Decizia nr. 537/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Claudia-Margareta Krupenschi

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române“, în interpretarea obligatorie dată prin

Decizia nr. 14 din 5 martie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Societatea Meridian 22 - S.A. din Lugoj în Dosarul nr. 6.531/3/2017* al Curții de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.282D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând în acest sens că stabilirea căilor de atac, inclusiv sub aspectul numărului acestora, și a competenței instanțelor de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, indiferent că soluționarea unui anumit litigiu intră în competența materială a instanței de contencios administrativ sau a unei instanțe civile, justițiabilii beneficiază de aceleași garanții în privința drepturilor lor procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 3 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 6.531/3/2017*, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române“, în interpretarea obligatorie dată prin

Decizia nr. 14 din 5 martie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Meridian 22 - S.A. din Lugoj într-o cauză privind soluționarea unui recurs formulat împotriva unei încheieri de ședință și a unei decizii civile pronunțate în soluționarea unei acțiuni în anulare. Instanța de judecată a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, în temeiul dispozițiilor de lege atacate pentru neconstituționalitate de reclamantă prin prezenta excepție.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că

Decizia nr. 14 din 5 martie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este neconstituțională și inaplicabilă în speță, fiind în contradicție și cu

Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , în baza căreia autoarea excepției consideră că recursul formulat în cauză este admisibil. În caz contrar, arată autoarea excepției că textul de lege criticat, care prevede că hotărârea prin care se rezolvă plângerea formulată împotriva procesului-verbal este definitivă, în sensul că se supune numai apelului (astfel cum a stabilit instanța supremă), o privează de calea de atac a recursului, ceea ce încalcă

art. 129 din Constituție , normă care face referire la „folosirea căilor de atac“ (la plural, deci la dublul grad de jurisdicție, căi ordinare și extraordinare). De asemenea, consideră că natura juridică a procesului-verbal prin care se aplică penalități ca urmare a constatării unor abateri de la prevederile reglementate atât pentru depășirea cantităților de apă utilizate, cât și a concentrațiilor de substanțe impurificatoare evacuate în resursele de apă nu este de act administrativ, ci de act comercial, întrucât obiectul de activitate al societății, ca profesionist, este unul comercial, domeniu în care competența materială o au instanțele civile. Astfel, cauza în care a invocat excepția de neconstituționalitate nu s-a judecat la secția de contencios administrativ și fiscal, ci la secția civilă și autoarea susține că este contrar raționamentului juridic ca o hotărâre definitivă să se judece în apel, iar dacă s-a judecat, întrucât are ca obiect pretenții bănești, trebuie să fie deschisă calea de atac a recursului. Invocă în motivarea excepției și

Decizia nr. 179 din 8 februarie 2011

prin care Curtea Constituțională a reținut că hotărârea pronunțată în primă instanță se atacă cu recurs, dacă este definitivă.

6.

Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiție nu semnifică accesul la toate structurile judecătorești, iar căile de atac se exercită în condițiile stabilite de lege, condiții ce nu trebuie să afecteze substanța dreptului.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 20 septembrie 2002, care, în redactarea vizată de autoarea excepției, prevedeau următoarele: „(7) Decizia și procesul-verbal de constatare se comunică unității penalizate prin poștă, cu confirmare de primire, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data emiterii acesteia. Împotriva procesului-verbal de constatare și de stabilire a penalităților unitatea în cauză poate face plângere, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită abaterea. Hotărârea prin care se rezolvă plângerea este definitivă. Procesul-verbal de stabilire a penalităților, neatacat în justiție în termenul stabilit, constituie titlu executoriu.“

11.

Dispozițiile de lege criticate nu mai sunt în prezent în vigoare în aceeași numerotare, deoarece prin

art. II pct. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2023

pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 12 iunie 2023, a fost modificat conținutul

anexei nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 , iar soluția legislativă de principiu cuprinsă în

art. 6 alin. (7)

din aceasta este reglementată în prezent la

art. 6 alin. (5) din anexa nr. 3 . În considerarea

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , Curtea Constituțională examinează dispozițiile de lege criticate ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, astfel că în prezenta cauză controlul de constituționalitate va fi exercitat asupra textului de lege criticat, în numerotarea și redactarea mai sus redată.

12.

Prin

Decizia nr. 14 din 5 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, la pct. 2 al dispozitivului, că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

raportat la dispozițiile

art. 7 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu modificările și completările ulterioare, hotărârea prin care se rezolvă plângerea este supusă numai căii de atac a apelului.“

13.

Normele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 23

- Libertatea individuală, ale

art. 24

- Dreptul la apărare, ale

art. 29

- Libertatea conștiinței și ale

art. 129

- Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la o cale efectivă de atac.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține, în prealabil, față de circumstanțele de fapt ale cauzei, că autoarea excepției a fost penalizată printr-un proces-verbal întocmit de Administrația Bazinală de Apă Banat pentru depășirea concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate evacuate. Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere la tribunal, însă a fost declinată competența în favoarea judecătoriei, care, prin sentință, a respins plângerea ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe autoarea excepției a declarat apel, respins de către tribunal prin decizie, care a fost atacată, la rândul ei, cu recurs - etapă procesuală în care a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate.

15.

Dispozițiile

art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

conferă caracter definitiv hotărârii judecătorești prin care este soluționată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a unor abateri de la reglementările prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 . Întrucât acest act normativ a translatat, sub aspectul regulilor procedurale aplicabile, regimul juridic al Codului de procedură civilă din 1865, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

s-a ivit în practică dificultatea interpretării sintagmei „hotărâre definitivă“ în condițiile în care în concepția

noului Cod de procedură civilă

nu mai există hotărâri definitive și hotărâri irevocabile, ci doar hotărâri definitive. În acest sens,

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

dispune că „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.“

16.

Fiind sesizată cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept privind natura juridică a procesului-verbal de constatare a unor abateri de la prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2002 , precum și a căii de atac incidente ca urmare a interpretării dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 76/2012 , Înalta Curtea de Casație și Justiție a reținut, prin

Decizia nr. 14 din 5 martie 2018 , că, prin modificarea operată, legiuitorul nu a vrut, în realitate, decât să înlocuiască o cale de atac prevăzută de

vechiul Cod de procedură civilă

pentru hotărârile definitive (care nu erau și irevocabile în concepția acestui cod), anume recursul, cu o altă cale de atac, apelul, deoarece în concepția

noului Cod de procedură civilă

nu mai există hotărâri definitive și hotărâri irevocabile, ci doar hotărâri definitive, aceasta însemnând, într-o interpretare corectă a dispozițiilor

alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 76/2012 , că în materie de contencios administrativ nu se schimbă calea de atac a recursului în calea de atac a apelului, pentru aceste hotărâri urmând să subziste calea de atac a recursului.

17.

Pornind și de la considerentele reținute în

Decizia nr. 179 din 8 februarie 2011

– invocată și de autoarea excepției - prin care Curtea Constituțională a considerat firesc ca instituția publică de interes național care asigură aplicarea strategiei și a politicii naționale în domeniul apelor, și anume Administrația Națională „Apele Române“, să poată constata încălcarea cerințelor referitoare la concentrațiile maxime admise ale poluanților din apele uzate evacuate în resursele de apă și să aplice aceste penalități prin întocmirea unui proces-verbal de contravenție, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că natura juridică a acestui proces-verbal este de act administrativ, întrucât procedura reglementată de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

și de

Legea apelor nr. 107/1996

este una cu caracter special. Instanța supremă a ajuns astfel la concluzia că, în această procedură specială, calea de atac împotriva hotărârii prin care se soluționează plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a abaterilor este apelul, prin analogie cu alte proceduri speciale (cum ar fi cea prevăzută de

Legea nr. 18/1991

sau de

Legea nr. 10/2001 ), în care, deși actul atacat în justiție este unul administrativ, legea specială prevede calea de atac a apelului, dar nu la o instanță de contencios administrativ. Prin urmare, instanța supremă a stabilit, prin

Decizia nr. 14 din 5 martie 2018 , că împotriva hotărârii prin care se rezolvă plângerea împotriva procesului-verbal de stabilire a penalităților se poate exercita numai calea de atac a apelului, soluționată de tribunal ca instanță ierarhic superioară judecătoriei care a soluționat plângerea.

18.

Față de cele de mai sus, Curtea constată că sunt neîntemeiate susținerile privind neconstituționalitatea prevederilor

art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

prin raportare la prevederile

art. 21 ,

24

și

129 din Constituție

și ale

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.

Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile

art. 21 din Constituție . Aceste condiționări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

20.

De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic.

21.

Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea a reținut că

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici

art. 13 din Convenție , care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Prin urmare, accesul la justiție, garantat de prevederile

art. 21 din Legea fundamentală , nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care, în virtutea

art. 126 alin. (2) din Constituție , are deplina competență de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 160 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21,

Decizia nr. 180 din 4 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 11 august 2023, paragrafele 19-21).

22.

Or, față de cele reținute în deciziile Curții, se constată că în procedura aplicabilă proceselor-verbale de constatare a abaterilor de la prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2002

este asigurat atât accesul liber la justiție, cât și dreptul la o cale de atac. De altfel, în cauză, autoarea excepției a formulat plângere împotriva procesului-verbal în discuție, iar hotărârea judecătoriei a fost contestată, la rândul său, prin formularea apelului, ceea ce demonstrează exercitarea liberului acces la justiție și a unei căi de atac, ca expresie a dreptului la control judiciar exercitat de o instanță ierarhic superioară. Nemulțumirea acesteia constă în inexistența recursului, însă această nouă realitate procedurală nu îl privează pe destinatarul normei juridice criticate de o cale de atac de drept comun - apelul, în timp ce recursul - devenit cale extraordinară de atac în concepția

noului Cod de procedură civilă

- poate fi declarat în mod excepțional și pentru motivele stricte de procedură prevăzute de lege.

23.

Cât privește invocarea principiului egalității, statuat de

art. 16 din Constituție , nu se poate constata încălcarea acestuia, de vreme ce actul normativ criticat reglementează o procedură specială, care nu poate fi comparată cu cea obișnuită, de drept comun, acest element constituindu-se într-un criteriu obiectiv și rațional pentru diferența de tratament juridic instituită de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 . Stabilirea procedurii de judecată aparține unui domeniu de reglementare asupra căruia legiuitorul are o largă marjă de apreciere, iar caracterul special nu îi conferă și un caracter arbitrar, fiind o concretizare a necesității de soluționare rapidă și simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieții sociale.

24.

În ceea ce privește invocarea

art. 23

- Libertatea individuală și a

art. 29

- Libertatea conștiinței din Constituție, Curtea observă că autoarea excepției nu a relevat modalitatea în care textul legal criticat ar contraveni acestor norme fundamentale, astfel că, în lipsa unei minime legături logice cu conținutul juridic cuprins în dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate, normele fundamentale invocate sunt lipsite de incidență în cazul prezentei excepții de neconstituționalitate.

25.

În sfârșit, Curtea observă că nu este incidentă în cauză nici

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , invocată de autoarea excepției, deoarece soluția pronunțată de Curtea Constituțională cu acel prilej vizează o situație cu totul diferită decât cea specifică prezentei excepții, respectiv posibilitatea exercitării recursului drept cale extraordinară de atac în funcție de atingerea unui anumit prag valoric (foarte ridicat) al cererilor evaluabile în bani.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Meridian 22 - S.A. din Lugoj în Dosarul nr. 6.531/3/2017* al Curții de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002

privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române“, în interpretarea obligatorie dată prin

Decizia nr. 14 din 5 martie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 octombrie 2023.