Decizia nr. 63/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă, excepție ridicată de Ion Muresan și Maria Muresan în Dosarul nr. 3.936/1999 al Judecătoriei Medias.

La apelul nominal răspunde, pentru Ion Muresan și Maria Muresan, avocat Bettinio Diamant. Lipsește Elisabeta Oprea, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Avocatul autorilor excepției solicita să se acorde un nou termen, în vederea pregătirii apărării.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordării unui termen în vederea pregătirii apărării.

Curtea, deliberând asupra cererii formulate, constata că nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură civilă și, în consecința, respinge cererea.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepției solicita admiterea excepției, arătând ca

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998

s-a perimat, deoarece nu a fost încă aprobată de Parlament; Curtea Constituțională poate constata ca o ordonanța este perimata, având în vedere competența sa de a stabili ca anumite dispoziții legale sunt abrogate. În continuare se arata ca sunt neconstituționale dispozițiile din ordonanța referitoare la nemotivarea hotărârilor judecătorești pronunțate în fond și în apel. Astfel se susține ca în cazul desființării unei hotărâri cu trimiterea cauzei spre o noua judecata, dacă decizia de casare nu este atacată, instanța care va rejudeca procesul nu va ști pentru ce s-a desființat hotărârea și căror indicații de casare să se conformeze. În același fel se poate intampla și în cazul declinarilor de competența, situație în care, dacă nu se ataca hotărârea de declinare, instanța investită cu judecarea regulatorului de competența nu va cunoaște considerentele care au dus la ivirea conflictului de competența. În concluzie, arata ca este neconstitutional sa obligi o parte sa exercite o cale de atac pentru a afla considerentele care au dus la o anumită soluție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, arătând ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțându-se constant în sensul constituționalității acestui act normativ. Mai arata că nu se poate pune în discuție perimarea prevederilor ordonanței, atâta vreme cat nici Legea fundamentală și nici o alta lege nu prevăd un termen în care aceasta să fie dezbatuta și aprobată de Parlament. Sancțiunea perimării aplicată actelor de procedura civilă nu poate fi aplicată în domeniul legislativ. De asemenea, nu se poate susține ca sunt neconstituționale dispozițiile din ordonanța care prevăd ca instanțele nu mai sunt obligate să își motiveze hotărârile decât dacă asupra acestora se exercită o cale de atac, întrucât se constată că nici o dispoziție constituțională nu statuează o asemenea obligație. În consecința, solicita respingerea excepției ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 15 decembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 3.936/1999, Judecătoria Medias a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998 , excepție ridicată de Maria Muresan și Ion Muresan într-un proces civil de constatare a nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil.

În motivarea excepției autorii acesteia susțin ca

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998

este neconstitutionala întrucât, pe de o parte, modifica o lege organică, asa cum este Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, dispozițiile acestei ordonanțe, nefiind încă aprobate prin lege de către Parlament, pot fi considerate "perimate" și, în consecința, trebuie declarate neconstituționale. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate acest lucru ar contraveni prevederilor art. 114 și ale art. 58 alin. (1) din Constituție. Se mai susține, de asemenea, ca dispozițiile acestei ordonanțe, referitoare la nemotivarea hotărârilor pronunțate în fond și în apel, dacă nu au fost atacate, contravin prevederilor art. 126 privind caracterul public al dezbaterilor, precum și prevederilor art. 31 alin. (1) și (2) privind dreptul la informație, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 47 privind dreptul la petiționare din Legea fundamentală, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, susțin aceștia, "dacă în dosar nu sunt consemnate dezbaterile de fond și nici nu sunt menționate considerentele pentru care s-a pronunțat o anumită sentinta, cum poate fi cineva informat corect asupra unor elemente esențiale dintr-un dosar?"

Exprimandu-și opinia, instanța judecătorească considera excepția ca fiind neîntemeiată, arătând ca

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998

nu contravine prevederilor art. 114 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât "efectele ordonanței încetează doar în situația în care aceasta nu a fost înaintată spre aprobare până la împlinirea termenului de abilitare, nu și atunci când ordonanța a fost înaintată în termenul legal, dar Parlamentul nu a supus-o spre aprobare". Instanța judecătorească apreciază, de asemenea, ca

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998

nu contravine prevederilor art. 126 din Constituție, care se referă la publicitatea dezbaterilor și nu la publicitatea motivelor de fapt și de drept, pe baza cărora s-a format convingerea instanței la pronunțarea hotărârii. În motivarea opiniei sale instanța judecătorească evoca jurisprudenta Curții Constituționale cu privire la

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998 , menționând deciziile nr. 61/1999 și nr. 135/1999, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate privind aceasta ordonanța.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepția ca fiind neîntemeiată, precizând ca asupra constituționalității prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 61/1999, statuand ca dispozițiile acestei ordonanțe sunt constituționale. Considerarea dispozițiilor Codului de procedura civilă ca fiind de resortul legii organice ar echivala cu o completare a Constituției, care reglementează expres și limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi. În ceea ce privește perimarea ordonanțelor de urgenta neaprobate de Parlament, se precizează că nu exista nici o dispoziție constituțională care să stabilească un anumit termen pentru dezbaterea și aprobarea ordonanțelor de către Parlament.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile verbale și concluziile scrise ale autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția de neconstituționalitate se referă la dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, excepțiile de neconstituționalitate având un conținut identic cu cel al celei ridicate în cauza de fața. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 61 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, și prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 28 martie 2000, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998 . Pentru a ajunge la aceasta soluție Curtea a reținut, în esenta, următoarele:

- Potrivit sistemului Constituției din 1991, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituționale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 72 alin. (3) din Constituție prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cat și în celelalte articole ale Constituției, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că procedura civilă este supusă reglementării prin asemenea legi.

- Motivarea sau nemotivarea hotărârilor nu are nici o înrâurire asupra respectării principiului privind caracterul public al ședințelor de judecată, consacrat în art. 126 din Constituție, care prevede: "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege." Acest principiu vizează timpul și locul desfășurării ședințelor de judecată, iar nu și documentele întocmite în timpul acestora. Consemnarea dezbaterilor, formele și modalitățile acesteia sunt probleme de procedura, care, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, sunt stabilite de lege.

- Înlăturarea obligației de a motiva hotărârile, dacă acestea nu sunt atacate cu apel sau cu recurs, nu ingradeste în nici un fel exercițiul dreptului de acces la informații de interes public și, prin urmare, nu încalcă art. 31 alin. (1) din Constituție, care prevede: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit." Datele care rezultă din dosarele aflate în curs de judecată la instanțe nu sunt, în general, destinate publicității, dar soluțiile pronunțate pot fi aduse la cunoștința publică prin orice mijloace legale. Toate părțile procesului, indiferent de calitatea lor, au acces nelimitat la actele dosarului.

- Necomunicarea motivarii hotărârilor neatacate cu apel sau cu recurs nu ingradeste accesul liber la justiție și nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție, potrivit cărora: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." Toate părțile procesului iau cunoștința de modul de soluționare a acestuia și își pot exprima nemultumirea față de soluția instanței de judecată prin exercitarea căilor de atac. Partea nemultumita, luând cunoștința de hotărârea pronunțată, o poate ataca cu apel sau cu recurs într-un termen rezonabil, după care i se comunică și considerentele hotărârii, pe baza cărora, tot într-un termen rezonabil, poate motiva propriul apel sau recurs, combatand motivele avute în vedere de instanța.

- Dispozițiile ordonanței nu contravin nici art. 47 din Constituție, deoarece dreptul de petiționare al cetățenilor și soluționarea petitiilor de către autoritățile publice constituie un domeniu diferit și o procedură de urmat aparte față de cererile adresate justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanei, cu procedura specifică de soluționare a litigiilor de către instanțele de judecată, corespunzătoare diferitelor grade și faze ale judecații.

Considerentele și soluția din deciziile citate sunt valabile și în cauza de fața, neintervenind nici un element nou care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției privind faptul ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observa ca aceasta nu poate fi primită. Art. 6 pct. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanța judecătorească în vederea soluționării plangerilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998 , care conțin unele norme de modificare și completare a Codului de procedura civilă referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești, la cererea și termenul de apel, la motivarea și comunicarea apelului ori recursului, nu ingradesc dreptul persoanei de a se adresa instanțelor de judecată competente, în cazul în care le sunt incalcate drepturile. Potrivit dispozițiilor acestei ordonanțe, părțile în proces, nemultumite de soluția instanței de judecată, pot exercita căile de atac, motivele apelului sau ale recursului urmând să fie redactate după motivarea sentinței.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă, excepție ridicată de Ion Muresan și Maria Muresan în Dosarul nr. 3.936/1999 al Judecătoriei Medias.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2000.