Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 752/2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , precum și a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu referire la sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv"

prezumat în vigoare

Data actului
4 noiembrie 2021
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 547 din 3 iunie 2022
Citat de
1 act
Citează
20 de acte
Structură
3 articole · 38.985 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Interpretează 2

  • Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
  • Decizia nr. 52/2018 1 februarie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru completarea …

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din București în Dosarul nr. 25.360/197/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și care formează obiectul Curții Constituționale nr. 1.393D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus o cerere prin care solicită judecarea și în lipsă.

4.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.432D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 521 alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 4.706/312/2016 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.711D/2018, având obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. (1) , ale

art. 27

și ale

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , așa cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Daniela Radu și Viorel Ionuț Radu în Dosarul nr. 44.952/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.820D/2018, având obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , sub aspectul sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, excepție ridicată de Societatea Acomin - S.A. din Deva în Dosarul nr. 776/221/2016 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.046D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 31 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, astfel cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Ion Robu în Dosarul nr. 14.873/4/2016 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.108D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4,

ale

art. 27,

ale

art. 152 alin. (3)

și ale

art. 518 din Codul de procedură civilă

raportat la

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Societatea Cessena Trade Company - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 4.798/30/2014/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.109D/2018 având obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27

și ale

art. 521 alin. (3)

raportat la

art. 518 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Daniel Balașa în Dosarul nr. 1.770/86/2017/a4 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.150D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27

și ale

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , prin raportare la

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Societatea Media Center Offices - S.R.L. din București în Dosarul nr. 27.634/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.151D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 521 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Vasilica Valentina Filip și Alexandru Bogdan Filip în Dosarul nr. 31.904/299/2016 al Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă și în Dosarul Curții Constituționale nr. 96D/2019 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, așa cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Elena Andreea Domnica Ivan și de Mihaela Alina (fostă Mihalcescu), în Dosarul nr. 9.655/303/2016 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă.

5.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

6.

Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.432D/2018, nr. 1.711D/2018, nr. 1.820D/2018, nr. 2.046D/2018, nr. 2.108D/2018, nr. 2.109D/2018, nr. 2.150D/2018, nr. 2.151D/2018 și nr. 96D/2019 la Dosarul nr. 1.393D/2018.

7.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor

nr. 1.432D/2018, nr. 1.711D/2018, nr. 1.820D/2018, nr. 2.046D/2018, nr. 2.108D/2018, nr. 2.109D/2018, nr. 2.150D/2018, nr. 2.151D/2018 și nr. 96D/2019 la Dosarul nr. 1.393D/2018, care a fost primul înregistrat.

8.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă

trebuie respinsă ca devenită inadmisibilă, arătând că există jurisprudență relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 . În ceea ce privește celelalte dispoziții legale, solicită respingerea, ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9.

Prin Încheierea din 5 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 25.360/197/2015, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din București, într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

10.

Prin Decizia civilă nr. 453R din 27 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.706/312/2016, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 521 alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Georgeta Ion într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

11.

Prin Încheierea din 4 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 44.952/3/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (1),

ale

art. 27

și ale

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , așa cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Daniela Radu și Viorel Ionuț Radu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

12.

Prin Încheierea din 12 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 776/221/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , sub aspectul sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare până la 1.000.000 lei inclusiv“, excepție ridicată de Societatea Acomin - S.A. din Deva într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

13.

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 14.873/4/2016, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 31 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, astfel cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție invocată de Ion Robu, într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

14.

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.798/30/2014/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4,

ale

art. 27,

ale

art. 152 alin. (3)

și ale

art. 518 din Codul de procedură civilă

raportat la

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Societatea Cessena Trade Company - S.R.L. din Timișoara într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

15.

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.770/86/2017/a4, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27

și ale

art. 521 alin. (3) și (4)

raportat la

art. 518 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Daniel Balașa, într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

16.

Prin Încheierea din 27 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 27.634/3/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27

și ale

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , prin raportare la

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Societatea Media Center Offices - S.R.L. din București, într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

17.

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 31.904/299/2016, Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 521 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Vasilica Valentina Filip și Alexandru Bogdan Filip într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

18.

Prin Încheierea din 13 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.655/303/2016, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, așa cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Elena Andreea Domnica Ivan și de Mihaela Alina (fostă Mihalcescu), într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs.

19.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a dat o interpretare contrară

Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 , prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ este neconstituțională, respectiv s-a impus instanțelor judecătorești aplicarea în continuare a prevederilor declarate neconstituționale în soluționarea cauzelor aflate pe rolul acestora în care nu se pronunțase o hotărâre definitivă.

20.

Însă, ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost publicată

Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, prin care s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , a condiționat aplicarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

de pornirea procesului civil după publicarea acesteia, instanța supremă neavând competența de a se pronunța în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau de a da dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale, și că, în urma pronunțării și publicării

Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 , în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

nu devin incidente prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă .

21.

În contextul existenței celor două decizii potrivnice mai sus menționate, se impune tranșarea conflictului de către Curtea Constituțională, pe calea controlului de neconstituționalitate a posteriori vizând

art. 27 din Codul de procedură civilă , în raport cu interpretarea dată prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, interpretare care vine în contradicție cu dispozițiile

art. 147 alin. (4) din Constituție .

22.

Cât privește sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

din perspectiva aplicării în timp a acestuia, prin raportare la

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în lumina acestei decizii a instanței supreme,

Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

nu ar produce efecte în litigiul dedus judecății în prezenta cauză, având în vedere data la care acesta a fost pornit, care este anterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei respective. În aceste condiții, în cauză ar deveni incidente dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

în forma anterioară pronunțării deciziei Curții Constituționale, dispoziții care instituie pragul valoric de 1.000.000 lei. Or, impunerea unui prag valoric al cererii deduse judecății pentru accesul la calea de atac a recursului încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, instituit de

art. 16 alin. (1) din Constituție , punându-i pe aceștia într-o situație diferită, de inferioritate, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

fiind, astfel, neconstituționale.

23.

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă apreciază în Dosarul nr. 1.393D/2018 că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

24.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază în Dosarul nr. 1.432D/2018, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

25.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază în dosarele nr. 2.108D/2018, nr. 2.109D/2018 și nr. 2.150D/2018, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

26.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază în Dosarul nr. 1.711D/2018 că prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă , așa cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt neconstituționale.

27.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă apreciază în Dosarul nr. 1.820D/2018 că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

28.

Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă apreciază în dosarele nr. 2.046D/2018 și nr. 96D/2019 că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

29.

Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă apreciază în Dosarul nr. 2.151D/2018 că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

30.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

31.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

32.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2, 3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

33.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actelor de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 4 - Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene,

art. 25 alin. (1) -

Legea aplicabilă proceselor în curs,

art. 27 -

Legea aplicabilă hotărârilor,

art. 152 alin. (3) -

Cererea greșit denumită,

art. 518 -

Încetarea efectelor deciziei,

art. 521 alin. (3) și (4)

- Conținutul și efectele hotărârii din Codul de procedură civilă, dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, sub aspectul sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, prin raportare la

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și prevederile

art. 31 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

34.

În prezentele cauze, din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , precum și a dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu referire la sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, care au următorul cuprins:

–

Articolul 521

alin. (3) din Codul de procedură civilă : „(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“

–

Articolul XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 : „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

35.

Curtea observă că dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

au fost modificate prin

art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Având în vedere considerentele

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate în redactarea anterioară acestei modificări.

36.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

referitor la statul de drept, ale

art. 1 alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, ale

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii civile, ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 21 -

Accesul liber la justiție, ale

art. 53 -

Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale

art. 61 alin. (1)

referitor la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, ale

art. 124 alin. (2)

privind înfăptuirea justiției, ale

art. 126 -

Instanțele judecătorești, ale

art. 129 -

Folosirea căilor de atac, ale

art. 142 alin. (1)

privind rolul Curții Constituționale, ale

art. 146 lit. d)

privind atribuțiile Curții Constituționale și ale

art. 147 alin. (1) și (4)

referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale. Se mai invocă și prevederile

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

37.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, a constatat că aceste prevederi legale, în interpretarea dată de instanța supremă, sunt neconstituționale.

38.

Prin această decizie, paragrafele 66-78, Curtea a reținut că soluția interpretativă a instanței supreme prin intermediul hotărârii prealabile, are semnificația prelungirii, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituțională, cu consecința încălcării

art. 147 alin. (4) din Constituție . Potrivit menționatei interpretări, dispoziția legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privința hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv continua să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanțelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituționalității a acestei soluții legislative.

39.

Prin urmare, Curtea a reținut că incidența efectelor

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, și în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, este în acord cu prevederile

art. 147 alin. (4) din Constituție , dispoziții constituționale pe care se întemeiază expresia obligativității erga omnes a interpretării și soluției pronunțate de instanța de contencios constituțional, care implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile Curții, la situațiile concrete în care normele constatate neconstituționale au incidență (a se vedea și

Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

40.

Curtea a mai reținut că Înalta Curte a procedat într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care aceasta trebuie să dea dovadă față de jurisprudența instanței constituționale, a cărei respectare constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept (a se vedea

Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragraful 50).

41.

De asemenea, Curtea a mai reținut că, având în vedere că decizia de constatare a neconstituționalității face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unui control de constituționalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituționale incidente, în speță principiul neretroactivității legii civile, echivalează cu încălcarea competenței specifice exclusive a instanței de contencios constituțional, reglementată în

art. 146 din Legea fundamentală .

42.

În concluzie, Curtea a reținut că, în ceea ce privește efectele constatării ca neconstituțională a unei soluții legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, cuprinsă în dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , nu devin incidente prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă , potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (...) prevăzute de legea sub care a început procesul“, dat fiind faptul că, așa cum a reținut Curtea prin

Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , paragraful 63, neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte.

43.

Prin aceeași decizie, paragrafele 80-87, Curtea a reținut și încălcarea

art. 147 alin. (4)

raportat la

art. 16 alin. (1)

și

art. 21 din Constituție , referitoare la principiile egalității în drepturi și accesului liber la justiție. În acest sens, Curtea a reținut că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , în configurația dată prin constatarea neconstituționalității sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, pentru o anumită categorie de justițiabili, în funcție de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă (a se vedea paragraful 28 din

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 ).

44.

În concluzie, în prezenta cauză, față de datele invocării prezentelor excepții de neconstituționalitate, care sunt anterioare publicării

Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 , și având în vedere soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională prin această decizie, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

45.

Sub acest aspect, Curtea mai reține faptul că, de principiu, chiar dacă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul prezentei decizii, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității poate reprezenta motiv de revizuire conform

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă

(a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20,

Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau

Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

46.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , Curtea reține că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, dat fiind faptul că, prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , anterior citată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale.

47.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , în motivarea acesteia se susține, în esență, că utilizarea instituției pronunțării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curții Constituționale, atrage însăși neconstituționalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

48.

Față de această împrejurare, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate ce privesc dispozițiile

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanței supreme, sunt invocate în legătură indisolubilă cu situația concretă a contrarietății dintre hotărârea prealabilă în cauză și

Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

și nu pot fi translatate în legătură cu prevederile

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , care reglementează, cu caracter general, obligativitatea pentru instanțele judecătorești a dezlegării date chestiunilor de drept prin hotărârile prealabile pronunțate de instanța supremă. Mai mult, textul de lege criticat prevede în mod expres, în alin. (4), că decizia pronunțată în cadrul procedurii hotărârii prealabile își încetează obligativitatea la data constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării.

49.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia utilizarea instituției pronunțării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curții Constituționale, atrage însăși neconstituționalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că aceasta se referă, în realitate, tot la dispoziția legală interpretată prin hotărârea prealabilă, respectiv la prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă , astfel cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de instanța supremă, astfel că nu poate fi reținută ca o critică distinctă în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

50.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

(a se vedea în acest sens

Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau

Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). De asemenea, prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, Curtea a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“ (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, precum și

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

51.

Pentru aceste considerente, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

(a se vedea în acest sens Decizia nr. 213 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 iulie 2019).

52.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din București în Dosarul nr. 25.360/197/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă, de Georgeta Ion în Dosarul nr. 4.706/312/2016 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, de Daniela Radu și Viorel Ionuț Radu în Dosarul nr. 44.952/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, Societatea Acomin - S.A. din Deva în Dosarul nr. 776/221/2016 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, de Ion Robu în Dosarul nr. 14.873/4/2016 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă, de Societatea Cessena Trade Company - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 4.798/30/2014/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, de Daniel Balașa în Dosarul nr. 1.770/86/2017/a4 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, de Societatea Media Center Offices - S.R.L. din București în Dosarul nr. 27.634/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, de Vasilica Valentina Filip și Alexandru Bogdan Filip în Dosarul nr. 31.904/299/2016 al Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă și de Elena Andreea Domnica Ivan și de Mihaela Alina (fostă Mihalcescu) în Dosarul nr. 9.655/303/2016 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu referire la sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, precum și a prevederilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de aceleași părți în dosarele acelorași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția civilă, Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, Curții de Apel București - Secția a VIa civilă, Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.