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

nu respectă principiul neretroactivității legii, întrucât modifică raporturi juridice aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a acestora, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , precitată, paragrafele 43-45, Curtea a statuat că actul normativ criticat a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 7 august 2017, iar potrivit art. II din acesta, prevederile referitoare la instituirea limitei maxime de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copiilor se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. În ceea ce privește principiul neretroactivității legii, consacrat de

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a stabilit în jurisprudența sa că în conceptul de „drepturi câștigate“ pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Constituție . Așadar, având în vedere caracterul succesiv, lunar, al indemnizației pentru creșterea copilului, Curtea a constatat că textele de lege criticate afectează indemnizațiile pentru creșterea copilului doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, prin instituirea unei limite maxime de 8.500 lei. Condițiile privind acordarea acestor indemnizații nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Curtea a reținut că

nu are efecte asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita, ci numai asupra prestațiilor încasate începând cu luna septembrie 2017, după intrarea sa în vigoare, conformându-se astfel dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“.

25.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului securității raporturilor juridice, în jurisprudența sa, prin

Decizia nr. 445 din 28 iunie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 31 august 2018, și

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea a stabilit că, deși nu este în mod expres consacrat de

Constituția României , principiul stabilității/securității raporturilor juridice se deduce atât din prevederile

art. 1 alin. (3) , potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul

Convenție i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Referitor la același principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții (...)“ (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României). Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că prevederile de lege criticate sunt formulate cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate să prevadă consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat, nu se poate reține încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

26.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la

art. 44 alin. (2) din Constituție

și

art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin

Decizia nr. 334 din 11 iunie 2020 , paragraful 48, și

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , paragraful 48, Curtea a statuat că în cazul indemnizațiilor pentru creșterea copilului, care nu au o consacrare constituțională, indemnizațiile viitoare pentru creșterea copilului nu se încadrează în noțiunea de „bun“ în sensul

art. 1 din Primul Protocol adițional

Convenție

și nici nu sunt garantate de dispozițiile

art. 44 din Constituție , cu excepția celor deja încasate. Prin urmare, Curtea a constatat că limitarea indemnizației pentru creșterea copilului la 8.500 lei, aplicabilă drepturilor ce urmau a fi încasate după data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , nu poate reprezenta o ingerință în sfera protecției proprietății private.

27.

În final, cât privește invocarea dispozițiilor

art. 53 din Legea fundamentală , Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Claudiu Dorian Voiculeț în Dosarul nr. 2.045/120/2018 al Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. I pct. 1

și ale

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

pentru modificarea și completarea