Decizia nr. 596/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, excepție ridicată de Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 8.340/30/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.184D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât condiționarea recunoașterii pe cale judiciară a dobândirii dreptului de proprietate asupra unor construcții edificate de proprietarul terenului cu materialele sale de verificarea existenței autorizației de construire nu reprezintă o limitare nejustificată a dreptului de proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 21 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.340/30/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din Timișoara în calea de atac a recursului formulat într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate fără autorizație de construire.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

are consecințe în principal în plan administrativ, însă

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, extinde prevederile acestui articol la modul absolut, cu consecințe în materia dreptului de proprietate, dispunând că „lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii de constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii“. Or, această interpretare este neconstituțională, întrucât absolutizează aceste prevederi în raport cu orice situație juridică existentă, decizia fiind obligatorie pentru toate instanțele din țară, potrivit

art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă , iar absolutizarea unor prevederi de drept administrativ este profund neconstituțională, întrucât nu mai permite judecătorului speței să analizeze în concret situația dedusă judecății, care poate prezenta particularități specifice, cum este cazul în speța dedusă judecății.

6.

Se afirmă că în jurisprudența instanțelor judecătorești au existat opinii în sensul că dispozițiile

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

nu constituie un impediment la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, deoarece dispozițiile

art. 577 din Codul civil

nu instituie doar o prezumție relativă, ci și un mod de dobândire a proprietății, în virtutea reglementării legale a accesiunii imobiliare, proprietarul terenului devenind proprietarul construcției, prin faptul edificării construcției, cu materialele sale, pe terenul proprietatea sa.

7.

Se arată că posibilitatea dobândirii prin accesiune a construcțiilor, chiar și a celor edificate fără autorizație de construire, este prevăzută de lege, iar inexistența autorizației de construire poate avea consecințe în planul raporturilor de natură administrativă, conform

Legii nr. 50/1991 , antrenând o răspundere contravențională, însă nu poate avea ca efect respingerea unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune.

8.

Se mai arată că este adevărat faptul că, potrivit

Legii nr. 50/1991 , construcțiile pot fi edificate numai pe baza autorizației de construire și că potrivit

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , construcțiile se intabulează pe baza unui certificat prin care se atesta respectarea autorizației de construire. Însă este de observat faptul că, potrivit

art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 , această duritate se atenuează, deoarece construcțiile edificate înainte de 1 august 2001 se intabulează, în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află situată construcția, precum și a documentației cadastrale. Chiar dacă acest articol statuează o situație aplicabilă construcțiilor anterioare datei de 1 august 2001, existența sa în legislație dovedește încă o dată faptul că lipsa autorizației de construire nu echivalează cu lipsa construcției și faptul că nu întotdeauna această lipsă reprezintă un impediment la recunoașterea dreptului de proprietate, neexistând astfel o legătură indisolubilă între autorizația de construire și dreptul de proprietate, respectiv intabularea acestui drept, legătură care de altfel nu este specificată și nu rezultă în mod explicit din niciun text legal. Astfel, articolul menționat stabilește o procedură de intabulare administrativă, nejurisdicțională, pentru imobilele construite până la 1 august 2001 (deci, practic, nelegal, în lumina

Legii nr. 50/1991 , obligativitatea obținerii autorizației de construire existând oricum și anterior apariției acestei legi), sens în care devine evident și din punct de vedere legislativ că intabularea este nu doar posibilă, ci și reglementată în mod expres de prevederile legale, în anumite condiții, chiar și în lipsa autorizației de construire. În plus, în raport cu aceste prevederi, apare ca discriminatoriu faptul ca, pentru imobilele construite anterior datei respective, să se poată efectua intabularea printr-o procedură administrativă destul de simplă, necontencioasă, și fără alte cerințe decât achitarea impozitelor și taxelor, iar, pentru cele ulterioare, să nu existe nici măcar posibilitatea jurisdicțională.

9.

Se consideră că

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

nu a fost edictat în scopul stabilit prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, de a fi un impediment perpetuu și insurmontabil la intabulare, ci în scop de reglementare a procedurii administrative referitoare la construcții, cum de altfel s-a reținut într-o bună parte a jurisprudenței anterior pronunțării

Deciziei nr. 13 din 8 aprilie 2019 . În practică există posibilitatea ca unele construcții care respectă toate cerințele legale referitoare la siguranța în construcții, urbanism etc. să nu aibă totuși autorizație de construcție, însă, în aceste situații (cum, de altfel, este și cea din speță), instanțele sunt chemate la soluționarea problemei și nu se poate pune un asemenea impediment în cadrul acestor litigii.

10.

Prin urmare, interpretarea în sensul că lipsa autorizației de construire conduce la imposibilitatea - veșnică - de intabulare a unei construcții - excedează

Legii nr. 50/1991 , care nu a fost edictată în acest scop, ci în scopul reglementării cadrului administrativ aplicabil domeniului.

11.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate, respectiv nu îngrădesc accesul liber la justiție și nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Astfel, condiționarea recunoașterii pe cale judiciară a dobândirii dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate de proprietarul terenului, cu materialele sale, de verificarea existenței și respectării autorizației de construire nu are valența unei limitări nejustificate a unui drept de proprietate, ci reprezintă expresia aplicării prevederilor

art. 557 din Codul civil , potrivit cărora dreptul de proprietate se poate dobândi, prin accesiune, în condițiile legii, normă care este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale ale

art. 44 alin. (1) teza a doua . De asemenea, autoarea excepției nu reclamă o ingerință în dreptul de acces la instanță, pentru protecția unui drept dobândit în condițiile legii, ci urmărește să înlăture impedimentul legal al constatării dreptului pe cale administrativă, cu consecința eludării dispozițiilor legale imperative care impun obligația de a obține autorizația de construire. Așadar, în realitate, argumentul acesteia reprezintă un aspect ce privește modul de aplicare a reglementării legale, iar nu constituționalitatea textelor de lege criticate. În plus, invocarea discriminării este pur formală, întrucât principiul egalității nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, este neîntemeiată. Astfel, cât privește criticile ce vizează nesocotirea dreptului de proprietate asupra unei construcții sau părți de construcție al persoanei care nu a reușit să obțină autorizațiile necesare într-un anumit interval de timp, fiind obligată să le demoleze sau să le desființeze, se arată că instanța de contencios constituțional, în jurisprudența sa, a reținut, în esență, că activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate în măsura în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății. De asemenea, a constatat că reglementările legale referitoare la obligația obținerii unei autorizații de construire nu au nicio legătură cu exercitarea drepturilor și garanțiilor procesuale care condiționează, într-un stat de drept, democratic, exercitarea dreptului la un proces echitabil. În același timp, a reținut că obligația obținerii autorizației de construire are drept scop prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, sancțiunea nerespectării acestei obligații - desființarea construcției - nefiind contrară prevederilor legale. Aceste dispoziții nu numai că nu încalcă textul constituțional, ci sunt, de fapt, o expresie a acestuia, deoarece prin obligația obținerii autorizației de construire și prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligație sunt protejate drepturile și libertățile altor persoane.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 3 iunie 2019. Dispozițiile

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

au următorul cuprins: „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.“

17.

Prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și, în interpretarea și aplicarea

art. 492 din Codul civil din 1864 ,

art. 579 alin. (1) ,

art. 577 alin. (2) din Codul civil ,

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare și

art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că: „Lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.“

18.

Autoarea excepției consideră că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 44

privind dreptul de proprietate privată și

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate din perspectiva unor critici similare, formulate de aceeași autoare, prin

Decizia nr. 328 din 9 iulie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1086 din 30 octombrie 2024, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată.

20.

Astfel, prin

Decizia nr. 328 din 9 iulie 2024 , precitată, Curtea a menționat

Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 4 iunie 2024, paragraful 17, prin care a statuat că dispozițiile

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

prevăd cu claritate că nu se consideră finalizate construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, nici cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor și, interpretat în ansamblul prevederilor

Legii nr. 50/1991 , textul supus controlului de constituționalitate are un conținut normativ clar și precis pentru a putea fi aplicat și oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestuia să înțeleagă sensul său și să își adapteze conduita. De asemenea, având în vedere importanța domeniului executării lucrărilor de construcții, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prin obligația obținerii autorizației de construcție și prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligație se protejează drepturile și libertățile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligația obținerii autorizației de construcție are drept scop prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligații are în vedere prevenirea consecințelor unor sinistre în cazul executării unor construcții necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin

Legea nr. 50/1991 , a autorizării executării lucrărilor de construcții. Așa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor sunt operațiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, precum și anumite standarde de calitate și siguranță. De asemenea, prin

Decizia nr. 697 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010, referitor la susținerea potrivit căreia s-ar aduce atingere

art. 44 alin. (1)

și

(2) din Legea fundamentală , Curtea a reținut, în esență, că activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care însă exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății.

21.

Curtea Constituțională, din perspectiva criticilor formulate în speță, a observat că, prin

Decizia nr. 13 din 8 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, paragrafele 83-85, a reținut că obligativitatea autorizației de construire, ca cerință pentru intabulare, rezultă fără dubiu din prevederile

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996

și ale

art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 , care impun existența certificatului de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizației de construire, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire, și existența procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, ambele acte presupunând în mod logic preexistența autorizației de construire. Potrivit

art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 , „Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor (...)“. Câtă vreme, potrivit

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 , construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia nu se consideră finalizate, în privința acestora nu se poate elibera de către autoritatea competentă procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, ceea ce conduce la imposibilitatea intabulării, chiar dacă aceasta nu mai este expres prevăzută. Fiind astfel lămurit faptul că, în lipsa autorizației de construire, dreptul de proprietate asupra construcției nu ar putea fi recunoscut de autoritățile administrative, în sensul că titularul nu ar putea să solicite înscrierea construcției în evidențele fiscale și de publicitate imobiliară, neavând, în consecință, nici posibilitatea de a dispune de acest drept, concluzia care se impune este aceea că prin cererea de constatare pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra construcției titularul tinde să înlăture impedimentul legal al constatării dreptului pe cale administrativă și să înfrângă legitimitatea refuzului autorităților printr-o hotărâre judecătorească ce beneficiază de efectele prevăzute de

Codul de procedură civilă , cu consecința eludării dispozițiilor legale imperative care impun obligația de a obține autorizația de construire. Totodată, la paragrafele 89-91 ale aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a constatat că proprietarul terenului are posibilitatea să urmeze procedura

Legii nr. 50/1991

pentru intrarea în legalitate cu privire la construcția realizată pe terenul său, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială nefiind reglementată ca o opțiune a constructorului în raport cu legea specială care reglementează autorizarea construcțiilor. Autorizația de construire poate fi emisă nu numai înainte de realizarea construcției, dar și ulterior, în procedura intrării în legalitate, prevăzută de

art. 28 din Legea nr. 50/1991

și de

art. 59 din Normele metodologice

de aplicare a

Legii nr. 50/1991 . După intrarea în legalitate, prin obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de legea specială, în temeiul procesului-verbal încheiat la terminarea lucrărilor, constructorul, proprietar al terenului, are posibilitatea să își intabuleze dreptul de proprietate asupra construcției, nefiind necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate dreptul de proprietate. Instanța supremă a învederat că aceste considerații sunt valabile numai cu privire la construcțiile edificate după data de 1 august 2001, deoarece, prin excepție de la regula prevăzută de

art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor numai în cazul în care acestea sunt autorizate,

alin. (2)

al aceluiași articol permite, pentru construcțiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a

Legii nr. 453/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001, să se intabuleze dreptul de proprietate în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află situată construcția, precum și a documentației cadastrale. În ceea ce privește construcțiile edificate după data de 1 august 2001, fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia, precum și în privința construcțiilor care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, dispozițiile

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

și ale

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996

împiedică recunoașterea dreptului de proprietate pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, instanța neputând să valideze prin hotărâre judecătorească precaritatea unei situații juridice create printr-o conduită contrară legii.

22.

Așa fiind, prin

Decizia nr. 13 din 8 martie 2019 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.

23.

Curtea Constituțională a observat, de asemenea, că prin

Decizia nr. 16 din 20 iulie 2020 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 9 noiembrie 2020, instanța supremă a reținut, la paragrafele 116 și 117, că la terminarea construcției proprietarul este obligat să obțină un certificat de atestare prin care autoritatea administrativă confirmă faptul că lucrarea autorizată respectă prevederile autorizației. În absența acestui document, construcția edificată are doar o existență faptică. Așadar, prin

art. 37 alin. (5)

și

(6) din Legea nr. 50/1991

sunt stabilite sancțiuni în situația nerespectării regimului edificării construcțiilor din punct de vedere juridic. Așa fiind, recepția lucrărilor conforme cu autorizația de construire condiționează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcției, însă nu poate împiedica finalizarea acesteia din punct de vedere material. La paragraful 119 al acestei decizii, instanța supremă a subliniat că este necesar să se deosebească între momentul terminării construcției, ca fapt material, și finalizarea acesteia din punct de vedere juridic, care are relevanță pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției. În acest context, Înalta Curte a reamintit că există situații în care, deși construcția a fost terminată fizic potrivit destinației sale, nu se dobândește dreptul de proprietate asupra acesteia până la momentul respectării condițiilor prevăzute de legislația în domeniu, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 .

24.

Curtea Constituțională, având în vedere cele mai sus menționate, a reținut că

art. 37 din Legea nr. 50/1991

consacră principiul că existența juridică a construcției și implicit dreptul de proprietate asupra acesteia se nasc în momentul recepției construcției și intabulării în cartea funciară. Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație. Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă îndeplinesc două condiții cumulative, și anume dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, aceasta din urmă fiind obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Potrivit

art. 37 alin. (6) prima teză din Legea nr. 50/1991 , dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, în baza unei adeverințe/unui certificat de atestare a edificării construcției.

25.

Având în vedere cele menționate, Curtea a apreciat că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate privind încălcarea normelor constituționale care consacră egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul de proprietate privată.

26.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

27.

Dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală

nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 8.340/30/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2024.