Decizia nr. 84/2000

Articolul 12

din Legea nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: [...]

-

art. 3 din Legea nr. 12/1990

privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991; [...]."

II.

Articolul 10

alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 108/1996 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 53/1997 : "Exercitarea căilor de atac la organele competente, de către plătitori, cu privire la stabilirea obligațiilor bugetare, nu suspenda obligația acestora de plată. Cu toate acestea, Ministerul Finanțelor, la cererea plătitorului, poate dispune, ținând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea obligației de plată, până la soluționarea primei cai de atac."

Acest din urma articol este coroborat cu

art. 23 și 25 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , texte care au următorul conținut:

- Art. 23: "În cazul în care debitorul nu-și achită obligațiile de plată potrivit dispozițiilor titlului I din prezenta ordonanță, organul de executare îi va transmite o înștiințare de plată, prin care i se notifica acestuia suma de plată datorată. În termen de 15 zile debitorul urmează să-și achite obligațiile restante sau să facă dovada achitării acestora. Înștiințarea de plată este act premergător executării silite.

Dacă debitorul nu a efectuat plata în termenul prevăzut în înștiințarea de plată, organul de executare va începe executarea silită prin comunicarea unei somații, prin care îi va face cunoscut debitorului ca, în termen de 15 zile, este obligat să efectueze plata sumelor datorate.

Somația va cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii, semnatura și ștampila organului de executare și va fi însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu.

Somația este obligatorie și se va comunică debitorului, după cum urmează:

- prin posta, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

- prin funcționarii organelor de executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă privind comunicarea citațiilor și a altor acte de procedura, care se aplică în mod corespunzător, sau prin publicare în cotidiene de larga circulație.

Dovada comunicării somației potrivit alin. 4 se va înscrie, de îndată, în evidentele organului de executare și va fi păstrată la dosarul de executare.";

- Art. 25: "Executarea silită a creanțelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi recunoaște caracterul de titlu executoriu.

Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta bugetară este scadenta prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

Pentru obligațiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de întârziere și alte sume datorate și neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.

În cazul în care suma neachitata la scadenta din obligația bugetară a fost stabilită de organele competente ale Ministerului Finanțelor, organul de executare va întocmi, pentru fiecare creanta, câte un act distinct, denumit titlu executoriu, care va conține: antetul organului emitent; numele și prenumele sau denumirea debitorului, domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ștampila și semnatura organului de executare.

Pentru debitorii obligați în mod solidar la plata creanțelor bugetare se va întocmi un singur titlu executoriu."

III.

Articolul IV

pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 12/1995 : "3. În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice. [...]

7. În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României, eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.

În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50%."

Examinând prevederile legale enumerate mai sus, sub raportul constituționalității lor, Curtea retine următoarele:

I. Autorul excepției susține, în esenta, ca dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 105/1997

contravin Constituției prin faptul ca abrogarea

art. 3 din Legea nr. 12/1990

ar conduce la înlăturarea controlului judiciar asupra actelor emise de organele financiare și ca, pe de altă parte, ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat. Este invocată, deopotrivă, nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, relative la aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale, în speta a

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , alături de alte reglementări ce ar fi fost, de asemenea, incalcate prin abrogarea respectiva (printre care art. 1 din Codul civil și

art. 4 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească). Prevederile

art. 3, a cărui abrogare a fost dispusă prin Legea nr. 105/1997 , reglementau cazul în care agentul constatator, apreciind ca neîndestulătoare sancțiunea amenzii, trebuia sa trimită judecătoriei în a carei raza teritorială a fost săvârșită contravenția procesul-verbal de constatare a acesteia, pentru ca instanța de judecată să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal și, după caz, să aplice sancțiunea și sa ia măsura confiscării ori sa anuleze procesul-verbal. Autorul excepției susține ca, abrogandu-se aceste prevederi legale, a fost suprimată posibilitatea pentru instanțele de judecată de a se pronunța asupra legalității actelor de control întocmite de organele financiare. "Legiuitorul - arata autorul excepției - a prevăzut controlul judecătoresc asupra legalității proceselor-verbale de control și a celor de constatare a contravențiilor [...] în scopul de a inlatura orice măsură abuzivă din partea organelor executive", astfel ca, prin eliminarea din conținutul

Legii nr. 12/1990

a art. 3, "[...] s-a adus o încălcare esențială a legii aflate în concordanta cu dispozițiile Constituției și s-a înlăturat controlul din partea instanțelor de judecată cu privire la legalitatea confiscării".

Fața de aceste sustineri Curtea constata ca, deși prevederile

art. 3 din Legea nr. 12/1990 , lege preconstitutionala, stabileau o anumită procedura jurisdicțională relativă la judecarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, totuși abrogarea acestui text prin

art. 12 din Legea nr. 105/1997

nu poate duce la concluzia ca noua procedura instituită ar avea caracter neconstitutional ca urmare a încălcării principiului separației puterilor în stat sau a "principiului, instituit prin lege, de control judiciar din partea justiției" asupra actelor administrative, între care și cele întocmite de organele de control financiar în legătură cu protejarea împotriva unor activități comerciale ilicite. În realitate, noua procedura, instituită prin

Legea nr. 105/1997

în locul celei anterioare, nu exclude controlul judecătoresc, ci îi conferă doar un alt cadru legislativ care nu este în contradictie nici cu principiul separației puterilor în stat și nici cu dreptul instanțelor judecătorești de a cerceta legalitatea actelor administrative, astfel cum este el consfintit în art. 48 din Constituție. Aceasta noua reglementare legislativă privitoare la soluționarea contestațiilor ce au ca obiect actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor instituie o procedură specială cu caracter administrativ-jurisdicțional stabilind modalități specifice de contestare în cadrul unui sistem de cai de atac succesive, ultima dintre acestea fiind la Ministerul Finanțelor.

În final însă, potrivit art. 9 din această lege, cel interesat poate solicita anularea deciziei emise chiar de minister, prin acțiune introdusă la o instanța judecătorească, și anume cea prevăzută de legea specială de instituire a impozitului sau taxei contestate ori, în cazul în care această lege nu precizează instanța competența, la curtea de apel în a carei raza teritorială își are sediul sau domiciliul. Mai mult decât atât, conform art. 9 alin. 3 din aceeași lege, împotriva sentinței judecătoriei sau, după caz, a curții de apel se poate face recurs la tribunal sau, după caz, la Curtea Suprema de Justiție, asigurându-se astfel și dreptul la o cale de atac, în deplin acord cu prevederile art. 128 din Constituție, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Asadar, în considerarea celor de mai sus, noua reglementare instituită prin

Legea nr. 105/1997

nu numai că nu încalcă principiul separației puterilor în stat sau accesul liber la justiție ori dispozițiile art. 48 din Constituție, dar ea asigura - este drept, după parcurgerea mai multor etape ale unei proceduri administrativ-jurisdicționale "în trepte" - chiar dreptul la exercițiul unei cai de atac la instanța judecătorească superioară celei care s-a pronunțat asupra contestației formulate de partea interesată.

În legătură cu pretinsa încălcare, prin prevederile

Legii nr. 105/1997 , a unor dispoziții legale în vigoare, Curtea retine ca aceste critici nu sunt de domeniul contenciosului constituțional, fiind, sub acest aspect, lipsite de temei.

Aceeași concluzie este valabilă și în privinta criticii conform căreia

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

ar fi fost aplicată retroactiv, Curtea neavând între atribuțiile sale cenzurarea modului de aducere la îndeplinire a ordonanțelor Guvernului, ci numai constituționalitatea lor.

II. În ceea ce privește a doua critica de neconstituționalitate, referitoare la art. 10 alin. 2, coroborat cu

art. 23 și 25 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , Curtea nu poate retine nici un aspect de neconstituționalitate desprins din raportarea acestora la prevederile constituționale ale art. 21, privind accesul liber la justiție, și ale art. 24, care consacra dreptul la apărare, numai prin faptul ca aceste dispoziții nu suspenda obligațiile debitorilor la plata sumelor datorate ca urmare a contestarii acestor acte de către debitor.

Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

instituie cadrul legislativ necesar în vederea executării creanțelor bugetare, inclusiv căile de atac aflate la dispoziția debitorilor, cu delimitarea competentelor ce revin în acest sens instanțelor judecătorești, potrivit art. 77 și următoarele din cuprinsul ei. Faptul ca doar instanța de judecată este în măsura sa suspende, potrivit art. 78, executarea silită nu conduce în mod obligatoriu la concluzia ca introducerea la organele administrativ-jurisdicționale a contestației ar trebui sa atragă după sine, imediat, suspendarea executării obligației, dispozițiile criticate avându-și ratiunea în evitarea blocarii recuperării creanțelor statului față de debitorii aflați în culpa, pe toată perioada judecării contestațiilor.

Dreptul de acces la justiție, precum și dreptul la apărare nu sunt incalcate, întrucât debitorul se poate adresa justiției, conform art. 78 din ordonanța, și, implicit, se bucura de dreptul de a-și formula apărările ce crede de cuviință în fața instanței, în vederea anulării debitului pe care pretinde ca în mod ilegal organul financiar de control l-a instituit în sarcina sa.

Pe de altă parte, suspendarea executării unei creanțe, indiferent în ce faza a contestarii acesteia s-ar afla, nu constituie un drept, fiind, în fapt, o măsura de excepție, asupra instituirii căreia legiuitorul este suveran sa aprecieze, ținând seama, evident, și de interesele existente în cauza; or, în speta, aceste interese sunt incontestabil legate de îndeplinirea obligațiilor ce revin statului, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, în conformitate cu care acesta trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea financiară.

III. În sfârșit, examinând dispozițiile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , relative la repatrierea valutei, Curtea constata ca soluționarea cauzei aflate în fața instanței judecătorești nu depinde de prevederile legale criticate, cauza având ca obiect contestația asupra executării unor titluri executorii. Deoarece, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții este inadmisibila, în temeiul alin. (6) al aceluiași articol.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 din Legea nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor și ale art. 10 alin. 2, coroborate cu cele ale

art. 23 și 25 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 108/1996 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 53/1997 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Cost" - S.A. din Targoviste în Dosarul nr. 6.056/1999 al Tribunalului Dambovita - Secția comercială și de contencios administrativ.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2000.