Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 552/2024

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

prezumat în vigoare

Data actului
29 octombrie 2024
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 621 din 2 iulie 2025
Citează
15 acte
Structură
2 articole · 20.319 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Prorogă 1

  • Decizia nr. 51/2019 22 ianuarie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) lit. a…

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cosmin-Marian Văduva

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale

art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Garda de Coastă Constanța în Dosarul nr. 3.664/3/2019 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.306D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că sintagma „salariu de bază“ a fost interpretată extensiv, în sensul că se referă și la salariul funcției de bază al polițiștilor. De asemenea,

art. 93 alin. (2) secțiunea 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevede că drepturile bănești stabilite a fi acordate polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază, se vor calcula față de salariul funcției de bază. Totodată, Curtea s-a mai pronunțat asupra acestor considerente prin

Decizia nr. 405 din 24 septembrie 2024 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 334/CA din 22 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.664/3/2019, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale

art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.306D/2021, excepție ridicată de Garda de Coastă Constanța într-o cauză având ca obiect recalculare drepturi salariale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că, prin interpretarea extensivă dată prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019

sintagmei „salariu de bază“ prevăzute de

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și de

art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , în sensul că se interpretează extensiv, astfel că se referă și la „salariul funcției de bază“ al polițiștilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se competențelor constituționale ale legiuitorului.

6.

Se arată că, potrivit legislației-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2020 - prezent, polițiștii nu beneficiază de un salariu de bază, ca element salarial cuprins în cadrul veniturilor salariale reglementate de legislația respectivă pentru această categorie de personal cu statut special. Legislația-cadru a stabilit în mod distinct elementele salariale aferente fiecărei categorii de personal reglementate, astfel că polițiștii au fost identificați, conform

art. 36 alin. (3)

și

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 , în soluțiile legislative adoptate ca politici salariale în perioada 1 ianuarie 2010 - prezent după termenii specifici utilizați în aceeași legislație [salariul funcției de bază/salariul de funcție în cazul polițiștilor;

art. 4 alin. (2)

și

(3) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv

art. 4 alin. (2)

și

(3) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 ].

7.

Din interpretarea sistematică a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014

reiese că dispozițiile

art. 1 alin. (5^1)

din aceasta reprezintă dispoziții derogatorii în raport cu reglementarea-cadru în materie [prevederile alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, așa cum reiese chiar din textul normei derogatorii]. Se arată că norma derogatorie instituită prin dispozițiile criticate este aplicabilă instituțiilor și autorităților publice pentru care legislația specifică în vigoare prevede în mod expres că personalul din cadrul acestora beneficiază de salariu de bază/indemnizație de încadrare. În situația în care legiuitorul ar fi urmărit ca prevederile menționate să fie aplicabile tuturor instituțiilor și autorităților publice, ar fi utilizat sintagma „salarii de bază/solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază/indemnizații de încadrare“. În consecință, în situația în care politicile salariale adoptate de legiuitor începând cu anul 2010 și până în prezent nu fac referire la termenii de specialitate aferenți elementelor salariale specifice polițiștilor, politicile salariale respective nu sunt aplicabile acestor categorii de personal decât dacă se menționează în mod expres acest fapt.

8.

Având în vedere acestea și ținând cont de formularea soluțiilor legislative cuprinse în dispozițiile criticate referitoare la stabilirea la nivelul maxim aflat în plată a salariului de bază, se arată că aceste dispoziții nu li se aplică polițiștilor.

9.

Se mai arată că instanța supremă nu a ținut seama de dispozițiile

art. 36 alin. (3)

și ale

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 , în contextul în care voința legiuitorului este evidentă în ceea ce privește categoriile profesionale vizate prin utilizarea sintagmei „salariu de bază/indemnizație de încadrare“. Astfel, instanța supremă, practic, prin interpretarea dată, a modificat opțiunea legiuitorului.

10.

În final, se invocă

Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2016 , paragrafele 17 și 18, prin care Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul are libertatea de a reglementa atât salarizarea în sistemul public, cât și creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal plătit din fonduri publice, evident cu respectarea prevederilor

Constituției . Curtea a mai reținut că

art. 16 din Legea fundamentală

vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea acestuia.

11.

În concluzie, se susține că, prin soluția pronunțată prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , instanța supremă a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se competențelor constituționale ale legiuitorului.

12.

Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

13.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 71/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020.

17.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

–

Articolul 1

alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 : „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“;

–

Articolul 3

^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 : „Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“

18.

Prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că termenul „salariu de bază“ prevăzut de

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și de

art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază“ al polițiștilor.

19.

Curtea observă că dispozițiile criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

au fost abrogate prin

art. 44 alin. (1) pct. 11 , respectiv

pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.

20.

Ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și ale

art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

21.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și în

art. 61 alin. (1)

privind rolul Parlamentului.

22.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 95 din 5 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 august 2024, a soluționat critici identice formulate de aceeași autoare a prezentei excepții. Astfel, după ce a analizat pe larg conținutul deciziei criticate a instanței supreme, Curtea Constituțională a menționat că instanța supremă are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației puterilor, consacrat de

art. 1 alin. (4) din Constituție . Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora. Cât privește

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea Constituțională a reținut că instanța supremă a procedat la o interpretare extensivă a sintagmei „salariu de bază“ ținând cont de voința legiuitorului de eliminare a inechităților existente în materie de salarizare. Pentru a decide astfel însă, instanța supremă și-a fundamentat decizia pe jurisprudența sa anterioară, respectiv

Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care a clarificat înțelesul dispozițiilor

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

în ceea ce privește identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de acest articol de lege, făcând trimitere, de asemenea, la toate cele patru tipuri de elemente salariale principale (de bază), respectiv salariul de bază/solda funcției de bază/salariul funcției de bază/indemnizația de încadrare. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere statuările cu valoare de principiu ale Curții Constituționale reținute în

Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, referitoare la egalitatea de tratament sub aspectul salarizării pe care o impune situația juridică a personalului bugetar de același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii.

23.

Totodată, a continuat Curtea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a invocat argumente reținute prin

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 20 decembrie 2016, referitoare la echivalența sintagmei „salariu de bază“ cu cea de „salariu al funcției de bază“. Prin urmare, Curtea a constatat că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin

Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019

s-a fundamentat pe o interpretare teleologică având ca fundament considerente constituționale, legale și jurisprudențiale, care înlătură echivocul normativ. Stabilind înțelesul sintagmei „salariu de bază“, instanța supremă nu s-a substituit legiuitorului - întrucât sensul stabilit normei nu o modifică, nici nu o completează -, ci, din contră, a realizat un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor. Curtea apreciază, prin urmare, că instanța a acționat intra vires, în interiorul marjei sale de competență, fără a legifera, substituindu-se autorității competente în acest domeniu.

24.

Întrucât nu există motive de la îndepărtarea de la această soluție și considerentele care au întemeiat-o, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, și prezenta excepție.

25.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Garda de Coastă Constanța în Dosarul nr. 3.664/3/2019 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale

art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea

Deciziei nr. 51 din 11 noiembrie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.