Decizia nr. 123/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Meconst" - S.A. din Constanta în Dosarul nr. 2.792/COM/1999 al Tribunalului Constanta - Secția comercială.

La apelul nominal răspund consilierul juridic Dragos Ranca, reprezentant al Societății Comerciale "Meconst" S.A. din Constanta, și consilierul juridic Ștefan Ciocanel, reprezentant al Societății Comerciale "Comercial PartiPress" - S.R.L. din Constanta.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Societății Comerciale "Meconst" - S.A. din Constanta solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând ca

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

încalcă prevederile art. 135 alin. (1) și ale art. 41 din Constituție, prin aceea ca impune, în cadrul raporturilor contractuale, încheierea unei convenții, fără ca proprietarul să aibă posibilitatea de a hotărî și analiza, din punct de vedere economic, oportunitatea încheierii respectivei tranzacții. Se mai arata ca dispozițiile criticate "creează o poziție discriminatorie, în sensul că ea se aplică numai societăților comerciale la care statul este acționar și își exprima mandatul prin intermediul Fondului Proprietății de Stat, incalcandu-se astfel și principiul art. 41 din Constituție, care stabilește ocrotirea proprietății în mod egal, indiferent de proprietar". Se susține, de asemenea, ca

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

contravine și prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stipulează ca orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publică. Se solicita Curții Constituționale emiterea unei decizii de interpretare, prin care "să se asigure un caracter constituțional al textului de lege invocat", depunându-se și concluzii scrise.

Reprezentantul Societății Comerciale "Comercial Părți-Press" - S.R.L. din Constanta solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca argumentele în acest sens sunt expuse în concluziile scrise, pe care le depune la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, cu mențiunea ca își însușește punctul de vedere al Guvernului exprimat în cauza. Se arata ca, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, drepturile subiective ale părților pot fi valorificate în limitele

legii, iar în speta acestea au fost stabilite prin Legea nr. 133/1999 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 ianuarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.792/COM/1999, Tribunalul Constanta Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Meconst" - S.A. din Constanta într-o cauza având ca obiect obligarea acestei societăți la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare sau leasing cu clauza irevocabilă de vânzare, în condițiile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

încalcă dispozițiile art. 41 și 135 alin. (1) din Constituție. Se arata ca Societatea Comercială "Meconst" - S.A. este o societate comercială pe acțiuni, în care statul are calitatea de simplu acționar, astfel ca impunerea prin intermediul unei norme legale a obligativitatii încheierii unei tranzacții comerciale, fără ca proprietarul să aibă posibilitatea de a hotărî și a analiza din punct de vedere economic oportunitatea încheierii respectivei tranzacții, reprezintă o încălcare grava a dreptului de dispoziție al proprietarului. Se considera ca încălcarea dreptului de proprietate este cu atât mai grava, cu cat dispozițiile criticate se aplică numai societăților comerciale la care statul este acționar și își exprima mandatul prin intermediul Fondului Proprietății de Stat, ceea ce contravine principiului prevăzut la art. 41 din Constituție referitor la ocrotirea, în mod egal, prin lege a proprietății private, indiferent de titular. Se mai arata ca

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

este contrar și art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale, precum și faptul ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică. Se susține ca din coroborarea dispozițiilor

Legii nr. 15/1990

cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 133/1999

rezultă ca singura interpretare în concordanta cu dispozițiile constituționale este admiterea faptului ca transformarea contractelor de locatie în contracte de leasing imobiliar, cu clauza ferma de vânzare, nu poate avea loc decât cu acordarea unui mandat special pentru Societatea Comercială "Meconst" - S.A. de către Fondul Proprietății de Stat.

Tribunalul Constanta - Secția comercială, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

sunt conforme spiritului art. 41 și 135 din Constituție și sunt legitimate din punct de vedere economic. Legiferarea, ulterior adoptării Constituției, a dreptului de preemțiune al întreprinderilor mici și mijlocii la cumpărarea spațiilor aparținând societăților comerciale cu capital majoritar de stat poate fi privită numai ca o limita, stabilită de lege, a dreptului de proprietate exercitat de societatea comercială în al carei patrimoniu se afla spațiul în litigiu, limitare ce este în concordanta cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arata ca, în politica sa economică, statul român este ținut sa apere și sa promoveze interesul public în cadrul economiei naționale și, ca urmare, are dreptul și totodată îndatorirea de a crea în acest sens un cadru juridic corespunzător. Pe cale de consecința, unele restrangeri sau condiționari pe care statul le-ar impune prin lege nu reprezintă, de fapt, o atingere adusă existenței dreptului de proprietate, ci, dimpotriva, realizarea interesului general, public, de sustinere și stimulare a procesului de privatizare. În acest context,

Legea nr. 133/1999

nu încalcă dreptul de proprietate al autorului excepției, ci stabilește, în conformitate cu art. 41 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele acestui drept.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

sunt constituționale. Se arata ca, în esenta, critica de neconstituționalitate consta în susținerea ca

Legea nr. 133/1999

afectează dreptul de dispoziție al proprietarului cu privire la un activ determinat și, în plus, ca instituie obligația de a accepta conversia raportului juridic numai față de societățile comerciale cu capital de stat. Se considera ca, în realitate, prin aceste dispoziții se stabilesc, în conformitate cu art. 41 alin. (1) fraza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate, iar în speta nu se realizează o expropriere sau un alt act de putere publică, ci premisele pentru încheierea unui act juridic comercial, cu titlu oneros, pe care părțile sunt libere sa îl negocieze. Prevederile de lege criticate vizează exclusiv conversia raportului juridic, iar nu și clauzele concrete ale viitorului contract, care se încheie doar cu privire la activele disponibile. Se mai apreciază ca, prin obiectul sau de reglementare,

Legea nr. 133/1999

este în concordanta cu dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, întrucât contureaza cadrul juridic destinat dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv prin crearea unor facilități menite sa extindă piața libera și sa consolideze, astfel, economia de piața în România.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, al căror conținut este următorul: "(1) Întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și ale regiilor autonome, în următoarele condiții:[...]

b) contractul de închiriere sau contractul de locatie de gestiune se va transforma, la solicitarea deținătorului, în contract de leasing, cu clauza irevocabilă de vânzare[...]."

Critica de neconstituționalitate consta în aceea ca dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, care impun societăților comerciale încheierea unui contract de leasing, "fără ca proprietarul să aibă posibilitatea de a hotărî și a analiza din punct de vedere economic oportunitatea încheierii respectivei tranzacții", încalcă prevederile art. 41 alin. (1) și pe cele ale art. 135 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Textele constituționale pretinse a fi incalcate prin dispozițiile de lege criticate prevăd:

- Art. 41 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

- Art. 135 alin. (1): "Statul ocrotește proprietatea."