Decizia nr. 578/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal , în interpretarea dată prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Interpretează 1
- Decizia nr. 24/2017 19 ianuarie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Lege…
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Alina Oprișan
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 83 alin. (1) lit. b)
și ale
art. 88 alin. (3) din Codul penal , în interpretarea dată acestor prevederi prin
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Nicolae Oltean în Dosarul nr. 9.890/306/2020 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.272D/2021.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. Precizează că
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017
a instanței supreme este în concordanță cu prevederile legale criticate, respectiv cu
art. 88 alin. (3) din Codul penal , și menționează inclusiv jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv
Decizia nr. 596 din 24 noiembrie 2022 . Referitor la dispozițiile
art. 88 alin. (3) din Codul penal , subliniază că norma nu generează discriminare între persoanele care săvârșesc o singură infracțiune, pentru care se dispune amânarea aplicării pedepsei, ci se aplică celor care au beneficiat de individualizarea pedepsei și comit ulterior, cu intenție sau intenție depășită, noi infracțiuni, identificate fie în termenul de supraveghere, fie în termenul după expirarea acestuia.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 23 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.890/306/2020, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 83 alin. (1) lit. b)
și ale
art. 88 alin. (3) din Codul penal , în interpretarea dată acestor prevederi prin
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Nicolae Oltean într-o cauză penală, aflată în calea de atac a apelului, în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele au fost săvârșite de inculpat în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei și pentru care instanța a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei dispusă în privința sa, cu consecința aplicării pedepsei.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, statuează caracterul obligatoriu al revocării amânării aplicării pedepsei anterioare, însă nu prevede, totodată, și obligativitatea executării acesteia în regim de detenție, așa cum rezultă din interpretarea practicii judiciare. Apreciază că interpretarea textelor criticate, în sensul arătat de decizia instanței supreme, exclude posibilitatea individualizării judiciare a pedepsei, obligând instanțele să dispună executarea în regim de detenție, ceea ce va duce, fără îndoială, la procese inechitabile și la apariția unor situații discriminatorii.
6.
Susține că lipsa individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a principiului nediscriminării. Prin urmare, consideră că se impun declararea textelor criticate ca fiind neconstituționale și acordarea prerogativei judecătorului de a aprecia, în concret, gradul de pericol social al faptei și al făptuitorului, aceasta reprezentând o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil.
7.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală reține că argumentele autorului excepției referitoare la
art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal
sunt neîntemeiate, întrucât prerogativa stabilirii condițiilor de revocare a amânării sau suspendării executării pedepsei aparține exclusiv legiuitorului. Prin urmare, nu se poate susține că ar fi încălcate principiile independenței ori imparțialității judecătorului, iar afirmațiile privind restrângerea marjei de apreciere a instanței prin textul criticat sunt lipsite de temei.
8.
Totuși, instanța de judecată apreciază că
art. 88 alin. (3) din Codul penal
poate ridica aspecte de neconstituționalitate prin raportare la
art. 16 alin. (1) din Constituție , privind egalitatea în drepturi. Consideră că persoanele pentru care s-a aplicat instituția amânării aplicării pedepsei și care comit o nouă infracțiune cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, sunt discriminate, în sensul prevederilor
art. 16 alin. (1) din Constituție , față de persoanele pentru care s-a aplicat instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere și care comit o nouă infracțiune.
9.
Astfel, pentru persoanele aflate sub incidența
art. 88 alin. (3) din Codul penal , revocarea amânării și executarea pedepsei devin obligatorii indiferent de natura noii pedepse aplicate, în timp ce, potrivit
art. 96 alin. (4) din Codul penal , revocarea suspendării sub supraveghere este obligatorie doar dacă noua condamnare vizează pedeapsa închisorii, deși persoanele din această din urmă categorie se află într-o situație juridică mai gravă (fiind pronunțată deja o condamnare definitivă). Prin urmare, instanța de judecată reține existența unui tratament juridic diferențiat, nejustificat obiectiv și rezonabil, care conduce la aplicarea unui regim sancționator mai sever persoanelor pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, contrar principiului egalității consacrat de
art. 16 alin. (1) din Constituție .
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 83 alin. (1) lit. b)
și ale
art. 88 alin. (3) din Codul penal , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 1 noiembrie 2017. Prevederile
art. 83 alin. (1) lit. b)
și ale
art. 88 alin. (3) din Codul penal
au următorul cuprins:
–
Articolul 83
alin. (1) lit. b):
Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: [...]
b)
infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
–
Articolul 88
alin. (3):
„Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“
14.
Prin
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii.
15.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și în
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt interpretate în temeiul
art. 20 alin. (1) din Constituție
și prin prisma exigențelor
art. 6
și
14 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în
art. 124
referitor la înfăptuirea justiției.
16.
Curtea observă că autorul a invocat excepția de neconstituționalitate în cadrul apelului formulat împotriva unei sentințe penale, apel prin care autorul a criticat și soluția primei instanțe în principal sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei rezultante cu închisoarea la care a fost condamnat. În esență, argumentele invocate în susținerea excepției vizează faptul că interpretarea textelor criticate, în sensul arătat de decizia instanței supreme, exclude posibilitatea individualizării judiciare a pedepsei, obligând instanțele să dispună executarea în regim de detenție, ceea ce va conduce la procese inechitabile și la apariția unor situații discriminatorii.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textele criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, pronunțându-se în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepțiilor de neconstituționalitate din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu,
Decizia nr. 596 din 24 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 11 aprilie 2023,
Decizia nr. 306 din 25 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 28 august 2023, sau
Decizia nr. 397 din 17 septembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 28 ianuarie 2025.
18.
Cu privire la dispozițiile
art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal , în jurisprudența sa, Curtea a reținut că amânarea aplicării pedepsei este o instituție juridico-penală nouă, o modalitate de individualizare a pedepsei care nu se regăsea în vechea reglementare și care poate fi aplicată de instanța judecătorească dacă sunt întrunite condițiile legale, atunci când scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, instanța stabilind un termen de supraveghere a conduitei condamnatului.
Articolul 83
din Codul penal
stabilește condițiile pentru amânarea aplicării pedepsei, având în vedere gravitatea faptei, cuantumul pedepsei stabilite de instanță, conduita anterioară a infractorului și acordul acestuia de a presta muncă neremunerată în folosul comunității. Condițiile privitoare la persoana infractorului sunt destinate să contribuie la formarea aprecierii instanței că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, printre acestea fiind prevăzută, în
art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal , condiția ca infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în
art. 42 lit. a)
și
b)
sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare (a se vedea
Decizia nr. 721 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 21).
19.
Măsura amânării aplicării pedepsei reprezintă o alternativă la suspendarea condiționată a executării pedepsei, prevăzută de reglementarea anterioară, și poate fi dispusă atunci când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile
art. 83 - 90 din Codul penal
[ art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală ]. Astfel, pedeapsa va fi stabilită, dar nu va fi aplicată. Prin urmare, instanța, pe baza unor criterii de apreciere care țin de persoana destinatarului normei, trebuie să își formeze convingerea că nu este necesară aplicarea unei pedepse, ci doar supravegherea acestuia pentru o perioadă de 2 ani.
20.
Curtea a statuat că efectele amânării aplicării pedepsei reprezintă suma înlesnirilor puse la dispoziția persoanei în cauză care, în cadrul termenului de supraveghere, execută măsurile obligatorii și obligațiile individualizate prin hotărârea instanței de judecată, așa încât, după perioada de supraveghere, pedeapsa să nu se mai aplice. Această măsură nu echivalează cu o condamnare, iar persoana vizată rămâne liberă, cu obligația de a avea o conduită adecvată pentru resocializare. Curtea a mai reținut că și în practica judiciară s-a apreciat că instituția amânării aplicării pedepsei este incompatibilă cu pronunțarea unei soluții de condamnare și, astfel, în cazul în care se reține incidența dispozițiilor
art. 83 din Codul penal , instanța nu pronunță o soluție de condamnare, ci stabilește pedeapsa și dispune amânarea aplicării acesteia (în acest sens, a se vedea
Decizia nr. 905 din 16 decembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 mai 2021, paragraful 27).
21.
Pe de altă parte, prin
Decizia nr. 596 din 24 noiembrie 2022 , precitată, paragraful 24, Curtea a precizat că jurisprudența sa nu este în contradicție cu soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , potrivit căreia, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare
pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii. Această soluție este în acord cu dispozițiile
art. 88 alin. (3) din Codul penal , referitor la revocarea amânării aplicării pedepsei, care reprezintă opțiunea legiuitorului în ipoteza comiterii de către persoana în privința căreia s-a dispus amânarea aplicării pedepsei a unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
22.
Prin urmare, atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , confirmă că dispozițiile
art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal
respectă principiul egalității în drepturi, dar și principiul independenței și imparțialității judecătorului, asigurând individualizarea și finalitatea socială a pedepsei.
23.
Cu privire la prevederile
art. 88 alin. (3) din Codul penal , Curtea reține că reglementarea revocării de drept a amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, reprezintă o opțiune legislativă justificată în contextul necesității unei reacții ferme la conduita ilicită repetată.
24.
Prin
Decizia nr. 306 din 25 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 28 august 2023, la paragrafele 34-36, Curtea a reținut că individualizarea pedepselor penale presupune adaptarea acestora la particularitățile fiecărui caz, pentru a răspunde nevoilor de apărare a valorilor sociale și de reeducare a făptuitorului. Aceasta se realizează în trei etape: individualizarea legală (de către legiuitor), judiciară (de către instanță) și administrativă (de către organele administrative ale locului de detenție), fiecare dintre ultimele două categorii de autorități anterior menționate fiind obligată să respecte individualizarea pedepsei făcută în etapa anterioară intervenției sale. În cazul prevăzut de
art. 88 alin. (3) din Codul penal , legiuitorul a prevăzut o individualizare legală a pedepsei pentru faptele săvârșite, care constă în revocarea amânării aplicării pedepsei și în stabilirea unei noi pedepse, potrivit dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni. Cele trei forme de individualizare a pedepselor penale sunt aplicabile gradual, așa încât individualizarea legală este urmată de individualizarea judiciară, care va fi realizată conform prevederilor
art. 39
și
40
coroborate cu
art. 74 - 79 din Codul penal . Prin urmare, maniera de reglementare a regimului individualizării pedepsei nu este de natură să încalce dreptul judecătorului de a proceda la individualizarea judiciară a pedepsei în situația analizată, fiind determinată de aprecierea de către legiuitor a pericolului pe care îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite prin legea penală săvârșirea de către persoana supravegheată a unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
25.
Raportând cele expuse la speța de față, nu poate fi primită critica potrivit căreia interpretarea textului legal supus controlului de constituționalitate ar avea ca efect excluderea posibilității individualizării judiciare a pedepsei, respectiv că ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil sau la apariția unor situații discriminatorii, câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile legale incidente și jurisprudența Curții, instanțele judecătorești își păstrează prerogativa de a proceda la individualizarea pedepsei în concret, în limitele și condițiile stabilite de legiuitor, asigurând astfel respectarea exigențelor de legalitate, echitate și proporționalitate ce guvernează procesul penal.
26.
Drept consecință, Curtea nu poate reține nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 124 din Constituție . Legiuitorul are competența de a stabili condițiile și limitele pentru aplicarea măsurilor penale, conform politicii sale penale, iar instanțele judecă și individualizează pedeapsa în fiecare cauză concretă, cu respectarea cadrului normativ instituit. Așadar, justiția se realizează în temeiul legii, iar independența judecătorului nu presupune libertatea de a ignora dispozițiile legale, ci obligația de a le aplica.
27.
De asemenea, prin
Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 26, instanța de contencios constituțional a reținut că prevederile
art. 88 alin. (3) din Codul penal
nu aduc atingere principiului egalității în drepturi consacrat de
art. 16 alin. (1) din Constituție . Curtea a subliniat că soluția legislativă criticată reprezintă o opțiune a legiuitorului, adoptată în exercitarea politicii sale penale, fiind reglementată cu respectarea dispozițiilor
art. 61 alin. (1) din Constituție
și în limitele marjei de apreciere conferite de acestea.
28.
Sub aspectul criticilor aduse textelor de lege analizate prin raportare la dispozițiile
art. 21 alin. (3) din Constituție
și ale
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât normele legale contestate reglementează aspecte de drept penal substanțial, iar garanțiile dreptului la un proces echitabil sunt asigurate prin dispoziții de drept procesual penal (în acest sens, a se vedea și
Decizia nr. 600 din 24 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 8 mai 2023, paragraful 13).
29.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior analizate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
30.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Oltean în Dosarul nr. 9.890/306/2020 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 83 alin. (1) lit. b)
și ale
art. 88 alin. (3) din Codul penal , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Alina Oprișan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.