Decizia nr. 284/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 10 alin. (3)
și
(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra și alții în Dosarul nr. 5.781/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.017D/2020.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Sentința civilă nr. 470 din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.781/2/2019, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 10 alin. (4)
coroborat cu
art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția a fost ridicată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra și alții într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii referitoare la anularea ordinului ministrului educației naționale privind metodologia de calcul și plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
sunt lipsite de claritate și previzibilitate. În acest sens, arată că în cuprinsul
există, la
art. 1 alin. (3),
(4),
(5)
și
(8)
și la
art. 10 alin. (3) , prevederi exprese privind instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze cererile, în funcție de persoana care sesizează instanța și calitatea acesteia. Astfel: conform
art. 1 alin. (3)
din lege, în baza sesizării unei persoane fizice, Avocatul Poporului sesizează instanța competentă de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice; conform
alin. (4)
al aceluiași articol, Ministerul Public sesizează instanța de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate, iar în situația de la
alin. (5) , instanța de contencios administrativ competentă de la sediul autorității publice emitente. În privința celorlalte categorii de persoane fizice/juridice care pot sesiza instanța de contencios administrativ există norme de competență teritorială inserate în
art. 1 alin. (8)
coroborat cu prevederile
alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 . În raport cu prevederile exprese ale
art. 1 alin. (3)-(8)
și ale
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , introducerea
alin. (4) al art. 10
nu era necesară, cu atât mai mult cu cât sintagma „indiferent de calitatea acestuia din proces“ este lipsită de claritate și precizie, ceea ce contravine principiului legalității, consacrat de
art. 1 alin. (5) din Constituție . Or, în condițiile în care, în baza
art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
și fără să țină cont de calitatea procesuală activă conferită organizațiilor sindicale de
Legea dialogului social nr. 62/2011 , instanțele de contencios administrativ invocă din oficiu necompetența teritorială de soluționare a acțiunilor introduse de organizațiile sindicale în baza împuternicirii membrilor de sindicat, în raport cu domiciliul persoanei fizice - membru de sindicat, este evident că textul
art. 10 alin. (4)
este lipsit de claritate și precizie, ceea ce contravine prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituție .
6.
În privința dreptului organizațiilor sindicale de a introduce acțiuni în justiție în numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor, s-a pronunțat Curtea Constituțională, anterior
Legii nr. 62/2011 , prin
Articolul 28
alin. (3) din Legea nr. 62/2011
consacră expres calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile formulate de acestea în baza împuternicirii scrise din partea membrilor de sindicat, iar prin
Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, s-a statuat că, având în vedere că organizațiile sindicale acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, „în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor
art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat , cu modificările și completările ulterioare, [ fost art. 284 alin. (2) ] se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant“.
7.
În concluzie, se susține că, drept urmare a lipsei de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor
art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , se aduce atingere dreptului de asociere
sindicală, consacrat de Constituție și de acte juridice internaționale. În susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind exigențele de calitate a legii, spre exemplu,
Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013
și
Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018 .
8.
În ceea ce privește încălcarea
art. 16 alin. (1) din Constituție , sunt invocate aspecte din jurisprudența în materie a Curții Constituționale ( Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 ,
Decizia nr. 117 din 14 martie 2018 ,
Decizia nr. 573 din 3 mai 2011
sau
Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 ) și se arată că textul
art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
conduce la un tratament inegal aplicat membrilor de sindicat, pe criteriul domiciliului, fără a exista o justificare obiectivă a acestui tratament diferențiat. În raport cu modul de redactare a
art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , nicio organizație sindicală (sindicat sau structură asociativă) nu poate să promoveze o acțiune în contencios administrativ pentru apărarea drepturilor tuturor membrilor de sindicat pe care îi apără, drepturi vătămate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, atât timp cât instanța de la sediul organizației va invoca necompetența teritorială în raport cu domiciliul membrilor de sindicat. În acest fel, dreptul de asociere sindicală, consacrat de
art. 9
și
40 din Constituție
și de convențiile și tratatele internaționale ratificate de România, este golit de conținut, în condițiile în care organizațiile nu pot să valorifice eficient drepturile tuturor membrilor de sindicat, ci vor trebui să promoveze mai multe acțiuni, împotriva aceluiași emitent al unui act administrativ, introduse la diferite instanțe de contencios administrativ, în funcție de domiciliul membrilor de sindicat, acțiuni care pot să se finalizeze cu soluții diferite, cu consecințe directe asupra drepturilor membrilor de sindicat reprezentați. În opinia autoarei excepției, domiciliul persoanei fizice, membru de sindicat, nu reprezintă un criteriu obiectiv și rațional care să justifice tratamentul diferențiat aplicabil organizațiilor sindicale și membrilor de sindicat în litigiile de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât
Legea nr. 62/2011 , legea specială care reglementează constituirea, organizarea și funcționarea organizațiilor sindicale, statuează că organizațiile sindicale au calitatea procesuală activă în acțiunile în justiție formulate în numele membrilor de sindicat. Mai mult, domiciliul salariatului nu este un element esențial avut în vedere la constituirea unei organizații sindicale, relevantă fiind calitatea de salariat. Dreptul sindicatelor de a apăra drepturile și de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor este consfințit de
art. 9 din Constituție
și se exercită potrivit legii. Or, a recunoaște legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale exclusiv în litigiile de muncă și cele specifice funcționarilor publici și, implicit, competența teritorială a instanței de la sediul organizației sindicale doar în aceste litigii ar conduce la restrângerea exercițiului drepturilor organizațiilor sindicale, fără a fi îndeplinite condițiile
art. 53 din Constituție , cu atât mai mult cu cât, potrivit definiției organizației sindicale, inserată în
art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011 , aceasta apără drepturile membrilor săi prevăzute în legislația națională, deci inclusiv drepturile vătămate prin acte administrative emise de autoritățile publice.
9.
Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția este neîntemeiată.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 10 alin. (3)
și
(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
(3)
Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(4)
Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.
14.
În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din
Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5)
privind trăsăturile statului român, principiul separației și echilibrului puterilor în stat și principiul legalității,
art. 9
privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 40
privind dreptul de asociere și
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate dispozițiile
art. 11 privind libertatea de întrunire și de asociere din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
art. 22 privind dreptul de asociere din Pactul internațional
cu privire la drepturile civile și politice,
art. 23 alin. (4) privind dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate din Declarația universală
a drepturilor omului,
art. 5 privind dreptul sindical din Carta socială europeană revizuită , ratificată prin
Legea nr. 74/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate stabilesc reguli privind competența teritorială pentru soluționarea acțiunilor în contencios administrativ. Astfel, în cazul în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat, competența teritorială revine exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. În același timp,
art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
dispune menținerea regulilor de competență teritorială și în cazul în care acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat (cum sunt, spre exemplu, organismele sociale care acționează în contencios administrativ pentru protejarea interesului public sau a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate).
16.
Potrivit prevederilor
art. 52 alin. (2) din Constituție , condițiile și limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, iar
art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție
prevede ca lege organică Legea contenciosului administrativ. În același timp, dispozițiile
art. 126 alin. (6) din Constituție
garantează controlul judecătoresc al
actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, iar, potrivit
art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, soluția stabilită prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului în stabilirea competenței instanțelor judecătorești în materia contenciosului administrativ, fiind o expresie a dispozițiilor constituționale evocate.
17.
De asemenea, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în
art. 4 din Constituție , fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice. Astfel, stabilirea regulii de competență teritorială în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică și menținerea acestei reguli în situația în care acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat nu au semnificația instituirii unui tratament juridic inegal aplicat membrilor de sindicat, deoarece accesul acestora la justiție nu este îngrădit, ci este supus unor reguli de competență ce asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, fiind astfel compatibile cu dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi.
18.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind pretinsa încălcare a dreptului de asociere, Curtea constată că dispozițiile
art. 10 alin. (3)
și
(4) din Legea nr. 554/2004
nu interferează sub niciun aspect cu conținutul dreptului fundamental invocat. De asemenea, prevederile de lege supuse controlului nu neagă sub niciun aspect dreptul organizațiilor sindicale de a introduce acțiuni în justiție în numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor, în condițiile pe care legea le stabilește. În consecință, dispozițiile
art. 9
și
40 din Constituție , ale
art. 11 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale
art. 22 din Pactul internațional
cu privire la drepturile civile și politice, ale
art. 23 alin. (4) din Declarația universală
a drepturilor omului, ale
art. 5 din Carta socială europeană revizuită , invocate prin prisma
art. 20 din Constituție , nu sunt încălcate.
19.
Totodată, nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispozițiile
art. 53 din Constituție , referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece nu se poate vorbi despre dreptul de a fi judecat de o anumită instanță judecătorească, ci despre dreptul de a fi judecat de instanța competentă potrivit legii, respectiv
Legea nr. 554/2004 . Or, întrucât în cauză nu s-a constatat restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, dispozițiile
art. 53 din Constituție
nu au incidență în prezenta cauză.
20.
Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea constată că prevederile criticate sunt redactate cu suficientă precizie pentru a permite destinatarilor să își adapteze conduita, nefiind identificate deficiențe care să afecteze cerințele clarității, preciziei, previzibilității și accesibilității normei juridice.
21.
Curtea observă, de altfel, că în motivarea criticii de neconstituționalitate autoarea excepției recurge și la compararea soluțiilor legislative consacrate de textele de lege ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate și de
art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale
Constituției . În acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, sau
Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra și alții în Dosarul nr. 5.781/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 10 alin. (3)
și
(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.