Decizia nr. 62/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Nicu Pitzemberger, Florin Tudor și Ciprian Costea în Dosarul nr. 1.884/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta constanta a Curții Constituționale în materie, solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 septembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 1.884/1999, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Nicu Pitzemberger, Florin Tudor și Ciprian Costea într-o cauza penală având ca obiect judecarea recursurilor declarate de aceștia împotriva Sentinței penale nr. 6 din 6 ianuarie 1999, pronunțată de Judecătoria Lehliu-Gara în Dosarul nr. 1.081/1998, și Deciziei penale nr. 106 A din 17 aprilie 1999, pronunțată de Tribunalul Calarasi în Dosarul nr. 768/1999.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate, "introduse prin Legea nr. 140/1996, creează o discriminare între cetățenii români care au săvârșit infracțiuni pentru care pedeapsa maxima prevăzută de lege depășește 12 ani și cei care au săvârșit infracțiuni pentru care pedeapsa maxima prevăzută de lege este de cel mult 12 ani", prin aceea ca, în prima situație, interzic luarea unor măsuri de individualizare a executării pedepsei, cum sunt suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă. De aceea, considera ca aceste texte de lege, care nu permit o justa individualizare a pedepselor, contravin art. 4 și 16 din Constituție. Astfel, arata ca, "în prima situație, deși se poate aprecia în unele cazuri ca pericolul social al faptei este foarte redus și infractorul ar putea beneficia de circumstanțe atenuante care să coboare cuantumul pedepsei sub minimul special, prevederile legale menționate mai sus exclud posibilitatea ca inculpatul să execute pedeapsa la locul de muncă sau sa beneficieze de suspendarea executării pedepsei, deși ar exista posibilități de îndreptare mai bune decât prin executarea pedepsei într-un penitenciar". În continuare, arata ca, "în a doua situație, pot exista cazuri în care se considera ca infractorul a săvârșit fapta în anumite circumstanțe agravante, iar pericolul social al acesteia este foarte mare. Cu toate acestea, chiar dacă pedeapsa aplicată ar depăși maximul special prevăzut de lege, de 12 ani (prin adaugare de sporuri), inculpatul are dreptul sa beneficieze de dispozițiile favorabile privind executarea pedepsei la locul de muncă sau suspendarea executării pedepsei".

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal nefiind contrare prevederilor art. 4 și 16 din Constituție.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 4, privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, și nici celor ale art. 16, care consfințesc egalitatea în drepturi a cetățenilor. Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curții Constituționale, concretizata în deciziile nr. 25 din 23 februarie 1999 și nr. 79 din 20 mai 1999.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie următoarele dispoziții legale:

- Art. 81 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura.";

- Art. 86^1 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura.";

- Art. 86^7 alin. 3 din Codul penal: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

Autorul excepției, invocand neconstituționalitatea prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, apreciază ca au fost incalcate art. 4 și 16 din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca semnificativă pentru soluționarea acesteia este raportarea dispozițiilor legale criticate la prevederile constituționale ale alin. (1) al art. 16, care au următorul conținut: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

Cu privire la dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, jurisprudenta Curții Constituționale este constanta, statuandu-se, prin mai multe decizii, ca aceste prevederi sunt constituționale. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, și prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a reținut ca, deși prin art. 81 alin. 3 legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârșit, cu intenție, infracțiunile menționate de acest text de lege, aceasta nu contravine însă prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), deoarece limitarea legală a aplicării suspendării condiționate nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintă o constanta a personalității cetățeanului, o sansa egala acordată fiecărui individ și, din aceasta cauza, principiul egalității cuprinde egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparatie cu alta. În aceasta situație este evident ca regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit sa o soluționeze în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii. Prin măsura suspendării condiționate a executării pedepsei în condițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit, în exclusivitate, instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiții, încălcarea principiului egalității s-ar putea pune în discuție numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui.

De asemenea, referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, și prin Decizia nr. 202 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 16 februarie 2000. Cu acele prilejuri, în legătură cu susținerea conform căreia limita de 12 ani, prevăzută la art. 81 alin. 3 din Codul penal, până la care poate fi acordată suspendarea condiționată a executării pedepsei este necesar să fie reevaluata față de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de Legea nr. 140/1996, Curtea a constatat ca, deși reală, aceasta nu este totuși o problemă de control de constituționalitate a legii, subliniindu-se ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii care adopta reglementări, inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executării pedepsei, în cele doua forme ale sale, sau executarea pedepsei la locul de muncă, precum și în vederea stabilirii condițiilor și a sferei de incidența a acestor mijloace de individualizare a executării pedepselor.

Soluțiile adoptate de Curtea Constituțională în aceste decizii, precum și considerentele pe care s-au întemeiat își păstrează valabilitatea și în cauza de fața.

În sfârșit, în legătură cu critica potrivit căreia dispozițiile art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal contravin prevederilor constituționale ale art. 4 și 16, se constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece între limitarea legală a aplicării mijloacelor de individualizare judiciară a executării pedepselor și criteriile egalității prevăzute de textele constituționale menționate nu se poate retine nici o legătură, textele constituționale menționate nefiind pertinente în soluționarea excepției ridicate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Nicu Pitzemberger, Florin Tudor și Ciprian Costea în Dosarul nr. 1.884/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 aprilie 2000.