Decizia nr. 52/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societăților comerciale din turism
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 32/1998 10 noiembrie 1998 privind privatizarea societăților comerciale din turism
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
privind privatizarea societăților comerciale din turism, excepție ridicată de Societatea Comercială "Valahia" - S.A. din Targoviste în Dosarul nr. 6.441/1999 al Curții de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial.
Dezbaterile au avut loc la data de 7 martie 2000, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și a reprezentantului Societății Comerciale "Valahia" - S.A. din Targoviste, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 martie 2000 și apoi la data de 21 martie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 26 noiembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 6.441/1999, Curtea de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
privind privatizarea societăților comerciale din turism, excepție ridicată de Societatea Comercială "Valahia" S.A. din Targoviste într-o cauza având ca obiect obligarea acestei societăți la încheierea contractului de leasing imobiliar.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în ansamblul ei, cat și dispozițiile art. 5, 6 și 11 ale acesteia încalcă prevederile art. 41, 49, ale art. 114 alin. (4), ale art. 134 și 135 din Constituție. Astfel se arata ca emiterea acestei ordonanțe de urgență nu este justificată de o stare excepționala și, în consecința, sunt incalcate prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție, iar limitarea drepturilor acționarilor de a deține un anumit procent din capitalul unei societăți comerciale încalcă prevederile constituționale ale
art. 49. De asemenea, prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
contravin principiului libertății de voința a părților, în sensul că acestea nu pot stabili condițiile de fond și de forma ale contractului de leasing imobiliar, precum și art. 134 din Constituție, potrivit căruia, în condițiile economiei de piața, rolul statului este limitat la problemele esențiale ce privesc apărarea și promovarea interesului public în cadrul economiei naționale. Se mai considera ca și art. 5 din ordonanța, care prevede obligația societăților comerciale din turism de a încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza ferma de vânzare-cumpărare, aduce atingere principiului autonomiei de voința, prin corolarul acestuia "libertatea de a contracta", precum și principiului consensualismului. Același articol încalcă și principiul ocrotirii egale a proprietății private prevăzut la art. 41 din Constituție, prin aceea ca societățile comerciale din turism sunt obligate sa înstrăineze, sub forma contractelor de leasing imobiliar, activele din proprietate, iar societățile de investiții financiare sunt obligate sa înstrăineze în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a ordonanței criticate acțiunile pe care le dețin la societățile comerciale de turism peste limita de 10% din totalul acțiunilor emise de fiecare dintre aceste din urma societăți.
Curtea de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât Guvernul are competența sa emita ordonanțe în domenii ce necesita o reglementare urgenta, pentru a stabili condițiile privatizării.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
privind privatizarea societăților comerciale din turism, în ansamblu, cat și a dispozițiilor art. 5, 6 și 11 ale acesteia este neîntemeiată. Se arata ca, în sensul art. 41 alin. (1), teza a doua din Constituție, care prevede că limitele și conținutul dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, art. 5 și 11 din ordonanța, criticate ca fiind neconstituționale, nu fac altceva decât sa stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate al celor două categorii de societăți comerciale asupra acțiunilor pe care le dețin. Cu referire la susținerea încălcării art. 49 din Constituție, se arata ca dispozițiile acestui text constituțional, care reglementează restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, nu sunt incidente în cauza. Se considera ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în întregul său, nu încalcă nici art. 114 alin. (4) din Constituție, deoarece acest text nu stabilește situațiile excepționale care justifica adoptarea ordonanțelor de urgenta și, în consecința, singura autoritate care apreciază asupra unor astfel de cazuri este Guvernul. În speta, Guvernul a socotit ca privatizarea societăților comerciale din turism, ca unica soluție pentru redresarea acestui sector de activitate economico-socială, constituie o situație excepționala. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în general, și prevederile art. 5 și 11, în special, încalcă dispozițiile art. 134 din Constituție, prin aceea că nu asigura libertatea comerțului, se apreciază, de asemenea, ca este nefondata, vânzarea acțiunilor de către cele două categorii de societăți comerciale urmând a se face în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței, dar în condițiile economiei de piața, ale legii cererii și ofertei.
În sfârșit, în legătură cu susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 135 din Constituție, referitoare la proprietate, se apreciază, de asemenea, ca acestea sunt nefondate, întrucât prin art. 5 și 11 din ordonanța se stabilesc doar conținutul și limitele dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de cele două categorii de societăți comerciale, astfel ca principiul inviolabilitatii proprietății nu este infrant.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Excepția de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
privind privatizarea societăților comerciale din turism, în ansamblul ei, cat și prevederile art. 5, 6 și 11 din aceasta, care au următorul cuprins:
- Art. 5: "Societățile comerciale din turism la care statul este acționar și care au în derulare contracte de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participațiune vor vinde sau vor încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare prin negociere directa cu locatarii sau cu asociații în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.";
- Art. 6: "(1) Inițiativa transformarii contractelor de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare aparține persoanei fizice sau juridice care are în folosință activul și care va depune în acest sens o solicitare scrisă la sediul societății comerciale în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Nerespectarea prevederilor cu privire la termenul prevăzut la alin. (1) atrage decăderea locatarului sau a asociatului din dreptul de a solicita transformarea contractului de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participațiune în contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare cu consecința rezilierii de drept a contractului de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participațiune, activele respective urmând a fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență cu despăgubirea locatarului sau a asociatului, corespunzător investițiilor efectuate și neamortizate.
(3) Societatea comercială are obligația ca în termen de 30 de zile de la data primirii cererii sa comunice decizia consiliului de administrație cu privire la soluționarea cererii prevăzute la alin. (1).";
- Art. 11: "În termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, societățile de investiții financiare sunt obligate sa vândă acțiunile pe care le dețin la societățile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acțiunilor emise de fiecare dintre societățile comerciale din turism, potrivit dispozițiilor legale."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
I. O prima critica privește
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în ansamblul ei, apreciată de autorul excepției ca fiind neconstitutionala sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, prin aceea că nu exista o stare excepționala care să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență în domeniul privatizării societăților comerciale din turism.
Articolul 114
alin. (4) din Constituție prevede: "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."
Din redactarea acestui text rezultă ca în Constituție nu se precizează conținutul notiunii de "cazuri excepționale", astfel încât ea trebuie interpretată sistematic, atât în logica instituției delegării legislative, consacrată la art. 114, cat și a edificiului constituțional în ansamblul sau. În acest sens, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituțională a statuat ca "prin cazuri excepționale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituție, se înțelege acele situații care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecința, dacă legiuitorul nu a instituit o norma specifică unei circumstanțe excepționale, ar fi contrar insesi voinței acestuia ca regulile existente să fie aplicate cazurilor excepționale la care se referă art. 114 alin. (4) din Constituție". Prin aceeași decizie s-a mai arătat ca, în considerarea unor asemenea situații extreme, intervenția Guvernului, pe calea ordonanței de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție, este justificată de interesul public lezat de caracterul anormal și excesiv al cazurilor excepționale și de aceea "o astfel de măsura se poate fundamenta numai pe necesitatea și urgenta reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Tot astfel, în Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituțională a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepțional, "în sensul că existenta sa nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public, pe calea ordonanței de urgenta", ci depinde de necesitatea sau de existenta unor împrejurări care să justifice cazul excepțional, iar urgenta reglementării să rezulte din nota de fundamentare a ordonanței de urgenta ori din justificările prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgenta. În consecința, ordonanța de urgență a Guvernului nu este condiționată de posibilitatea utilizării altor mijloace constituționale, cum ar fi adoptarea inițiativei legislative în procedura legislativă obișnuită.
Examinând Nota de fundamentare a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , Curtea Constituțională constata ca obiectul de reglementare al acestei ordonanțe îl constituie instituirea cadrului juridic necesar pentru accelerarea procesului de privatizare a societăților comerciale din turism, prin vânzarea de către stat a acțiunilor pe care acesta le deține la societățile comerciale din turism, precum și prin vânzarea activelor aparținând acestor societăți, la care statul este acționar, în scopul creșterii eficientei economice a activității în aceasta importanța ramura a economiei naționale.
Adoptând
Ordonanța de urgenta nr. 32/1998 , Guvernul a avut în vedere îmbunătățirea activității societăților din turism, obiectiv ce se poate realiza numai printr-o procedură rapida de accelerare a privatizării acestor societăți, privatizare care să își atinga scopul chiar începând din anul 1999.
Acest ansamblu de motive este suficient pentru a retine ca împrejurările concrete avute în vedere de Guvern reprezintă un "caz excepțional" ce impunea măsuri cu caracter de urgenta pentru privatizarea societăților comerciale din turism, după o procedură accelerata, astfel încât acest motiv de neconstituționalitate nu poate fi reținut. Prin urmare, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.
De altfel, la aceeași soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate se ajunge și pe baza argumentelor înfățișate în opinia separată formulată la Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o mențin și în cauza de fața.
II. Cea de a doua critica de neconstituționalitate privește dispozițiile
art. 5, 6 și 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 . Potrivit acestor texte, societățile comerciale din turism la care statul este acționar sunt obligate să își vândă acțiunile ori sa încheie pentru active contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, iar societățile de investiții financiare sunt obligate sa înstrăineze acțiunile ce le dețin la societățile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acțiunilor emise de fiecare dintre aceste din urma societăți. Se susține de către autorul excepției de neconstituționalitate ca aceste dispoziții încalcă art. 41 alin. (1) din Constituție, care garantează dreptul de proprietate.
Articolul 41
alin. (1) din Constituție prevede: "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Curtea Constituțională constata ca, în sensul acestor dispoziții constituționale,
art. 5, 6 și 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
nu fac decât sa stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate al societăților comerciale din turism și al societăților de investiții financiare asupra acțiunilor pe care le dețin. Textele menționate din
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
prevăd modalitățile de privatizare a societăților comerciale din turism la care statul este acționar, iar nu și a acțiunilor sau a activelor care ar aparține unor persoane private.
Curtea Constituțională constata, de asemenea, ca stabilirea cotei de 10% din totalul acțiunilor emise de fiecare dintre societățile comerciale din turism, care poate fi deținută la acestea de către societățile de investiții financiare, nu constituie o încălcare a art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]", ci reprezintă o opțiune a politicii statului în domeniul reformei economice și a strategiei de privatizare, știut fiind ca, potrivit prevederilor constituționale ale art. 134 alin. (2) lit. b), "Statul trebuie să asigure: [....] b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;". De altfel, cota de 10% a fost stabilită încă de la înființarea societăților de investiții financiare, prin
Ordonanța Guvernului nr. 24/1993
privind reglementarea constituirii și funcționarii fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, textul criticat fixând doar termenul de 3 luni în care aceasta obligație trebuie realizată.
III. Un alt motiv de neconstituționalitate privește obligația prevăzută de textele criticate de transformare a contractelor de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare de către societățile comerciale din turism la care statul este acționar, în legătură cu care se afirma ca încalcă principiul autonomiei de voința și al libertății de a contracta.
Curtea Constituțională constata ca, dimpotriva, dacă s-ar interzice statului vânzarea acțiunilor și activelor pe care le deține în scopul accelerarii privatizării, s-ar încalcă libertatea de a contracta și s-ar infrange prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, potrivit cărora "(2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;".
Aceasta opțiune legislativă este confirmată prin
privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, lege care, la art. 24 și următoarele din art. I al titlului 1, prevede posibilitatea pentru societățile comerciale care au în derulare contracte de locatie în gestiune, de închiriere sau de asociere de a vinde ori de a încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, prin negociere directa cu locatarii sau asociații, în situațiile în care ei au efectuat investiții în activele pe care le utilizează, reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active.
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
este o reglementare specială cu privire la acțiunile și activele societăților comerciale din turism la care statul este acționar, iar vânzarea acestor acțiuni și active se face în condițiile imperative cerute de aceasta ordonanța, fără ca prin această măsură să se încalce dreptul de proprietate al unor persoane private.
IV. În sfârșit, Curtea Constituțională nu poate retine nici susținerile potrivit cărora
art. 5 și 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
contravin dispozițiilor art. 49 din Constituție, prin aceea ca restrang exercițiul dreptului de proprietate prevăzut la art. 41 din Constituție, întrucât, asa cum s-a arătat deja, textele criticate stabilesc conținutul și limitele dreptului de proprietate, în sensul dispozițiilor constituționale menționate. Pentru aceleași considerente nu se poate retine nici încălcarea dispozițiilor art. 135 din Constituție, referitoare la inviolabilitatea proprietății private. În speta, nu este vorba de acțiuni sau active proprietate privată, ci de acțiuni deținute de stat prin Fondul Proprietății de Stat și de active ale societăților comerciale din turism la care statul este acționar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi cat privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 32/1998
privind privatizarea societăților comerciale din turism, excepție ridicată de Societatea Comercială "Valahia" - S.A. din Targoviste în Dosarul nr. 6.441/1999 al Curții de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.