Decizia nr. 158/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, excepție ridicată de Marin Calinescu în Dosarul nr. 13.189/1999 al Judecătoriei Pitesti.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției, precum și a celorlalte părți (Ion Ionescu și Ocolul Silvic Poiana Lacului, județul Arges), față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata, considerând ca dispozițiile

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 141/1999

și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000, nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (1) și (2) și în art. 135 alin. (1), (2) și (3). Potrivit prevederilor alin. (1) și (6) ale art. 41 din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului. Or, prin ordonanța criticata, pădurile, indiferent de forma de proprietate, sunt calificate drept avutie de interes național, de care beneficiază întreaga societate. Totodată, în temeiul art. 134 alin. (2) lit. e) din Constituție, statul este obligat să asigure refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic,

Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , republicată, având ca scop tocmai îndeplinirea acestor obligații.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 13.189/1999, Judecătoria Pitesti a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32^2 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier, republicată, excepție ridicată de Marin Calinescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile menționate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (1) și (2), precum și în art. 135 alin. (1), (2) și (3), deoarece prin sancționarea penală a proprietarului pădurii pentru taierea arborilor situați pe propria suprafața de teren se încalcă dreptul de dispoziție, ca atribut al dreptului de proprietate privată, garantat, prin aceste texte, de Constituție. De vreme ce proprietarul are drept de dispoziție, nu se poate concepe ca săvârșește o faptă ilicită atunci când taie arbori de pe proprietatea sa. Totodată se considera ca este încălcat și principiul ocrotirii în mod egal a proprietății, cuprins în alin. (2) al art. 41 din Constituție, deoarece o instituție a statului care dispune taierea arborilor nemarcati nu este trasa la răspundere penală, în timp ce o persoană fizica aflată în aceeași situație răspunde penal.

Judecătoria Pitesti, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază ca aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, ci, dimpotriva, sunt în deplina concordanta cu acestea. Astfel, Constituția prevede în art. 41 alin. (1) ca "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". Codul civil, definind proprietatea, prevede în art. 480 ca "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", dispoziție legală care este în conformitate cu Constituția. Totodată instanța de judecată arata ca exercitarea dreptului de proprietate de către proprietarii terenurilor cu vegetație forestieră, care constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național, trebuie să se facă potrivit dispozițiilor art. 43 din Codul silvic, care prevăd ca arborii destinați să fie taiati se vor marca, în prealabil, de către personalul silvic, în conformitate cu normele tehnice. Aceste măsuri au ca scop prevenirea taierilor masive și a despaduririi terenurilor, care ar avea grave consecințe asupra mediului înconjurător, asupra climei și, prin urmare, asupra sănătății întregii populații, pădurile reprezentând un factor de conservare a echilibrului ecologic. Instanța considera ca aceasta a fost ratiunea pentru care legiuitorul a incriminat prin

art. 32^2, introdus în Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

prin

Legea nr. 141/1999

pentru aprobarea acesteia, fapta proprietarului de a tăia fără drept arborii, iar prin art. 32^3, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unor suprafețe de păduri de către proprietari ori incendierea acestora. Se mai arata ca prin dispozițiile legale criticate este sancționată penal exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate, în afară limitelor determinate de lege. În final, instanța considera ca textul de lege criticat este în concordanta cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, întrucât și în situația în care proprietar al terenului cu vegetație forestieră este statul, legiuitorul incrimineaza fapta de a tăia fără drept arborii, subiect activ al infracțiunii fiind persoana care taie sau dispune în mod abuziv taierea, iar nu statul, având în vedere ca actele materiale de tăiere sau de scoatere din rădăcini a arborilor nu sunt efectuate de stat ca entitate juridică.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, precizează ca

art. 32^2 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , care face obiectul excepției de neconstituționalitate, a devenit art. 31 ca urmare a republicarii acestei ordonanțe (astfel cum a fost aprobată, modificată și completată prin

Legea nr. 141/1999 ) în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000. Referindu-se la acest text și la critica de neconstituționalitate, președintele Camerei Deputaților considera ca excepția este nefondata, deoarece nu sunt incalcate prevederile constituționale cuprinse în art. 41 alin. (1) și (2) și în art. 135 alin. (1), (2) și (3). Se arata ca dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție trebuie aplicate în întregime și în special fraza a doua, potrivit căreia "Conținutul și limitele acestor drepturi (deci și ale dreptului de proprietate) sunt stabilite de lege". De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 41 alin. (6) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului".

Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

a urmărit tocmai stabilirea unor astfel de obligații, având în vedere ca în art. 1 se prevede că pădurile, indiferent de proprietate, sunt calificate drept avutie de interes național, de care beneficiază întreaga societate. Prin aceasta este îndeplinită și prevederea constituțională cuprinsă în art. 134 alin. (2) lit. e), care instituie obligația statului de a asigura refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic. Fondul forestier devine astfel o chestiune de interes public, care, fără a afecta esenta dreptului de proprietate privată asupra pădurilor, determina adecvarea conduitei proprietarilor la anumite exigente subsumate acestui obiectiv. În finalul punctului de vedere se arata ca textul de lege criticat nu afectează nici prevederile art. 135 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, deoarece acestea, consacrand tocmai ideea ocrotirii proprietății și a tipurilor de proprietate de către stat, nu se afla în contradictie cu norma penală prin care este sancționată o conduita ilicită a proprietarului pădurii.

Președintele Senatului și Guvernul României nu au trimis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Autorul excepției contesta constituționalitatea dispozițiilor

art. 32^2, text introdus în conținutul Ordonanței Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național prin

Legea nr. 141/1999

pentru aprobarea acestei ordonanțe. În baza

art. IV din Legea nr. 141/1999 ,

Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , modificată și completată, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000, dându-se textelor o noua numerotare, în care art. 32^2 a devenit art. 31. În consecința, obiectul excepției de neconstituționalitate nu îl mai poate constitui art. 32^2, ci

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , republicată. Acest text are următoarea redactare: "(1) Taierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, din păduri, indiferent de forma de proprietate, de arbori și lastari, de către proprietari, deținători sau de oricare altă persoană, dacă volumul masei lemnoase astfel extrase este de peste 5 mc sau dacă volumul acesteia este sub aceasta limita, iar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 20 mc, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) Când fapta a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 50 mc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1)-(3) se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:

a) de doua sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o arma sau substanțe chimice periculoase;

c) în timpul nopții;

d) în arii forestiere protejate.

(5) Tentativa se pedepsește."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt:

- Art. 41 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor."

- Art. 135 alin. (1), (2) și (3): "(1) Statul ocrotește proprietatea.

(2) Proprietatea este publică sau privată.

(3) Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale."

În opinia autorului excepției sancționarea penală a proprietarului pentru taierea arborilor de pe proprietatea sa reprezintă o încălcare a dreptului sau de dispoziție, care este garantat de Constituție. Totodată se considera ca dispozițiile legale criticate se aplică în mod discriminatoriu, numai persoanelor fizice, iar nu și în cazul în care proprietarul terenului cu vegetație forestieră este statul și taierea ilegala se dispune de către o autoritate a statului.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , republicată, Curtea constata că nu pot fi reținute sub nici un aspect criticile formulate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție: "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Definind proprietatea, Codul civil prevede în art. 480 ca aceasta este "dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege". Totodată, în temeiul art. 41 alin. (6) din Constituție "Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului".

Referitor la dreptul de proprietate asupra pădurilor, la conținutul și limitele acestui drept, Codul silvic ( Legea nr. 26/1996 ) prevede în art. 1 ca pădurile și terenurile destinate impaduririi "[...] constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național", iar în art. 4 alin. 2 se precizează ca "Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier național se exercită în conformitate cu dispozițiile prezentului Cod silvic". În art. 4 alin. 1 din același cod se arata ca "Fondul forestier național este, după caz, proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național". Cu privire la fondul forestier proprietate privată, art. 64 alin. 2 din Codul silvic prevede că "Proprietarii de păduri și de alte terenuri din fondul forestier proprietate privată au obligația să le gospodareasca în conformitate cu regimul silvic și cu regulile privind protecția mediului", iar în art. 66 alin. 1 se prevede că "Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate privată este stabilit prin amenajamente silvice. Acestea se întocmesc pe trupuri de padure și pe ansamblul localității, fără a afecta dreptul de proprietate. Nerespectarea prevederilor acestora constituie contravenție sau infracțiune, după caz".

Prin urmare, rezultă ca dreptul de proprietate asupra fondului forestier nu poate fi exercitat decât cu respectarea tuturor acestor reglementări care îi determina conținutul și limitele.

Curtea observa ca obiectul de reglementare al

Ordonanței Guvernului nr. 96/1998

are în vedere tocmai stabilirea unor astfel de obligații în sarcina proprietarilor de terenuri acoperite cu vegetație forestieră, textul de lege criticat ( art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , republicată) sanctionand nerespectarea acestor obligații prevăzute de lege, în limitele prevăzute de Constituție în art. 41 alin. (1) și (6). Respectarea riguroasă a acestor norme este necesară pentru a preveni taierile masive de arbori și despadurirea terenurilor, care ar avea consecințe grave asupra mediului înconjurător și asupra sănătății populației. Aceste interese majore impun incriminarea și sancționarea faptelor prevăzute în textul de lege criticat, chiar dacă acestea sunt săvârșite de proprietarii terenurilor forestiere.

Referitor la aceasta critica de neconstituționalitate Curtea constata ca dispozițiile

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , republicată, nu numai că nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție, ci, dimpotriva, constituie o aplicare a acestora. Astfel, potrivit textului constituțional invocat de însuși autorul excepției, dreptul de proprietate poate fi limitat, conținutul și limitele acestuia stabilindu-se prin lege. Aceasta prevedere constituțională a fost respectata, întrucât textul de lege criticat a fost introdus în

Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

prin

Legea nr. 141/1999 , lege prin care ordonanța a fost aprobată, cu modificări și completări, art. 32^2 devenind, ulterior republicarii ordonanței și renumerotarii, art. 31.

Curtea constata, de asemenea, ca

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , republicată, nu contravine nici prevederilor alin. (2) al art. 41 din Constituție, deoarece textul incrimineaza și sancționează, indiferent de forma de proprietate, taierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor fără drept, principiul ocrotirii în mod egal a proprietății private nefiind astfel încălcat. Rezultă în mod evident că nu se creează nici o discriminare sau o ocrotire diferita a dreptului de proprietate privată în raport cu titularul.

Referitor la încălcarea prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituție, Curtea retine că nu pot fi primite criticile formulate de autorul excepției, întrucât obligația statului de a ocroti proprietatea, consfintita de textul constituțional, nu este în nici un mod incalcata prin incriminarea și sancționarea unor fapte care afectează mediul înconjurător și echilibrul ecologic.

Curtea mai constata ca dispozițiile

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, nu încalcă nici prevederile constituționale cuprinse în alin. (2) și (3) ale art. 135, potrivit cărora "Proprietatea este publică sau privată" și "Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale", deoarece nu schimba clasificarea proprietății și nici apartenența proprietății publice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, excepție ridicată de Marin Calinescu în Dosarul nr. 13.189/1999 al Judecătoriei Pitesti, județul Arges.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2000.