Legea nr. 413/2023
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
În temeiul
art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată , Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2023, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2024, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
I.
Finanțe și economie:
1.
stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuții financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe;
2.
modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018
privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare;
3.
modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare;
4.
modificarea și completarea
Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare;
5.
modificarea și completarea
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și a
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare;
6.
modificarea și completarea
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2004
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aprobată cu completări prin Legea nr. 360/2004, cu modificările și completările ulterioare;
7.
modificarea
art. II alin. (3) din Legea nr. 113/2013
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară;
8.
modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/1999
privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 211/2001 , cu modificările ulterioare;
9.
modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011
privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011
privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
II.
Dezvoltare, lucrări publice și administrație:
1.
modificarea și completarea
privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
2.
modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 25/2001
privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin
Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare;
3.
reglementarea unor măsuri în derularea Programului național de investiții „Anghel Saligny“;
4.
modificarea și completarea
art. 17 din Legea nr. 215/2016
privind ceremoniile oficiale, cu completările ulterioare.
III.
Muncă și solidaritate socială:
–
reglementarea unor măsuri în domeniul muncii și protecției sociale.
IV.
Afaceri interne:
1.
modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005
privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
2.
modificarea
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007
privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin
Legea nr. 347/2007 , cu completările ulterioare;
3.
completarea
Ordonanței Guvernului nr. 25/2014
privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin
Legea nr. 14/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
V.
Sănătate:
1.
modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătății;
2.
modificarea și completarea
Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare;
3.
modificarea
art. 55 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și a
art. II din Legea nr. 71/2023
pentru completarea
Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 .
VI.
Agricultură:
1.
modificarea
Ordonanței Guvernului nr. 24/2016
privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 55/2017 , cu modificările și completările ulterioare;
2.
modificarea
art. 7 din Legea laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022 ;
3.
instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, avicol și apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei;
4.
instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul vacilor de carne și al bivolițelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei;
5.
instituirea unor scheme de ajutor de stat pentru susținerea și atenuarea crizelor producătorilor agricoli, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
VII.
Transporturi și infrastructură:
1.
aprobarea plății sumelor restante provenite din cotizații anuale către organizații internaționale din domeniul transportului naval;
2.
modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier;
3.
modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare;
4.
modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 43/1997
privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5.
reglementarea inspecției tehnice și supravegherii prin acțiuni de inspecție tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul ușor, monorai și al transportului urban, suburban și regional pe șine și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic;
6.
modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2016
privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 205/2019 , cu modificările ulterioare.
VIII.
Cultură:
1.
modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 39/2005
privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 328/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
2.
modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008
privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 269/2009 , cu modificările și completările ulterioare;
3.
modificarea și completarea
privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
4.
modificarea și completarea
Legii muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare;
5.
modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 51/1998
privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 245/2001 , cu modificările și completările ulterioare;
6.
modificarea și completarea
privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
7.
modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 47/2000
privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 564/2001 , cu modificările și completările ulterioare.
IX.
Investiții și proiecte europene:
1.
măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2014-2020;
2.
măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2021-2027;
3.
reglementări legislative privind gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României;
4.
măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale, corecțiilor financiare și cheltuielilor declarate neeligibile, pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, pentru Programul operațional Competitivitate 2014-2020.
X.
Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege
Articolul 2
În conformitate cu dispozițiile
art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată , ordonanțele emise de Guvern în temeiul
art. 1
vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2024. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanțelor.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ALFRED-ROBERT SIMONIS PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ București, 19 decembrie 2023. Nr. 413.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.