Decizia nr. 659/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de către instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.917/62/2010/a3 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.892D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, pentru partea Societatea Rombra - S.R.L. din Brașov, MDP Insolvency S.P.R.L. din Brașov, în calitate de lichidator judiciar al acesteia, a depus note scrise prin care a învederat schimbarea sediului profesional al practicianului în insolvență și a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, context în care a invocat și atașat extras din jurisprudența Curții Constituționale în materie.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât termenul de 5 zile de la data adunării creditorilor în care poate fi atacată hotărârea adunării creditorilor este un termen rezonabil, susceptibil de a fi cunoscut de către toți cei interesați să utilizeze această cale de atac - creditorii care au votat împotriva adunării generale a creditorilor sau creditorii care sunt îndreptățiți să participe la această ședință, dar care au lipsit motivat. Or, ambele categorii de creditori cunosc faptul că a avut loc adunarea creditorilor, cu deosebirea că unii cunosc în concret conținutul a ceea ce s-a votat, iar ceilalți, cu o minimă diligență, pot lua cunoștință de ceea ce s-a hotărât cu acel prilej și își pot exercita dreptul de contestare, termenul în discuție fiind unul obiectiv pentru ambele categorii de creditori. De asemenea, menționează că nu sunt incidente în cauză considerentele

Deciziei nr. 308 din 12 mai 2016 , utilizată de autoarea excepției de neconstituționalitate ca reper jurisprudențial.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 14 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.917/62/2010/a3, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de către instanța de judecată, din oficiu, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 85/2006 .

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate încalcă dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, întrucât stipulează că cererea prevăzută la

art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006

(cererea creditorilor care au votat împotriva luării unei hotărâri a adunării creditorilor, precum cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor, fără a se face vreo distincție între cei care au participat la respectiva adunare a creditorilor și cei care nu au participat. Or, principiul accesului liber la justiție, potrivit

Legii fundamentale , jurisprudenței instanței de contencios constituțional și celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, între altele, implică adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, fiind necesar ca legea să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, aceasta trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. În cazul dispozițiilor criticate, legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera măsuri care să permită accesul la justiție în ceea ce privește contestarea hotărârii adunării creditorilor, stabilind posibilitatea desființării de către judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor, fără însă a preciza, în mod concret, o dată obiectivă, nesusceptibilă de arbitrar, care este data ținerii adunării, dată de la care curge termenul de 5 zile pentru depunerea contestației, aspect valabil și pentru creditorii ce votează prin corespondență, pentru care nu se asigură o informare efectivă în condițiile în care hotărârea nu se publică, ci se înregistrează la instanță. În contextul criticilor de neconstituționalitate, se menționează jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007

și

Decizia nr. 308 din 12 mai 2016 ) și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului ( Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și

Hotărârea din 25 ianuarie 2007 , pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66), în materia principiilor invocate în susținerea acestora.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „(8) Cererea prevăzută la

alin. (7)

va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor și va fi soluționată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului și a creditorilor. (...)“ Dispozițiile

art. 14 alin. (7)

din aceeași lege, la care fac referire prevederile criticate, au următorul cuprins: „(7) Hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor.“

11.

Curtea observă că

Legea nr. 85/2006

a fost abrogată prin

art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, iar prin

art. 343 din Legea nr. 85/2014

se dispune faptul că procesele începute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date. Având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea criticată, mai sus redată.

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 21 alin. (1)

și

(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt interpretate, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . De asemenea, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține și dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care sunt

Decizia nr. 700 din 19 decembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 17 iulie 2025, și

Decizia nr. 1.447 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, în raport cu criticile formulate.

14.

Curtea reține că dispozițiile criticate fac parte din

capitolul II : Participanții la procedura insolvenței,

secțiunea 3:

Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor,

art. 14

stabilind aspecte ce țin: de convocarea creditorilor și de ordinea de zi a ședinței; de votul celor prezenți fizic la ședință, de posibilitatea creditorilor de a fi reprezentați în adunare prin împuterniciți cu procură specială autentică sau, în cazul creditorilor bugetari și al celorlalte persoane juridice, cu delegație semnată de conducătorul unității ori de a putea vota și prin corespondență; de participarea reprezentanților salariaților debitorului; de deliberările și hotărârile adunării creditorilor și de includerea acestora într-un proces-verbal care va fi depus, prin grija administratorului judiciar sau a lichidatorului, la dosarul cauzei, într-un termen prevăzut de lege; de faptul că hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de către judecătorul-sindic pentru nelegalitate la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor; și de faptul că cererea antereferită poate fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor.

15.

Acest din urmă aspect este criticat de către autoarea excepției de neconstituționalitate din perspectiva unei pretinse încălcări a accesului liber la justiție pentru creditorii care nu participă fizic la ședințele adunării creditorului sau votează prin corespondență, ca urmare a nerespectării principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, nefiind stabilit un termen distinct pentru creditorii în discuție.

16.

În ceea ce privește principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează, respectiv faptul că actul normativ trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 și 26). Prin urmare, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de

Constituție , cât și de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Având în vedere principiul generalității legilor, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii ( Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015 , precitată, paragrafele 16-18,

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

17.

De asemenea, potrivit

art. 21 din Constituție , orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, iar accesul liber la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 126 alin. (2)

(a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 313 din 11 mai 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 4 noiembrie 2021, paragraful 14). Cu alte cuvinte, dreptul constituțional privind accesul liber la justiție nu are loc de plano la toate mijloacele procedurale și la toate căile de atac, ci se realizează în anumite condiții circumscrise de legiuitor, astfel că pentru situațiile deosebite sunt stabilite și reguli diferite, însă acestea trebuie să respecte egalitatea de tratament juridic a părților. Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiție este că acesta nu este un drept absolut și că el poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție, important fiind ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z. și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93).

18.

Or, aplicând considerentele de principiu mai sus enunțate atât cu privire la criteriile de calitate a legii, cât și cu privire la accesul liber la justiție, la normele criticate, prin

Decizia nr. 700 din 19 decembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 17 iulie 2025, paragraful 16, Curtea a constatat că prevederile

art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006

sunt în acord cu dispozițiile și principiile constituționale antereferite, întrucât acestea se coroborează cu concepția normativă a

art. 14 din Legea nr. 85/2006

și, cu precădere, cu cele cuprinse în

alin. (7) , care le preced, fiind intrinsec legate în arhitectura articolului respectiv. Astfel, prevederile

art. 14 alin. (7)

și

(8) din Legea nr. 85/2006

stabilesc în mod clar și neechivoc faptul că hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor și care pot depune cererea respectivă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor, fără a face vreo distincție între aceștia.

19.

De altfel, prin

Decizia nr. 1.447 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 14 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 85/2006

nu fac altceva decât să răspundă caracterului specific al procedurii insolvenței, care presupune aplicarea principiului celerității în vederea reîntregirii activului debitorului și satisfacerii creanțelor creditorilor, având în vedere că, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite, iar instituirea unor proceduri speciale, ținând cont de specificul procedurii insolvenței, nu poate fi privită ca aducând atingere accesului liber la justiție, dreptului la apărare sau dreptului la un proces echitabil (a se vedea și

Decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008).

20.

Astfel, termenul de 5 zile, de la data adunării creditorilor, în care poate fi depusă cererea de desființare a hotărârii adunării creditorilor se circumscrie considerentelor antereferite, fiind tocmai o aplicare a principiului egalității prevăzut de

art. 16 din Constituție , acest termen fiind aplicabil tuturor celor cu drept de a contesta hotărârea adunării creditorilor. În acest context, este de precizat faptul că, potrivit

art. 13 din Legea nr. 85/2006 , adunarea creditorilor va fi convocată și prezidată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel; creditorii cunoscuți vor fi convocați de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege și ori de câte ori este necesar; adunarea creditorilor va putea fi convocată și de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a acestora. Convocarea creditorilor va trebui să cuprindă și ordinea de zi a ședinței, astfel cum dispune

art. 14 alin. (1)

din aceeași lege. Așadar, data desfășurării adunării creditorilor, precum și ordinea de zi sunt anunțate, textul criticat indicând și termenul în care se poate recurge la calea de atac și la exercitarea dreptului de contestare și, prin urmare, situația este diferită de cea reținută în considerentele

Deciziei nr. 308 din 12 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, menționată de autoarea excepției de neconstituționalitate ca reper jurisprudențial.

21.

Prin urmare, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, mai ales că, potrivit

art. 14 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 , deliberările și hotărârile adunării creditorilor sunt cuprinse într-un proces-verbal, care este depus, prin grija administratorului judiciar/ lichidatorului, la dosarul cauzei, în termen de 2 zile lucrătoare de la data adunării creditorilor, context în care creditorii interesați pot lua cunoștință de conținutul acestuia, iar cererea de anulare a hotărârii adunărilor creditorilor, potrivit

art. 14 alin. (8) teza a doua și următoarele din Legea nr. 85/2006 , este soluționată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului și a creditorilor (a se vedea și

Decizia nr. 700 din 19 decembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 17 iulie 2025, paragraful 18).

22.

Distinct de acestea, Curtea observă că prin critica de neconstituționalitate se tinde și la completarea textului criticat, în sensul dorit de autoarea excepției, aspect ce nu intră în competența instanței de contencios constituțional, care, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate, în condițiile în care Parlamentul este, potrivit

art. 61 alin. (1) din Constituție , unica autoritate legiuitoare a țării (a se vedea, spre exemplu, în sens similar,

Decizia nr. 502 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014).

23.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.917/62/2010/a3 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.