Decizia nr. 170/2025

Articolul 11

alin. (1^3) din Legea nr. 571/2003 :

(1^3)

Contribuabilii, persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor

art. 153 alin. (9) lit. b )- e)

și

h) , nu beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor efectuate, dar sunt supuși obligației de plată a TVA colectate, în conformitate cu prevederile titlului VI, aferentă operațiunilor taxabile desfășurate în perioada respectivă. Pentru achizițiile de bunuri și/sau de servicii efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA, destinate operațiunilor care urmează a fi efectuate după data înregistrării în scopuri de TVA care dau drept de deducere potrivit titlului VI, se ajustează în favoarea persoanei impozabile, prin înscrierea în primul decont de taxă prevăzut la

art. 156^2

depus de persoana impozabilă după înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, într-un decont ulterior, taxa aferentă:

a)

bunurilor aflate în stoc și serviciilor neutilizate, constatate pe bază de inventariere, în momentul înregistrării;

b)

activelor corporale fixe, inclusiv bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat, precum și activelor corporale fixe în curs de execuție, constatate pe bază de inventariere, aflate în proprietatea sa în momentul înregistrării. În cazul activelor corporale fixe, altele decât bunurile de capital, se ajustează taxa aferentă valorii rămase neamortizate la momentul înregistrării. În cazul bunurilor de capital se aplică prevederile

art. 149 ;

c)

achizițiilor de bunuri și servicii care urmează a fi obținute, respectiv pentru care exigibilitatea de taxă a intervenit conform

art. 134^2 alin. (2) lit. a)

și

b)

înainte de data înregistrării și al căror fapt generator de taxă, respectiv livrarea/prestarea, are loc după această dată.;

–

Articolul 153

alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 :

(9)

Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol: [...]

e)

dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic. Începând cu decontul aferent lunii iulie 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, respectiv începând cu decontul aferent trimestrului III al anului 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane impozabile în scopuri de TVA dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al șaselea decont de taxă în prima situație și, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă în a doua situație;.

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16 alin. (1)

cu privire la egalitatea în drepturi, ale

art. 44 alin. (2)

referitor la dreptul de proprietate privată, ale

art. 45

- Libertatea economică și ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 11 alin. (1^3)

din Legea nr. 571/2003

fac parte din

titlul I

- Dispoziții generale,

capitolul IV

- Reguli de aplicare generală,

art. 11

cuprinzând prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal, printre care se regăsesc și cele criticate în prezenta cauză cu privire la contribuabilii, persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor

art. 153 alin. (9) lit. b)-e)

și

h) , care nu beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor efectuate, dar sunt supuși obligației de plată a TVA colectate, în conformitate cu prevederile

titlului VI , aferentă operațiunilor taxabile desfășurate în perioada respectivă. Pentru achizițiile de bunuri și/sau de servicii efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA, destinate operațiunilor care urmează să fie efectuate după data înregistrării în scopuri de TVA care dau drept de deducere potrivit

titlului VI , se ajustează în favoarea persoanei impozabile, prin înscrierea în primul decont de taxă prevăzut la

art. 156^2

depus de persoana impozabilă după înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, într-un decont ulterior, taxa aferentă, după caz, bunurilor aflate în stoc și serviciilor neutilizate, activelor corporale fixe și achizițiilor de bunuri și servicii care urmează să fie obținute în condițiile legii.

14.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 153 , Curtea precizează că acestea fac parte din

titlul VI

- Taxa pe valoarea adăugată,

capitolul XIII

- Obligații din

Legea nr. 571/2003

și stabilesc aspecte legate de înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA, iar dacă sunt înregistrate, în virtutea prevederilor criticate, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, în anumite condiții, astfel cum sunt cele prevăzute la

art. 153 alin. (9) lit. e)

din aceeași lege, respectiv, dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic.

15.

Față de acest cadru legislativ și ținând seama de soluția legislativă criticată, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2019, paragrafele 17 și 18, a precizat că materia taxei pe valoarea adăugată este reglementată în dreptul european de Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 11 decembrie 2006, care prevede că orice persoană impozabilă declară când începe, își modifică sau încetează activitatea ca persoană impozabilă [art. 213 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE]. Astfel, fără a aduce atingere acestor statuări, orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce efectuează achiziții intracomunitare de bunuri ce nu sunt supuse TVA în temeiul art. 3 alin. (1) din această directivă are obligația de a declara că efectuează aceste achiziții, în cazul în care condițiile pentru a nu le supune taxei, stabilite de dispoziția respectivă, nu mai sunt îndeplinite [art. 213 alin. (2) din Directiva 2006/112/CE]. În acest context, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele persoane sunt identificate printr-un număr individual: orice persoană impozabilă, cu excepția celor prevăzute la art. 9 alin. (2) din directivă, care desfășoară, pe teritoriul statului respectiv, livrări de bunuri sau prestări de servicii care dau drept de deducere a taxei, altele decât livrările de bunuri sau prestările de servicii pentru care se plătește TVA exclusiv de clientul sau de persoana căreia îi sunt destinate bunurile sau serviciile, în conformitate cu art. 194-197 și 199 din același act; orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce efectuează achiziții intracomunitare de bunuri supuse TVA în temeiul art. 2 alin. (1) lit. b) și orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce exercită opțiunea prevăzută la art. 3 alin. (3) de a-și supune TVA achizițiile intracomunitare; orice persoană impozabilă care efectuează, pe teritoriul său respectiv, achiziții intracomunitare de bunuri în scopul unor operațiuni legate de activitățile prevăzute la art. 9 alin. (1) paragraful 2 și pe care le efectuează în afara respectivului teritoriu [art. 214 alin. (2) din Directiva 2006/112/CE]. Statele membre pot impune și alte obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea, sub rezerva cerinței de tratament egal al operațiunilor interne și operațiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile și cu condiția ca respectivele obligații să nu genereze, în comerțul între statele membre, unele formalități în legătură cu trecerea frontierelor [art. 273 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE]. În acest context, este de subliniat că, prin prisma dispozițiilor constituționale ale

art. 148 alin. (2)

și

(4)

cu privire la drepturile și obligațiile statelor membre ale Uniunii Europene, actul normativ european se regăsește transpus în prevederile Codului fiscal, care dau efectivitate normelor constituționale antereferite.

16.

Totodată, Curtea a învederat că, de altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit unei jurisprudențe constante, a statuat că statele membre au un interes legitim să ia măsurile adecvate pentru protejarea intereselor lor financiare, iar lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut și încurajat de Directiva 2006/112/CE (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 2006, pronunțată în Cauza 0255/02, Halifax și alții, paragraful 71, Hotărârea din 7 decembrie 2010, pronunțată în Cauza 0285/09, Generalbundesanwalt beim Bundesgerichtshof, paragraful 36, Hotărârea din 18 octombrie 2012, pronunțată în Cauza 0525/11, Mednis, paragraful 31, Hotărârea din 14 martie 2013, pronunțată în Cauza 027/11, Ablessio, paragraful 29). Pe de altă parte, statele membre sunt obligate să verifice veridicitatea înscrierilor în registrul persoanelor impozabile pentru a asigura buna funcționare a sistemului TVA-ului. Revine astfel autorității naționale competente obligația de a verifica dacă solicitantul are calitatea de persoană impozabilă înainte ca aceasta să îi atribuie un număr de identificare în scopuri de TVA (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2012, pronunțată în Cauza C-273/11, Mecsek-Gabona, paragraful 63, Hotărârea din 14 martie 2013, pronunțată în Cauza C-527/11, Ablessio, paragraful 30). În consecință, statele membre pot să prevadă în mod legitim, conform art. 273 paragraful întâi din Directiva 2006/112/CE, măsuri apte să împiedice utilizarea abuzivă a numerelor de identificare, în special de către întreprinderi a căror activitate și, în consecință, a căror calitate de persoană impozabilă ar fi pur fictivă. Aceste măsuri nu trebuie să depășească totuși ceea ce este necesar pentru colectarea corectă a taxei și pentru evitarea evaziunii și nu trebuie să repună în discuție în mod sistematic dreptul de deducere a TVA-ului și, prin urmare, neutralitatea acestei taxe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunțată în Cauza C-146/05, Albert Collee, paragraful 26, Hotărârea din 21 octombrie 2010, pronunțată în Cauza C-385/09, Nidera Handelscompagnie BV, paragraful 49, Hotărârea din

22 decembrie 2010, pronunțată în Cauza C-438/09, Boguslaw Juliusz Dankowski, paragraful 37, Hotărârea din 14 martie 2013, pronunțată în Cauza C-527/11, Ablessio, paragraful 30]. În acest sens, a se vedea

Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018 , precitată, paragrafele 19-20).

17.

În ceea ce privește împrejurarea în care se găsesc contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, și anume faptul că aceștia nu beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor efectuate, dar sunt supuși obligației de plată a TVA colectate, Curtea constată că soluția legislativă a mai format obiectul controlului de constituționalitate, sens în care este

Decizia nr. 192 din 6 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 14 iulie 2023. Astfel, cu acel prilej, în paragraful 15 al deciziei precitate, Curtea a reținut că, potrivit

art. 153 din Legea nr. 571/2003 , respectiv

art. 316 din Legea nr. 227/2015 , persoanele impozabile care au sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze activități economice ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România, au obligația de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent. În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile legale, și nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu. De asemenea, anularea înregistrării unei persoane în scopuri de TVA se dispune de către organul fiscal în condițiile prevăzute de lege [ art. 153 alin. (9) lit. b)-e)

și

h) din Legea nr. 571/2003 , respectiv

art. 316 alin. (11) lit. c)-

e)

și

lit. h) din Legea nr. 227/2015 ]: dacă societatea a intrat în inactivitate temporară ( Legea nr. 571/2003 ); asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau anumite fapte prevăzute de lege; dacă societatea nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă prevăzut de lege; dacă în deconturile de taxă depuse nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul perioadelor de raportare prevăzute de lege; dacă persoana impozabilă (societate înființată în baza

Legii nr. 31/1990

nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică potrivit criteriilor și în termenele stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală ( Legea nr. 571/2003 ) sau prezintă risc fiscal ridicat ( Legea nr. 227/2015 ).

18.

În contextul dat, Curtea a evidențiat faptul că, atunci când organul fiscal competent constată incidența uneia dintre situațiile menționate de lege, acesta anulează din oficiu persoanei impozabile codul de înregistrare în scopuri de TVA. În perioada ulterioară anulării, persoana respectivă își păstrează calitatea de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA doar sub aspectul obligației de plată a TVA colectate, aferentă operațiunilor taxabile, în conformitate cu prevederile legale. Odată cu anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA, societatea pierde însă dreptul de deducere a TVA aferente achizițiilor efectuate pe aceeași perioadă de beneficiari de la persoanele impozabile respective. Având în vedere ipotezele în care intervine anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA, Curtea a observat că pierderea dreptului de deducere a TVA are o incidență limitată la două cazuri: acela în care asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau anumite fapte prevăzute de lege, respectiv acela în care persoana impozabilă nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică (potrivit Codului fiscal anterior), sau prezintă risc fiscal ridicat, potrivit dispozițiilor Codului fiscal în vigoare. În ambele cazuri, anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA apare ca o sancțiune juridică, efect fie al unor practici nelegale, fie al neconformării societății cu standardele naționale privind desfășurarea unei activități economice, rezultate în urma unei analize de risc efectuate de organul fiscal central. În restul cazurilor, anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA survine ca o consecință fie a inactivității societății, fie a nedepunerii pe parcursul termenului stabilit de lege a deconturilor de taxă, fie a lipsei de achiziții de bunuri/servicii sau de livrări de bunuri/prestări de servicii, astfel că nu poate fi pusă în discuție pierderea unui drept de deducere a TVA ( Decizia nr. 192 din 6 aprilie 2023 , precitată, paragrafele 15 și 16).

19.

Totodată, Curtea a reținut că, potrivit normei cuprinse în

art. 11 alin. (8) din Legea nr. 227/2015

[soluție legislativă ce se regăsește și în prevederile

art. 11 alin. (1^3)

din Legea nr. 571/2003 , criticate în prezenta cauză] ulterior anulării înregistrării în scopuri de TVA, organele fiscale pot reînregistra persoanele impozabile, la solicitarea acestora, dacă acestea îndeplinesc condițiile legale. Într-o atare situație, persoana impozabilă își exercită dreptul de deducere pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii efectuate în perioada în care a avut codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat, prin înscrierea în decontul de taxă prevăzut de lege, chiar dacă factura nu cuprinde codul de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile ( Decizia nr. 192 din 6 aprilie 2023 , precitată, paragraful 18).

20.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la

art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea observă că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, și, în același timp, presupune și dreptul la diferențiere în tratament juridic, dacă situațiile în care se află cetățenii sunt diferite ( Decizia nr. 87 din 25 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 18 mai 2020, paragraful 25). Față de cele prezentate, având în vedere că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, nu poate fi reținută critica privind încălcarea principiului egalității, întrucât regimul juridic special de scutire pentru întreprinderile mici ( art. 152 din Legea nr. 571/2003 ), astfel cum reiese din conținutul prevederilor legale, la care se raportează critica de neconstituționalitate prin care se pretinde o discriminare, este diferit de cel referitor la anularea înregistrării unei persoane în scopuri de TVA (care are loc dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic sau, după caz, pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare) [ art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 ].

21.

Cu privire la

art. 44 din Constituție , Curtea reține că prevederile constituționale statuează că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului fiind garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 523 din 5 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 23). Or, aplicând aceste considerente de principiu la dispozițiile criticate, Curtea observă că nu este afectat dreptul de proprietate, întrucât activitatea desfășurată de persoanele fizice sau juridice se realizează în anumite condiții și reguli prevăzute de Codul fiscal, iar obligațiile instituite în sarcina contribuabililor sunt o aplicare a dispozițiilor constituționale ale

art. 56 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice. Astfel, în consonanță, dispozițiile constituționale antereferite, persoanele impozabile stabilite în România, care, deși au anulată înregistrarea în scopuri de TVA, conform prevederilor

art. 153 alin. (9) lit. b)-e)

și

h din Legea nr. 571/2003 , sunt supuse obligației de plată a TVA colectate aferentă operațiunilor taxabile desfășurate, în conformitate cu prevederile legale, aspect care nu este incompatibil cu

art. 44 din Constituție , având în vedere regimul juridic al taxei pe valoarea adăugată.

22.

În ceea ce privește libertatea economică, Curtea reține că, potrivit

art. 45 din Legea fundamentală , accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora

(Decizia nr. 362 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Aceste considerente, coroborate cu cele de mai sus prezentate, sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, având în vedere regimul juridic al taxei pe valoarea adăugată și condițiile de primire, păstrare anulare/suspendare a codului de înregistrare în scopuri de TVA. De altfel, dreptul prevăzut la

art. 45 din Constituție

trebuie privit în coroborare cu dispozițiile constituționale ale

art. 135 alin. (1)

și

(2) lit. a)

și

b) , potrivit cărora economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, iar statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, precum și cu cele cuprinse în

art. 148 alin. (2)

și

(4)

cu privire la dreptul european, având în vedere regimul juridic al acestei taxe atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, care este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform prevederilor

titlului VI din Legea nr. 571/2003 : Taxa pe valoarea adăugată ( art. 125 - Definiția taxei pe valoarea adăugată din Legea nr. 571/2003 ).

23.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece dispozițiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de textul constituțional ( Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce țin de primirea sau anularea codului TVA, în condițiile legii.

24.

Distinct de acestea, Curtea reține că celelalte chestiuni învederate de către autorul excepției de neconstituționalitate țin de modul de interpretare și aplicare a legii la speța dedusă judecății, operațiuni care excedează competenței instanței de contencios constituțional. Astfel, interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa fiind, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăsește sau cu care se află în conexiune (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 144 din 13 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68). Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție , acestea fiind cele care pot determina, în speță, în ce ipoteză se află contribuabilul și care situație prevăzută de lege îi este aplicabilă.

25.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alin Mihail Bunea în Dosarul nr. 1.644/105/2020 al Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 11 alin. (1^3)

și ale

art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.