Decizia nr. 119/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă, excepție ridicată de Ramona Maria Florea în Dosarul nr. 5.255/1999 al Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părțile, Ramona Maria Florea și R.A.G.C.L. Medias, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale, solicita respingerea excepției ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 decembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 5.255/1999, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ramona Maria Florea cu ocazia soluționării apelului introdus împotriva Sentinței civile nr. 2.340 din 6 iunie 1999, pronunțată de Judecătoria Medias.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998

este neconstitutionala, întrucât, pe de o parte, modifica o lege organică, asa cum este Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, dispozițiile acestei ordonanțe, nefiind încă aprobate prin lege de către Parlament, pot fi considerate "perimate" și, în consecința, trebuie declarate neconstituționale. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile ordonanței contravin prevederilor art. 114 și ale art. 58 alin. (1) din Constituție. Se mai susține, de asemenea, ca dispozițiile legale criticate, referitoare la nemotivarea hotărârilor pronunțate în fond și în apel, dacă nu au fost atacate, contravin prevederilor constituționale ale art. 126 privind caracterul public al dezbaterilor, ale art. 31 alin. (1) și (2) privind dreptul la informație, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 47 privind dreptul la petiționare, precum și prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, susține autorul excepției, "dacă în dosar nu sunt consemnate dezbaterile de fond și nici nu sunt menționate considerentele pentru care s-a pronunțat o anumită sentinta, cum poate fi cineva informat corect asupra unor elemente esențiale dintr-un dosar?".

Tribunalul Sibiu, exprimandu-și opinia, în urma solicitării Curții Constituționale, considera "ca pertinente aceste excepții și ca atare le susține". De asemenea, instanța de judecată apreciază ca efectele acestei ordonanțe constau îndeosebi în cheltuieli duble efectuate cu actele procedurale, în munca fără utilitate practica a salariaților instanțelor judecătorești, a căror activitate "s-a ingreunat în mod vadit asupra aspectului volumului", precum și în "alte multe anomalii [...]". În motivarea opiniei sale instanța judecătorească evoca jurisprudenta Curții Constituționale cu privire la

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998 , menționând deciziile nr. 61/1999 și nr. 135/1999, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate privind aceasta ordonanța.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepția ca fiind neîntemeiată, precizând ca asupra constituționalității prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 61/1999, statuand ca dispozițiile acestei ordonanțe sunt constituționale. Considerarea dispozițiilor Codului de procedura civilă ca fiind de resortul legii organice ar echivala cu o completare a Constituției, care reglementează expres și limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi. În ceea ce privește perimarea ordonanțelor de urgenta neaprobate de Parlament, se precizează că nu exista nici o dispoziție constituțională care să stabilească un anumit termen pentru dezbaterea și aprobarea ordonanțelor de către Parlament.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția de neconstituționalitate se referă la dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă.

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții legale contravin prevederilor art. 58 alin. (1) și ale art. 114 din Constituție. De asemenea, considera ca dispozițiile din ordonanța referitoare la nemotivarea hotărârilor pronunțate în fond și în apel, dacă nu au fost atacate, contravin prevederilor constituționale ale art. 126 privind caracterul public al dezbaterilor, ale art. 31 alin. (1) și (2) privind dreptul la informație, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 47 privind dreptul la petiționare, precum și prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 61 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, și prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 28 martie 2000, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998 . Pentru a ajunge la aceasta soluție, Curtea a reținut, în esenta, ca, potrivit sistemului Constituției din 1991, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituționale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 72 alin. (3) din Constituție prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cat și în celelalte articole ale Constituției, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că procedura civilă este supusă reglementării prin asemenea legi.

De asemenea, Curtea a apreciat ca motivarea sau nemotivarea hotărârilor nu are nici o înrâurire asupra respectării principiului privind caracterul public al ședințelor de judecată, consacrat în art. 126 din Constituție, care prevede: "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege." Acest principiu vizează timpul și locul desfășurării ședințelor de judecată, iar nu și documentele întocmite în timpul acestora. Consemnarea dezbaterilor, formele și modalitățile acestora sunt probleme de procedura, care, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, sunt stabilite de lege. Înlăturarea obligației de a motiva hotărârile, dacă acestea nu sunt atacate cu apel sau cu recurs, nu ingradeste în nici un fel exercițiul dreptului de acces la informații de interes public și, prin urmare, nu încalcă art. 31 alin. (1) din Constituție, care prevede: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit." Datele ce rezultă din dosarele aflate în curs de judecată la instanțe nu sunt destinate publicității, pentru ca privesc doar părțile în cauza, dar soluțiile pronunțate pot fi aduse la cunoștința celor interesați prin orice mijloace legale. Părțile aflate în proces, indiferent de calitatea lor, au acces nelimitat la actele dosarului, inclusiv la soluția pronunțată de instanța.

Necomunicarea motivarii hotărârilor neatacate cu apel sau cu recurs nu ingradeste accesul liber la justiție și nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție, potrivit cărora: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." Toate părțile procesului iau cunoștința de modul de soluționare a acestuia și își pot exprima nemultumirea față de soluția instanței de judecată prin exercitarea căilor de atac. Partea nemultumita, luând cunoștința de hotărârea pronunțată, o poate ataca cu apel sau cu recurs în termenul prevăzut de lege, după care i se comunică și considerentele hotărârii, pe baza cărora ea își va motiva propriul apel sau recurs, combatand motivele avute în vedere de instanța.

Dispozițiile ordonanței nu contravin nici art. 47 din Constituție, deoarece dreptul de petiționare al cetățenilor și soluționarea petitiilor de către autoritățile publice constituie un domeniu diferit și o procedură de urmat aparte față de cererile adresate justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanei, cu procedura specifică de soluționare a litigiilor de către instanțele de judecată, corespunzătoare diferitelor grade și faze ale judecații.

Considerentele și soluția din deciziile citate sunt valabile și în cauza de fața, neintervenind nici un element nou care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

contravin prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constata ca aceasta nu poate fi primită. Articolul 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanța judecătorească în vederea soluționării plangerilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Astfel, articolul respectiv consacra dreptul de a se adresa instanței judecătorești în materie civilă. Dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

conțin unele norme de modificare și completare a Codului de procedura civilă referitoare la conținutul hotărârilor judecătorești, la motivarea acestora, la cererea și termenul de apel, la motivarea și completarea apelului ori recursului. Potrivit dispozițiilor acestei ordonanțe, părțile în proces, nemultumite de soluția instanței de judecată, pot exercita căile de atac, motivele apelului sau ale recursului urmând să fie redactate după motivarea sentinței.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă, excepție ridicată de Ramona Maria Florea în Dosarul nr. 5.255/1999 al Tribunalului Sibiu.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2000.