Decizia nr. 362/2020

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.

2.

La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Pentru persoanele care obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserție se acordă astfel:

a)

până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;

b)

până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) și (2).

3.

La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1)

Prevederile alin. (1) lit. d) se aplică și în situația în care se solicită stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 alin. (2).

4.

La articolul 17 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a)

copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu excepția situației prevăzute la art. 7 alin. (2);

5.

După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:

Articolul 37^1

Pentru drepturile prevăzute la art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (4), art. 31 alin. (2) și art. 32 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2), (4) și (5), dacă din calcul rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului.

Articolul II

Prevederile

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.

38.

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii, ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 26

privind viața intimă, familială și privată, ale

art. 44 alin. (1)

și

(2)

privind dreptul de proprietate privată, ale

art. 47

privind nivelul de trai, ale

art. 56

privind contribuții financiare, ale

art. 61 alin. (1)

privind rolul Parlamentului și ale

art. 115

privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului. De asemenea, se invocă prevederile

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

art. 1 din Primul Protocol adițional

la această

convenție

și ale

art. 2

și

art. 7 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

39.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că actul normativ criticat atât pentru motive de neconstituționalitate extrinseci, cât și pentru motive de neconstituționalitate intrinseci -

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

- modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, instituind, în esență, o limită maximă de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Dreptul la concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în

cazul copilului cu handicap, precum și la o indemnizație lunară a fost reglementat inițial prin

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 7/2007 , cu modificările și completările ulterioare. În prezent, acest drept este reglementat de

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 . Din examinarea evoluției legislative în această materie reiese că indemnizația lunară pentru creșterea copilului a suferit o serie de modificări atât referitoare la cuantum (procentul din venitul beneficiarului), cât și în ceea ce privește instituirea unor limite minime și/sau maxime ale acesteia. Astfel, înainte de intrarea în vigoare a actului normativ criticat în prezentele cauze, era aplicabil

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , în forma modificată prin

Legea nr. 66/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 304 din 20 aprilie 2016, potrivit căruia „Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată“. Așadar, înainte de intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , nu exista o limită maximă a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, ci doar o limită minimă. Prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

s-a adăugat și o limită maximă de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copilului, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Această limită maximă s-a menținut până în prezent, în acest sens fiind dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2017 , potrivit cărora „Cuantumul indemnizației lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei“. Autoarele excepției susțin, în esență, că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , prin care s-a introdus o limită maximă a cuantumului indemnizației de creștere a copilului, sunt neconstituționale, aducând critici de neconstituționalitate extrinsecă și critici de neconstituționalitate intrinsecă.

40.

Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la încălcarea

art. 115 alin. (4) din Constituție , Curtea reține că în jurisprudența sa referitoare la condițiile pentru adoptarea ordonanțelor de urgență ale Guvernului (spre exemplu,

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005) a stabilit că, potrivit

art. 115 alin. (4) din Constituție , Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.

41.

În preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017

se menționează că prin

Legea nr. 66/2016

a fost eliminat plafonul maxim, iar „aceste modificări au condus la creșterea numărului de beneficiari, dar și a cuantumului indemnizației și, implicit, la creșterea cheltuielilor bugetare“. Totodată, se precizează că actul normativ a fost adoptat „luând în considerare modele europene în privința acordării formelor de sprijin pentru perioada concediului de creștere a copilului, ținând cont de faptul că pentru plata drepturilor de indemnizație pentru creșterea copilului în anul 2017, bugetul alocat nu poate acoperi necesarul de 3,4 miliarde lei, în condițiile menținerii deficitului bugetar sub 3% și având în vedere faptul că bugetul alocat Ministerului Muncii și Justiției Sociale nu poate acoperi plata tuturor drepturilor de asistență socială gestionate, pentru asigurarea drepturilor de asistență socială de natura alocației de stat pentru copii, a ajutoarelor și alocațiilor acordate categoriilor defavorizate, a drepturilor persoanelor cu dizabilități“, fiind necesară „ajustarea cheltuielii bugetare prin modificarea unor programe de asistență socială care afectează un număr redus de persoane, dar care implică o cheltuială bugetară mare“. De asemenea se precizează că în absența stabilirii unui cuantum maxim al indemnizației „ar trebui ajustate alte beneficii de asistență socială ale căror cuantumuri nu sunt la un nivel ridicat și care ar afecta un număr de peste 2 milioane de persoane, față de 1.100 cât ar fi afectate prin plafonarea indemnizației pentru creșterea copiilor“. Având în vedere cele prezentate în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , Curtea constată că aspectele privind imposibilitatea de plată a tuturor drepturilor de asistență socială vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, urgența fiind motivată în preambulul actului normativ criticat. Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 28 septembrie 2016, paragraful 49, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (a se vedea în acest sens

Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012 , pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragraful 49). Prin urmare, criticile referitoare la încălcarea

art. 115 alin. (4) din Constituție

sunt neîntemeiate,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

fiind adoptată cu respectarea acestor dispoziții din

Legea fundamentală .

42.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la

art. 61 din Constituție , autoarele excepției susțin că, prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, Guvernul nu poate în mod fățiș să se opună unei legi deja adoptate de Parlament. Referitor la aceste susțineri, Curtea reține că prevederile

art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție

conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică care adoptă legi. Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragrafele 74 și 75, sub aspectul competenței de legiferare, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de

art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție . Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului,

Constituția, în art. 115 , consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [ art. 115 alin. (1)-(3) ] sau ordonanțe de urgență [ art. 115 alin. (4)-(6) ]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului

ori pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, în cauză, nu se poate reține că prin emiterea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

s-ar fi încălcat dispozițiile

art. 61 alin. (1) din Constituție .

43.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea

art. 15 alin. (2) din Constituție , deoarece dispozițiile criticate s-ar aplica, în mod retroactiv, și unei categorii de persoane ale căror drepturi de asigurări sociale au fost stabilite anterior intrării sale în vigoare, Curtea reține că actul normativ criticat a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 7 august 2017, iar potrivit

art. II

din acesta, prevederile referitoare la instituirea limitei maxime de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copiilor se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.

44.

În ceea ce privește principiul neretroactivității legii, consacrat de

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a stabilit în jurisprudența sa că în conceptul de „drepturi câștigate“ pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Constituție . În acest sens este și

Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“.

45.

Așadar, având în vedere caracterul succesiv, lunar, al indemnizației pentru creșterea copilului, Curtea constată că textele de lege criticate afectează indemnizațiile pentru creșterea copilului doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, prin instituirea unei limite maxime de 8.500 lei. Condițiile privind acordarea acestor indemnizații nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

nu are efecte asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita, ci numai asupra prestațiilor încasate începând cu luna septembrie 2017, după intrarea sa în vigoare, conformându-se astfel dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“.

46.

În ceea ce privește critica potrivit căreia prin instituirea plafonului maxim de 8.500 lei al cuantumului indemnizației de creștere a copilului se încalcă dispozițiile

art. 47 alin. (2) din Constituție

referitoare la concediul de maternitate plătit, Curtea constată că această susținere pornește de la o premisă greșită. În jurisprudența sa, Curtea a făcut distincție între concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, care nu au o consacrare constituțională, și dreptul la concediu de maternitate plătit, care este prevăzut expres de

art. 47 alin. (2) din Constituție

și este reglementat distinct de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). Prin urmare, această critică de neconstituționalitate nu poate fi primită, deoarece

art. 47 alin. (2) din Constituție

vizează concediul de maternitate plătit, iar nu concediul și indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

47.

Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale

art. 44

și la

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenție , autoarele excepției susțin că orice persoană fizică, contribuabil, are dreptul la primirea indemnizației corespunzătoare stagiului de contribuție și, astfel, orice ingerință sau imixtiune în mecanismul de stabilire a valorii indemnizației aferente concediului pentru creșterea copilului reprezintă o încălcarea a dreptului de proprietate privată. Referitor la natura indemnizației lunare pentru creșterea copilului, prin

Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, Curtea a statuat că aceasta este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea acordarea indemnizației pentru creșterea copilului poate fi privită și ca o măsură de protecție a copiilor, așa cum dispune

art. 49 alin. (1) din Constituție . Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuție reprezintă pentru legiuitor o obligație de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție. Astfel, neavând o nominalizare expresă în

Constituție , dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului reprezintă o opțiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun. De asemenea, prin

Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , precitată, Curtea a reținut că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de

Constituție , legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. În jurisprudența sa referitoare la garantarea dreptului de proprietate în ipoteza unor prestații succesive din partea statului, de exemplu, prin

Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a stabilit că drepturile salariale constituie un „bun“ care intră în sfera de protecție a dreptului de proprietate. Această concluzie nu vizează însă drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide și exigibile.

48.

Având în vedere această jurisprudență, cu atât mai mult în cazul indemnizațiilor pentru creșterea copilului, care nu au o consacrare constituțională, indemnizațiile viitoare pentru creșterea copilului nu se încadrează în noțiunea de „bun“ în sensul

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenție

și nici nu sunt garantate de dispozițiile

art. 44 din Constituție , cu excepția celor deja încasate. Prin urmare, Curtea constată că limitarea indemnizației pentru creșterea copilului la 8.500 lei, aplicabilă drepturilor ce urmau a fi încasate după data intrării în vigoare a actului normativ criticat, nu poate reprezenta o ingerință în sfera protecției proprietății private.

49.

În ceea ce privește criticile raportate la prevederile

art. 26 din Constituție , referitoare la viața intimă, familială și privată, precum și la cele raportate la

art. 16

privind egalitatea în drepturi și ale

art. 2 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului,

autoarele excepției susțin că dispozițiile criticate sunt discriminatorii, impunând o sarcină disproporționat de mare doar unei categorii de contribuabili, respectiv aceea a salariaților cu venit care ar putea genera o indemnizație superioară sumei de 8.500 lei, discriminare cu atât mai evidentă cu cât mecanismul propus de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

nu reglementează și o limitare a cotizației. Cu privire la aceste susțineri, Curtea reține că indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept bazat pe principiul contributivității, cum în mod eronat susțin autorii excepției, ci este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. Potrivit

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , „Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară“. Prin instituirea unei limite maxime de 8.500 lei a indemnizației pentru creșterea copilului, legiuitorul nu a încălcat principiul egalității în fața legii, consacrat de

art. 16 din Constituție , neinstituind discriminări pentru persoanele cu venituri superioare. Așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului, nefiind consacrat expres în

Constituție , reprezintă o opțiune a legiuitorului.

50.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile

art. 56 din Constituție , autoarele excepției susțin că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale, care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, trebuie să reflecte însuși principiul egalității persoanelor în fața legii. Referitor la aceste susțineri, Curtea reține că dispozițiile

art. 56 din Constituție

prevăd obligația cetățenilor de a contribui, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice și consacră principiul așezării juste a sarcinilor fiscale. Or, dispozițiile criticate se referă la indemnizația pentru creșterea copilului și nu vizează instituirea vreunei sarcini fiscale. Pe de altă parte, nu se poate reține că plata impozitului pe venit ar reprezenta o contribuție exclusivă pentru încasarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Așadar, dispozițiile constituționale referitoare la contribuții financiare - impozite și taxe - nu au incidență în cauză.

51.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Mihaela Iordache în Dosarul nr. 45.227/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de Gabriela Gherman în Dosarul nr. 47.867/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de Mihaela Tamaș în Dosarul nr. 7.913/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Antonia Paula Mihăescu în Dosarul nr. 12.411/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de Flavia-Eliza Balazs-Șarapatin în Dosarul nr. 18/95/2018 al Tribunalului Gorj - Secția contencios administrativ și fiscal, de Kinga Rădulescu Szabo în Dosarul nr. 800/100/2018 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Roxana-Cristina Fronie în Dosarul nr. 14.371/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de Diana-Mădălina Derscariu în Dosarul nr. 17.443/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, de Maria Veronica Tomescu în Dosarul nr. 8.067/117/2017 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, de Maria-Diana Vișovan în Dosarul nr. 14.372/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și de Daniela-Maria Muntean-Birtar în Dosarul nr. 1.734/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului Gorj - Secția contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2020.