Decizia nr. 588/2025

Articolul 40

alin. (4)

și

(5):

(4)

În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(5)

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

a)

a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

b)

a întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

–

Articolul 78

: „Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.“

12.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și

(5)

referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și la principiul legalității, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare, ale

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției și ale

art. 126 alin. (2)

privind stabilirea prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată. Totodată, invocă dispozițiile

art. 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în consecință, Curtea reține ca standard de referință și dispozițiile

art. 22 alin. (2) din Constituție

cu referire la interzicerea tratamentului inuman ori degradant, astfel cum sunt interpretate și prin prisma exigențelor textului convențional antereferit.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate dintr-o dublă perspectivă, și anume din punctul de vedere al structurii excepției de neconstituționalitate, precum și al limitelor de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

14.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 din Legea nr. 254/2013 , Curtea reține cu prioritate problema de admisibilitate expres consacrată de

art. 10 alin. (2)

raportat la

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, câtă vreme autorul invocă dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și

(5) , ale

art. 21 alin. (3) , ale

art. 24 alin. (1) , ale

art. 124

și ale

art. 126 alin. (2) , fără să formuleze o motivare din care să rezulte contrarietatea față de prevederile constituționale invocate. De altfel, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. Or, Curtea constată că, în prezenta cauză, indicarea celor cinci temeiuri constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor.

15.

Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită condiția motivării, Curtea, având în vedere

art. 10 alin. (2)

raportat la

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 din Legea nr. 254/2013

este inadmisibilă.

16.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 alin. (4) și (5) din Legea nr. 254/2013 , Curtea reține că autorul nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci invocă aspecte privind interpretarea și aplicarea normelor legale, soluționarea acestora intrând în competența instanțelor judecătorești. În concret, autorul solicită instanței de contencios constituțional să stabilească caracterul, precum și modul în care Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a interpretat și a aplicat dispozițiile supuse controlului de constituționalitate în prezenta cauză, atunci când a dispus menținerea regimului închis de executare a pedepsei în ceea ce îl privește pe autor. Curtea reține, însă, că o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interpreta și aplica legea în cauza dedusă soluționării instanței de judecată. În ceea ce privește conținutul și întinderea noțiunilor „interpretarea“, respectiv „aplicarea“ legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa ( Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009,

Decizia nr. 145 din 19 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 24 septembrie 2024, paragraful 21), a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte. Tot în acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa ( Decizia nr. 494 din 3 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 29 decembrie 2023, paragraful 22) că interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii în situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor

art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

17.

Cât privește invocarea normelor

art. 6 ,

8 ,

13

și

16 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reține că, în exercitarea controlului de constituționalitate, are competența să se pronunțe asupra constituționalității legilor și ordonanțelor criticate prin raportare la dispozițiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu să coroboreze sau să coreleze diverse acte normative ce fac parte din dreptul intern. Cu privire la raportarea de către autorul excepției a dispozițiilor legale criticate la alte prevederi cuprinse în aceeași lege sau într-o altă lege, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 140 din 27 martie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 28 iulie 2025, paragraful 37,

Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18,

Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20,

Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, și

Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013).

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 alin. (4)

și

(5)

coroborat cu

art. 78 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de I.C. în Dosarul nr. 18.425/325/2021 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025.